Natura juridică a termenului de 45 de zile în care poate fi contestată decizia de pensionare

Natura juridică a termenului de 45 de zile în care poate fi contestată decizia de pensionare

- Legea nr. 19/2000 – art. 87 şi art. 88

Termenul de 45 de zile a fost instituit, prin art. 87 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, pentru a se asigura stabilitatea juridică. În absenţa unui astfel de termen, o decizie de pensionare ar fi putut fi contestată oricând, nefiind aptă să producă efecte definitive. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, inclusiv sub aspectul termenului, nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Natura juridică a termenului de 45 de zile se stabileşte în funcţie de durata lui  şi de efectele pe care le produce. Durata scurtă a termenului, faptul că nerespectarea lui nu este sancţionată cu prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune, ci cu tardivitatea cererii de chemare în judecată, iar efectele deciziei de pensionare devin definitive prin neexercitarea căii de atac, conduc la calificarea termenului ca fiind un termen procedural de decădere, care nu poate fi întrerupt.

Decizia civilă nr. 427 din 8 februarie 2012,

Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 2466/06.10.2011, pronunţată în dosarul nr. 3254/108/2011, Tribunalul Arad a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a respins acţiunea formulată de către reclamantul F.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Arad, având ca obiect anularea Deciziilor nr. 253332/15.02.2010 şi nr. 253332/27.01.2011, emise de pârâtă şi emiterea unei noi decizii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, iniţial, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 25333/15.02.2010, emisă de pârâtă, prin sentinţa nr. 1141/15.06.2010, pronunţată în dosarul nr. 1706/108/2010 al Tribunalului Arad, fiind admisă excepţia prematurităţii exercitării acţiunii şi, în consecinţă, respinsă acţiunea. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.

Ulterior, reclamantul a formulat contestaţie, înregistrată în dosarul nr. 77/108/2011 al Tribunalului Arad, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 253332/15.02.2010, cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care drepturile de pensie care i se cuvin să fie calculate corect la vechimea de 32 de ani în magistratură, cu reducerea debitului privind pensia încasată în plus.

Pe parcursul derulării litigiului, a fost emisă decizia nr. 253332/27.01.2011 de către pârâtă, aceasta fiind contestată de reclamant, aşa cum se reţine în considerentele deciziei civile nr. 1412/08.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara, cu motivarea că în mod greşit a fost luată în considerare numai vechimea în funcţia de judecător de 28 de ani, în loc de vechimea în magistratură de 32 de ani şi 1 lună.

Prin sentinţa civilă nr. 620/07.03.2011 a Tribunalului Arad a fost admisă contestaţia, au fost anulate deciziile contestate, fiind obligată pârâta la emiterea unei noi decizii în care drepturile la pensie să fie calculate la vechimea de 32 de ani şi o lună în magistratură şi la reducerea debitului privind pensia încasată în plus.

Prin decizia civilă nr. 1412/08.06.2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 77/108/2011, a fost admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Arad şi a fost modificată sentinţa civilă nr. 620/07.03.2011, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

Din considerentele acestei decizii reiese că în ce priveşte decizia nr. 253332/15.02.2010, contestaţia a fost respinsă ca tardiv formulată, iar în ce priveşte decizia nr. 253332/27.01.2011, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul solicită anularea aceloraşi decizii emise de pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în care drepturile de pensie să fie calculate corect, la vechimea de 32 de ani în magistratură şi, în consecinţă, reducerea debitului privind pensia încasată în plus, reiterând susţinerile formulate în dosarul nr. 77/108/2011.

În conformitate cu prevederile art. 1201 Cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi”.

Tribunalul a constatat că, în dosar, există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză faţă de cererea de chemare în judecată soluţionată în dosarul nr. 77/108/2011.

 Nu este întemeiată susţinerea reclamantului, potrivit căreia chiar dacă există identitate de obiect, părţi şi cauză nu există, până în prezent, o judecată anterioară asupra fondului pretenţiei dedusă judecăţii, aşa încât nu ar exista autoritate de lucru judecat.

În ce priveşte contestaţia împotriva deciziei nr. 253332/27.01.2011, aceasta a fost soluţionată pe fond, fiind respinsă ca neîntemeiată, iar contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 253332/15.02.2010, a fost respinsă, prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Timişoara, ca fiind tardiv formulată, însă acest fapt nu îi conferă dreptul reclamantului de a formula o a doua contestaţie împotriva aceleiaşi decizii. 

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul F.A., prin care a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinerea recursului se arată că sentinţa este nemotivată, ea făcând doar o înşiruire a stării de fapt din cele două dosare anterioare în care s-au pronunţat deciziile Curţii de Apel Timişoara nr. 2283/13.10.2010 şi nr. 1412/08.06.2011, rezolvate ambele pe excepţie. Din analiza celor două decizii ale Curţii de Apel Timişoara, rezultă că în ambele s-a respins acţiunea reclamantului, pe cale de excepţie, şi anume a prematurităţii dreptului la acţiune, deşi se afla în calea de atac a contestaţiei la decizia de debit nr. 253332/15.02.2010, şi pe excepţia tardivităţii contestaţiei, deşi cursul prescripţiei dreptului la acţiune era întrerupt cât timp cererile introductive de instanţă se aflau pe rolul instanţelor de judecată.

Cea de-a treia cerere s-a respins, prin hotărârea recurată, tot pe cale de excepţie, opunându-i-se, de această dată, autoritatea de lucru judecat.

Reiese că, până în prezent, nu există, în cauză, o hotărâre definitivă pronunţată pe fond.

Dreptul reclamantului de a formula şi o a treia cerere, în sensul de a fi obligată pârâta să-i recalculeze pensia raportat la o vechime de 32 ani în magistratură era astfel perfect justificat, indiferent de modul cum s-ar fi intitulat acest demers, ca acţiune, contestaţie, plângere, revizuire, etc, acesta fiind practic obiectul cererii în justiţie, pretenţia reclamantului concretă, obiectul material al acţiunii care are la bază dreptul subiectiv, dreptul rămas nevalorificat cu ocazia pensionării, acela de acordare a vechimii de 32 ani în magistratură, vechime care rezultă din carnetul de muncă şi este recunoscută de Legea nr. 303/2004, prin art. 82 alin 2, de C.S.M, prin Hot. nr. 1452/2009, şi de Tribunalul Arad, prin Adeverinţele nr. 845/2009 şi nr. 1044/2009.

Ori, pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 Cod civil, este necesar ca, pe lângă tripla identitate de obiect, cauză, părţi, să existe şi o hotărâre rămasă definitivă, prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei dedusă judecăţii, respectiv recunoaşterea vechimii reclamantului în magistratură de 32 ani, cu consecinţa recalculării pensiei în raport de această vechime.

Hotărârea primei instanţe este greşită şi sub alte aspecte. Considerarea sau motivarea că tripla identitate trebuie să existe între cererea din dosarul nr. 77/108/2011 şi cererea din prezentul dosar, deşi această identitate de obiect, cauză şi părţi trebuie să existe între ceea ce s-a stabilit prin dispozitivul hotărârii anterioare şi ceea ce s-a cerut prin noua acţiune.

Ori, este indubitabil că între ceea ce s-a stabilit prin decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 1412/08.06.2011, respectiv respingerea acţiunii ca tardiv introdusă, şi ceea ce s-a cerut prin noua acţiune, respectiv recalcularea pensiei în raport de vechimea în magistratură de 32 ani, nu există identitate de obiect.

Prima instanţă nu face însă o analiză între cele două procese sub aspectul existenţei identităţii obiectului dedus judecăţii, mulţumindu-se să facă doar afirmaţia existenţei triplei identităţi, nu şi a dovedirii acesteia, ceea ce lasă să se creadă că judecătorul fondului consideră, în speţă, ca fiind obiect identic în ambele dosare contestaţia la decizia de pensionare şi nu pretenţia concretă, respectiv recalcularea pensiei în raport de vechimea în magistratură de 32 ani.

Prin această judecată greşită, i se neagă reclamantului dreptul de a formula o nouă contestaţie, deşi cererea de a i se recunoaşte vechimea în magistratură de 32 ani este un drept subiectiv civil constituit în materia dreptului muncii, consacrat  printr-o normă juridică organică, care face parte din categoria drepturilor câştigate, iar deposedarea abuzivă cu privire la acesta, în sensul art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, face ca acţiunii în justiţie, care tinde la valorificarea lui, să nu i se poată opune prescripţia, aşa încât, fiind vorba de un drept imprescriptibil, în speţă, nu poate opera nici autoritatea de lucru judecat.

Chiar dacă nu se ţine seama de posibilitatea exercitării acestei acţiuni oricând, legea îi dă dreptul reclamantului să conteste deciziile Casei Judeţene de Pensii, în termen de 45 zile, termen care nici astăzi nu a expirat, acest termen fiind întrerupt încă de la prima contestaţie din dosarul nr. 1706/108/2010.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Critica reclamantului recurent, conform căreia sentinţa civilă nr. 2466/06.10.2011, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 3254/108/2011, este nemotivată, deoarece acesta constituie o înşiruire a stării de fapt din cele două dosare în care s-au pronunţat deciziile Curţii de Apel Timişoara nr. 2283/13.10.2010 şi nr. 1412/08.06.2011, nu poate fi primită, dat fiind că instanţa de fond a expus situaţia de fapt raportat la derularea celor două litigii anterioare, după care a argumentat admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, respectiv respingerea acţiunii. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor reglementate de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat pentru petitul prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 253332/27.01.2011, cu petitul subsecvent de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii în care drepturile la pensie să fie calculate prin raportare la vechimea de 32 de ani în magistratură, începând cu data de 01.01.2010, cu consecinţa reducerii debitului privind pensia încasată în plus, corect a reţinut instanţa de fond că există autoritate de lucru judecat, întrucât prin Decizia civilă nr. 1412/08.06.2011, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 77/108/2011, s-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a Deciziei nr. 253332/27.01.2011, emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Arad, fiind pronunţată o soluţie pe fondul cauzei, chiar dacă aceasta a fost determinată de valorificarea caracterului definitiv al deciziei nr. 253332/15.02.2010.

