Existenta laturii subiective a infractiunii de tainuire .Condamnarea in apel a inculpatului

Judecătoria Mediaş a dispus în baza art. 211 al. 1, al. 2 lit. b şi al. 21 lit. a C. pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 şi art. 42 C. pen., art. 74 al. lit. a şi c şi art. 76 al. 1 lit. b C. pen., art. 75 al. 1 lit. c şi art. 78 al. 1 C. penal condamnarea inculpatului M F N, , , fără antecedente penale, În baza art. 71 al. 2 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.

În temeiul art. 861 s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

S-au impus condamnatului respectarea următoarelor obligaţii:

a)să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;

b)să nu îşi schimbe domiciliul fără acordul instanţei;

c)să nu intre în legătură cu inculpaţii D V sau O P V.

S-a atras atenţia inculpatului că în cazul comiterii altor infracţiuni intenţionate în termenul de încercare sau a neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori obligaţiilor impuse, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei.

Potrivit art. 350 al. 1 C. pr. pen., s-a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea penală  a Judecătoriei Mediaş.

În temeiul art. 350 al. 3 lit. b C. pr. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat, dacă acesta nu se află sub puterea altui mandat de arestare sau de executare a pedepsei închisorii.

A fost respinsă cererea formulată de inculpat pentru înlocuirea măsurii preventive a arestării cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 08.11.2009 până la data punerii în libertate.

În baza art. 101 lit. b C. pen. raportat la art. 103 al. 1 C. pen. s-a luat faţă de inculpatul minor D V,., fără antecedente penale, , , măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an, pentru comiterea infracţiunii continuate de tâlhărie, prevăzută de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b şi al. 21 lit. a C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. pen. şi art. 99 al. 2 C. pen.

A fost încredinţată supravegherea părinţilor F M şi D A, cărora instanţa le pune în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui şi obligaţia să înştiinţeze instanţa de judecată de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are rele purtări ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

Instanţa a impus inculpatului minor obligaţia de a nu intra în legătură cu inculpaţii M F N şi O P V.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 al. 1 lit. d C. pr. pen. a fost achitat  inculpatul O P V, , fără antecedente penale, , pentru infracţiunea  de tăinuire, prevăzută de art. 221 al. 1 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt,  următoarele:

În seara de 07.11.2009 inculpaţii M F N şi D V au agresat părţile vătămate B Vi şi FF, cărora le-au sustras bani şi bunuri, fapte comise în apropierea barului din incinta staţiei CFR Copşa Mică, iar inculpatul O a primit suma de 480 de lei de la cei doi învinuiţi, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor.

Inculpaţii Mşi D au recunoscut comiterea infracţiunilor de tâlhărie.

Probatoriul administrat stabileşte cu certitudine participarea inculpaţilor M şi D la comiterea infracţiunilor de tâlhărie. Procurorul a apreciat că inculpatul O cunoştea intenţia acestora şi a împărţit banii sustraşi cu ceilalţi doi.

Declaraţiile inculpaţilor din faza de urmărire penală au fost confuze sau au lipsit. Inculpatul O a invocat dreptul la tăcere, în timp ce inculpatul M a declarat că inculpatul O le cunoştea intenţia, însă le-a spus, iniţial, să-şi vadă de treabă, apoi să facă ce doresc, iar inculpatul D a afirmat, iniţial, că ideea comiterii tâlhăriei i-a aparţinut inculpatului O, cu care au împărţit banii , iar apoi, că inculpatul O n-a cunoscut intenţia lor şi n-a fost implicat în nici un fel ( f. 78 verso ).

În faza de judecată toţi inculpaţii au dat declaraţii arătând că inculpatul O n-a cunoscut intenţia celorlalţi inculpaţi şi nici provenienţa sumelor de bani . Au oferit şi o serie de elemente contradictorii ( inculpatul M a declarat că inculpatul O a primit banii de la D sau că şi minorul a lovit persoanele vătămate, inculpatul D a afirmat că banii au fost daţi lui O de către M, iar inculpatul O a negat că M s-a deplasat să se spele atunci când a revenit în local ). Fiecare şi-a păstrat poziţia exprimată, astfel că neconcordanţele au fost lămurite cu ajutorul martorei Ş, care, deşi avea şi alţi clienţi în local, a observat şi reţinut comportamentul inculpaţilor. Discuţiile dintre inculpaţi, care nu au fost auzite de alte persoane au fost apreciate de instanţă prin coroborare, cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi a dispoziţiilor art. 69 C. pr. penală ( declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză ).

