Stabilire domiciliu minor

Decizie 1 din 02.12.2013


DECIZIA CIVILĂ Nr.

Şedinţa publică de la 

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă G. S. împotriva sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., în contradictoriu cu intimatul pârât C. V. V., având ca obiect stabilire domiciliu minor.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat T. D., pentru apelanta reclamantă G. S., lipsă, lipsă fiind şi intimatul pârât C. V.V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care;

Avocat T. pentru apelanta reclamantă G. S., depune dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei şi timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pe fond.

Avocat T., pentru apelanta reclamantă G. S., solicită admiterea apelului pentru motivele arătate, schimbarea sentinţei, iar pe fond admiterea  acţiunii. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., s-a admis excepţia  necompetenţei  instanţelor române.

S-a respins  acţiunea civilă având ca obiect majorare pensie de întreţinere, formulată de reclamanta-pârâtă G S ,împotriva pârâtului-reclamant C. V. V.

S-a respins cererea reconvenţională, având ca obiect stabilire locuinţă minoră şi exercitarea autorităţii părinteşti, formulată de pârâtul - reclamant C. V. V.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr., pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta G a chemat în judecată pe pârâtul  C. V. V. solicitând  instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună majorarea pensiei de întreţinere  la care acesta a fost obligat în favoarea minorei C. I. A - M, născută la data de, precum şi  la plata cheltuielilor  de judecată.

În motivarea acţiunii , reclamanta a arătat  că în perioada 2000-2004, a  întreţinut relaţii  de concubinaj  cu pârâtul,iar din aceste relaţii a rezultat  minora C  I A-M, născută la data de.

A mai arătat că,  prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. , minora i-a  fost încredinţată  acesteia spre creştere şi educare, iar pârâtul a  fost obligat  la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei, în cuantum de 80 de lei  lunar, până la intervenirea  unei cauze  de modificare sau stingere a  obligaţiei.

De asemenea a arătat că se impune majorarea pensiei de întreţinere, întrucât  nevoile minorei au crescut. 

Acţiunea nu  a fost întemeiată în drept .

La dosarul cauzei reclamanta a depus următoarele înscrisuri: copie de pe sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, copie de pe certificatul de naştere al minorei, dovada rezidenţei  reclamantei şi minorei  în Italia şi dovada  că minora frecventează cursurile  şcolare din  Biroul Şcolar  Regional  .

La data de 31.01.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare şi cerere  reconvenţională, prin care a  solicitat respingerea  acţiunii , stabilirea locuinţei minorei la acesta şi exercitarea autorităţii  părinteşti  exclusiv de către  acesta.

În motivarea cererii, a arătat că  din relaţia sa de concubinaj cu reclamanta a rezultat minora C  I A-M, născută la data de 04.10.2001,care  în anul 2005, a fost încredinţată  reclamantei.

A mai arătat  că în perioada 2005- august 2011, minora  a  fost crescută de  acesta împreună cu fratele său, iar pentru scurte perioade  de timp, reclamanta  a luat-o  la domiciliul său  şi în toată această perioadă  a achitat pensia de întreţinere în favoarea minorei, prin mandate poştale la domiciliul pârâtei din comuna  , sat..

De asemenea,  a arătat că în luna august 2011, reclamanta a plecat la concubinul  acesteia în Italia, luând-o şi pe minoră , iar din acel moment nu a  mai putut lua legătura cu minora, deşi în acest interval de timp, reclamanta a mai venit în România.

Totodată,  a arătat că din scurtele discuţii  telefonice purtate cu minora, a înţeles că reclamanta  nu se ocupă  de ea , o lasă  zile întregi cu concubinul  său  şi cu fratele acestuia  şi nu-i permite să vorbească cu acesta la telefon, decât foarte puţin.

Pârâtul a  mai  arătat că minora nu beneficiază  de suficientă  atenţie din partea reclamantei , care nu îi oferă  condiţii normale  de a se dezvolta psihic şi emoţional, iar în Italia, nu are  o locuinţă închiriată sau  proprietate, nu realizează venituri în mod  constant şi nu are o relaţie matrimonial stabilă.

Şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 119 C.p.civ şi art. 397,398 şi 400 C.civ.

La data de 14.02.2010, reclamanta a  depus întâmpinare  la cererea  reconvenţională , prin care a  solicitat  respingerea  acesteia şi obligarea pârâtului la  cheltuieli de judecată.

În motivare  a arătat că,  în prezent locuieşte cu  minora  în Italia, unde are  o locuinţă  cu mult peste  „nivelul decent” al unei case,  minora este înscrisă  la şcoala din localitatea unde locuiesc ,iar rezultatele sale la  învăţătură sunt foarte bune.

A mai arătat că, împreună cu concubinul său  au  dezvoltat o afacere în comuna, care le aduce un profit substanţial, iar în ceea ce priveşte  discuţiile  pe care le-a avut minora  cu tatăl ei, a precizat că acestea au fost  scurte ,întrucâtcei doi nu aveau  ce să-şi spună, necunoscându-se mai deloc, iar în perioada în care minora a locuit în România, pârâtul  nu a depus eforturi  să aibă o relaţie cu minora şi nici nu şi-a  îndeplinit obligaţia privind achitarea  pensiei de  întreţinere.

În drept  şi-a întemeiat cererea  pe dispoziţiile art. 115 şi urm. C.p.civ.

În dovedirea cererii reconvenţionale,  pârâtul a solicitat  proba testimonială cu martorii M M şi  G şi  efectuarea  unei anchetă psiho -sociale  la domiciliu .

Cu adresa nr., Unitatea MilitarăCraiova a înaintat  instanţei adeverinţa cu veniturile nete ale pârâtului, pe ultimele 6 luni, iar la data de 09.04.2012, cu adresa nr. Primăria  Municipiului  Craiova, a înaintat ancheta  socială efectuată la domiciliul pârâtului .

În cauză a fost audiată, sub prestare de jurământ, martora  M  M-D, propusă  de pârât, declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Reclamanta prin apărător a solicitat  efectuarea unei anchete  psiho-sociale  la locuinţa acesteia din Italia, în cadrul căreia să fie audiată şi minora.

La termenul  din 5 iunie 2012 , instanţa din oficiu a  invocat excepţia necompetenţei instanţelor române în soluţionarea prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 5 pct. 2, din Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 2611 şi art. 2612 Cod civil, raportat la art. 17 din Legea nr. 361/2007.

Prin sentinţa civilă nr., pronunţată de  Judecătoria Craiova, în dosarul nr.,  s-a dispus  încredinţarea către reclamantă spre creştere şi educare  a minorei C  I. A-M, născută la data de şi a fost obligat pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 80 lei lunar, în favoarea acesteia, începând cu data  de 03.02.2005 şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că la data de 15.07.2011 , reclamanta şi minora  şi-au stabilit reşedinţa în localitatea V din Italia, iar acesta din urmă frecventează cursurile clasei a - IV-a la Institutul Comprensiv  .

În conformitate cu dispoziţiile art. 2612 Cod civil, legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene , iar  în acest sens, art. 5 pct. 2, din Regulamentul CE nr. 44/2001, prevede că o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru, în materia obligaţiei de întreţinere, în faţa instanţelor de la locul unde creditorul obligaţiei de întreţinere este domiciliat, sau îşi are reşedinţa obişnuită .

De asemenea , conform dispoziţiilor art. 2611 C. Civil, raportat la art. 17 din Legea nr. 361/2007, “exercitarea răspunderii părinteşti este reglementată de legea statului de la reşedinţa obişnuită a copilului. Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă, situaţia este reglementată de legea statului de la noua reşedinţă obişnuită”.

Întrucât, începând din data de, minora împreună cu reclamanta au reşedinţa  pe teritorul statului italian, competenţa în soluţionarea prezentei cauze revine instanţei de la reşedinţa actuală a acestora, motiv pentru care, văzând şi disp. art. 157 din Legea 105/1992 republicată, instanţa de fond  a  admis excepţia necompetenţei  instanţelor române invocată din oficiu şi va pronunţa soluţia respingerii  atât a acţiunii principale  formulate de reclamanta-pârâtă , cât şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul - reclamant, ca nefiind de competenţa instanţelor române .

Împotriva sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., a declarat apel reclamanta G. S.

În motivarea apelului, arată că în mod greşit instanţa i-a respins acţiunea, considerând că nu este de competenţa instanţelor române, respingând şi cererea reconvenţională în acelaşi mod.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei, prin prisma criticilor formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul apreciază apelul fondat, pentru următoarele considerente :

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta G. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. V. V, solicitând instanţei majorarea cuantumului pensiei de întreţinere pe care  acesta o plăteşte minorei C. I. A. M. născută la data de, în baza sentinţei nr., pron. de Judecătoria Craiova în dosarul nr. reclamanta, împreună cu minora având reşedinţa în Italia, localitatea iar pârâtul domiciliind în Craiova.

Potrivit art. 3 litera a  şi b din Regulamentul (CE) nr. 4 /2009 din 18 decembrie 2008,  privind competenţa legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere,  "Are competenţa  de a hotărî în materie de obligaţii de întreţinere, în statele membre:

a) instanţa judecătorească de la locul reşedinţei obişnuite a pârâtului; sau

b) instanţa judecătorească de la locul reşedinţei obişnuite a creditorului."

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 1 din acelaşi Regulament, părţile pot  conveni ca una din instanţele unui stat membru, menţionate la literele a-c din acelaşi alineat să soluţioneze litigiile născute  sau care se pot naşte între ele în materie de obligaţii de întreţinere, printre instanţele astfel competente figurând şi instanţele din statul membru în care una din părţi îşi are reşedinţa obişnuită (litera a ), precum şi instanţa din statul membru  a cărui cetăţenie o deţine una din părţi (litera b ).

Ca atare, dacă reclamanta - creditor al obligaţiei de întreţinere, cu domiciliul sau reşedinţa într-un stat membru, cheamă în judecată pe pârâtul debitor al obligaţiei de întreţinere, cu domiciliul în alt stat membru, la instanţa judecătorească de la domiciliul  acestuia din urmă,  această instanţă devine competentă în baza  art. 3 litera a din Regulamentul(CE ) nr. 4/2009, dar şi a dispoz. art. 4 alin. 1 literele a şi b din acelaşi Regulament, în condiţiile în care din actele dosarului rezultă că ambele părţi au convenit în sensul ca litigiul să fie judecat de instanţa sesizată, anume  cea de la domiciliul pârâtului .

În plus şi art. 5 din Regulamentul amintit este aplicabil, având în vedere că pârâtul s-a prezentat la termenele de judecată personal, dar şi prin reprezentant convenţional, fără a contesta competenţa instanţei sesizate, aşa încât, conf. art. respectiv, instanţa în faţa căreia se înfăţişează pârâtul este competentă.

Textul de lege invocat de prima instanţă în sprijinul soluţiei pronunţate, anume art. 5 pct. 2 din Regulamentul CE nr. 44/2001, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, se referă la posibilitatea chemării în judecată a pârâtului - debitor al obligaţiei de întreţinere şi în faţa instanţelor din alt stat membru decât cel în care-şi are domiciliul şi anume la instanţele din statul de domiciliu al creditorului obligaţiei de întreţinere, nefiind însă o competenţă exclusivă, de la care nu se poate deroga, aşa cum a fost interpretată de către prima instanţă.

Celelalte dispoziţii legale  la care a făcut referire prima instanţă –art. 2611 şi art. 2612 cod civil se referă la legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere, iar nu la competenţa de judecată a cererilor având ca obiect obligaţii de întreţinere, cele două fiind noţiuni distincte, legea aplicabilă urmând a fi stabilită ulterior determinării instanţei competente, de către aceasta din urmă, iar nu de către instanţa care se consideră necompetentă, aşa cum a procedat prima instanţă.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât, având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minoră şi stabilirea locuinţei acesteia la tată, se reţine că atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea răspunderii părinteşti intră în domeniul de aplicare a Regulamentului CE nr. 2201/2003 al Consiliului.

Conform art. 12 alin. 3 ce reglementează prorogarea de competenţă instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materie de răspundere părintească în alte proceduri decât cele menţionate la alin. 1, atunci când copilul are o strânsă legătură cu acest stat membru, în special datorită faptului că unul din titularii răspunderii părinteşti îşi are reşedinţa obişnuită aici şi competenţa a fost acceptată în mod expres  sau în orice alt mod neechivoc de către toate părţile la procedură la data sesizării instanţei, iar competenţa este în interesul superior al copilului.

Cum  domiciliul pârâtului este în raza  de competenţă a instanţei sesizate iar ambele părţi au acceptat o astfel de competenţă, Tribunalul consideră  că şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe este greşită.

 În consecinţă, în raport de considerentele expuse, apreciind că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului iar părţile nu au  solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în baza art. 297 alin. 1 c.p.c., Tribunalul va anula  sentinţa şi va reţine cauza pentru judecare în fond.

Pe fondul litigiului, se reţine că prin sentinţa civilă nr., pron. de Judecătoria Craiova în dosarul nr., pârâtul a fost obligat în favoarea minorei C. I. A. M., născută la data de  , la o pensie de întreţinere lunară în cuantum de 800.000 ROL lunar, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

Potrivit adresei nr., emisă de  Ministerul Apărării –Unitatea Militară  Craiova, în perioada septembrie 2011- februarie 2012, pârâtul C. V. V. a realizat o medie lunară a veniturilor de 1396 lei şi nu mai are în întreţinere o altă persoană, aşa încât, cererea reclamantei este fondată şi va fi admisă în baza art. 525 şi art. 529 alin. 2 Cod Civil, cu consecinţa majorării pensiei întreţinere pe care o datorează pârâtul minorei, la suma de 349 lei lunar, începând cu data formulării cererii, conf. art. 532 alin. 1 Cod Civil şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.

În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârât vizând acordarea autorităţii părinteşti asupra minorei în favoarea exclusivă a pârâtului sau în favoarea ambilor părinţi, se reţine că prin sentinţa civilă nr., pron. de Judecătoria Craiova, minora a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei, apreciindu-se că această măsură este în interesul superior al copilului, în condiţiile în care mama s-a ocupat exclusiv de creşterea ei, are o locuinţă stabilă şi realizează venituri, fiind angajată în muncă, tatăl având un program destul de lung la serviciu şi chiar lipsea de la domiciliu.

Potrivit art. 403 Cod Civil, "în cazul schimbării împrejurărilor, instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi  îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituţiei de ocrotire, a instituţiei publice specializate pentru protecţia copilului sau a procurorului."

 Ca atare, pentru ca instanţa să modifice o astfel de măsură, este necesar să apară elemente noi, care să demonstreze că interesele minorului o cer, adică atunci când părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate asigura condiţiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, iar menţinerea la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creşterii şi educării sale.

În  cauză, din actele dosarului reiese că de aproximativ 1 an, minora locuieşte cu mama sa în Italia, localitatea , este înscrisă la Institutul din cadrul Ministerului Instrucţiei, al Universităţii şi al Cercetării în clasa a IV a,  frecventând cu regularitate cursurile, este în evidenţa unui medic de familie, aspecte care demonstrează că reclamanta se preocupă de educaţia şi dezvoltarea corespunzătoare a fiicei sale, contrar susţinerilor pârâtului – reclamant.