Prin urmare, în speţă, devin incidente prevederile art. 1201 Cod civil, existând triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, autoritatea de lucru judecat având la bază două reguli fundamentale, şi anume: o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluţia cuprinsă în hotărâre exprimă adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Aspectul negativ al puterii de lucru judecat împiedică reclamantul să mai supună cenzurii instanţei de judecată legalitatea Deciziei nr. 253332/27.01.2011, cu consecinţa emiterii unei noi decizii.

Referitor la Decizia nr.253332/15.02.2010, îşi produce efectele nu autoritatea de lucru judecat, ca excepţie procesuală reglementată de prevederile art. 166 Cod procedură civilă, ci puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1412/08.06.2011, pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 77/108/2011, întrucât printr-o hotărâre irevocabilă s-a statuat că s-a formulat, tardiv, contestaţia împotriva Deciziei  nr. 253332/15.02.2010, motiv pentru care contestarea ulterioară a aceleiaşi decizii nu poate fi apreciată ca fiind realizată în termen. Chiar dacă cu privire la această decizie de pensionare, instanţa, în cadrul dosarului nr. 77/108/2011, nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, o contestare ulterioară a deciziei nu poate fi considerată a fi realizată în termen.

Într-adevăr, respingerea unei cereri pe baza unor consideraţii procedurale nu împiedică partea să formuleze o nouă cerere, însă aceasta trebuie să se realizeze cu respectarea termenului şi a procedurii instituite de legislaţia aplicabilă, în speţă dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Instituirea termenului de 45 de zile prin prevederile art. 87 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 a fost necesară pentru a fi asigurată stabilitatea juridică, deoarece în caz contrar o decizie de pensionare ar putea fi contestată oricând, nepermiţând producerea de efecte definitive.

Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie, inclusiv sub aspectul termenului, nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr.439/2007, a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, a cărui exercitare nu ar putea fi condiţionată, prin lege, de îndeplinirea unor cerinţe prealabile şi de respectarea unor termene de prescripţie sau de decădere. Important este ca persoana care se consideră lezată în drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime să aibă efectiv posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, iar în cadrul judecării cauzei sale să beneficieze de toate garanţiile şi mijloacele procedurale prevăzute, care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil. Atacarea în justiţie a oricărui act juridic de dispoziţie poate fi făcută în termenele stabilite de lege. În acest sens,  dispoziţiile art. 87 sunt în conformitate cu cele aparţinând art. 21 din Constituţie, deoarece prevede posibilitatea titularului dreptului de asigurări sociale, deci şi a pensionarului, de a ataca decizia casei teritoriale de pensii cu contestaţie introdusă la tribunal în termen de 45 de zile de la data comunicării. Acest termen este rezonabil pentru ca persoana interesată să se convingă asupra corectitudinii stabilirii drepturilor sale şi, dacă este cazul, să conteste decizia de pensionare.

Natura juridică a termenului de 45 de zile, reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000, se stabileşte in funcţie de durata şi de efectele pe care le produce termenul, constând in special în sancţiunea care intervine pentru nerespectarea lui.

Astfel, durata scurtă a termenului în discuţie, faptul că sancţiunea care intervine pentru nerespectarea lui nu este prescripţia, contestaţia introdusă fără respectarea termenului supus analizei fiind respinsă ca tardivă, efectele deciziei devenind definitive prin neexercitarea căii de atac (art. 88), conduce la concluzia că termenul este unul de decădere.

Tardivitatea este consecinţa specifică decăderii, definită de art. 103 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură in termenul legal atrage decăderea.

Termenul de 45 de zile este un termen legal procedural, a cărui nerespectare atrage decăderea, conform art. 103 Cod procedură civilă, nefiind apt de a fi întrerupt, astfel cum susţine recurentul.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta opinia reclamantului, potrivit căreia termenul reglementat de art. 87 din Legea nr. 19/2000 este un termen de prescripţie, pentru ca cererile de chemare în judecată să aibă caracter întreruptiv, condiţia este ca cererea să fie făcută în interiorul termenului şi ca cererea să nu fie respinsă, cerinţe care nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât, prin deciziile Curţii de Apel Timişoara nr. 2283/13.10.2010 şi nr. 1412/08.06.2011, acţiunile reclamantului au fost respinse, în cazul ultimei decizii cererea fiind respinsă ca tardivă pentru Decizia nr.253332/15.02.2010.

Pe cale de consecinţă, reţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat de către reclamantul-recurent.

Domenii speta

Spete similare