Starea de fapt expusă anterior a fost reţinută de instanţă de fond pe baza declaraţiilor inculpaţilor, confirmate de singurul martor ocular Ş M C.

Susţinerile contrare (au fost înlăturate. Discuţiile purtate între inculpaţi nu au fost auzite de alte persoane.

Poziţia exprimată în rechizitoriu cu privire la cunoaşterea intenţiei inculpaţilor M  şi D de către inculpatul O sau cu privire la provenienţa banilor, a fost considerată că nu este susţinută cu probe şi că încalcă prevederile art. 52 şi 69 C. pr. pen. Aprecierea a avut la bază primele declaraţii ale inculpaţilor M şi D, asupra cărora aceştia au revenit, în lipsa unei alte probe. În aceste condiţii instanţa a constatat că acuzarea nu a probat cert că inculpatul O a cunoscut intenţia inculpaţilor M şi D sau provenienţa sumelor de bani, situaţie în care a acordat credit susţinerilor inculpatului O.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş.

În motivarea apelului, Parchetul susţine nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei primei instanţe, datorită următoarelor argumente:

Instanţa de judecată a înlăturat ca probe toate declaraţiile date de către inculpaţii M F N şi D V pe parcursul procesului penal, referitoare la implicarea inculpatului O P V în comiterea infracţiunii de tăinuire, prev. de art. 221 alin. 1 C.p., pe considerentul că aceştia au dat declaraţii contradictorii, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată.

Se susţine că instanţa trebuia să coroboreze declaraţiile celor doi inculpaţi cu declaraţiile constante date de către martora Ş M C şi să examineze poziţia subiectivă a inculpatului O şi în raport cu modul concret în care s-au petrecut faptele, atât înainte de tâlhărirea celor două persoane, cât şi după săvârşirea infracţiunii, dar şi în raport cu relaţiile care au existat între cei doi inculpaţi condamnaţi şi inculpatul O P V la momentul săvârşirii infracţiunii.

Instanţa a înlăturat în totalitate declaraţiile, fără a obţine o justificare credibilă din partea celor doi inculpaţi condamnaţi şi fără a analiza în mod obiectiv şi corelativ celelalte probe care se coroborează cu primele susţineri ale inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul O P V.

Astfel, din declaraţiile martorei Ş M C, date atât în cursul urmăririi penale  cât şi în cursul judecăţii  rezultă fără dubii că cei trei inculpaţi au venit împreună la bar, că au stat tot timpul împreună şi că inculpatul O nu s-a deplasat şi la alte mese, că acesta i-a aşteptat în bar pe inculpaţii M şi D în timpul în care aceştia din urmă le-au tâlhărit pe cele două părţi vătămate, că după săvârşirea infracţiunii cei doi inculpaţi s-au reîntors la masa inculpatului O, că au părăsit incinta barului împreună la scurt timp după aceea, toate acestea demonstrând că a existat o înţelegere între cei trei inculpaţi.

În declaraţia dată la câteva ore după comiterea infracţiunii, martora a spus organelor de poliţie că a văzut chiar când inculpatul  M F N i-a făcut un semn discret inculpatului O P V, după care s-au ridicat cu toţii de la masă şi au părăsit localul .

Totodată, apare ca total neverosimilă posibilitatea ca inculpaţii D şi M să-i fi dat inculpatului O să ţină banii sustraşi de la cele două părţi vătămate, fără nici un motiv plauzibil, reţinând pentru ei o sumă modică, care le permitea doar să plătească pe cineva să-i conducă cu maşina la discoteca din satul Ţapu. Nu există o  explicaţie logică pentru care cei doi inculpaţi să fi procedat în asemenea mod, decât dacă inculpatul O ar fi fost cel care i-a instigat să comită infracţiunea ( astfel cum au afirmat iniţial autorii tâlhăriei)  sau ar fi cunoscut despre aceasta, iar suma de bani ce i-a fost dată reprezenta preţul tăcerii lui.

