Incidenţa art. 3201 Cod procedură penală astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 nu poate fi invocată, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pe calea unei căi de atac extraordinare, în speţă revizuirea

Prin sentinţa penală nr. 5/8.05.2013  pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul penal nr. 1019/338/2013 a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 403 alin.1 şi alin.3 Cod procedură penală, cererea formulată de revizuentul C.N., privind  revizuirea sentinţei penale nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, definitivă prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov.

În  baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut  că prin referatul nr.167/III-6/2012, din data de 26.04.2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zarnesti, înregistrat pe rolul instanţei în data de 29.04.2013, s-a solicitat în temeiul art.403 alin.3 Cod procedură penală, respingerea cererii de revizuire a sentinţei penale nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, definitivă prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov, formulata de către revizuentul C.N. datorită faptului că aceasta nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege  pentru a se putea promova  această cale de atac.

Din  actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, s-a dispus, în baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c şi alin.2¹ lit.a Cod penal, condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.N.

În apel, la termenul din data de 26.01.2011, inculpatul C.N. a arătat că nu doreşte să dea declaraţie şi că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală.

Prin decizia penală nr.1/A/26.01.2011, pronunţată în apel de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, a fost respins apelul inculpatului C.N. împotriva sentinţei penale nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, menţinându-se sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.N.

Prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Braşov, a fost respins recursul inculpatului C.N. împotriva deciziei penale nr.1/A/26.01.2011, pronunţată în apel de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, menţinându-se decizia atacată.

Prima instanţă a constatat că prin cererea de revizuire formulată, petentul revizuent  a solicitat rejudecarea cauzei sale întrucât, pe de-o parte, nu i s-au aplicat dispoziţiile art.320¹ Cod procedură penală deşi a recunoscut săvârşirea infracţiunii, iar, pe de altă parte, în mod greşit instanţele de judecată au reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, deşi în concret ar fi fost vorba de o infracţiune de furt.

Astfel, pe de-o parte,  se invocă greşita individualizare a pedepsei, constând în aceea că petentului revizuent nu i s-au aplicat dispoziţiile art.320¹, deşi a recunoscut săvârşirea infracţiunii, iar, pe de altă parte, greşita încadrare juridică a infracţiunii pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, definitivă prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov.

Instanţa a constatat că motivele de revizuire invocate de petent nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute în art.394 alin.1 Cod procedură penală; ambele motive invocate de petent vizează presupuse greşeli de judecată, anume o aplicare greşită a dispoziţiilor legale, prin neaplicarea prevederilor art.320¹ Cod procedură penală şi o interpretare eronată a actelor de la dosar, cu consecinţa unei greşite încadrări juridice a faptei deduse judecăţii, însă greşelile de judecată pot fi îndreptate doar în calea de atac a apelului, a recursului sau a contestaţiei în anulare, care privesc motive de nelegalitate şi nu în procedura revizuirii, care priveşte doar erorile judiciare implicând existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt, revizuirea fiind o cale de atac de fapt, fiindcă ea provoacă o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În aceste condiţii, instanţa, în temeiul art.403 alin.1 şi alin.3 Cod procedură penală se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a sentinţei penale nr.156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, definitivă prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov, formulată de revizuentul C.N..

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs  condamnatul revizuent C.N.  criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se admită cererea de revizuire promovată urmând a se reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 3201Cod procedură penală.

În motivarea recursului formulat s-a arătat că se impune aplicarea în ceea ce-l priveşte a dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală întrucât prima instanţă nu a avut în vedere aceste dispoziţii legale deşi în cursul judecăţii a precizat că recunoaşte integral fapta aşa cum a fost reţinută în sarcina sa, descriind starea de fapt şi recunoscând în totalitate tot ce se menţionează în rechizitoriu.

Verificând hotărârea  atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispoziţiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol, Curtea constată că recursul declarat de condamnatul revizuent este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a apreciat în mod corect, în funcţie de conţinutul memoriului depus de condamnat în susţinerea cererii de revizuire, de motivaţia şi temeiul de drept invocat în susţinerea cererii că aceasta nu se  încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a - e Cod procedură penală.

De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a  descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva  făptuitorului ori ca urmare a unor  împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării.

Revizuentul nu invocă în susţinerea cererii de revizuire împrejurări de fapt noi, care să se  circumscrie cazurilor de revizuire prevăzute în mod expres de legiuitor în cuprinsul art. 394 alin. 1 lit. a - e Cod procedură penală ci intervenţia unei legi pe care o consideră mai favorabilă şi necesitatea reindividualizării pedepsei prin prisma acestei legi precum şi a schimbării încadrării juridice a faptei.

Nici reindividualizarea pedepsei – indiferent de motivele invocate în susţinerea sa – şi nici  schimbarea încadrării juridice a dată faptei de către instanţa de condamnare nu pot fi dispuse pe calea căii de atac extraordinare a  revizuirii, întrucât această cale de atac tinde la retractarea hotărârii pronunţate şi pronunţarea unei alte hotărâri diametral opuse, nu la îndreptarea eventualelor erori de apreciere a probelor sau circumstanţelor cunoscute la momentul pronunţării hotărârii de condamnare.

În ceea ce priveşte intervenţia unei legi penale mai favorabile, Curtea reţine în primul rând că aceasta, chiar dacă ar fi intervenit nu ar putea sta la baza  admiterii unei cereri de revizuire decât în condiţii expres prevăzute de normele procesual penale.

Revizuentul C.N. se află deţinut în Penitenciarul Aiud  în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 156/13.10.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr.758/338/2010, definitivă prin decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie

Sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă la data de 14.04. 2011 şi deşi cauza a parcurs 3 grade de jurisdicţie, din actele dosarului nu rezultă ca inculpatul să-şi fi manifestat dorinţa ca judecarea cauzei să se realizeze  după procedura prevăzută de art.  3201 Cod Procedură Penală.

Este adevărat că Legea 202/25.10.2010 publicată în monitorul Oficial nr. 714/26.10.2010  prin care a fost introdusă procedura judecării simplificată  prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală a intrat în vigoare după condamnarea inculpatului în primă instanţă (sentinţa penală nr. 156/2010 a fost  pronunţată de Judecătoria Zărneşti la data de 13.10.2010) şi tot atât de adevărat este că în forma pe care acest articol o avea la data publicării sale în monitorul oficial menţionat nu permitea opţiunea pentru această procedură decât pentru cauzele aflate în curs de judecare pentru care nu se demarase cercetarea judecătorească. Or, revizuentul nu se mai afla în situaţia de a  uza de această procedură întrucât la apariţia legii cauza sa fusese deja soluţionată în primă instanţă.

Este de asemenea adevărat că prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/22.12.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 931/29.12.2011  termenul opţiune pentru procedura simplificată de judecare a cauzelor introdusă prin Legea 202/25.10.2010 s-a prorogat, art. XI prevăzând că în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 dispoziţiile art. 3201 se aplică corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, însă aşa cum se poate constata această Ordonanţă a intervenit după rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare a  revizuentului (decizia penală nr.273/R/14.04.2011 a Curţii de Apel Braşov).

În aceste condiţii, incidenţa art. 3201 Cod procedură penală astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 nu poate fi invocată, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pe calea unei căi de atac extraordinare, decât în situaţia în care sunt incidente dispoziţiile art. 4082 Cod procedură penală care deschid calea revizuirii în acele cauze în care, după rămânerea definitivă a hotărârii a fost pronunţată de către Curtea Constituţională o decizie prin care să se constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală. Pentru incidenţa acestui caz de revizuire se cer a fi întrunite însă anumite condiţii.

O primă condiţie care se desprinde din textul de lege menţionat şi de care depinde admisibilitatea cererii de revizuire formulate, are în vedere invocarea de către una dintre părţile din proces (fond, apel, recurs) a  unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii aplicabile în cauză, nesuspendarea judecăţii (ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 29 al. 5 din Legea 47/1992),  urmată de pronunţarea unei sentinţe definitive şi ulterior de declararea ca neconstituţională a  dispoziţiei atacate.

Nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că inculpatul sau vreo altă parte din proces ar  fi  invocat vreo excepţie de neconstituţionalitate referitoare la  dispoziţiile art. 3201 Cod procedură penală.

Pentru a se aplica acest caz de revizuire, este necesar, ca decizia de neconstituţionalitate invocată în susţinerea cererii să fi fost pronunţată de către Curtea Constituţională într-o cauză în care contestatorul să fi fost parte, iar decizia să fi survenit după soluţionarea cauzei şi soluţia pronunţată  în cauză să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Remediul procesual a revizuirii  prevăzut de art. 4082 Cod Procedură Penală revine numai părţii care în cadrul procedurii (fond, apel, recurs) a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii aplicabile în cauză, dosarul nu a fost suspendat, ca urmare a abrogării dispoziţiilor art. 29 al. 5 din Legea 47/1992, în cauză s-a pronunţat o sentinţă definitivă, iar ulterior, dispoziţia atacată este declarată neconstituţională.

Restul persoanelor interesate pot  invoca, până la momentul rămânerii definitive a cauzei, prevederile unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate întrucât acestea produc,  pentru viitor, efecte „erga omnes” după publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

În cauză, nici  una dintre deciziile pronunţate de Curtea Constituţională nu au fost pronunţate la sesizarea sa sau a altei părţi din cauza în care era implicat inculpatul, or, într-o atare situaţie cazul de revizuire invocat de revizuent nu este incident, revizuirea fiind inadmisibilă.

De altfel potrivit art. 4082 alin 4 din Codul de procedură penală cererea de revizuire ar fi trebuit introdusă de revizuent într-un interval de 3 luni de la data publicării deciziilor invocate în Monitorul Oficial al României, or în speţă, primele decizii ale  Curţii Constituţionale  în materie au fost adoptate şi publicate în Monitorul Oficial al României nr. 853/2.12.2011 (decizia 1483/8.11.2011 şi 1470/8.11.2011), or, revizuentul a formulat cerea de revizuire abia la data de 21.03.2012, deci cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

Faţă de aceste considerente, Curtea constată că în mod judicios a apreciat prima instanţă că  cererea  revizuentului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 alin. 1 lit. a - e Cod procedură penală şi analizând aceeaşi cerere prin prisma dispoziţiilor art. 4082 Cod procedură penală  instanţa de recurs constată că nici din această perspectivă cererea de revizuire a inculpatului nu este admisibilă, situaţie faţă de care  recursul formulat de condamnat nefondat şi va fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală va fi obligat condamnatul revizuent să plătească statului suma de  300 lei  cu titlu de cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare