Plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită prin poprire. Incidenţa dispoziţiilor oug nr. 71/2009

Decizie 424 din 31.05.2013


Prin cererea  introdusă  la Judecătoria Videle la nr. 2575/335/2012, petenta M.L. a formulat  în contradictoriu  cu  BEJ Î.N. ş.a. plângere împotriva refuzului  executorului  judecătoresc de a proceda la executarea  silită prin poprire pe conturile  M.J în dosarul de executare nr. 104/2012, pentru  recuperarea drepturilor salariale obţinute prin hotărâre judecătorească, invocând încălcarea  art. 1 al Protocolului  nr. 1 la CEDO precum şi  art. 6 din CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 383/27.02.2013 Judecătoria Videle  a  respins plângerea ca nefondată, reţinând  că  refuzul său  este justificat faţă de  OUG nr. 71/2009, neavând competenţă  să  verifice compatibilitatea actului normativ cu CEDO şi cu  jurisprudenţa  Curţii Europene.

Prin decizia civilă nr. 424/31.05.2013 recursul  declarat de petentă a fost  respins ca nefondat, apreciind  că  refuzul executorului  judecătoresc, în speţă,  nu  este unul  nejustificat, faţă de  disp.  OUG nr. 71/2009.

Astfel, urmare a adoptării actului normativ sus citat, prin care plata  sumelor prevăzute  prin hotărâri  judecătoreşti având ca obiect acordarea unor  drepturi de natură salarială personalului  din sectorul  bugetar, devenite executorii până  la data de 31.12.2011 a fost  eşalonată  până  în anul  2016, executorul  judecătoresc a  constatat în mod întemeiat, că  nu  mai  poate continua executarea silită prin poprire începută în dosarul de executare, întrucât , potrivit disp. art. 1 alin. 2  din Ordonanţă, pe perioada  eşalonării, orice procedură de executare silită se suspendă de  drept.

Tribunalul  a reţinut că  măsura eşalonării plăţilor prin OUG nr. 71/2009 a fost  analizată de Curtea Constituţională a României prin  decizia nr. 190/02.03.2010 prin care s-a decis că  măsura este constituţională şi  compatibilă  cu  art. 6 din CEDO şi  art. 1  din  Primul Protocol adiţional la Convenţie iar prin decizia nr. 1533/28.11.2011, Curtea Constituţională a analizat  constituţionalitatea legii pentru  aprobarea OUG nr. 71/2009 şi  a respins  excepţia de neconstituţionalitate reţinând că  prin eşalonarea efectuată Statul nu  a afectat în esenţă, dreptul de  proprietate, nu  a adus atingere substanţei  acestui drept şi  cu  atât mai  puţin nu  a negat  existenţa acestuia