Nemotivarea hotărârii judecătoreşti. Consecinţe

Decizie 793/R din 06.10.2010


Nemotivarea hotărârii judecătoreşti. Consecinţe

C. proc. civ., art. 261 alin. (1) pct. 5

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Textul mai sus citat este imperativ, iar nerespectarea dispoziţiilor lui atrage nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 793/R din 6 octombrie 2010, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 793 din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de reclamanţii G.M. şi J.J. împotriva Deciziei civile nr. 128 din 15 aprilie 2010 a Tribunalului Arad, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5, hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din economia textului precitat, reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea hotărârii.

În speţa de faţă, considerentele hotărârii pronunţate în apel fac referire doar la caracterul de bun în devălmăşie a imobilului în litigiu, caracter care nu a fost contestat de către reclamanţi prin cererea de apel, fără ca instanţa de apel să cuprindă în considerentele hotărârii motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile şi argumentele reclamanţilor, formulate prin cererea de apel, în legătură cu cota de contribuţie de 80% a tatălui reclamanţilor şi de 20% a pârâtei la achiziţionarea primului imobil, de pe str. S., cote care s-au transferat afirmativ şi în celelalte imobile, până la ultimul din N.

De asemenea, considerentele hotărârii apelate nu fac referire la respingerea cererii de atribuire a imobilului către reclamanţi, la calculul sultei la care a fost obligată pârâta şi la stabilirea cheltuielilor de judecată.

Or, în lipsa răspunsului în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi, instanţa de recurs nu are posibilitatea să analizeze temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate.

Aşa fiind, reţinând că instanţa de fond nu a cercetat în fond toate pretenţiile şi apărările reclamanţilor, în baza art. 261 alin. (1), 304 pct. 5 şi 9 şi art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea a admis recursul reclamanţilor, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Arad.