Schimbarea de poziţie pe parcursul procesului penal a inculpaţilor D şi M cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire de către inculpatul O are şi o explicaţie logică, dacă ne raportăm şi la relaţiile existente între aceştia.

Din probele administrate rezultă că inculpatul O, provenind dintr-o familie cu posibilităţi materiale vădit mai mari decât ale celorlalţi doi inculpaţi şi fiind şi de o vârstă mai mare, este un fel de conducător al grupului  celor trei inculpaţi, în condiţiile în care inculpatul M locuia şi muncea ca slugă la domiciliul tatălui inculpatului O, iar minorul D este o persoană uşor influenţabilă cu un mod de gândire imatur şi cu tendinţa de a adera relativ uşor la acţiuni deviante din spirit de aventură ( referat de evaluare dosar). Acesta este şi unul din motivele pentru care inculpatul O a fost cel care a beneficiat de „roadele muncii” celorlalţi doi inculpaţi, primind cea mai mare parte a sumei de bani sustrase de la părţile vătămate. Inclusiv faptul că a plecat la discoteca din satul Ţapu mai repede decât ceilalţi doi inculpaţi şi cu o altă maşină decât aceea cu care au venit ulterior ceilalţi inculpaţi arată poziţia de lider al grupului a inculpatului O. În aceste condiţii putem înţelege şi de ce inculpaţii M şi D au revenit la declaraţiile iniţiale, în diferite momente ale procesului penal, în raport cu modul în care cercetarea lor s-a efectuat cu ei în stare de libertate sau de arest preventiv.

Astfel, în următoarea declaraţie dată procurorului tot în prezenţa apărătorului din oficiu şi a tatălui său, inculpatul minor D V şi-a schimbat declaraţia şi a încercat să ia apărarea inculpatului O, susţinând că după comiterea infracţiunii nu s-a mai întors la bar şi au plecat direct la discoteca din satul Ţapu, unde s-au întâlnit cu O P V, şi au fost găsiţi de către organele de poliţie. Ulterior, în declaraţia dată în faza de judecată, minorul D V dă o altă versiune implicării inculpatului O P V în sensul că a venit la bar doar cu inculpatul M şi l-a găsit pe inculpatul O acolo, că inculpatul O nu a avut cunoştinţă despre intenţia lor de a le tâlhări pe cele două părţi vătămate şi că s-au reîntors la bar, unde în faţa barului s-au întâlnit cu  inculpatul O, căruia inculpatul M i-a dat o sumă de bani, fără a-i spune de provenienţa banilor ( fila 180).

Din studierea modului şi a datelor la care s-au făcut declaraţii de către D V, dar şi din studierea comportamentului inculpatului O pe parcursul procesului penal, a rezultat că minorul a fost influenţat să-şi schimbe declaraţiile date ulterior primei declaraţii, cel mai probabil de inculpatul O P V sau de persoane apropiate acestuia, astfel încât în faza de judecată să ajungă să dea declaraţii identice cu cele ale inculpatului O P V, care pe parcursul urmăririi penale s-a prevalat de dreptul de a nu face declaraţii. Abia în momentul în care s-a asigurat că şi ceilalţi doi inculpaţi au arătat în declaraţiile lor că nu a avut nici o implicare în comiterea infracţiunilor de tâlhărie sau tăinuire, inculpatul O P V a descris o stare de  fapt relativ similară cu cea descrisă de ceilalţi doi inculpaţi.

Al doilea motiv de apel al Parchetului se referă la faptul că, raportat la fapta concretă săvârşită, precum şi la atitudinea oscilantă, de nesinceritate pe care a avut-o pe parcursul întregului proces penal, modalitatea de executare a pedepsei privative de libertate nu este de natură să asigure prevenirea comiterii de noi infracţiuni de către inculpatul M F N.

Se arată că în conformitate cu art. 52 C.p. scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.

Totodată pentru a putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art.861 lit.c C.p. trebuie să se ţină seama de persoana condamnatului, precum şi de comportamentul său după comiterea faptei.

