Daune

Decizie 476/R din 01.06.2012


DECIZIE CIVILA Nr. 476/R

Sedinta publica din 01 Iunie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE T. V.

JUDECATOR – A. T. V.

JUDECATOR – D. U.

GREFIER – I. T. P.

Pentru astazi fiind amanata pronuntare asupra recursului declarat de reclamanta SC I. SA, impotriva sentintei civile nr.11124/05.10.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov in contradictoriu cu parata SC C. A. SA, avand ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut in sedinta publica la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura de citare legal indeplinita.

Dezbaterile in cauza de fata au avut loc in sedinta publica din data de 25.05.2012, cand partile prezente au pus concluzii in sensul celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta decizie, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea cauzei pentru data de 01.06. 2012.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de fata:

Constata ca prin sentinta civila nr.11124/05.10.2010 pronuntata de Judecatoria Brasov, a fost respinsa cererea reclamantei SC I. SA impotriva paratei SC C.A. SA.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca intre reclamanta SC I. SA si parata SC C. A. SA a fost incheiata conventia de colaborare nr.4422/02.07.2008, prima in calitate de unitate service reparatii auto si a doua in calitate de asigurator  auto. In urma unui eveniment rutier din 18.11.2008 a rezultat avarierea autoturismului BV 13 LOR prin tamponarea lui de catre autoturismul BV 05 WSZ, asigurat RCA la parata. Autoturismul tamponat BV 13 LOR apartinea SC O. C. SRL care a reparat masina in service-ul apartinand SC I. SA, pretul fiind de 2.556,45 lei. Devizul / comanda 68041/19.12.2008 de 2.556,45 lei si factura fiscala aferenta au fost incheiate intre reclamanta SC I. SA si beneficiara reparatiei auto SC O. C. SRL.

Parata a efectuat plata sumei de 539 lei cum rezulta din extrasul de cont si ordinul de plata depuse la dosar, refuzand sa achite suma pretinsa de reclamanta motivat de efectuarea unor manopere si folosirea unor materiale nejustificate.

In ziua accidentului 18.11.2008 s-a intocmit procesul verbal de contraventie rutiera CC 1622793/2008 (fila 51) in care s-a mentionat „autorizatia de reparatie CR 0681595. 

In autorizatia de reparatie auto emisa de Politia Municipiului S. erau mentionate ca avarii: spoiler spate stanga infundat, stop spate spart, janta stanga spate lovita. (fila 43)

 In 19.11.2008 parata a constatat, prin lucratorii sai ca avariile suferite la auto BV 13 LOR sunt : janta  spate stanga lovita, spoiler spate, stop din bara spart, directie dereglata. (fila 42). Avizarea de dauna s-a incheiat intre C. A. si SC O. C. SRL.

La data solutionarii dosarului de dauna privind  auto BV 13 LOR, era in vigoare si aplicabil Ordinul 8/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor  care la art.40 prevedea ca procesul-verbal de constatare a pagubelor se semneaza de toate persoanele care iau parte la intocmirea acestuia. Eventualele obiectii ale partilor cu privire la prejudiciile constatate vor fi mentionate in procesul-verbal sau intr-o anexa la acesta. Eventualele modificari in cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnatura persoanelor precizate la alin. Daca prin demontarea sau reparatia bunului avariat au rezultat si alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate initial, se va intocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorasi persoane care au luat parte la constatarea initiala.

Examinand continutului inscrisurilor depuse la dosar : autorizatie de reparatie, avizare dauna, factura fiscala, deviz comanda, rezulta ca sfera reparatiilor s-a extins si diversificat de catre unitatea de service cu ignorarea dispozitiilor art.40 O CSA 8/2008, asiguratorul nefiind parte intr-un proces verbal de constatare suplimentare.

 In consecinta, pretentia reclamantei de obligare a paratei la plata unei sume finale stabilite unilateral, excede dispozitiilor art.40 din Ordinul 8/2008, motiv pentru care instanta a respins cererea.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta aratand ca in autorizatia de reparatie emisa de Politia S. erau mentionate ca avarii: spoiler spate stanga infundat, stop spate spart, janta spate stanga lovita.(fila 43)

In 19.11.2008 parata a constatat prin lucratorii sai ca avariile suferite de auto BV 13 LOR sunt: janta spate stanga lovita, spoiler spate, stop din bara spart, directie dereglata (fila 42).

Reperul janta stanga spate se regaseste atat in autorizatia de reparatie emisa de politie, cat si in procesul verbal de constatare intocmit de asigurator prin reprezentantii sai.

Asa cum recunoaste in intampinare, asiguratorul a refuzat chiar plata contravalorii inlocuirii reperelor janta aluminiu si capac, asa cum sunt evidentiate in devizul de comanda nr.6804/19.12.2008, respectiv janta aluminiu in valoare de 1603,06 lei + TVA si capac janta (sigla marcii) in valoare de 48,27 lei + TVA, in total 2107,45 lei sustinand ca inlocuirea lor nu era fundamentata printr-o nota tehnica si ca nu au fost constatate  printr-un proces verbal suplimentar (pagina 2 aliniat ultim intampinare).

Intocmirea unui proces verbal suplimentar nu era necesara intrucat reperul janta stanga spate (care include functional si estetic capacul sigla) se regaseste atat in autorizatia de reparare, cat si in procesul verbal de constatare initiala incheiat de asigurator.

In plansele fotografice realizate de asigurator se observa clar reperele janta stanga spate si capac sigla Volvo deteriorate, deci asiguratorul avea cunostinta si a constatat deteriorarile respective.

Necesitatea unei note tehnice de fundamentare nu este nicaieri stipulata in cuprinsul conventiei nr.4422/02.07.2008 incheiata intre parti.

Din acest motiv, desi a fost incheiata o nota tehnica interna la nivelul unitatii, nu au considerat util sa o depuna la dosar.

Arata ca fata de cele retinute de instanta in considerente, se conchide in mod nejustificat si contradictoriu ca „sfera reparatiilor s-a extins si diversificat de catre unitatea de service cu ignorarea dispozitiilor art.40 O.C.S.A.8/2008, asiguratorul nefiind parte intr-un proces verbal de constatare suplimentara”., ceea ce nu este adevarat, intrucat constatarea defectiunilor nerecunoscute in prezent de asigurator se facuse chiar de catre acesta prin primul proces verbal si planse fotografice.

Au fost remediate doar defectiunile constatate de asigurator, asa cum se poate deduce din observarea devizului de comanda.

Inlocuirea reperului janta aluminiu lovita este din punct de vedere tehnic si al sigurantei rutiere singura posibilitate, intrucat aceasta face parte din trenul de rulare, este predispusa la fisurare si nu exista solutie pentru reparare.

Instanta de fond a aplicat gresit legea, apreciind ca sunt incidente in speta dispozitiile art.40 alin.4 din Ordinul C.S.A. nr.8/2008.

Textul de lege respectiv se refera la situatia in care „daca prin demontarea sau reparatia bunului avariat au rezultat (au fost observate, au fost constatate n.n.) si alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate initial, se va intocmi un proces verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorasi persoane care au luat parte la constatarea initiala”.

In situatia de fata pagubele au fost constatate initial, fiind usor vizibile, sens in care au fost si fotografiate, plansele aflandu-se in dosarul de dauna a carui copie a fost depusa de parata.

Ca atare, intocmirea altui proces verbal suplimentar nu se impunea, constatari suplimentare nefiind necesare.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea recursului, reluand in speta, apararile formulate in intampinarea depusa la judecatorie.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul constata ca recursul este fondat.

In speta nu este vorba de o extindere si diversificare a reparatiilor, prin descoperirea unor prejudicii si avarii suplimentare celor constatate initial si care sa impuna intocmirea unui proces verbal suplimentar, conform art.40 din Ordinul nr.8/2008 a C.S.A.

Janta de aluminiu in valoare de 1603,06 lei + TVA si capacul janta (sigla marcii) in valoare de 48,27 lei + TVA au fost evidentiate in cadrul constatarii initiale ale paratei-intimate din 19.11.2008 (fila 42 din dosarul Judecatoriei) precum si in cadrul planselor fotografice intocmite cu acel prilej (fila 50 din dosarul judecatoriei).

De asemenea, lovirea partii spate stanga este mentionata si in Autorizatia de Reparatie emisa de IPJ Brasov – Politia municipiului S. (fila 43 din dosarul Judecatoriei).

Intr-o atare situatie, nu poate fi vorba de pagube produse ca urmare a accidentului, dar care sa poata fi constatate printr-o demontare si reparatie ulterioara a bunului avariat si care sa impuna incheierea unui proces verbal suplimentar.

Faptul ca intimata a aprecia ca inlocuirea acestor piese enumerate mai sus, a caror avariere s-a constatat inca de la prima verificare a autovehiculului, nu s-ar impune nu echivaleaza cu descoperirea ulterioara a unor noi avarii.

Vazand si dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, Tribunalul va admite recursul, actiunea reclamantei-recurente urmand a fi admisa potrivit cererii de chemare in judecata, cu aplicarea art. 274 Cod procedura civila referitoare la cheltuielile de judecata efectuate la fond si in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de recurenta SC. I. SA Brasov impotriva sentintei nr. 11124/05.10.2011 pronuntata de Judecatoria Brasov, pe care o modifica in tot, in sensul ca admite cererea reclamantei SC. I. SA Brasov impotriva paratei SC C. A. SA pe care o obliga la plata sumei de 2017,45 lei,la care se adauga dobanda legala calculata de la data de 11.01.2009, pana la plata efectiva a debitului, precum si la plata sumei de 175,4 lei cheltuieli de judecata la fond.

Obliga intimata S.C C. A. S.A. la plata catre recurenta a sumei de 89,2 lei cheltuieli de judecata in recurs.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica azi, 01.06.2012.

Presedinte, Judecator,  Judecator,

T. V. A. T. V. D. U.

Grefier,

I. T. P. aflata in concediu de odihna

Semneaza pentru Prim Grefier S. O. C.

Red.ATV/6.07.2012

Tehnored.ELI/16.07.2012

Judecator fond.M.A.