Faptul schimbării domiciliului minorei în străinătate şi deţinerea cu chirie a unei locuinţe în ţara respectivă nu constituie  o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la luarea măsurii încredinţării minorei către mamă, ci pur şi simplu schimbări ale mediului de viaţă ale mamei şi minorei, nedemonstrându-se că această situaţie ar avea consecinţe negative asupra dezvoltării fizice, psihice a minorei, simpla presupunere în acest sens a pârâtului reclamant nefiind suficientă pentru a reveni asupra măsurii .

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, cererea reconvenţională a pârâtului - reclamant va fi respinsă ca nefondată.

133

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DECIZIE CIVILĂ

Şedinţa publică de la 

Completul compus din:

Minsterul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a fost reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentul pârât Ţ T şi de recurenta reclamantă I S împotriva sentinţei civile nr. din data de pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., având ca obiect emitere ordin de protecţie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurentul pârât Ţ T asistat de avocat G F avocat B M, şi recurenta reclamantă I S asistată de avocat I N şi avocat T M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care;

Avocat I N, pentru recurenta reclamantă I S depune un set de acte şi solicită declararea şedinţei secrete pe parcursul dezbaterilor.

Avocat B M, pentru recurentul pârât Ţ T, a arătat că nu se opune ca şedinţa să fie secretă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat T M, pentru recurenta reclamantă I S, solicită admiterea recursului recurentei reclamante, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de emitere a ordinului de protecţie astfel cum a fost solicitat, respectiv: urmând a dispune şi măsura evacuării pârâtului din locuinţa proprietate comună precum şi obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică şi psihoterapeutică, în vederea prevenirii şi combaterii oricăror altor forme de violenţă din partea acestuia asupra recurentei reclamante. Arată că critică pentru netemeinicie şi nelegalitate soluţia instanţei de fond care, a admis în parte cererea de emitere a ordinului de protecţie dispunând ca măsuri şi interdicţii pentru o perioadă de 6 luni obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 10 m faţă de reclamantă şi interzicerea oricărui contact din partea pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu reclamanta. Mai arată că în lipsa acestei măsuri ordinul de protecţie nu-şi poate produce efectele pentru care legiuitorul a instituit această procedură, starea iminentă de pericol în care a dovedit că se află victima continuând să subziste,şi mai mult decât atât, agravându-se.

Avocat I N pentru recurenta reclamantă I S, achiesează la concluziile avocatului T M. Arată că instanţa de fond a respins însă, nemotivat şi neîntemeiat, capetele de cerere privind evacuarea pârâtului din locuinţa proprietate comună precum şi obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică şi psihoterapeutică, în vederea prevenirii şi combaterii oricăror altor forme de violenţă din partea acestuia asupra recurentei reclamante.

Avocat B M, pentru recurentul pârât Ţ T, solicită respingerea recursului recurentei reclamante şi pe fond respingerea acţiunii ca fiind netemeinică, motivat de faptul că ordinul de restricţie este o măsură extraordinară şi că prin aceasta se urmăreşte ca recurentul pârât să nu mai poată intra în apartamentul său. Arată că fiul lor , T D, in vârsta de 20 de ani, student la 2 facultăţi, una cu taxa de studii (3000 lei anual) are nevoie sprijinul material si financiar pe care i l-a cerut recurentei reclamante I S, insa aceasta a refuzându-l condiţionat. Mai arată că mobilul acţiunii este dorinţa recurentei reclamante de a obţine iniţial o posesie exclusiva a apartamentului bun comun si apoi obţinerea unei soluţii de atribuire în natură a apartamentului.

Avocat B M şi avocat G Fl, pentru recurentul pârât Ţ T având pe rând cuvântul solicită in principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar in rejudecare, respingerea cererii ca inadmisibila. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei, iar in rejudecare, respingerea cererii ca neîntemeiata. Arată că motivele de nelegalitate şi netemeinicie sunt următoarele: lipsa calităţii de victimă a calităţii în familie a recurentei reclamante, inexistenţa unor mijloace de probă care să ateste existenţa violenţelor în familie, lipsa calităţii de convieţuitori a părţilor inexistenta oricăror sesizări la autorităţile administraţiei publice abilitate sa constate, monitorizeze si sa aplice masuri privind prevenirea si combaterea violentei in familie, inexistenta vreunei plângeri penale formulate de reclamanta I S împotriva recurentului paratului pentru presupusele violente in familie, lipsa oricărei dovezi privind existenta intenţiei recurentului paratului de a afecta fizic sau psihic prin acţiunile sau inacţiunile sale integritatea reclamantei, netemeinicia cererii rezulta si din aceea ca judecarea cauzei s-a făcut in absenta oricăror dovezi justificate de aplicare a masurilor de restricţie, masuri lipsite de orice determinare pentru a face posibila executarea acestora in conformitate cu respectarea dreptului de proprietate si a drepturilor corelative la dreptul de proprietate al paratului ,precum si a drepturilor si a libertăţilor fundamentale ale acestora. Depun la dosar concluzii scrise.

Avocat I N, pentru recurenta reclamantă I S, având cuvântul, solicită respingerea recursului recurentului pârât ca nefondat, motivând că argumentaţiile aduse nu fac obiectul cauzei. Sub acest aspect susţine că recurenta reclamantă, victimă a violenţei în familie îndeplineşte calitatea de „membru de familie", legea condiţionând convieţuirea în sensul gospodăririi părţilor şi cu atât mai puţin de existenţa unor sesizări prealabile la autorităţile administraţiei publice. A arătat că tocmai pentru a prevenii şi combate violenţa în familie legiuitorul a dispus posibilitatea ca victima să se poată adresa direct în justiţie pentru emiterea ordinului de protecţie, dat fiind pericolul reprezentat de astfel de fapte şi urgenţa măsurilor ce trebuiesc luate în consecinţă.

Avocat T M, pentru recurenta reclamantă I S, arată că pune aceleaşi concluzii ca avocat I N în sensul că solicită respingerea recursului recurentului pârât ca nefondat, depunând la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului recurentei reclamante ca neîntemeiat şi admiterea recursului recurentului pârât, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că recurenta reclamantă ar fi fost victima vreunei violenţe, iar ordinul de protecţie aşa cum a fost stabilit de instanţa de fond nu poate fi pus în practică.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civile nr. din data de pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. s-a admis în parte cererea având ca obiect instituire ordin de protecţie, formulata de reclamanta I S,  în contradictoriu cu pârâtul  Ţ T, cu acelaşi domiciliu.

S-a dispus emiterea unui ordin de protecţie a reclamantei faţă de pârât pe o perioadă de 6 luni  şi precum şi următoarele măsuri - obligaţii şi interdicţii :

- obligarea pârâtului să păstreze o distanţă minimă  de 10 metri faţă de reclamantă;

- interzicerea oricărui contact din partea pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta;

Măsura a fost dată cu execuţie vremelnică, de îndată şi fără somaţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de sub nr. reclamanta I S a chemat in judecata pe pârâtul  Ţ T, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună emiterea unui ordin de protecţie prin care să se dispună evacuarea pârâtului din locuinţa proprietate comună, situată în Craiova, strada, judeţul Dolj, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime faţă de reclamantă, pentru asigurarea siguranţei fizice şi psihice a reclamantei, interzicerea oricărui contact din partea pârâtului, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta, obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică şi psihoterapeutică, în vederea prevenirii şi combaterii oricăror alte forme de violenţă din partea acestuia, asupra reclamantei.

In motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a fost căsătorită cu pârâtul începând cu data de, căsătorie ce a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr., părţile continuând şi după această dată să locuiască împreună cu fiul lor, Ţ D A, în imobilul situat în Craiova, strada, judeţul Dolj; s-a mai precizat că atât înainte de pronunţarea hotărârii de divorţ cât şi ulterior, pârâtul s-a manifestat foarte agresiv faţă de reclamantă, atât fizic cât şi verbal, ajungându-se la o situaţie imposibil de suportat de către reclamantă, de la injurii şi epitete degradante şi umilitoare proferate la adresa reclamantei, pârâtul a trecut la ameninţări, escaladând cu violenţe repetate; frecvent, pârâtul recurge la ameninţări, inclusiv cu moartea, de natură să inducă o stare de teroare şi credinţa că aceste ameninţări pot fi duse la bun sfârşit, cu atât mai mult cu cât pârâtul, fiind ofiţer activ în cadrul MAI, are acces la arme de foc.

Pe fondul de stres generat şi de procesul de partaj bunuri comune, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, pârâtul cu intenţia deloc voalată de a o priva pe reclamantă de posesia oricăruia din bunurile comune, spunându-i convingător că „ va avea grijă să o termine ”, a ajuns ca zilnic să o timoreze atât prin prezenţa fizică, provocându-i stări de tensiune şi suferinţă psihică, cât şi prin influenţa nefastă pe care o cultivă asupra fiului părţilor.

Sub acest ultim aspect, prin recompense materiale ce depăşesc nevoile unui copil de vârsta lui, contrar principiilor de etică şi morală în care reclamanta a crescut copilul, pârâtul îi induce acestuia falsa certitudine că, nemotivat, ea îi refuză anumite dorinţe.

S-a mai solicitat de către reclamantă să se dispună ca executarea ordinului să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, în considerarea principiului celerităţii, a principiului respectării demnităţii umane, fiind dovedit caracterul urgent ce impune luarea măsurii de evacuare, pentru prevenirea pericolului iminent ce planează asupra persoanei reclamantei.

In drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 26 alin. 1, art. 26 alin. 3, art. 27 indice 1 din Legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

La dosar s-au depus xerocopii de pe următoarele înscrisuri: buletin de ecografie nr.  emis de Policlinica TOP MED BUNA VESTIRE Craiova, bilet scris de pârât şi datat din 11 iulie 1995, declaraţie extrajudiciară dată de martora D A L şi cartea sa de identitate, planşe fotografice în original, sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr., împuternicire avocaţială.

La data de 22 mai 2012 reclamanta  a reiterat cererea adresată iniţial instanţei, completând formularul intitulat – cerere privind emiterea ordinului de protecţie, relatând faptele pârâtului şi locul desfăşurării lor, menţionând că atât înainte de pronunţarea hotărârii de divorţ cât şi după această dată, până în prezent, datorită faptului că locuiesc împreună, pârâtul supune victima la violenţe fizice şi verbale în domiciliul comun, ameninţând-o în mod consistent cu moartea.

În aceeaşi cerere s-au descris şi actele de violenţă exercitate de pârât asupra reclamantei, învederându-se că asupra victimei, pârâtul a aplicat în mod repetat lovituri( producându-i fractură nazală, echimoze, etc.) şi de asemenea el distruge bunurile din locuinţă( mobilier, pereţi, obiecte), a spart uşa, gresia, diverse obiecte casnice.

La data de 1 iunie 2012 pârâtul a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 ind. 2 lit. b coroborate cu dispoziţiile art. 2 ind. 2 lit. c din Legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, în sensul că din anul 1995 părţile nu mai convieţuiesc împreună, fapt recunoscut de altfel de reclamantă prin acordul exprimat privind cererea de desfacere a căsătoriei; de altfel inexistenţa convieţuirii este evidenţiată şi în declaraţiile fiului părţilor şi ale martorului D G.

În subsidiar s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în sensul că nu există nici o stare de pericol, nu există nici o victimă şi nici agresor; reclamanta nu a dovedit existenţa vreunei stări de pericol din partea pârâtului, înscrisurile depuse de ea la dosar sunt irelevante, nu sunt actuale, nici concludente, ele nu conturează o stare de pericol; de altfel chiar fiul părţilor, în declaraţia lui extrajudiciară, a confirmat că niciodată mama sa nu a fost terorizată de tatăl său, nu a fost ameninţată şi nici lovită.

În continuarea motivării cererii sale, pârâtul a mai învederat că în speţă nu există nici aparenţa şi nici urgenţa privind evacuarea din apartamentul bun comun al foştilor soţi, supus partajului în dosarul nr. 26543/215/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, iar inexistenţa stării de pericol, a unor acte de violenţă exercitate din partea pârâtului asupra reclamantei, nu justifică evacuarea pârâtului din imobilul bun comun.

Reclamanta, în speranţa de a obţine la partaj apartamentul bun comun, doreşte să aibă posesia exclusivă, ea încearcă să se victimizeze, atribuie pârâtului atitudini, posibile fapte, calităţi foarte negative, ştirbindu-i grav imaginea lui, statutul său social şi profesional; acţiunea a fost promovată de reclamantă cu rea credinţă, exercitând un abuz de drept, scopul reclamantei fiind de a obţine posesia exclusivă a apartamentului bun comun al părţilor.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 115-118 c.proc.civ.

S-au anexat pentru susţinerea cererii, adresa nr. emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, adeverinţa medicală nr. emisă de dr. S P – medic primar, competenţă în ecografie, declaraţie extrajudiciară dată de fiul părţilor, numitul Ţ D A, declaraţie extrajudiciară dată de martorul D G sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr., rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, având ca obiect desfacerea căsătoriei părţilor, cererea formulată de fiul părţilor în dosarul nr. al Judecătoriei Craiova, încheiere din data de pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. având ca obiect partajarea bunurilor comune ale părţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată faptul că prin sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, pronunţată în dosarul nr., rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, s-a dispus admiterea acţiunii civile de divorţ formulată de reclamantul Ţ T împotriva pârâtei Ţ S, desfacerea căsătoriei încheiată între părţi şi înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Mun. Craiova la nr., prin acordul părţilor precum şi reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de „  ”.

Prin declaraţia extrajudiciară dată de martora D A L la data de, aceasta a învederat că ea cunoaşte ambele părţi din anul 1986, relaţiile dintre acestea după divorţ au devenit foarte tensionate, deoarece pârâtul este o persoană violentă, care consumă excesiv alcool în mod frecvent; din aceste motive, el a recurs de mai multe ori la violenţe fizice şi psihice, prevalându-se inclusiv de calitatea sa de cadru MAI şi de relaţiile stabilite în virtutea funcţiei sale.

Martora a declarat că ea cunoaşte personal despre ostilităţile verbale şi psihice practicate de pârât faţă de reclamantă, martora asistând personal  la aceste dialoguri agresive; reclamanta i-a arătat martorei şi echimoze pe corp, în special în zona feţei şi a picioarelor, exprimându-se faţă de martoră că îi este teamă pentru viaţa ei, în urma ameninţărilor pârâtului.

Mai cunoaşte martora că pârâtul deseori a făcut aluzie la un fost coleg al lui, numit G N, care şi-a împuşcat soţia şi fiica, manifestându-şi intenţia de a acţiona şi el la fel; reclamanta s-a închis într-o cameră, evitând contactul cu pârâtul.

Martora a constatat personal cu ocazia deplasărilor în locuinţa comună a părţilor, că acest imobil a fost degradat de către pârât, în mod intenţionat ; dependinţele comune, baia şi bucătăria, nu pot fi folosite în condiţii normale de către reclamantă, deoarece pârâtul îi încalcă intimitatea la baie, iar la bucătărie o ameninţă că îi va otrăvi mâncarea din frigider.

Aceeaşi martoră a mai declarat despre discuţiile pe care le-a avut cu fiul părţilor, Ţ D A, care i-a spus că noaptea, când tatăl său ajunge acasă din escapadele extraconjugale şi bahice, îl invită la un pahar de alcool şi la o ţigară, spunându-i că ziua în care o vor „ termina ” pe mama lui nu este departe; reclamanta nu are unde să locuiască, deoarece apartamentul proprietate comună aflat în partaj, a fost cumpărat cu bani proveniţi din vânzarea unui alt apartament obţinut în schimbul unei locuinţe de serviciu repartizat reclamantei de la unitatea unde aceasta lucrează.

Prin adresa nr. emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, s-a menţionat faptul că în registrul de evidenţă a petiţiilor constituit la nivelul inspectoratului pe anul 2012, nu au fost înregistrate sesizări formulate împotriva pârâtului Ţ T, iar conform adeverinţei medicale nr. emisă de dr. S P – medic primar, competenţă în ecografie, pârâtul nu este suferind de boli cronice, neuropsihice, fiind sănătos clinic actual.

Prin declaraţia extrajudiciară dată la data de 28 mai 2012 de către martorul Ţ D A, care este fiul părţilor, acesta a declarat că tatăl său nu a fost şi nici nu este o persoană violentă, el nu consumă alcool în exces şi nu s-a folosit niciodată de avantajele pe care i le-ar putea oferi slujba sa; mama lui – reclamanta, nu a mai venit acasă după divorţul de tatăl său, nici înainte de divorţ ea nu venea des acasă şi nici nu avea astfel cum să intre în conflict cu tatăl lui; mama lui nu a fost niciodată terorizată de tatăl lui, nu a fost ameninţată şi nici lovită de pârât. Martorul a mai precizat că după divorţul părinţilor, mama reclamantă a exercitat presiuni asupra lui.

Martorul D G, prin declaraţia extrajudiciară dată la data de 31 mai 2012, a declarat că din luna ianuarie  2005 locuieşte de peste 7 ani într-un imobil ce aparţine pârâtului, el cunoaşte ambele părţi, aproape zilnic s-a întâlnit cu unul dintre membrii familiei lor, iar din discuţiile purtate cu fiecare dintre ei nu a rezultat existenţa unor stări conflictuale care să fi fost urmate de acte de violenţă; niciunul din membrii familiei nu a fost vreodată observat cu semne de violenţă pe corp, sau cu stări care să rezulte în urma unor asemenea agresiuni. În urma vizitelor efectuate la domiciliul părţilor, martorul nu a constatat urme de violenţă sau distrugeri de bunuri; în zona de domiciliu, pârâtul este cunoscut ca o persoană integră, sociabilă, echilibrată, care se bucură de respectul şi aprecierea vecinilor; niciodată, din anul 2005, la domiciliul părţilor nu a fost solicitată prezenţa organelor de poliţie  şi nici nu au fost discuţii care să releve fapte de violenţă sau certuri în familia acestuia.

A mai relatat martorul că reclamanta nu s-a preocupat de îngrijirea copilului rezultat din căsătoria părţilor şi lipseşte în mod frecvent de la domiciliu pentru diverse perioade de timp, de la câteva zile la câteva săptămâni.

Potrivit prevederilor art. 2,  aşa cum a fost modificat prin pct. 3 al art. I, din Legea nr. 25/2012 de modificare a Legii nr. 217/2003  pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie „ Violenta in familie reprezinta orice actiune sau inactiune intentionata, cu exceptia actiunilor de autoaparare ori de aparare, manifestata fizic sau verbal, savarsita de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca ori poate cauza un prejudiciu sau suferinte fizice, psihice, sexuale, emotionale ori psihologice, inclusiv amenintarea cu asemenea acte, constrangerea sau privarea arbitrara de libertate.

(2) Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale ”.

În conformitate cu prevederile art. 2(1)  din legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,  „ Violenta in familie se manifesta sub urmatoarele forme:

a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;

b) violenta psihologica - impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;

c) violenta fizica - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar;

d) violenta sexuala - agresiune sexuala, impunere de acte degradante, hartuire, intimidare, manipulare, brutalitate in vederea intretinerii unor relatii sexuale fortate, viol conjugal;

e) violenta economica - interzicerea activitatii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenta primara, cum ar fi hrana, medicamente, obiecte de prima necesitate, actiunea de sustragere intentionata a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi si dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor si resurselor comune, refuzul de a sustine familia, impunerea de munci grele si nocive in detrimentul sanatatii, inclusiv unui membru de familie minor, precum si alte actiuni cu efect similar;

f) violenta sociala - impunerea izolarii persoanei de familie, de comunitate si de prieteni, interzicerea frecventarii institutiei de invatamant, impunerea izolarii prin detentie, inclusiv in locuinta familiala, privare intentionata de acces la informatie, precum si alte actiuni cu efect similar;

g) violenta spirituala - subestimarea sau diminuarea importantei satisfacerii necesitatilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiratiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase, impunerea aderarii la credinte si practici spirituale si religioase inacceptabile, precum si alte actiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare ”.

Aşa cum se menţionează în cuprinsul art. 2(3) din  legea nr. 217/2003, aşa cum a fost modificat prin introducerea pct. 4 al art. I din Legea nr. 25/2012, „  Victima violentei in familie are dreptul:

a) la respectarea personalitatii, demnitatii si a vietii sale private;

b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;

c) la protectie speciala, adecvata situatiei si nevoilor sale;

d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare sociala, precum si la asistenta medicala gratuita, in conditiile prezentei legi;

e) la consiliere si asistenta juridica gratuita, in conditiile legii ”.

Prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 217/2003, modificat prin pct. 27 al art. I  din Legea nr. 25/2012  se stipulează că „ (1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;

c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;

e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;

f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

(2) Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune si suportarea de catre agresor a chiriei si/sau a intretinerii pentru locuinta temporara unde victima, copiii minori sau alti membri de familie locuiesc sau urmeaza sa locuiasca din cauza imposibilitatii de a ramane in locuinta familiala.

(3) Pe langa oricare dintre masurile dispuse potrivit alin. (1), instanta poate dispune si obligarea agresorului de a urma consiliere psihologica, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor masuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii ”.

După cum se ştie, fapta este o manifestare a individului în sfera realităţii, în cadrul relaţiilor sociale, iar pericol social prezintă orice activitate contrară normelor in vigoare, deoarece împiedică normala desfăşurare a relaţiilor sociale.

În speţa de faţă, în urma analizării probelor administrate, instanţa constată că asupra reclamantei au fost exercitate de către pârât anumite acte de violenţă psihică şi fizică, fapt dovedit prin declaraţia extrajudiciară a martorei D  L( care se referă la ameninţări repetate ale pârâtului la adresa reclamantei şi la acte de distrugere a bunurilor din imobilul bun comun) , coroborată cu biletul scris şi semnat de pârât, datat din 11 iulie 1995 ( prin care acesta recunoaşte că a spart  buza soţiei reclamante) şi cu certificatul  medico-legal  nr. emis de Institutul de Medicină Legală din Craiova( în care se concluzionează că reclamanta prezintă leziuni traumatice ce pot data din 31 mai 2012, ele au fi putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure şi necesită 3-4 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor); de asemenea planşele fotografice depuse de reclamantă prezintă deteriorări grave ale imobilului în care părţile locuiesc împreună.

Este evidentă starea de tensiune existentă între soţi, însă din ansamblul înscrisurilor depuse de părţi în scop probatoriu, nu a rezultat iminenţa producerii unei infracţiuni privitoare la viaţa şi integritatea reclamantei, care să justifice adoptarea măsurii de evacuare a pârâtului din fostul domiciliu conjugal.

Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul are un drept de coproprietate asupra locuinţei, ceea ce-i conferă toate prerogativele dreptului de proprietate prevăzute de art. 555  din codul civil, astfel că nimeni nu-l poate lipsi pe pârât de dreptul său şi implicit de atributul principal, respectiv de dreptul de folosinţă, decât în cazuri strict limitate şi determinate legal.

Neînţelegerile dintre părţi cu privire la folosinţa apartamentului proprietate comună urmează a se rezolva ulterior prin partajarea acestui bun.

Împotriva sentinţei civile nr. din data de pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. au declarat recurs reclamanta I S şi pârâtul T T.

În recursul declarat de reclamanta I S se critică hotărârea instanţei de fond sub aspectele netemeiniciei şi nelegalităţii, motivându-se că instanţa de fond a admis în parte cererea de emitere a ordinului de protecţie, respingând capetele de cerere privind evacuarea pârâtului din locuinţa proprietate comună şi obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică şi psihoterapeutică, fără însă să motiveze această soluţie de respingere. Se motivează că deşi s-a dovedit imposibilitatea să mai poată locui împreună datorită atitudinii violente a intimatului pârât instanţa de fond a procedat la respingerea acestui capăt de cerere.

Se mai arată că este imposibil să se pună în aplicare ordinul emis de instanţa de fond în condiţiile în care deşi pârâtul are interdicţia de a se apropia la mai puţin 10  metri de reclamantă, instanţa de fond nu a dispus şi evacuarea acestuia din locuinţa comună, existând permanent asupra reclamantei pericolul iminent asupra vieţii şi integrităţii sale fizice şi psihice.

În recursul formulat de pârât se critică sentinţa instanţei de fond tot sub aspectele de netemeinicie şi nelegalitate, indicând ca motive de nelegalitate şi netemeinicie lipsa calităţii de victimă a violenţei în familie a reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art.2 din Legea 217/2003 modificată prin Legea 25/2012; inexistenţa oricăror mijloace de probă cu caracter judiciar care să ateste existenţa violenţelor în familie precum şi lipsa cenzurării acestora de către instanţa de fond cu scopul dovedirii dispoziţiilor legale; lipsa calităţii de convieţuitori a părţilor; inexistenţa oricăror sesizări la autorităţile administraţiei publice abilitate să constate, monitorizeze şi să aplice măsuri privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, inexistenţa vreunei plângeri penale formulate de reclamantă împotriva pârâtului pentru violenţe în familie, lipsa oricărei dovezi privind existenţa intenţiei pârâtului de a afecta fizic sau psihic prin acţiunile sau inacţiunile sale integritatea reclamantei.

Un alt motiv de netemeinicie vizează şi faptul că judecarea cauzei s-a făcut în absenţa oricăror dovezi justificate de aplicare a măsurilor de restricţie, măsuri lipsite de orice determinare pentru a face posibilă executarea acestora în conformitate cu respectarea dreptului de proprietate şi a drepturilor corelative la dreptul de proprietate al pârâtului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la condiţia suplimentară prevăzută de art. 2 din Legea 217/2003 nefăcând distincţia între verbele "a conlocui" şi "a convieţui", deşi se susţine de către pârât că s-a făcut dovada că din 23 09. 2005 părţile sunt separate în fapt.

Un alt motiv relevă faptul că reclamanta nu a parcurs procedura administrativă, neadresându-se autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. De asemenea, nu s-a dovedit starea de pericol pe care ar încerca-o reclamanta, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 26 din legea 217/2003 modificată.

Sentinţa este criticabilă şi sub aspectul posibilităţii de a fi pusă în executare şi de a fi respectată de pârât, stabilirea obligaţiei ca pârâtul să nu se apropie de reclamantă la mai puţin de 10 metri, în condiţiile în care părţile locuiesc în acelaşi apartament fiind imposibil de pus în executare.

Cu referire la obligaţia impusă de instanţa de fond, aceea de interzicere a oricărui contact telefonic, prin corespondenţă sau prin orice alt mod, se apreciază că nu îşi găseşte justificare deoarece nu s-a dovedit că pârâtul ar fi contactat-o vreodată în ultimele luni, mai precis de la divorţul din septembrie 2011.

Recursul formulat de reclamanta I S este fondat, urmând să fie admis, iar recursul formulat de pârâtul T T este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 2(1), din legea nr. 217/2003 modificată prin Legea nr. 25/2012, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie,  „ Violenta in familie se manifesta sub urmatoarele forme:

a) violenta verbala - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenintari, cuvinte si expresii degradante sau umilitoare;

b) violenta psihologica - impunerea vointei sau a controlului personal, provocarea de stari de tensiune si de suferinta psihica in orice mod si prin orice mijloace, violenta demonstrativa asupra obiectelor si animalelor, prin amenintari verbale, afisare ostentativa a armelor, neglijare, controlul vietii personale, acte de gelozie, constrangerile de orice fel, precum si alte actiuni cu efect similar;

c) violenta fizica - vatamarea corporala ori a sanatatii prin lovire, imbrancire, trantire, tragere de par, intepare, taiere, ardere, strangulare, muscare, in orice forma si de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otravire, intoxicare, precum si alte actiuni cu efect similar.

Prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 217/2003, modificat prin pct. 27 al art. I  din Legea nr. 25/2012  se stipulează că „ (1) Persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa se dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre urmatoarele masuri - obligatii sau interdictii:

a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei, indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei si, dupa caz, a copiilor, in locuinta familiei;

c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci cand aceasta poate fi astfel partajata incat agresorul sa nu vina in contact cu victima;

d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinate fata de victima, fata de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia ori fata de resedinta, locul de munca sau unitatea de invatamant a persoanei protejate;

e) interdictia pentru agresor de a se deplasa in anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic;

f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute;

h) incredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora.

În cauza de faţă tribunalul apreciază că instanţa de fond a reţinut corect că asupra reclamantei au fost exercitate de pârât  anumite acte de violenţă fizică şi psihică, fapt dovedit prin declaraţiile extrajudiciare şi în special a martorei D A L (care se referă la ameninţări repetate ale pârâtului la adresa reclamantei şi la acte de distrugere a bunurilor din apartamentul în care cei doi soţi locuiesc împreună, coroborate cu menţiunile cuprinse în certificatul medico legal eliberat de IML Craiova.

Susţinerile pârâtului că primează declaraţia fiului lor în faţa declaraţiilor celorlalţi martori nu pot fi reţinute de tribunal apreciindu-se că declaraţia fiului este subiectivă.

Cu privire la motivele de recurs invocate de pârât  tribunalul nu le poate reţine ca fiind întemeiate, astfel: legea nu impune existenţa unei sesizări la autorităţile administraţiei publice abilitate să constate şi să aplice măsuri privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie; calitatea de convieţuitori a părţilor există, fiind recunoscută de acestea, un motiv de recurs invocat de ambele părţi fiind acela că măsura dispusă de instanţa de fond, respectiv  aceea de a nu se apropia la o distanţă mai mică de 10 metri, este ineficientă; prezentarea de către reclamantă a certificatului medico legal atestă existenţa violenţei, nefiind obligatorie şi o plângere penală pentru respectivele violenţe.

 Starea de pericol şi calitatea de victimă a reclamantei sunt apreciate de tribunal ca fiind reale, având în vedere actele medico legale, declaraţiile extrajudiciare precum şi stăruinţa depusă de ambele părţi de rezolvare a conflictului în faţa instanţei de judecată, neexistând deci nici un mijloc de rezolvare pe cale amiabilă

Tribunalul apreciază că pentru preîntâmpinarea exacerbării relaţiei tensionate dintre părţi şi înlăturarea stării de pericol pentru integritatea fizică şi psihică a reclamantei se impune măsura evacuării pârâtului din locuinţa proprietate comună.

Se impune de asemenea interzicerea oricărui contact din partea pârâtului inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau orice alt mod cu reclamanta

Referitor la măsura dispusă de instanţa de fond, aceea de obligare a pârâtului să păstreze o distanţă minimă de 10 metri faţă de reclamantă, tribunalul o va înlătura având în vedere soluţia de evacuare a pârâtului din locuinţă.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a se dispune obligarea pârâtului să urmeze consiliere psihologică şi psihoterapeutică tribunalul apreciază că nu se impune luarea unei astfel de măsuri.

Faţă de cele expuse şi văzând şi dispoziţiile articolului 312 C.p.civ. tribunalul  va admite recursul reclamantei şi va respinge recursul pârâtului, va modifica în parte sentinţa şi va dispune emiterea unui ordin de protecţie a reclamantei faţă de pârât pe o perioadă de 6 luni şi următoarele măsuri şi interdicţii:evacuarea pârâtului din locuinţa proprietate comună; interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau orice alt mod cu reclamanta.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

124

DECIZIA CIVILĂ NR.

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de , consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în cauza privind soluţionarea apelului civil declarat de reclamantul M C, împotriva sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Craiova în contradictoriu cu pârâta C C N având ca obiect stabilire program vizitare minor.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de faţă ;

Prin cererea înregistrată sub nr, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul M C a chemat în judecată pe pârâta C C N, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să-i fie încuviinţată legătura personală cu minora M T R, născută la data de 27, în următoarea modalitate: trei săptămâni în perioada concediului de odihnă-luna august, o săptămână în perioada concediului de iarnă-luna ianuarie, în prima şi a treia sâmbătă şi duminică din lună, a doua zi de Paşte şi de Crăciun, pe data de 27.09 a fiecărui an, respectiv, de ziua de naştere a minorei.

S-a mai solicitat de reclamant şi obligarea pârâtei să-i comunice un cont bancar unde să fie virată pensia pentru minoră, precum şi stabilirea de către instanţă a unui nou cuantum al pensiei de întreţinere, în raport de veniturile sale actuale.

În motivare, reclamantul a arătat că minora în cauză este rezultată din relaţia de concubinaj a părţilor, care au convieţuit până la al doilea trimestru de sarcină al pârâtei, încă de la naşterea ei şi până în prezent, contribuind financiar la întreţinerea ei şi, cu toate că părţile au stabilit de comun acord că-şi poate vizita minora, ori de câte ori va dori, în prezent, pârâta şi părinţii acesteia îi limitează exercitarea drepturilor părinteşti, nepermiţându-i să ia legătura cu minora.

Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 86,94, 100, 107  Cod. Fam.

Reclamantul a depus la dosar în copie: certificat de naştere al minorei, adresa Secţia 5 Poliţie, adeverinţă de venit pe anul 2010-2011, set fotografii, declaraţie extrajudiciară, adeverinţă de venit, proces verbal din data de sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova, fişă fiscală pe anul 2010, sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Urziceni, decizia civilă nr. a Tribunalului Ialomiţa.

La data de 08.11.2011, reclamantul a depus o precizare la acţiune, prin care a solicitat încuviinţarea legăturilor personale cu minora în următoarea modalitate: trei săptămâni în perioada concediului de odihnă, în perioada 01.08, ora 08, până în 20.08, ora 20, 2 săptămâni în perioada concediului de odihnă, în perioada 15.01, ora 8, până la 25.01, ora 20, în primul şi al treilea  week-end din lună, de vinerea, ora 18, până duminica, ora 18, a doua şi a treia zi de Paşte şi Crăciun, între orele 8-18, pe data de 27.09 a fiecărui an, între orele 08-18, precum şi reducerea  pensiei de întreţinere stabilite în sarcina sa şi în favoarea minorei.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.11.2011, instanţa, din oficiu, a calificat obiectul cererii ca fiind încuviinţarea legăturilor personale cu minora şi reducere pensie de întreţinere, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea pârâtei de a-i comunica reclamantului un cont bancar unde să-i fie virată pensia pentru minoră, acesta fiind un aspect ce ţine de executare, creditorul având posibilitatea de a alege modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere stabilită în sarcina reclamantului.

La 13.12.2011, reclamantul a depus o nouă precizare la acţiune, solicitând ca, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, să nu se ia în considerare norma de hrană, întrucât, aceasta are o destinaţie specială, fiind afectată, în mod exclusiv, desfăşurării activităţii şi pregătirii militare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13.12.2011, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, cu motivarea că nu s-a opus niciodată realizării legăturilor personale dintre tată şi fiică, în ce priveşte programul de vizitare solicitat de reclamant arătând, însă, că se impune a fi limitat, raportat la vârsta fragedă a minorei, acesta fiind de natură a o supune unui stres şi unei oboseli permanente, solicitând ca legătura cu minora să se realizeze doar la domiciliul său, dat fiind faptul că minora încă este alăptată la sân.

În suplimentarea probatoriilor, instanţa a încuviinţat, la cererea părţilor, proba testimonială cu câte 2 martori, de fiecare.

În cauză, au fost audiaţi martorii V F şi F E, pentru reclamant, iar pentru pârâtă, M şi V E.

Prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr., s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamantul M C, domiciliat în com., împotriva pârâtei C C. N, domiciliată în Craiova, bd.

S-a încuviinţat reclamantului legătura personală cu minora M T R, născută la 27.09.2010, în următoarea modalitate: în prima şi a treia săptămână din lună, sâmbăta, între orele 16-19, în oraşul de domiciliu al reclamantei, în spaţiul public, cu obligaţia ca, la expirarea orarului stabilit prin prezenta hotărâre, reclamantul să o readucă pe minoră în domiciliul mamei.

S-a respins capătul de cerere din acţiune privind reducerea pensiei de întreţinere stabilite în sarcina reclamantului prin sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Craiova şi pe cel privind obligarea pârâtei de a comunica un cont bancar unde să-i fie virată pensia pentru minoră.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut că minora M T  s-a născut la data de , din relaţia de concubinaj a părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. , pronunţată de Judecătoria Craiova, minora a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei, în speţă, pârâta, reclamantul fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare, în favoarea acesteia în cuantum de 420,7 lei.

Din proba testimonială administrată în cauză a reieşit că reclamantul manifestă interes în păstrarea legăturilor cu fiica sa, martorii acestuia relatând că, în demersurile sale de a lua legătura cu minora, acesta s-a izbit, de cele mai multe ori, de refuzul pârâtei şi al părinţilor acesteia, martora F E fiind chiar de faţă la două încercări ale reclamantului de a-şi vedea fetiţa, soldate de fiecare dată cu refuzul pârâtei de a-i permite acest lucru.

Potrivit art. 496 alin 5 C.civ., „părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă acesta este în interesul superior al copilului”.

Apreciind asupra interesului minorului, instanţa trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viaţă personală a copilului şi a familiei sale, respectiv vârsta şi sexul minorului, relaţiile sale cu părinţii,  afecţiunea pe care şi-o poartă reciproc, conduita părinţilor în societate şi faţă de minor.

În toate cazurile, instanţa trebuie să ţină seama de reglementarea dreptului la viaţa de familie aşa cum rezultă din art. 8 din CEDO şi  cum este definit prin practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicţia europeană consideră că legăturile personale dintre părinte şi copilul său reprezintă un element  fundamental al vieţii de  familie,  chiar dacă relaţia dintre părinţi nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanţei, care ar  împiedica o asemenea relaţie constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa familială, protejată de art. 8 ( cauza  Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).

Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care ţin de legătura părinţilor cu copii trebuie să se ţină seama de interesele superioare ale copilului şi, în ipoteza în care contactele cu părinţii ar risca să ameninţe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autorităţile naţionale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părţilor ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 şi cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).

Curtea a denunţat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuieşte, care se opune la legătura dintre celălalt părinte şi minor şi  a  apreciat că statul are obligaţia de a lua măsurile adecvate şi suficiente pentru a fi respectate dispoziţiile art. 8 ( cauza  Maire contra Portugaliei).

Cum în cauză nu s-a dovedit că tatăl ar avea un comportament de natură a afecta, prin manifestările sale, viaţa şi sănătatea copilului, instanţa apreciază că se impune menţinerea unor legături între minoră şi tată fără a fi necesară prezenţa mamei, acest lucru putând crea grave tensiuni între părinţi, nedând posibilitatea celor doi să dezvolte o relaţie armonioasă, lipsită de inhibiţii, ci, dimpotrivă, programul de vizitare ar putea constitui un motiv de disconfort şi, cel mai probabil, ar sfârşi prin întreruperea lui, ceea ce nu este în interesul minorei şi nu respectă dreptul la viaţa de familie, protejat de art. 8 din CEDO.

Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituţie, instanţa apreciază că este în interesul minorei să ia legătura cu tatăl său, în următoarea modalitate, având în vedere vârsta fragedă a acesteia şi faptul că încă este alăptată la sân, potrivit adeverinţei medicale depuse la dosar de pârâtă: în prima şi a treia săptămână din lună, sâmbăta, între orele 16-19, în oraşul de domiciliu al reclamantei, în spaţiul public, cu obligaţia ca, la expirarea orarului stabilit prin prezenta hotărâre, reclamantul să o readucă pe minoră în domiciliul mamei.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului de reducere a pensiei de întreţinere, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, veniturile actuale ale reclamantului, în care se include şi de norma de hrană de care acesta beneficiază şi care are caracter de continuitate, intrând în categoria de mijloace ale debitorului, neînregistrând o diminuare.

Pentru raţiunile deja arătate în cuprinsul prezentei hotărâri, instanţa a respins şi cererea de obligare a pârâtei de a-i comunica reclamantului un cont bancar unde să-i vireze pensia datorată minorei, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul M C.

În motivarea apelului, apelantul susţine că în mod greşit instanţa a avut în vedere doar adeverinţa medicală eliberată la data de 28.11.2011, când minora avea doar vârsta de 1 an şi două luni, de unde rezultă în mod greşit că este sugar, neamintind de adeverinţa medicală nr. 24717, eliberată la data de 13.02.2012 din care rezultă că de la vârsta de 6 luni este alimentată diversificat.

Întrucât este angajat al ISU Bucureşti la SMURD şi programul este de 24/72 ore lucrate, programul de vizitare stabilit de prima instanţă îi îngrădeşte dreptul de a fi cu fiica sa, încălcându-se şi dispoziţiile art. 14 şi 14 din Lg.272/2004.

În mod greşit instanţa a avut în vedere menţinerea indemnizaţiei de întreţinere stabilită prin sentinţa civilă nr. având în vedere probele administrate din care rezultă că în mod eronat norma de hrană a fost luată în considerare ca venit, deşi ea are afectaţiune specială nefiind un venit impozabil, conform OG nr. 7/2001 ci are o destinaţie specială, fiind afectată în mod exclusiv desfăşurării activităţii şi pregătirii militare.

Mai arată apelantul că renunţă la motivul de apel vizând obligarea pârâtei să comunice un cont bancar în vederea depunerii pensiei de întreţinere.

În drept, invocă dispoziţiile art. 282-298, art. 274 c.p.c, art. 14,15 din lg.272/2004, O.G. nr. 7/2001, O.G. nr. 26/1994 şi lg. 90/1996.

Solicită în susţinerea apelului încuviinţarea probei cu înscrisuri.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri :  adeverinţa de venit pe anul 2011, copie rezoluţie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, nr., copie referat cu  propunerea de neîncepere a urmăririi penale din, nr. al IPJ Dolj, copii fie fiscale pe anii 2011, 2010 , 2009 şi 2008, şi adeverinţa medicală nr. 2214.

La termenul de azi, intimata C C N a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

În motivare, susţine că în mod corect instanţa de fond a analizat situaţia de fapt, dând o apreciere corectă probatoriului administrat.

Corect a stabilit instanţa că nu se impunea  reducerea cuantumului pensiei de întreţinere întrucât la baza calculării acestuia trebuie avute în vedere toate mijloacele de care dispune debitorul şi nu doar veniturile salariale, ci toate sursele de venituri ale acestuia.

În ceea ce priveşte legătura cu minora, s-a apreciat corect starea de fapt existentă având în vedere şi vârsta fragedă a minorei.

În drept, invocă dispoziţiile art. 115 C.p.c.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul apreciază apelul fondat, pentru următoarele considerente :

În mod corect a reţinut prima instanţă că la stabilirea modalităţii de păstrare a legăturii personale cu minorul instanţa trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, ce se apreciază prin prisma unui complex de factori, precum : vârsta şi sexul copilului, relaţiile cu părinţii, afecţiunea pe care şi-o poartă reciproc, conduita părţilor în societate şi faţă de minor şi cu respectarea dreptului la viaţa de familie, aşa cum este reglementat de art. 8 din CEDO.

De asemenea, coroborând probele administrate s-a constatat în mod just că, în cauză este oportun a fi stabilită o modalitate de păstrare a legăturii personale dintre tată şi minoră, însă într-o manieră de natură să nu o afecteze pe aceasta, dat fiind că este încă alăptată la sân, aspect ce rezultă,  contrar susţinerii apelantului, din adeverinţa medicală nr. 2214, depusă la dosar la termenul de astăzi.

Cu toate acestea, tribunalul apreciază că, deşi minora are o vârstă fragedă şi este dependentă de mamă, totuşi tatăl are dreptul de a veghea la creşterea şi educarea ei şi de a participa la evenimentele importante din viaţa copilului, atitudinea mamei de opunere la legătura cu tatăl, ce constituie un comportament ilicit, nu poate justifica neluarea de către stat a măsurilor adecvate şi suficiente pentru respectarea dreptului său la viaţa de familie, conform art. 8 din CEDO,  practica  Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind în acest sens.

Ca atare, pentru deplina respectare atât a dreptului tatălui de a veghea la creşterea copilului, cât şi a acestuia din urmă de a se bucura de compania tatălui, Tribunalul apreciază fondate critica apelantului, sentinţa urmând a fi schimbată din acest punct de vedere, prin admiterea apelului, în sensul ca legătura personală a tatălui cu minora să vizeze şi vizitarea acesteia în a 2-a zi de Paşti şi Crăciun, la domiciliul mamei, precum şi de ziua de naştere a minorei, la acelaşi domiciliu, între orele 12,00 -18,00.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect reducerea pensiei de întreţinere pe care apelantul o plăteşte intimatei în favoarea minorei, se reţine că sunt nefondate criticile apelantului din acest punct de vedere.

Pentru a aprecia astfel, se reţine că obligaţia legală de întreţinere a pârâtului către copilul său minor reprezintă acea obligaţie impusă de lege în care părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul acordă acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, respectiv mijloacele de educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Fundamentul obligaţiei de întreţinere a părintelui către copilul său minor reprezintă acea obligaţie impusă de lege în care părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul acordă acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, respectiv mijloacele pentru educare, învăţătură şi pregătirea lor profesională.

Fundamentul obligaţiei de întreţinere rezidă în sentimentele de afecţiune ce caracterizează relaţiile de familie, dar şi regulile de convieţuire socială ce impun ca persoanele între care există relaţii de familie să nu rămână indiferente fată de starea de nevoie în care s-ar afla alţi membri ai familiei.

Cu atât mai mult se impune prin însăşi esenţa raţiunii de a fi părinte, asigurarea de către părinţi a tuturor mijloacelor necesare creşterii şi educării copilului în cele mai bune condiţii.

Potrivit art. 86 al. 1 Cod fam. obiectul obligaţiei de întreţinere îl formează mijloacele necesare traiului, adică alimente, locuinţă,îmbrăcăminte, medicamente, nevoi spirituale dar şi potrivit art. 107 al. 1 cod fam. mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor.

În stabilirea întinderii pensiei de întreţinere se ţine seama pe de o parte de nevoile minorului - care se prezintă într-o formă complexă, adică cele necesare traiului zilnic, dar şi cele necesare educării, învăţării şi pregătirii sale profesionale conform art. 101 şi 107 cod fam. - iar pe de altă parte de mijloacele debitorului obligaţiei de întreţinere.

Codul familiei nu determină înţelesul noţiunii de „mijloace ale debitorului" dar, faţă de fundamentul şi acţiunea instituirii obligaţiei legale de întreţinere dintre părinţi şi copiii lor minori, această noţiune va fi interpretată în înţelesul cel mai larg.