Ori, în speţă, deşi a recunoscut că a comis infracţiunea de tâlhărie, inculpatul M F N a demonstrat că nu a fost sincer pe parcursul  procesului penal, în sensul că a dat mai multe declaraţii cu conţinut contradictoriu şi a încercat să acopere participarea inculpatului O P V declarând în fals în faţa judecătorului la data de 14.01.2010 că nu a stat la aceiaşi masă cu inculpatul O P V, că nu i-a dat nici o sumă de bani din banii sustraşi de la părţile vătămate şi că cel care a dat banii a fost inculpatul D V.

În condiţiile în care inculpatul, chiar şi după comiterea faptei, a dat declaraţii mincinoase în faţa judecătorilor, îngreunând judecata cauzei, s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de aplicare  a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în speţă cele prevăzute de art. 861 alin.1, lit.c C.p..

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, dar şi sub  toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum impune articolul 371 al. 2 Cod proc. penală, instanţa a constatat că acesta este fondat datorită următoarelor considerente:

Din analiza coroborată a întregului material probatoriu administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea stare de fapt:

În data de 07.11.2009, în jurul orelor 2000, inculpaţii M F N , D V şi O P V se aflau în barul „Mădălina” SRL din localitatea Copşa Mică.

La o masă apropiată se aflau părţile vătămate B V şi F F, care consumau alcool.Inculpaţii M şi D au hotărât să-i sustragă banii părţilor vătămate B V, observând că acesta are asupra sa mai multe bancnote de 100 lei, urmând să profite şi de starea de ebrietate a părţilor vătămate.În acest scop, după ce cele două părţi vătămate au părăsit localul, au fost urmărite de cei doi inculpaţi care pe un teren viran din apropierea căii ferate prin surprindere, le-au lovit din spate pe acestea, după care inculpatul DV a sustras portmoneul părţii vătămate B V ( în care se aflau 600 lei), telefonul mobil şi 80 de lei de la partea vătămată F F.

La solicitarea inculpatului MFN de a  împărţi banii, inculpatul D V a refuzat, spunând că banii sustraşi îi va da lui O P VReîntorşi la barul „Mădălina” SRL, inculpaţii l-au chemat afară pe inculpatul O P V căruia inculpatul minor D V i-a remis toţi banii dobândiţi prin comiterea infracţiunii.Inculpatul O P V a dat câte 100 lei celorlalţi doi inculpaţi, reţinând pentru sine o sumă mult mai mare de bani.Ulterior, cei trei inculpaţi s-au deplasat la discoteca din satul Ţapu, cu două autoturisme diferite.

Instanţa de apel a constatat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpaţilor D V şi M Fl N în comiterea infracţiunii de tâlhărie, neexistând vreun dubiu în acest sens.

Sub aspectul comiterii de către inculpatul O P V a infracţiunii de tăinuire, judecătoria a apreciat că acuzarea nu a probat cert că inculpatul O a cunoscut intenţia inculpaţilor M şi D sau provenienţa sumelor de bani, situaţie în care a acordat credit susţinerilor inculpatului O.

În aceste condiţii, prima instanţă a  condamnat pe inculpatul M F N la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani şi a luat faţă de inculpatul minor D V măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an, pentru săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de tâlhărie.

Faţă de inculpatul O P V, instanţa de fond a dispus achitarea, apreciind că faptei acestuia îi lipseşte intenţia ca element constitutiv al  infracţiunii.

Tribunalul a apreciat că inculpatul O P V se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 al.1 Cod penal, datorită considerentelor ce vor urma:

Nu a existat intr-adevăr nici o motivaţie logică pentru care inculpaţii D şi M să-i fi dat inculpatului O  să „le ţină” banii sustraşi de la cele două părţi vătămate, reţinând pentru ei doar o sumă modică.

