Instituirea dreptului de retenţie. Condiţii

Instituirea dreptului de retenţie. Condiţii

Dreptul de retenţie este un mijloc de garantare a obligaţiilor, reprezentând uneori şi o formă de manifestare a excepţiei de neexecutare şi constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa, până la ce debitorul nu-i plăteşte ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun.

În consecinţă, nu poate fi instituit un drept de retenţie în favoarea pârâtului într-o acţiune în evacuare promovată de reclamant împotriva sa, în cazul în care nu există un raport juridic obligaţional între ei, respectiv reclamantul nu este debitorul pârâtului.

(Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 390  din 26 aprilie 2010, G.O.)

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. 14554/55/2006, reclamantul T.D.M. i-a chemat în judecată pe pârâţii M.E. ş.a. şi a solicitat evacuarea acestora din imobilul situat în Arad, înscris în CF Arad, cu motivarea că este proprietar în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâţii ocupă imobilul fără a avea un titlu valabil.

Pârâţii M.E. şi M.E.V. au formulat cerere reconvenţională şi au solicitat să li se recunoască un drept de retenţie asupra imobilului până în momentul în care reclamantul le va achita suma ce reprezintă sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătăţirile efectuate pe cheltuiala lor.

Prin sentinţa civilă nr. 5676/15.06.2009, pronunţată în dosarul nr. 14554/55/2006 –  Judecătoria Arad a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul T.D.M. şi a dispus evacuarea pârâţilor M.E. ş.a. din imobilul înscris în CF Arad, situat în Arad, condiţionat de plata sumei de 20.620 lei către pârâţi, reprezentând despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul situat în Arad înscris în CF Arad constituie proprietatea tabulară al reclamantului TDM, dobândit cu titlul de moştenire.

Pârâţii au ocupat acest imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4006/1999, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu SC „R.” SA Arad, contract constatat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 9044/2002, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 8595/2002, şi decizia civilă nr. 3602/2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6376/C/2003.

La cuantumul investiţiilor efectuate de către pârâţi la imobil, în sumă de 20620 lei, a fost obligat reclamantul prin sentinţa civilă nr. 5838/10.09.2008, pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 14030/55/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Cererea reconvenţională de recunoaştere a dreptului de retenţie a imobilului până la momentul plăţii de către reclamantul T.D.M. a valorii îmbunătăţirilor este întemeiată, a reţinut prima instanţă, întrucât dreptul de retenţie, care constituie prin el însuşi un mijloc de garanţie a obligaţiilor, conferă creditorului posibilitatea de a opune excepţia de retenţie, obligând pe debitor să-şi plătească datoria.

Împotriva sentinţei civile nr. 5676/15.06.2009 a Judecătoriei Arad au declarat apel reclamantul T.D.M. şi pârâţii M.E. şi M.E.

Prin decizia civilă nr. 418/27.10.2009, pronunţată în dosarul nr. 14554/55/2006, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de pârâţii M.E. şi M.E. împotriva sentinţei civile nr. 5676/15.06.2009 a Judecătoriei Arad.

A admis apelul declarat de reclamantul T.D.M. împotriva aceleaşi hotărâri şi a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a dispus evacuarea pârâţilor M.E. ş.a. din imobilul înscris în C.F Arad, necondiţionat de plata vreunor despăgubiri.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut că în mod corect prima instanţă în baza art. 480 C.civ. a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul proprietate tabulară a reclamantului T.D.M.

Greşit însă instanţa de fond a condiţionat evacuarea pârâţilor de plata de către reclamant a sumei de 20.620 lei, reprezentând despăgubiri şi constând în îmbunătăţirile aduse imobilului de către pârâţi în perioada în care aceştia îl deţineau în baza unui contract de închiriere încheiat cu Statul Român, respectiv în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract a cărui nulitate s-a constatat ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

În mod nejustificat instanţa de fond a recunoscut pârâţilor un drept de retenţie asupra imobilului, în condiţiile în care nu reclamantul este cel care trebuie să le plătească acestora suma de 20.620 lei, ci Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, conform sentinţei civile nr. 5838/10.09.2008 a Judecătoriei Arad, irevocabilă prin decizia civilă nr. 18/R/14.01.2009 a Tribunalului Arad.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâţii M.E. şi M.E.V. vizând doar aspectul suspendării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2689/55/2009 al Judecătoriei Arad, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei civile  nr. 418/27.10.2009 a Tribunalului Arad au declarat recurs în termenul legal pârâţii M.E. şi M.E.

În motivarea recursului, au susţinut, invocând art. 304 pct. 9 C.proc.civ., că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în privinţa dreptului de retenţie, care este un drept real imperfect, ce se naşte ori de câte ori există o datorie în legătură cu un lucru.

Au mai arătat că, indiferent de buna sau reaua-credinţă a chiriaşului, jurisprudenţa şi doctrina au fost de acord cu instituirea unui drept de retenţie în favoarea fostului chiriaş până la achitarea de către stat a sumei reprezentând îmbunătăţirile aduse imobilului.

Au arătat că reclamantul nu şi – a motivat nevoia de a intra în posesia imobilului, iar, pe de altă parte, ei, recurenţii, au în întreţinere trei copii, toţi elevi, şi nu au posibilitatea de a-şi achiziţiona un imobil.

Prin Decizia civilă nr. 390 din 26.04.2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâţii M.E. şi M.E. împotriva Deciziei civile nr. 418/27.10.2009 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Timişoara a avut în vedere argumentele mai jos arătate.

În mod corect instanţa de apel a dispus evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobil, înlăturând dreptul de retenţie al acestora asupra imobilului până când reclamantul va plăti suma de 20.620 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor pe care ei le – au adus imobilului.

Pârâţii recurenţi deţin un titlu din care rezultă dreptul lor la aceste despăgubiri, titlu constând în sentinţa civilă  nr. 5838/10.09.2008 a Judecătoriei Arad, rămasă definitivă şi irevocabilă.

Aşa cum rezultă însă din această hotărâre judecătorească, debitorul pârâţilor M.E. şi M.E. este Statul Român, prin DGFP Arad, iar nu reclamantul T.D.M.

Dreptul de retenţie nu este un drept real, nici măcar unul imperfect, cum susţin pârâţii recurenţi.

Dreptul de retenţie este un mijloc specific de garantare a obligaţiilor, reprezentând uneori şi o formă de manifestare a excepţiei de neexecutare, şi constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa, până ce debitorul nu-i plăteşte ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun.

Între pârâţii recurenţi şi reclamant nu există un raport juridic de obligaţie, reclamantul nefiind debitorul pârâţilor.

Prin urmare, reclamantului nu-i poate fi îngrădit dreptul de proprietate asupra imobilului pentru o creanţă care nu a fost stabilită în sarcina lui.

Domenii speta

Spete similare