Plafonarea prevăzută de art. 94 al. 3 cod fam. se referă într-adevăr la câştigul din muncă al părintelui, însă, întreţinerea nu se acordă numai din câştigul din muncă în sensul comun, ci şi din alte mijloace ale debitorului obligaţiei de întreţinere, tocmai în virtutea principiului potrivit căruia  întreţinerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere, dar şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

De aceea, în categoria de mijloace ale debitorului intră toate posibilităţile materiale de care dispune acesta, adică atât mijloacele sale cu caracter periodic -salariul dar şi orice alte sume plătite de angajator în  temeiul raporturilor de muncă şi care au caracter de continuitate.

 Este adevărat că la calcularea cuantumului întreţinerii nu se iau în considerare decât veniturile obişnuite, nu şi cele întâmplătoare (ore suplimentare, indemnizaţii de transfer, de deplasare, de concediere), sume ce nu au caracter permanent, însă, în cauză, sumele incluse în venitul net realizat de apelant nu au acest caracter.

Astfel, sumele reprezentând contravaloare normă de hrană se acordă militarilor angajaţi şi salariaţilor civili, cadre militare, pe timp de pace, atunci când nu beneficiază de alimente, având deci caracter permanent, iar nu întâmplător.

Mai mult, chiar dacă reprezintă echivalentul hranei ce nu se acorda în natură militarilor angajaţi, nu există motive pentru a nu fi considerate şi aceste sume ca având caracter stabil, în condiţiile în care oricărui debitor al obligaţiei de întreţinere ce nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 4 alin. 4 din OG nr. 26/1994, i se stabileşte cuantumul pensiei de întreţinere la care este obligat în raport de toate veniturile cu caracter permanent, inclusiv sumele pe care le alocă alimentelor.

Părintele  debitor al obligaţiei de întreţinere beneficiază, în virtutea dispoziţiilor art. 8 al. 1 lit. b din Legea 384/2006 şi art. 1 OG 26/1994, de valoarea financiară a normei de hrană - ca un supliment necesar asigurării unui anumit număr de calorii pentru ofiţerul activ, adică pentru menţinerea sănătăţii sale la standardul cerut pentru desfăşurarea activităţilor specifice.

Instituindu-se posibilitatea urmăririi pentru obligaţii de întreţinere, în art. 409 cod pr. civ. a ajutoarelor pentru refacerea sau întărirea sănătăţii, rezultă că acestea pot fi luate în calcul la determinarea mijloacelor debitorului, ca bază matematică pentru stabilirea pensiei de întreţinere.

Astfel, norma de hrană intră în calcul la stabilirea pensiei de întreţinere

în virtutea dispoziţiilor art. 409 lit. a c.p.c. fiind incluse in categoria de

salarii şi alte venituri periodice realizate din muncă, destinate asigurării

mijloacelor de întreţinere a debitorului obligaţiei de întreţinere.

Ca atare, luând în considerare şi sumele cu acest titlu la calcularea cuantumului pensiei de întreţinere datorată minorei, prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, constatând  de asemenea că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, în sensul că nu s-au diminuat veniturile debitorului obligaţiei în această perioadă.

În consecinţă, în raport de argumentele expuse, se va admite apelul în baza art. 296 C.p.c, se va schimba în parte sentinţa, în sensul că va încuviinţa reclamantului legătura personală cu minora M T R, în următoarea modalitate: - în prima şi a treia săptămână din lună, sâmbăta, între orele 16-19, în oraşul de domiciliu al pârâtei, în spaţiul public, cu obligaţia ca, la expirarea orarului stabilit prin hotărâre, reclamantul să o readucă pe minoră la domiciliul mamei; - a 2-a zi de Paşti şi de Crăciun la domiciliul mamei; - în ziua de 27 septembrie, între orele 12,00 - 18,00, la domiciliul mamei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

137

DECIZIA CIVILĂ Nr.

Şedinţa publică de la 

Completul compus din:

Pe rol,  pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de , consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect judecarea apelului formulat de pârâtul P M, împotriva încheierii de admitere în principiu din data de şi a  sentinţei civile nr., pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., în contradictoriu cu intimata-reclamantă  J F (fostă P), având ca obiect partaj bunuri comune.

 

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă;

Prin cererea înregistrată sub numărul pe rolul Judecătoriei Craiova,  reclamanta J F (fostă P),  a chemat în judecată pârâtul P M, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună partajarea bunurilor dobândite de părţi în timpul căsătoriei.

În motivarea cererii, s-a arătat că părţile  s-au căsătorit în anul 1983, - căsătorie care a fost desfăcută  prin sentinţa  civilă nr.  pronunţată de Judecătoria Craiova. În timpul căsătoriei, părţile au achiziţionat prin contribuţie egală un imobil apartament situat în Craiova, str. , judeţul Dolj.

La acest imobil au fost efectuate îmbunătăţiri de reclamantă din anul 2004, - investiţii cu care reclamanta a solicitat majorarea lotului său. Totodată reclamanta a mai menţionat că după despărţirea în fapt de pârât, - în imobilul apartament au rămas să locuiască reclamanta şi cele două fiice, solicitând ca acesta să îi fie atribuit în lot.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoz.art.art.30, 36 alin. 1/Cod Fam.

În susţinerea cererii, au fost depuse următoarele acte în xerocopie: certificat de nomenclatură stradală nr. eliberat de Primăria Craiova; contractul de vânzare-cumpărare; act adiţional nr.; sentinţa  civilă nr. 100, pronunţată de Judecătoria Craiova (irevocabilă).

Reclamanta a precizat în scris cererea în care a arătat că îmbunătăţirile efectuate la imobilul apartament sunt următoarele: montat gresie şi faianţă în baie, bucătărie şi hol; montat centrală termică; s-a realizat izolaţie apartament; schimbat tocăria; zugrăvit apartamentul; montat instalaţie termică şi sanitară. Îmbunătăţirile au fost evaluate provizoriu la suma de 20.000 lei, iar apartamentul a fost evaluat provizoriu la suma de 34.000 lei.

Cererea precizată a fost legal timbrată.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu 2 martori, cu obligaţia depunerii listei cu numele şi adresele acestora. Proba testimonială a fost încuviinţată de instanţă conform dispoz.art.138 sub sancţiunea decăderii prevăzute de art.186 alin.2/Cod Proc.Civ.

În conformitate cu art. 192-200/Cod Proc. Civ., - au fost audiaţi sub prestare de jurământ, martorii Pricină V V. şi M E  L, - ale căror depoziţii au fost consemnate şi ataşate la dosar.

Prin sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Craiova s-a admis în parte cererea precizată a reclamantei J F (fostă P), cu domiciliul în Craiova, str. G judeţul Dolj, în contradictoriu cu pârâtul P M cu domiciliul procesual ales în Craiova , jud. Dolj la Societatea  civilă de avocaţi  I şi E .

S-a dispus omologarea în parte  a raportului de expertiză specialitatea construcţii civile /31.01.2011 completat  la 28.03.2011  de expertul  S în varianta I de lotizare .

S-a dispus atribuirea bunurilor astfel :

Lotul 1 în valoare  de 64890, 5 lei  (reprezentând cota de 1/2 ) s-a  atribuit  reclamantei care primeşte în natură imobilul apartament situat în Craiova, str., judeţul Dolj, în valoare totală de 129.781 lei .

Reclamanta plăteşte sultă pârâtului 64.890, 5 lei  .

Lotul nr. 2  în valoare de 64.890, 5 lei  (reprezentând cota de 1/2 ) s-a  atribuit  pârâtului care o primeşte sub formă de  sultă de la reclamantă .

S-a stabilit termen 6 luni pentru plata  sultei de la data  rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a respins capătul de cerere precizat  la 15.04.2010, privind majorarea lotului reclamantei cu valoarea îmbunătăţirilor (sub forma investiţilor )  efectuate de aceasta la imobilul apartament  după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ.

S-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată şi obligă pârâtul la  plata diferenţei de  616,67 lei  către reclamantă ( reprezentând  parte taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert,onorariu avocat ) .

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 12.03.1983, - căsătorie care a fost desfăcută prin acordul părţilor,- conform sentinţei civile nr. pronunţată de Judecătoria Craiova (sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare).

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. şi a actului adiţional al contractului, părţile au achiziţionat în timpul căsătoriei un imobil-apartament  situat în Craiova, judeţul Dolj. Potrivit certificatului de nomenclatură stradală n eliberat de Primăria Craiova,- acest imobil figurează în nomenclatorul străzilor la adresa din str. judeţul Dolj.

Conform prezumţiei de comunitate instituită de dispoz. art.30 alin.1/Cod Fam.: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, - sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.

Comunitatea de bunuri – este deci un efect legal al căsătoriei, - iar proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmăşie, care se păstrează şi după desfacerea căsătoriei prin divorţ, până la data la care se face împărţirea lor.

Ca atare, instanţa urmează să reţină la masa de partaj imobilul-apartament situat în Craiova, judeţul Dolj.

Întrucât în speţă reclamanta a solicitat partajarea imobilului-apartament în cote de ½, - instanţa ţinând seama de principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, prevăzut de art.728/Cod Civ., coroborat cu art.36 alin.1/Cod Fam şi art.673 ind.5 alin.1/Cod Proc.Civ. – urmează să dispună împărţirea imobilului-apartament bun comun în cote de ½ pentru fiecare parte.

Susţinerile reclamantei că după anul 2004 aceasta a efectuat îmbunătăţiri la imobilul-apartament  cu care a solicitat majorarea lotului său, au fost confirmate în parte de martorii P V V şi M E, care au subliniat că acestea au fost într-adevăr realizate de reclamantă, dar după desfacerea căsătoriei părţilor prin hotărâre de divorţ, - ( montat gresie şi faianţă în baie şi  bucătărie; gresie în hol; montat centrală termică; izolaţie apartament; zugrăvit apartament; montat instalaţie sanitară).

Or,- căsătoria părţilor a fost desfăcută la data de 17.09.2004 prin hotărâre irevocabilă (sentinţa  civilă nr.  a Judecătoriei Craiova rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare), – ceea ce înseamnă că îmbunătăţirile efectuate la apartament nu au fost realizate în timpul căsătoriei, ci ulterior de către reclamantă , - aşa cum au declarat şi martorii.

Pentru ca în cadrul acţiunii de partaj să se dispună majorarea lotului unuia dintre codevălmaşi cu valoarea îmbunătăţirilor, - acestea trebuiau să se fi realizat în timpul căsătoriei până la desfacerea căsătoriei prin hotărâre irevocabilă, ci nu după ce părţile au pierdut calitatea de soţi.

Dacă la imobilul bun comun al părţilor s-au efectuat, după desfacerea căsătoriei prin hotărâre irevocabilă, lucrări de îmbunătăţiri numai de una dintre părţi (în speţă de reclamantă) cu mijloace proprii, - urmează a fi considerat bun propriu, sporul de valoare dobândit prin îmbunătăţirile aduse imobilului de către reclamantă, - însă natura juridică de bun propriu pentru investiţiile solicitate de reclamantă nu se poate reţine la masa de împărţeală prin încheierea de admitere în principiu, tocmai datorită faptului că au fost realizate după divorţul părţilor prin hotărâre irevocabilă, ci nu în timpul căsătoriei.

În raport de considerentele de mai sus, la care am, făcut referire pe larg şi în mod argumentat, - instanţa prin încheierea interlocutorie  pronunţată la data de 24.06.2010 a  admis în parte şi în principiu  cererea precizată, a constatat  că părţile au dobândit în timpul căsătoriei un imobil apartament situat în Craiova, str., judeţul Dolj şi a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor în cote de ½ pentru fiecare.

În conformitate cu art.673 indice 6/Cod Proc.Civ. şi art.673 indice 5, alin.1/Cod Proc.Civ, instanţa  a numit expert specialitatea construcţii civile pentru evaluare şi lotizare imobil la valoarea actuală şi de circulaţie pe piaţă (arătarea criteriilor de evaluare), propuneri de variante de lotizare şi stabilirea unei sulte pentru compensarea inegalităţii de valoare a loturilor şi a stabilit onorariu provizoriu pentru expertul specialitatea construcţii civile în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei.

În cursul  judecăţii s-a achitat  onorariul pentru expertul construcţii civile de către reclamantă .S-a întocmit  şi a fost depus  la dosar  raportul de expertiză  specialitatea construcţii civile  / de expertul S G , dovezile de convocare şi procesul-verbal /14.01.2011.

Reclamanta a formulat la data de 31.03.2011 obiecţiuni scrise la raportul de expertiză construcţii civile arătând  că  evaluarea s-a făcut  prin metoda comparaţiei  cu alte imobile  care se află  în zone diferite şi la etaje  diferite,  în  raport de imobilul din litigiu ,dar cu toate acestea  la evaluare s-a aplicat  acelaşi coeficient  de devalorizare . Totodată a arătat că, deşi în raportul de expertiză  s-a făcut referire la existenţa mai multor magazine aflate în apropierea imobilului din litigiu ,în realitate  există decât 2 chioşcuri ,iar sulta a fost calculată  greşit  pentru că s-au reţinut şi îmbunătăţiri de către expert.

Prin încheierea de şedinţă din  03 martie 2011,instanţa având în  vedere  că prin încheierea de admitere în principiu pronunţată  la  , a reţinut  la masa de partaj numai un imobil apartament fără  îmbunătăţiri ,întrucât în considerentele  încheierii interlocutorii  s-a  avut în vedere  că acestea s-au realizat după desfacerea  căsătoriei  prin hotărâre irevocabilă ,iar cu toate acestea expertul  construcţii  civile  S G a evaluat în raportul de expertiză  toate îmbunătăţirile  din imobil  dintre care o parte  le-a inclus direct  în costul apartamentului, instanţa a admis  în parte obiecţiunile  formulate la raportul de expertiză specialitatea cosntrucţii civile  dispunând ca expertul să evalueze  distinct  numai valoarea  imobilului apartament  fără c/val gresiei, fără  c/val faianţei, fără c/val montării centralei termice , fără c/val tocăriei , fără c/val  izolaţiei, , fără  c/val zugrăvitului, fără c/val instalaţiei  termice.

La  data  de 28.03.2011 s-a depus prin compartimentul registratură răspunsul scris  al expertului la obiecţiunile formulate  la raportul  de expertiză specialitatea construcţii  civile.

Reclamanta  a formulat  obiecţiuni scrise la data de  împotriva suplimentului  la raportul de expertiză  construcţii civile  arătând  că expertul deşi a evaluat imobilul  fără îmbunătăţiri  a schimbat coeficienţii  de valorizare când a întocmit  suplimentul la raportul  de expertiză.

La aceeaşi dată  pârâtul formulează întâmpinare  în care a arătat că numai imobilul apartament  bun comun se impune  a fi partajat  în cote de ½ , nefiind  de acord  cu îmbunătăţirile  solicitate de reclamantă prin acţiune deoarece  s-au efectuat după anul 2004.

De reţinut  că pârâtul  a fost citat prin publicitate  în conformitate cu art.95 cpc  pe parcursul procesului până la data de  când acesta a  depus întâmpinare,ulterior  administrării probelor.

Prin  încheierea  din ,s-a admis  excepţia  prescripţiei  parţiale  cu privire la valoarea îmbunătăţirilor (investiţii)  efectuate  în anul 2004  de reclamantă la imobil.

Instanţa a admis excepţia  prescripţiei  parţiale, deoarece s-a avut în vedere faptul că valoarea  îmbunătăţirilor solicitate ca investiţii  la imobilul din litigiu  s-au efectuat de reclamantă după  desfacerea căsătoriei  prin hotărâre irevocabilă, ceea ce înseamnă  că la acea dată  părţile  pierduseră  calitatea de soţi, astfel că pentru valorificarea  acestora  se naşte un drept la acţiune separat  care se prescrie distinct.

Prin  aceeaşi  încheiere  din data , s-au  admis  în parte  obiecţiunile  formulate de reclamantă  la suplimentul raportului de expertiză  din 28.03. 2011,  reţinând  valoarea corectă a imobilului din litigiu, de 129.781 lei.

Principiul care domină operaţiunea de compunere a  loturilor  din cadrul partajului  este principiul egalităţii părţilor, extras din prevederile  art. 741  cod civ., în sensul  că fiecare urmează să primească un lot egal cu cota sa de  contribuţie la  dobândirea bunurilor comune  (în speţă  cota  fiind  de de ½  pentru fiecare ) .

Această egalitate între lot  şi cota fiecărei părţi ,trebuie făcută în natură ,iar egalizarea valorică se face printr-o sumă de bani aşa cum este stipulat în teza finală a alineatului 2 al. art. 673 indice 5 c.p.c şi art .742 cod civil.

La formarea loturilor, instanţa ,instanţa va avea în vedere criteriile  stabilite de art.673  indice 9 c.p.c ,  în speţă urmând  a se ţine seama de criteriul posesiei , întrucât  practica judiciară a stabilit că la  formarea şi atribuirea loturilor  trebuie analizat  întreg  materialul probator  urmând a se combina  în mod echitabil  realităţile speţei  pentru a asigura o împărţeală justă.

În raport de considerentele  expuse  pe larg anterior ,instanţa  apreciază că cererea precizată este întemeiată în parte urmând a fi admisă în parte.

În conformitate  cu art.673 indice 9 c.p.c ,instanţa  urmează să dispună  omologarea în parte  a raportului de expertiză  specialitatea construcţii civile /31.01.2011  completat la  28.03. 2011  de expertul S  G în varianta I  de lotizare  şi să atribuie  reclamantei în lotul nr. 1  imobilul judeţul Dolj  ( în valoare de  129.781 lei )  valoare aşa cum  a fost reţinută  prin încheierea  de şedinţă din 07.04.2011  în urma remedierii  calculului  după ce  s-au formulat obiecţiunile  la suplimentul din 28.03.2011 depus la raportul de expertiză. S-a avut în vedere  că influenţa indicilor  imobiliari  a fost aceeaşi  1,1 care s-a înmulţit  cu costul standard de 117.983 lei RON al  imobilului (fără îmbunătăţiri  )  obţinându-se rezultatul de 129.781 lei.

Întrucât s-a reţinut prin  încheierea de admitere în principiu  pronunţată la 24.06. 2010 o cotă de contribuţie  de ½  pentru fiecare  parte,înseamnă  că lotul valoric al  fiecărei părţi  va fi de câte  64890,5 lei (adică 129.781 : 1/2=  64890,5 lei).

Inegalitatea  loturilor  formate în natură (pentru că în speţă  imobilul apartament  s-a atribuit  în lotul fizic  al reclamantei ) este o situaţie normală şi  frecventă  şi de aceea articolul 673 ind. 5 c.p.c (reluând  în aceeaşi termeni  dispoz. art.742 cod civ) prevede  că în  cazurile în care  loturile fizice nu sunt egale  în valoare ele se întregesc printr-o sumă de bani denumită sultă,iar plata sultei  revine în conformitate  cu dispoz. art.673 ind. 10 al 4 c.p.c  părţii care a primit în lotul său fizic  bunuri de o valoare  mai mare  decât cea  care i se  cuvine potrivit  cotei sale de contribuţie din  masa bunurilor  supuse partajului.

 Având  în vedere că reclamantei  i s-a  atribuit  fizic  în lot întregul imobil în valoare de 129.781 lei depăşind deci cota  valorică de ½ care este  64.890,5 lei aceasta  plăteşte sultă pârâtului în cuantum de 64.890,5,astfel că lotul nr. 2 se va atribui pârâtului sub  formă de sultă.

Potrivit dispoz. art. 673 indice 10 al.1 teza II c.p.c ,instanţa de fond  stabileşte un termen de 6 luni  pentru plata sultei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Referitor la îmbunătăţirile  solicitate (sub forma de investiţii) de reclamantă  prin acţiunea precizată  pe care le-a efectuat aceasta la imobilul apartament  din litigiu  s-a reţinut prin încheierea de admitere în principiu  pronunţată la  că acestea s-au  realizat  după anul 2004 de către  reclamantă respectiv  după desfacerea căsătoriei  părţilor  prin hotărâre irevocabilă  (sent. civ. nr.. 2004 pronunţată de Judecătoria Craiova ), ceea ce înseamnă că la data  efectuării îmbunătăţirilor ,părţile pierduseră  calitatea de soţi. Pentru ca  în cadrul acţiunii de partaj să se poată dispună  majorarea lotului unuia dintre codevălmaşi  cu valoarea îmbunătăţirilor (sub forma investiţilor) ,acestea trebuiau să se fi realizat  în timpul căsătoriei  până la desfacerea căsătoriei  prin hotărâre irevocabilă  , nu ulterior.

Ca atare, prima instanţa , pe fond respinge capătul de cerere precizat  la 15.04.2010  privind majorarea lotului reclamantei cu valoarea îmbunătăţirilor (sub forma investiţilor) efectuate de aceasta la imobilul apartament  după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ.

Întrucât cererea precizată a fost  parţial admisă , instanţa de fond dispune compensarea în parte  a cheltuielilor de judecată în conformitate cu art. 276 c.p.c , având în vedere  raportul dintre conţinutul  obiectului cererii precizate şi rezultatul obţinut prin  hotărârea de soluţionare  a litigiului şi să oblige  pârâtul la plata diferenţei de  616,67 lei cheltuieli de judecată  către reclamantă (reprezentând parte din taxa de timbru , timbru judiciar,onorariu expert, onorariu avocat ) .

Împotriva sentinţei civile nr. , pronunţată de Judecătoria Craiova în termen legal a declarat apel pârâtul P M.

În motivarea apelului, pârâtul P M susţine că nu a avut cunoştinţă de introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece muncea în Italia şi a fost citat prin publicitate.

Solicită încuviinţarea probei testimoniale pentru a dovedi că îmbunătăţirile au fost făcute în timpul căsătoriei, cu banii primiţi în urma disponibilizării sale din cadrul armatei  şi pensia militară ce a fost încasată de fosta soţie.

Solicită în principal admiterea apelului, desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar desfiinţarea soluţiei şi reţinerea spre rejudecare.

În dovedire, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, pentru stabilirea valorii apartamentului, proba cu 2 martori şi o nouă expertiză pentru stabilirea valorii reale a apartamentului.

S-au depus la dosar 2 anunţuri vânzare apartamente internet.

La termenul de judecată din data de 18.10.2011, instanţa a încuviinţat proba cu 1 martor, interogatoriul intimatei-reclamante şi proba cu înscrisuri, în susţinerea motivelor de apel.

La termenul de 15.11.2011, s-a luat interogatoriul intimatei, la propunerea apelantului şi au fost audiaţii martorii B M O şi V A şi s-a încuviinţat cererea apelantului pentru efectuarea unei expertize tehnice - specialitatea bunuri imobile, în scopul evaluării apartamentului şi a îmbunătăţirilor, fiind numit ca expert M.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 9.01.2012, intimata J F. formulând obiecţiuni, ce au fost încuviinţate de instanţă la termenul din data de 06.03.2012.

Răspunsul expertului la obiecţiunile încuviinţate a fost depus la dosar la data de 03.04.2012, apelantul P M formulând obiecţiuni la obiecţiuni, respinse de instanţă prin încheierea din data de 15.05.2012.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul apreciază apelul fondat, pentru următoarele considerente :

Aşa cum rezultă din dispoziţia cuprinsă în art. 95 C.p.c, procedura citării prin publicitate are caracter de excepţie, ea fiind justificată de neputinţa în care se află reclamantul în ceea ce priveşte aflarea domiciliului părţii adverse. Prin urmare, pentru a se recurge la procedura citării prin publicitate, nu este suficient ca reclamanta să afirme că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului, confirmându-şi susţinerile cu probe corespunzătoare.

Ca atare, pentru a se dispune citarea prin publicitate, instanţa nu se poate mulţumi cu afirmaţia reclamantei în sensul că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să-i ceară să indice ce demersuri a întreprins pentru aflarea lui.

În mod greşit prima instanţă a încuviinţat la primul termen de judecată citarea pârâtului prin publicitate, fără să-i pună mai întâi în vedere să facă demersuri pentru aflarea domiciliului pârâtului, acceptând simpla afirmaţie a reclamantei în sensul că nu cunoaşte domiciliul părţii adverse, în condiţiile în care, aşa cum am arătat anterior, textul de lege permite o astfel de citare numai dacă reclamanta face tot ce-i stă în putinţă şi nu izbuteşte să afle domiciliul pârâtului.

Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 297 al.1 C.p.c, prima instanţă judecând cauza în lipsa părţii ce nu a fost legal citată, în speţă pârâtul, opţiunea sa expresă din apel fiind în sensul judecării cauzei în fond, de către instanţa de apel.

Referitor la criticile vizând fondul cauzei, se reţine că soţii au divorţat în anul 2004, conform sentinţei civile nr. pronunţată de Judecătoria Craiova, reclamanta împreună cu fiicele părţilor rămânând să locuiască în apartamentul bun comun, iar pârâtul plecând în străinătate.

Ulterior, reclamanta a efectuat o serie de îmbunătăţiri la acest apartament, îmbunătăţiri reţinute şi evaluate de expert prin raportul de expertiză la suma de 33.473 lei.

Din coroborarea probelor administrate: expertiză, declaraţii martori, interogatoriu, înscrisuri, rezultă că reclamanta din venituri proprii a efectuat după desfacerea căsătoriei o serie de îmbunătăţiri la acest apartament, susţinerea apelantului în sensul că s-au realizat cu sume de bani ce-i aparţineau, nedovedindu-se .

Astfel, martorii audiaţi au declarat că îmbunătăţirile au fost realizate din veniturile reclamantei, chiar dacă pârâtul mai trimitea sume de bani din străinătate pentru întreţinerea fiicelor,  însă nu s-a probat în concret că respectivele sume au fost utilizate şi nici în ce măsură, pentru lucrările efectuate de reclamantă.

De altfel, se are în vedere că, chiar şi martorul  , propusă de către apelant a declarat că pensia militară cuvenită pârâtului a fost încasată în fapt în perioada 2004-2009 de către reclamantă şi folosită pentru cheltuielile obişnuite ale acesteia şi fiicelor, deci nicidecum pentru efectuarea îmbunătăţirilor.

Ca atare, critica astfel formulată de către apelant este nefondată, urmând a nu fi reţinută.

În ceea ce priveşte valoarea apartamentului reţinut la masa partajabilă, în baza principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea bunului imobil dobândit de părţi în timpul căsătoriei, valoarea de circulaţie a acestuia fiind, conform expertizei efectuate de expertul M, de 133.021 lei.

În consecinţă, soluţia primei instanţe va fi schimbată din acest punct de vedere, prin omologarea raportului de expertiză efectuat în apel, sulta pe care reclamanta o va plăti pârâtului fiind de 66.510,5 lei.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 274 C.p.c, va obliga intimata către apelant la plata sumei de 707 lei, cheltuieli de judecată în apel.

137

DECIZIE Nr.

Şedinţa publică de la 

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Pe rol pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de  ce face parte integrantă din prezenta hotărâre în cauza privind judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă I A, împotriva sentinţei civile nr. pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr., în contradictoriu cu intimatul-pârât N D şi cu intimatul-intervenient N L  G, având ca obiect partaj bunuri comune -  disjungere.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de faţă;

Prin sentinţa civile nr. pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. s-a admis în parte acţiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta I  A, domiciliată  în  Craiova,  str.  ,  împotriva  pârâtului N  D, domiciliat  în  Craiova,  str.  judeţul Dolj şi în contradictoriu cu  intervenientul  N L G, domiciliat  în  Craiova,  str,  judeţul Dolj.

S-a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul  N  L G.

S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie în cote de câte ½ pentru reclamantă şi pârât.

S-a confirmat în parte raportul de expertiză întocmit de ing. expert specialitatea topografie, cadastru, geodezie P I A şi atribuie  terenul în litigiu părţilor conform următoarei variante de lotizare:

Lotul nr. I, în valoare de 7862,5 lei, se va atribui reclamantei, care nu va primi bunul în natură, iar faţă de valoarea lotului său, aceea de 7862,5 lei, urmează a primi de la pârât suma de 7862,5 lei.

Lotul nr. II, în valoare de 15725 lei, se va atribui pârâtului, care va primi în natură imobilul teren în suprafaţă de 185 mp, situat în Craiova, strada judeţul Dolj, urmând ca acesta să achite reclamantei sultă în cuantum de 7862,5 lei.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de ing. expert specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole P I şi atribuie bunurile părţilor conform  variantei I propusă de expert, astfel:

Lotul nr. I, în valoare de 43755 lei, se va atribui reclamantei, care nu va primi bunuri în natură, iar faţă de valoarea lotului său, aceea de 43755 lei, urmează a primi de la pârât sultă în valoare de 43755 lei.

Lotul nr. II, în valoare de 98840 lei, se va atribui pârâtului, care va primi în natură imobilul - casă – C 1 situat în Craiova, strada Trotuşului nr. 8, judeţul Dolj, cu parter şi etaj, formată din 7 camere, două bucătării, balcon, două holuri, o încăpere casa scării, o încăpere intrare pivniţă şi o anexă – C 2 – 93950 lei precum şi îmbunătăţirile  efectuate de intervenient la imobilul în litigiu, acestea fiind: tencuirea a două camere la parter, turnarea în aceste camere a şapelor din beton precum şi montarea parchetului din lemn masiv, peste aceste şape, montat două uşi din lemn la aceste două camere şi a unei uşi duble la intrarea în casă, zugrăvit cele două camere, montat lustre electrice de iluminat, prize în aceste camere, executat lucrări de extindere a bucătăriei spre baie, modificat intrarea în pivniţă într-o baie prin construirea unei plăci din beton, armată cu fier beton acoperită cu tablă, montarea în baie a chiuvetei, cadă, vas WC cu bazin, racordarea acestora la fosa septică construită de către intervenient în curtea casei, pavarea cu beton a curţii, construirea unui gard la stradă din bolţari din beton, construirea a două WC-uri în curtea casei din cărămidă şi altul din bolţari din beton acoperite cu ţiglă, racordat bucătăria şi baia de la parter la reţeaua de apă curentă, valoarea îmbunătăţirilor fiind de 11.330 lei, în total 98.840 lei.

Faţă de valoarea lotului său, aceea de 43.755 lei, urmează a achita sultă reclamantei suma de 43.755 lei, iar intervenientului suma de 11.330 lei.

S-a stabilit termen de 6 luni pentru plata sultelor, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin  sentinţa civilă  nr.  pronunţată de  Judecătoria  Craiova în  dosarul nr.,  privind pe  reclamanta  I  A  şi pe  pârâtul  N  D  s-a  dispus  disjungerea  capătului de  cerere  privind  partajarea imobilului  situat în  Craiova, str. compus  din  teren  în  suprafaţă  de  185  mp şi  cas㬠- C 1 cu parter  şi etaj, formată  din  şapte  camere, două  bucătării, balcon, două holuri, o încăpere  casa  scării,  o încăpere  intrare pivniţă  şi  o anexă- C 2.

Prin această cerere reclamanta a învederat că imobilul respectiv este bun comun dobândit în timpul căsătoriei acesteia cu pârâtul, în cote egale.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 36 alin. 1 c.fam.

În  susţinerea  cererii, reclamanta  a  depus la  dosar  copii de  pe  decizia  civilă  nr.  a Curţii de Apel Craiova – Secţia I Civilă şi pentru cauze cu Minori şi de Familie, sentinţa  civilă  nr. a Judecătoriei Craiova,  sentinţa  civilă  nr.  a Judecătoriei Craiova,  decizia  civilă  nr.  pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia pentru Minori şi Familie în dosar nr..

La data de 5 iulie 2010 a  fost  depusă la dosar o cerere  de  intervenţie  în  interes  propriu formulată  de  intervenientul N L-G,  cerere  admisă în principiu  la termenul  din  data de  6  iulie  2010.

În motivarea  cererii, intervenientul a arătat  că îmbunătăţirile  imobilului  supus  împărţelii  le-a  efectuat  personal şi  prin urmare  contravaloarea  acestora  reprezintă  un drept  de  creanţă al  său, aceste lucrări constând  în: tencuirea  a  2  camere la parter,  turnarea  în aceste  camere  a  şapelor  din beton precum şi  montarea  parchetului „lemn  masiv”;  montarea  a  2  uşi  din lemn  la aceste  2  camere  şi a  unei uşi  duble  la  intrarea  în  casă; zugrăvit  cele  2  camere,  montat  lustre  electrice  de  iluminat, prize  în  aceste camere; executat  lucrări de  extindere  a  bucătăriei  spre  baie; modificat  intrarea  în pivniţă  într-o baie  prin construirea  unei  plăci  din beton,  armată  cu fier  beton,  acoperită cu tablă; montarea  în  baie  a  chiuvetei, cadă,  vas  WC  cu bazin, racordarea  acestora  la fosa  septică  construită în curtea  casei; pavarea  cu  beton a  curţii; construirea  gardului  la  stradă  din  bolţari  din  beton ; construirea  a  2  WC-uri  în  curtea  casei,  din  cărămidă  şi bolţari  din beton  acoperite  cu ţiglă;  racordat  bucătăria  şi  baia de  la  parter  la reţeaua  de  apă  curentă; introdus  instalaţia  de  gaze; achitat  integral  impozitul  pe clădiri  şi terenuri.

În drept, intervenientul şi-a  întemeiat cererea  pe disp.  art.  49  alin.  1  şi  2  C.p.civ.

La  termenul  din  data de reclamanta  a  depus  la dosar  întâmpinare  faţă de  cererea  de  intervenţie  în interes  propriu  formulată de  N  L-G,  prin care  a  solicitat  respingerea  cererii  de  intervenţie  în  interes  propriu, ca neîntemeiată  întrucât  îmbunătăţirile  pe care intervenientul  pretinde  că  le-a  efectuat  nu au  fost  făcute  de  acesta.

Reclamanta  a  mai  arătat  că  imobilul  casă  de  locuit  supus  partajului  este compus  din  3  camere  de  locuit, bucătărie  şi baie  toate  la  parter, iar la  etaj  sunt  3  camere  de locuit, o  cămară şi  2  balcoane  iar lângă  această  casă se  află  o bucătărie  cu pivniţă. La  parter  locuieşte  pârâtul, intervenientul  şi soţia  lui  iar la etaj locuieşte  reclamanta şi  cei  2  copii  cu familiile  lor.

Intervenientul a mai anexat  la dosar memoriu şi  o  serie  de  acte,  respectiv: înscris  sub  semnătură privată  intitulat  „chitanţă”,  factura  ,  un set  de  chitanţe, acte de  stare  civilă, proces-verbal  din  adresa nr.,  interogatoriul  din  dosarul  certificat  medico-legal  nr., proces-verbal  din dispoziţia  de  achitare a  taxei  de  timbru. 

La  termenul din  data  de  pârâtul  N D  a  formulat  cerere  de  respingere  a formulei  de  partajare  propusă  de  I  A, refuzând încheierea unei tranzacţii între părţi.

La  această cerere,  s-au  ataşat: memoriu, un  set de  chitanţe, cerere  de  abonament  pentru  furnizarea  gazelor naturale  din, proces-verbal  de  recepţie  tehnică  din, aviz  preliminar  din  , proces-verbal  de  punere  în  funcţiune  a  instalaţiei  de  utilizare  gaze naturale  di noiembrie  1999,  adresa  nremisă de  Distribuţia  de  Gaze  Naturale  Craiova.

În scop probatoriu pentru dovedirea acţiunii, în contraprobă şi  în  dovedirea  cererii  de intervenţie, au fost încuviinţate şi ulterior administrate proba cu interogatoriu, iar la termenul din s-a încuviinţat proba testimonială, fiind audiată ulterior, la termenul din,  martora P G, propusă de intervenient,  a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar.

La data, pe baza probatoriilor administrate, instanţa a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care s-a admis în parte şi în principiu  acţiunea  formulată de reclamanta  I  A, judeţul Dolj  împotriva  pârâtului N  D,  domiciliat  în  Craiova,  str. judeţul Dolj  şi în contradictoriu cu  intervenientul  N  L G,  domiciliat  în  , judeţul Dolj, s-a admis în parte şi în principiu cererea de intervenţie în interes propriu  formulată de intervenientul  N  L G şi s-a constatat că reclamanta şi pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri comune: imobilul situat în compus din teren în suprafaţă de 185 mp şi casă – C 1 cu parter şi etaj, formată din 7 camere, două bucătării, balcon, două holuri, o încăpere casa scării, o încăpere intrare pivniţă şi o anexă – C 2, conform pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr. rămasă definitivă prin anularea ca netimbrat a apelului conform pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. şi irevocabilă prin respingerea recursului, conform pronunţată de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar.

S-a dispus sistarea stării de codevălmăşie în cote de ½ pentru reclamantă şi pârât.

S-a constatat că intervenientul are un drept de creanţă asupra reclamantei şi a pârâtului, constând în contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de acesta la imobilul în litigiu, acestea fiind: tencuirea a două camere la parter, turnarea în aceste camere a şapelor din beton precum şi montarea parchetului din lemn masiv, peste aceste şape, montat două uşi din lemn la aceste două camere şi a unei uşi duble la intrarea în casă, zugrăvit cele două camere, montat lustre electrice de iluminat, prize în aceste camere, executat lucrări de extindere a bucătăriei spre baie, modificat intrarea în pivniţă într-o baie prin construirea unei plăci din beton, armată cu fier beton acoperită cu tablă, montarea în baie a chiuvetei, cadă, vas WC cu bazin, racordarea acestora la fosa septică construită de către intervenient în curtea casei, pavarea cu beton a curţii, construirea unui gard la stradă din bolţari din beton, construirea a două WC-uri în curtea casei din cărămidă şi altul din bolţari din beton acoperite cu ţiglă, racordat bucătăria şi baia de la parter la reţeaua de apă curentă, urmând a se imputa contravaloarea acestor lucrări celorlalte părţi proporţional cu cotele lor valorice.

S-a dispus numirea unui expert specialitatea construcţii civile și industriale, pentru evaluarea la valoarea actuală de circulaţie a monedei naţionale şi lotizarea bunurilor, stabilind onorariu de expert în cuantum de  1200 lei, ce va fi achitat în mod egal de către părţi.

S-a fixat termen pentru soluţionarea fondului cauzei la .

Prin adresa din data de  s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică efectuat de inginer expert specialitatea topografie, cadastru, geodezie P I A prin care s-a individualizat și evaluat terenul în litigiu în suprafaţă de 185 mp, situat în Craiova, valoarea totală a acestuia fiind de 15725 lei,  valoarea lotului reclamantei şi a pârâtului fiind de câte 7862,5  lei, părţile neavând de depus obiecţiuni la această expertiză.

Prin adresa din data de, s-a depus la dosar raportul de expertiză întocmit de ing. expert specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole Păpălă Ionel, prin care s-a individualizat imobilul-casă ce a făcut obiectul masei partajabile, evaluându-se  la suma de 98.840 lei, din care valoarea îmbunătăţirilor efectuate de către intervenient a fost calculată la suma de 11330 lei, evaluare anexă – 1830 lei, evaluare 2 cabine WC şi fosă – 890 lei, evaluare racord apă curentă – 837 lei, evaluare pavare cu beton – 881 lei, evaluare gard – 452 lei, total valoare lot fiind de 98.840 lei, valoarea lotului fiecărei părţi fiind de câte 43755 lei pentru reclamantă şi pârât şi 11330 lei pentru intervenient și propunându-se 2 variante de lotizare fizică a acestor bunuri, în cadrul cărora s-au atribuit imobilele alternativ reclamantei şi pârâtului, instanţa respingând ulterior obiecţiunile formulate de părţi la această expertiză, pentru motivele expuse în practicaua hotărârii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa  de fond a constatat faptul că prin 2006 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr., rămasă definitivă prin neapelare şi irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 17 septembrie 1, între reclamantul N D și N A, prin acordul soţilor precum şi reluarea de către soţie a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de I.

Prin SC nr. pronunţată de Judecătoria Craiova în dosar nr., rămasă definitivă prin anularea ca netimbrat a apelului conform, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosar nr. şi irevocabilă prin respingerea recursului, conform DC pronunţată de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar, s-a admis, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 c.proc.civ.,  acţiunea formulată de reclamanta I A împotriva pârâţilor N D, D A şi Municipiul Craiova prin Primar şi s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei şi pârâtului N Dumitru asupra imobilului situat în Craiova, strada, judeţul Dolj, compus din teren în suprafaţă de 185 mp şi casă – C 1 cu parter şi etaj, formată din 7 camere, două bucătării, balcon, două holuri, o încăpere casa scării, o încăpere intrare pivniţă şi o anexă – C 2; totodată, s-a disjuns capătul de cerere privind partajarea acestui imobil şi s-a acordat termen la.

În considerentele sentinţei civile sus menţionate s-a menţionat că din probele administrate în acel dosar, rezultă că reclamanta şi pârâtul N D au exercitat o posesie de peste 30 ani, neîntreruptă, netulburată şi sub nume de proprietar asupra imobilului sus menţionat, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile  dobândirii  dreptului de proprietate prin uzucapiune, conform dispoziţiilor art. 645 şi art. 1837 c.civil  precum şi exercitarea unei posesii utile, conform prevederilor art. 1846-1847 c.civil.

După cum rezultă din răspunsurile reclamantei şi pârâtului la interogatoriile luate de intervenient, recunoaşterile părţilor prin cererile formulate, înscrisuri şi depoziţia martorului audiat, în perioada căsătoriei reclamantei şi a pârâtului, în urmă cu circa 10-11 ani, intervenientul a efectuat la imobilul în litigiu următoarele lucrări de îmbunătăţire: tencuirea a două camere la parter, turnarea în aceste camere a şapelor din beton precum şi montarea parchetului din lemn masiv, peste aceste şape, montat două uşi din lemn la aceste două camere şi a unei uşi duble la intrarea în casă, zugrăvit cele două camere, montat lustre electrice de iluminat, prize în aceste camere, executat lucrări de extindere a bucătăriei spre baie, modificat intrarea în pivniţă într-o baie prin construirea unei plăci din beton, armată cu fier beton acoperită cu tablă, montarea în baie a chiuvetei, cadă, vas WC cu bazin, racordarea acestora la fosa septică construită de către intervenient în curtea casei, pavarea cu beton a curţii, construirea unui gard la stradă din bolţari din beton, construirea a două WC-uri în curtea casei din cărămidă şi altul din bolţari din beton acoperite cu ţiglă, racordat bucătăria şi baia de la parter la reţeaua de apă curentă.

Martora P G, propusă de intervenient şi audiată la termenul din 5.10.2010, a declarat că în mod cert reclamanta şi pârâtul nu au contribuit pecuniar sau cu muncă fizică la plata acestor îmbunătăţiri, ci doar intervenientul; la unele lucrări a participat chiar şi martora cu muncă fizică, în sensul că a zugrăvit şi a cumpărat o mare parte din materialele necesare.

Martora a mai declarat că în cele două camere la care s-au făcut îmbunătăţiri, la parter, locuieşte intervenientul, iar cele declarate le cunoaşte din constatări personale şi din spusele acestuia.

Potrivit art. 30 C.fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.

În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţia bunurilor prevăzute de art. 31 c.fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.

Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmăşie care se păstrează şi după desfacerea căsătoriei prin divorţ, până la data când se face împărţirea lor.

În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea şi la conservarea bunurilor.

Prezumţia relativă de comunitate prevăzută de art. 30 c.fam., poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care ar pretinde o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor. În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune.

Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soţi au avut o contribuţie la această dobândire. Contribuţia poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soţi, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de femeie în gospodărie.

Deci, contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune trebuie să fie înţeleasă nu numai sub forma activităţilor direct producătoare de venituri, ci şi prin munca depusă de femeie în cadrul gospodăriei şi pentru creşterea copiilor, această activitate fiind de natură să constituie în mod indirect o contribuţie la dobândirea bunurilor.

Legislaţia noastră admite ca în virtutea unei contribuţii mai mari a unuia dintre soţi la dobândirea şi conservarea bunurilor comune acestuia să i se stabilească şi o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluţie ce contravine principiului unităţii patrimoniului comun al soţilor.

Cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ în dobândirea bunurilor comune, instanţa de fond a împărţit bunurile comune în părţi egale între soţi.

În speţă, ambii soţi au avut venituri în timpul căsătoriei, de asemenea ei au dobândit în comun imobilul în litigiu prin uzucapiune,  în urma pronunţării SC nr.  a Judecătoriei Craiova şi întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuţia certă a părţilor în dobândirea bunurilor comune ce urmează a fi reţinute la masa partajabilă, instanţa va constata că bunurile dovedite în cauză sunt dobândite prin contribuţia egală a părţilor.

În raport de cele arătate, instanţa de fond a constatat că acţiunea civilă formulată de reclamantă este întemeiată şi urmează a fi admisă în parte, de asemenea se va admite în parte cererea de intervenţie formulată de intervenientul N L G .

Astfel, instanţa de fond a reţinut în masa partajabilă bunurile dovedite şi potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune prevăzut de art. 728 C.civ. şi conform art. 36 alin. 1 teza finală C. fam. şi art. 6735  alin. 1 C.proc.civ., s-a dispus împărţirea bunurilor comune în cote de câte 1/2 pentru reclamantă şi pârât, aşa cum de altfel au solicitat aceştia.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de intervenientul N L G, aceasta urmează deci a fi admisă ca întemeiată şi a se constata că intervenientul are un drept de creanţă faţă de reclamantă şi a pârât, constând în contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de acesta la imobilul în litigiu şi enumerate anterior, urmând a se imputa contravaloarea acestor lucrări celorlalte părţi proporţional cu cotele lor contributive.

Instanţa de fond nu a reţinut ca îmbunătăţiri efectuate de intervenient, montarea instalaţiei de gaze naturale, deoarece, potrivit înscrisurilor de la filele 60-62 din dosar, racordarea imobilului la instalaţia de gaze naturale şi efectuarea branşamentelor aferente s-a efectuat de către pârât, care a formulat de altfel şi cererea de abonament pentru furnizarea gazelor naturale.

De asemenea, tot pârâtul a achitat şi impozitele aferente imobilului precum şi contravaloarea utilităţilor, conform înscrisurilor depuse la dosar.

Instanţa a dispus omologarea parţială a raportului de expertiză efectuat de ing. expert specialitatea topografie, cadastru, geodezie P I A şi va atribui atribuie  terenul în litigiu părţilor conform următoarei variante de lotizare:

Lotul nr. I, în valoare de 7862,5 lei, s-a atribuit reclamantei, care nu va primi bunul în natură, iar faţă de valoarea lotului său, aceea de 7862,5 lei, urmând a primi de la pârât suma de 7862,5 lei.

Lotul nr. II, în valoare de 15725 lei, s-a atribuit pârâtului, care va primi în natură imobilul teren în suprafaţă de 185 mp, situat în Craiova, strada, judeţul Dolj, urmând ca acesta să achite reclamantei sultă în cuantum de 7862,5 lei.

Criteriul avut în vedere de către instanţa de fond la partajarea terenului în acest mod, l-a constituit faptul că pârâtului i s-a atribuit casa edificată pe teren, acesta şi intervenientul au posesia actuală a bunului, iar reclamanta are o altă locuinţă în Craiova, avându-se astfel în vedere posesia actuală a bunului de către părţi precum şi celelalte criterii prevăzute de dispoziţiile art. 741 c. civil şi art. 673 ind. 9 c.proc.civ. referitoare la atribuirea în natură a bunurilor.

Totodată, instanţa de fond a dispus confirmarea raportului de expertiză efectuat de ing. expert specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole precum şi evaluare proprietate imobiliară P I şi va atribui bunurile părţilor conform variantei I propuse de expert, având în vedere că pârâtul şi intervenientul au posesia actuală a bunului, ei nu deţin alt domiciliu, iar reclamanta are o altă locuinţă în Craiova( conform susţinerilor pârâtului şi intervenientului precum şi a apărătorului acestora),  criteriile de adoptare de către instanţă a unei astfel de măsuri fiind acelea că imobilele sunt mai uşor de administrat astfel, de către cel care are posesia lor de mai mulţi ani precum şi dispoziţiile art. 741 c.civil şi art. 6739c.proc.civ. privitoare la criteriile de atribuire în natură a bunurilor.

În temeiul dispoziţiilor art. 673 ind.10 alin.4 c.proc.civ., instanţa de fond  a stabilit un termen de 6 luni pentru plata sultelor, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Văzând şi prevederile art. 276 c.proc.civ., instanţa de fond a dispus compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate de părţi .

Împotriva sentinţei civile nr. 2487/08.02.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 4514/215/2009 a declarat apel reclamanta Ivancea Ana.

În motivarea apelului, susţine că în mod greşit instanţa a admis cererea de intervenţie în interes propriu, întrucât îmbunătăţirile nu au fost efectuate de fiul său N L G, ci de ea şi soţul său în timpul căsătoriei.

Mai susţine că în mod greşit a fost atribuit integral imobilul casă şi teren pârâtului N D, în condiţiile în care nu are o altă locuinţă, încălcându-se principiul partajării în natură a bunurilor, expertul efectuând o singură variantă de lotizare, omologată de instanţă.

Solicită încuviinţarea probei cu martori şi efectuarea unei adrese către expert pentru a înlocui un supliment la raportul de expertiză prin care să se formeze mai multe variante de lotizare.

În drept, invocă dispoziţiile art. 282-298 Cpc.

Intimatul N D a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi inadmisibil.

În motivare, susţine că instanţa a respins obiecţiunile ca neîntemeiate, deoarece în cuprinsul lucrării sale, expertul constructor a indicat criteriile legale de evaluare a bunurilor imobile supuse masei partajabile, precum şi actele normative aplicabile în acest sens, raportându-se şi la preţurile practicate la nivelul pieţei imobiliare actuale, în cuprinsul lucrării dovedindu-se de către expert  imposibilitatea practică a partajării în natură a imobilului, întrucât nu există căi de acces ale fiecărei părţi, spre camerele şi dependinţele  utilizate în prezent.

Terenul este foarte îngust şi nu poate fi parcelat sub nici o formă, iar clădirea este o construcţie unifamilială, neputând fi împărţit practic în 2 apartamente separate cu 2 intrări corespunzând fiecărui imobil în parte, nu există intrări separate.

Consideră că este necesar să se dispună ieşirea completă din indiviziune, iar apelanta deţine o altă locuinţă în proprietate exclusivă conform sentinţei civile nr. pronunţată în dosarul nr.

La filele 18-22, s-au depus în copie facturi fiscale, bonuri comandă şi contractul de  vânzare cumpărare nr..

La data de, intimatul a depus la dosar un înscris-întâmpinare, iar apelanta a depus la data de, precizări la motivele de apel, copia adresei nr., iar intervenientul N L G a depus un înscris intitulat " memoriu ", la data de şi copie cerere chemare în judecată- revendicare.

La termenul de judecată din data de 31.05.2011, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică având ca obiective stabilirea dacă imobilul este comod partajabil în natură şi poate fi folosit de două familii şi proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.

În acest sens, a fost desemnat expertul M F, cu un onorariu de 700 lei în sarcina apelantei pârâte.

Intimatul şi intervenientul au depus la dosar un set de înscrisuri - filele 41-49, iar intervenientul a formulat cerere de ajutor public judiciar, soluţionată prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de, în sensul admiterii cererii şi eşalonării taxei de timbru în două rate lunare egale.

S-a luat declaraţie martorului R I D, la termenul din

Apelanta-reclamanta a depus la dosar la data de un memoriu şi 4 înscrisuri, în copie. Raportul de expertiză s-a depus la dosar de către expertul M F, la data de.

Intimatul şi intervenientul au depus la dosar un set de  înscrisuri, conform borderoului anexat ( filele 103-119).

La termenul de judecată din data de , instanţa a luat act de renunţarea apelantei la audierea martorului propus, B V şi a dispus efectuarea unei adrese către expertul P I A pentru a întocmi un supliment la raportul de expertiză având ca obiective : efectuarea de propuneri de  lotizare, cu privire la casă, în situaţia în care există posibilitatea partajării în natură,  suplimentându-se onorariul de expert stabilit de prima instanţă cu 250 lei, în sarcina apelantei-reclamante.

Expertul P I A a depus la dosar supliment la raportul de  expertiză, în data de,  intimatul şi intervenientul precum şi apelanta, au formulat obiecţiuni la acest raport de expertiză, primii doi renunţând ulterior la obiecţiuni, aşa cum rezultă din declaraţia aflată la fila 147.

În şedinţa publică din data de,  instanţa a încuviinţat obiecţiunile formulate de apelantă, prin apărător, dispunând ca expertul să răspundă la acestea.

Expertul P I A a formulat cerere de suplimentare a onorariului de expert.

La termenul de judecată din data de, instanţa a dispus amendarea expertului cu suma de 300 lei pentru lipsa răspunsului la adresa efectuată de instanţă.

La data de, expertul a depus la dosar răspunsul la obiecţiuni şi a formulat cerere de reexaminare a amenzii aplicate prin încheierea din.

În şedinţa publică din data de 29 mai 2012, instanţa a încuviinţat obiecţiunile la suplimentul  raportului de expertiză formulate de apelanta reclamantă I A, fiind respinse obiecţiunile formulate de  intimat şi intervenient şi s-a dispus emiterea unei adrese către expert pentru a răspunde la acestea, iar din oficiu s-au invocat o serie de obiecţiuni, precum : să se stabilească în concret suprafeţele de teren ce revin fiecărei părţi, individualizarea terenului, întocmirea variantelor de lotizare, stabilirea sultelor pe baza valorii terenului stabilit de prima instanţă, şi să se aibă în vederea precizarea apelantei în sensul că nu doreşte  să i se atribuie în lot anexa compusă din bucătărie şi baia de lângă aceasta, să nu rămână teren în indiviziune, cu luarea în considerare a propunerilor de lotizare de la filele 144-145 din dosar. S-a suplimentat onorariul de expert cu 200 lei.

La data de, expertul P I A a depus la dosar suplimentul nr.3 la raportul de expertiză.

La termenul din, instanţa de apel,  constatând că expertul nu s-a conformat  dispoziţiilor instanţei din încheierea pronunţată la data la dispus înlocuirea acestuia şi retragerea onorariului de expert, fiind astfel desemnat să efectueze expertiza,  expert D V.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar de către acest expert la data de,  obiecţiunile formulate de apărătorului intervenientului, fiind respinse ca nefondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia i.a.p. şi sentinţei prin prisma criticilor formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul apreciază apelul fondat, pentru următoarele considerente :

Referitor la prima critică din motivele de apel, vizând greşita admitere în parte a cererii de intervenţie  formulată de  intervenientul N L G, se reţine, din coroborarea probelor administrate şi anume : declaraţia martorei  G, răspunsurile reclamantei la interogatoriu luat la propunerea intervenientului şi recunoaşterea pârâtului din înscrisul de la fila 30 din dosarul Judecătoriei Craiova, că intervenientul, fiu al celor două părţi, a efectuat la imobilul-casă în litigiu în perioada căsătoriei părţilor, o serie de îmbunătăţiri reţinute ca atare prin încheierea de admitere în principiu.

Prin urmare, susţinerea apelantei în sensul că nu s-a probat efectuarea acestor îmbunătăţiri de către intervenient nu este confirmată de materialul probator administrat, aşa încât, fiind nefondată, nu va fi reţinută de instanţă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică vizând atribuirea imobilelor-casă şi teren în lotul pârâtului, Tribunalul apreciază că este fondată.

Pentru a considera astfel, se are în vedere  că, potrivit art. 673 ind.9 C.p.c,  la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama de acordul părţilor, mărimea cotelor părţii ce se cuvin fiecăruia, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, etc, în aşa fel încât pe cât posibil fiecare din părţi să primească bunuri în natură în lotul său, iar sultele să fie cât mai mici.

Atribuirea unui bun exclusiv unei părţi este posibilă atunci când bunul este indivizibil, nu este comod partajabil în natură sau prin împărţire i s-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, situaţie în care bunul se  atribuie doar unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora, art. 676 Cod civil şi art. 673 ind.10, fiind aplicabil.

Aplicând în cauza de faţă dispoziţiile legale arătate anterior şi criteriile de atribuie stipulate de textul de lege, se reţine că bunul în litigiu este reprezentat de un imobil - casă compusă din parter şi etaj, având 7 camere, 2 bucătării, 2 holuri, pivniţă şi o anexă, precum şi o suprafaţă de teren de 185 m.p. pe care este edificată construcţia.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în apel de către expertul D V, terenul şi construcţia sunt comod partajabile în natură şi pot fi folosite de ambele părţi, aşa cum se întâmplă de altfel şi în prezent, având în vedere că pârâtul ocupă parterul locuinţei, iar reclamanta etajul acesteia, aspect necontestat de vreuna din părţi.

Astfel, contrar susţinerii intimatului-pârât prin varianta propusă de către expertul  D V apelanta va avea acces în imobil pe poarta dintre punctele 7-8, iar la etaj pe scara de acces la etaj, deja existentă, iar pârâtul va avea acces în locuinţă pe calea de  acces dintre punctele 1-2, iar în curtea imobilului pe o poartă de acces pe care o va realiza pe aliniamentul 96-6.

Chiar dacă în prezent nu există o astfel de cale de acces pe acest din urmă aliniament , nu se poate considera că acest fapt are drept consecinţă concluzia că bunul nu este comod partajabil în natură, în sensul art. 676 al.2 Cod civil, întrucât modificarea propusă de expert pentru accesul în imobil presupune costuri reduse şi nu are drept consecinţă o modificare a destinaţiei bunului, constând în concret în edificarea unei intrări în curtea imobilului, iar nu în clădire, aşa cum susţine intimatul, având în vedere că pe aliniamentul 1-2 din schiţa ataşată raportului de expertiză există deja o uşă ce permite accesul la parterul casei, pentru partea ce-l primeşte în lot.

Ca atare, cum s-a reţinut că ambele părţi au cote egale de contribuţii la dobândirea bunurilor comune, ambele au cerut atribuirea în natură a acestora, nici una din părţi nu are o altă locuinţă, iar bunul aşa cum am arătat este comod partajabil în natură, Tribunalul apreciază că se impune omologarea  raportului de expertiză întocmit în apel de  expertul D V prin atribuirea imobilului către părţi, conform concluziilor expertului şi posesiei actuale a bunului.

Ca atare,  susţinerile  intimatului de pe parcursul judecăţii, în sensul că doar acesta din urmă este îndreptăţit la atribuirea imobilului în natură, nu sunt fondate, în condiţiile în care aşa cum am arătat criteriile de atribuire operează în aceeaşi măsură faţă de ambii, o soluţie contrară celei adoptate în prezenta cauză, fiind injustă şi în neconcordanţă cu materialul probator administrat.

Ca atare, faţă de argumentele arătate, Tribunalul apreciază fondat apelul reclamantei, aşa încât îl va admite în consecinţă în baza art. 296 C.p.c,  va schimba în parte sentinţa, în sensul că omologhează în parte raportul de expertiză specialitatea topografie cadastru geodezie, întocmit de expert P I A la prima instanţă şi raportul de expertiză în specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole, întocmit de expertul  P I tot în faţa primei instanţe precum şi raportul de expertiză întocmit în apel de expertul D V.

Astfel reclamanta I A are dreptul la bunurile în valoare de 61.417,5 lei şi va primi în lot suprafaţa de teren de 61,35 m.p. situat în str., în Craiova, în valoare de 5214,75 lei conform schiţei anexă la raportul de expertiză, delimitată prin punctele : 97, 93, 20,21,121, 22, 9, 96, 4, 11, 12, 17, 97 şi etajul imobilului casă-C1, în suprafaţă de 41,47 mp şi  valoare de 39090,0367 lei.

În raport de valoarea bunurilor atribuite : 44304,786 lei şi valoarea lotului reclamantei, aceasta va primi sultă de la pârât suma de 17.112,714 lei.

Pârâtul N D va primi în natură un teren în suprafaţă de 127,67 m.p., delimitat prin punctele în valoare de 10.851,95 lei, parterul imobilului casă-C1, situată în Craiova în suprafaţă de 46,33 m.p. în valoare de 54.859,909 lei, anexă C2 în suprafaţă de 6,30 mp şi valoare de 1830 lei, pivniţă în suprafaţă de 11,87 mp şi îmbunătăţirile efectuate de intervenientul N L G la imobilul atribuit în lotul acestei părţi.

În raport de valoarea lotului pârâtului şi valoarea bunurilor atribuite, acesta va plăti sultă reclamantei suma de 17.112,714 lei.

Cum prin sentinţa apelată, deşi pârâtul a fost obligat să plătească intervenientului întreaga sumă reprezentând drept creanţă pe care acesta din urmă îl are faţă de cele două părţi, iar nu ½, aşa cum era corect, însă nu există critici sub acest aspect, hotărârea va fi schimbată şi în acest sens, respectiv se va deduce din sulta pe care pârâtul o are în final de plătit reclamantei, ½ din c.val.  dreptului de creanţă, anume 5.665 lei, pârâtul urmând astfel să plătească reclamantei suma de 11.447,714 lei.

În baza art.274 C.p.c, intimaţii vor fi obligaţi să plătească apelantei câte 954,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.