Doar în situaţia în care inculpatul O cunoştea provenienţa ilicită a banilor s-a justificat atitudinea inculpaţilor D şi M.De remarcat că în declaraţiile date imediat după comiterea faptelor inculpaţii D şi M au arătat că inculpatul O P V a cunoscut intenţia lor de a comite infracţiunea de tâlhărie, astfel că a avut cunoştinţă de provenienţa sumei de bani pe care a  primit-o de la ceilalţi doi inculpaţi.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la o zi de la comiterea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul minor D V a declarat în prezenţa unui părinte şi a avocatului că inculpatul O V avea cunoştinţă de provenienţa banilor, pe care i-a primit de la ceilalţi doi inculpaţi, arătând chiar că O le-a sugerat să comită fapta de tâlhărie La aceiaşi dată, inculpatul M F N a declarat că în incinta barului, propunerea de a comite fapta de tâlhărie a aparţinut inculpatului D V, propunere care a fost auzită de inculpatul O P V, care le-a spus lui D şi M „să facă ce vor” Aceste declaraţii ale inculpaţilor s-au coroborat cu declaraţia martorei Ş M C  barman în localul „Mădălina”), care a declarat că după plecarea inculpaţilor M şi D, inculpatul O i-a aşteptat în bar, după care, la revenirea celor doi, au părăsit împreună localul.

Inculpaţii s-au deplasat în continuare la discoteca din satul Ţapu unde autorii faptei de tâlhărie au fost identificaţi de organele de poliţie, care au fost alertate de părţile vătămate.

Pe parcursul procesului penal inculpaţii M şi D şi-au schimbat radical primele declaraţii date, fără a exista în acest sens o justificare logică, decât aceea de a încerca exonerarea de răspundere a inculpatului O.

Însă, din ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de apel, a constatat că primele declaraţii ale inculpaţilor M şi D s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, care au dovedit  fără echivoc vinovăţia inculpatului O P V .

Chiar dacă nu s-a probat cu certitudine că inculpatul O P V a instigat pe cei doi inculpaţi să comită infracţiunea de tâlhărie, tribunalul a apreciat că este dovedită fără echivoc vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 alineatul 1 Cod penal, constând în  primirea de către acesta a sumelor de bani de la ceilalţi inculpaţi în deplină cunoştinţă că provin din săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În consecinţă, tribunalul a desfiinţat  în parte sentinţa instanţei de fond şi rejudecând a dispus condamnarea inculpatului O P V pentru comiterea de către acesta a infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 al.1 C.p..

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată acestui inculpat, instanţa a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei comise (apreciat de instanţă ca fiind de o gravitate medie), de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de persoana infractorului (care are doar 19 ani şi nu posedă antecedente penale).

Instanţa de apel a mai apreciat că atitudinea inculpatului O de a nu da până la un anumit moment procesual nici o declaraţie nu echivalează cu catalogarea atitudinii acestuia ca fiind nesinceră, în condiţiile în care dreptul la tăcere al inculpatului este prevăzut de art 70 alin. 2 Cod procedură penală.

Faţă de aceste argumente, tribunalul, în baza art. 221 al.1 C.p. a  condamnat inculpatul O P V  la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire .

În baza art. 71 C.p. a aplicat  inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 al.1 lit.a teza II, b C.p.p..

În baza art. 861 C.p. a dispus suspendarea sub supraveghere  a pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 6 ani care constituie termen de  încercare în condiţiile art. 862 C.p..

În baza art. 863 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu la datele stabilite;

b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă

În baza art. 863 al.3 C.p.impune inculpatului următoarele obligaţii:

a)să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa fără acordul instanţei;

b)să nu intre în legătură cu inculpaţii Danciu Venus şi Miu Florian Narcis.

În baza art. 71 al.5 C.p., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale se  va suspenda şi pedeapsa accesorie.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor  a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

S-a încredinţaT supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În privinţa motivului de apel al Parchetului referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului M F N, tribunalul a apreciat apelul ca fiind nefondat.

Astfel, din fişa de cazier a acestui inculpat a rezultat că nu are antecedente penale.

De asemenea, la dosar există o caracterizare a inculpatului M făcută de diriginta acestuia din care a rezultat reale posibilităţi de îndreptare ale acestuia.

Inculpatul nu a creat până la momentul comiterii faptei probleme, fiind caracterizat ca  „disciplinat cu un comportament adecvat, cu o situaţie şcolară satisfăcătoare şi cu o atitudine în afara şcolii decentă şi de bun simţ”.

În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată acestui inculpat, dând reale posibilităţi acestuia de a realiza gravitatea faptei comise şi a se integra în societate.

Alte critici hotărârii instanţei de fond nu au fost aduse, iar instanţa de apel nu a găsit din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie, astfel că au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare