Insolvenţă. Contestaţie la creanţă. Garanţie mobiliară pe soldul contului. Lipsa actuală a disponibilităţilor băneşti din cont nu anulează caracterul de garanţie a contractelor de gaj asupra soldului creditor al conturilor curente ale debitoarei deschise

Decizie 648/R din 23.03.2013


Prin contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC C 2T SRL creditoarea C E B SA a solicitat înscrierea creanţei sale în categoria creanţe garantate, în baza contractului de garanţie reală mobiliară fără deposedare pe soldurile creditoare ale conturilor curente în lei şi/sau valută nr. 230/27.09.2007, înscris la AEGRM conform Aviz nr. 2007-00009070411886 - KHH şi nu în categoria creanţelor chirografare, astfel cum a fost înscrisă de către administratorul judiciar.

Prin sentinţa civilă nr. 2838/ 12 decembrie 2012 Tribunalul Braşov a admis contestaţia formulată de creditorul C E B SA împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC C 2T SRL.

A dispus înscrierea creanţei cu care acest creditor figurează în tabelul preliminar al creanţelor la categoria „creanţe garantate”.

Pentru a pronunţa, judecătorul sindic a reţinut următoarele  considerente:

Potrivit art. 1722 Cod civil, în vigoare la data naşterii raportului juridic, privilegiul este dreptul recunoscut unui creditor, care decurge din calitatea creanţei sale, de a fi preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt  ipotecari.

Prevederile art. 36 din Legea nr. 99/1999 instituie ordinea  de preferinţă a garanţiilor reale, inclusiv prioritatea creditorului  privilegiat faţă de creditorul garantat în cazul în  care  privilegiul îndeplineşte condiţia de publicitate prin înscrierea acestuia la arhivă sau prin posesia bunului.

Potrivit art. 7 din Hotărârea nr. 802/1999 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Arhivei Electronice  de Garanţii Reale Mobiliare, prin aviz de garanţie se înţelege şi avizul de constituire a garanţiei şi de înscriere a celorlalte acte  juridice, în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea, denumit aviz de garanţie iniţial.

Creditoarea C E B SA a justificat existenţa privilegiului deţinut  în baza creanţei sale, a dovedit  publicitatea garanţiei prin avizul de garanţie necontestat până în prezent, astfel încât urmează a dispune înscrierea creanţei sale care figurează în tabelul preliminar al creanţelor la categoria creanţe garantate potrivit art. 121 din Legea nr. 85/2006.

 Curtea de Apel Braşov a respins recursul declarat de administratorul  judiciar al debitoarei SC C 2T SRL pentru următoarele considerente:

Creditoarea are faţă de debitoarea o creanţă în cuantum de 16.362,53 lei rezultată din contractul de credit 225/27.09.2007 modificat prin actele adiţionale 1/25.09.2008 şi nr. 2/21.09.2009 garantat în baza art. 3 din contractul de garanţie nr. 230/27.09.2009, înscris pentru opozabilitate faţă de terţi  în Arhiva Electronică Garanţiilor mobiliare cu o garanţie reală mobiliară fără deposedare pe solurile creditoare ale conturilor deschise la această bancă.

Nu este în discuţie un privilegiu cum s-a reţinut de către instanţa de fond, ci de o garanţie mobiliară reală reglementată de Legea nr. 99/1999.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 creanţele garantate se înscriu în tabelul definitiv la valoarea garanţiilor, evaluată conform art. 39 al. 1 lit. a, dar nu mai mult decât valoarea totală a creanţei garantate de acea garanţie.

Susţinerea lichidatorului judiciar potrivit căreia în lipsa numerarului din cont nu se poate determina întinderea valorică exactă a garanţiei în condiţiile precizate este neîntemeiată.

Banca are constituită o garanţie asupra sumelor de bani care vor intra în contul curent al debitoarei deschis la bancă , iar lipsa actuală a disponibilităţilor băneşti din cont nu anulează caracterul de garanţie a contractelor de gaj asupra soldului creditor al conturilor curente ale debitoarei deschise la bancă.

Creanţa îndeplineşte condiţiile prevăzute de titlul VI al legii 99/1999 pentru a fi calificată drept creanţă garantată.

Contul bancar reprezintă un instrument juridic şi contabil de evidenţă a creanţelor şi datoriilor faţă de terţi ale titularului contului, a cărui valoare economică este echivalentă cu soldul creditor care variază după fiecare operaţiune în cont şi care este egal cu diferenţa dintre activul şi pasivul contului.

Prin contractul de garanţie şi avizul de garanţie a fost identificat contul bancar al debitoarei şi a fost indicat codul IBAN al contului deschis la cu menţiunea că această garanţie se va întinde şi asupra conturilor curente care se vor deschide de către garant la bancă precum şi asupra conturilor curente care le vor înlocui pe acestea după caz , conturile ce se vor deschide în viitor fiind determinabile pe baza condiţiilor descrise în art. 3.1 din contractul de garanţie.

În contractul de garanţie şi în avizul de garanţie reală mobiliară este menţionată expres şi suma maximă care se garantează şi anume 55.000 lei.

Este lipsită de relevanţă deschiderea unui cont de faliment pentru debitoare. În acest sens, sunt relevante prevederile art. 1 din capitolul 8 al contractului de împrumut care face referire  expres la contractul de garanţie reală mobiliară fără deposedare pe soldurile creditoare prezente şi viitoare, ale conturilor curente în lei sau valută R094FNNB002902596461R001 deschise la bancă, asupra conturilor care se vor deschide de către împrumutat la C E B SA precum şi orice alte conturi curente care le vor înlocui pe acestea.

O astfel de garanţie reală mobiliară trebuie să fie recunoscută şi asupra contului care se deschide în timpul procedurii insolvenţei conform prevederilor contractul de credit şi ale contractului  care prevede garanţie asupra soldurilor creditoare prezente şi viitoare ale conturilor deschise la banca creditoare, asupra conturilor care se vor deschide de către împrumutat la bancă precum şi orice alte conturi curente care le vor înlocui pe acestea.

Art. 6 al 5 lit. b din legea 99/1999 precizează că această creanţă reală mobiliară poartă şi asupra soldurilor creditoare ale conturilor de depozit. Domeniul de aplicare al acestei garanţii care se extinde asupra tuturor bunurilor mobile corporale sau necorporale (al. 1 al art. 6 şi art. 7)  vizează şi soldurile creditoare  ale conturilor de la instituţiile bancare.

Potrivit art. 10 al 3 din legea 99/1999 obiectul garanţiei poate fi şi un bun, chiar determinat doar generic.

Potrivit art. 28 coroborat cu art. 29 al 1 din Legea nr. 99/1999 rangul de prioritate al garanţiei reale imobiliare ia naştere faţă de terţi  în momentul în care garanţia reală a fost făcută public, în urma înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, condiţie îndeplinită în speţă.

Sunt aplicabile în speţă prevederile art. 122 al. 2 din Legea nr. 85/2006 în sensul că dacă suma există în sold, dar e insuficientă pentru plata în întregime a creanţei garantate, creditorul va avea pentru diferenţă o creanţă chirografară care va veni în concurs cu celelalte creanţe chirografare cuprinse în categoria corespunzătoare ,  dintre cele prevăzute de art. 123 din lege.

Potrivit art. 16 din legea 99/1999 contractul de garanţie reală trebuie să conţină o descriere a bunului afectat garanţiei. Cu toate acestea, bunul afectat garanţiei poate fi descris prin gen, obiect cu obiect sau prin formula generică "toate bunurile mobile prezente şi viitoare". Toate bunurile mobile reprezintă o descriere suficientă. Dacă însă bunul afectat garanţiei constă într-o sumă de bani depusă într-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat în mod distinct.

 În speţă contul este individualizat distinct. Descrierea la care face referire art. 16 al 1 este îndeplinită acest tip de garanţie fiind una dinamică.

Faptul că valoarea soldului contului debitoarei la banca creditoare variază în funcţie de momentul calculării acestuia sau că valoarea la un anumit moment poate fi zero nu înlătură caracterul garantat la creanţei.

 Soldul creditor al unui cont bancar constituie un drept de creanţă al titularului contului faţă de bancă. Această creanţă al cărei cuantum variază în permanenţă sub influenţa creditărilor şi debitărilor, poate fi destinat ca garanţie faţă de bancă pentru obligaţiei titularului contului conform art. 6 al. 5 lit. b din titlul 6 al Legii nr. 99/1999, indiferent dacă acesta este în procedura insolvenţei sau falimentului.

Contul reprezintă  un instrument juridic şi contabil de evidenţă a creanţelor şi datoriilor faţă de terţi. Din punct de vedere  juridic valoarea economică  a contului e echivalentă cu soldul creditor care variază după fiecare operaţiune în cont şi care e egal cu diferenţa dintre activul şi pasivul contului. Dacă această diferenţă are valoare negativă, soldul creditor e nul. Ţinând seama de continuitatea operaţiunilor bancare şi de fluctuaţiile inerente ale soldului creditor, garanţia reală constituită asupra unui cont bancar e întotdeauna o garanţie dinamică.