Pensie specială – Admisibilitatea contestaţiei împotriva deciziilor de revizuire emise de c.j.p.

Pensie specială – Admisibilitatea contestaţiei împotriva deciziilor de revizuire emise de C.J.P.

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1657/2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea P. M., în contradictoriu cu intimata C.J.P. B şi în consecinţă:

S-a dispus anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 268298/14.07.2011 emisă de C.J.P. B.

A fost obligată intimata C.J.P. BRAŞOV să menţină pensia de serviciu a contestatoarei stabilită prin decizia cu nr. 268298//03.02.2009 a C. P. B.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Prin decizia 531/R/03.05.2011 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus anularea deciziei 268298/18.08.2010, iar punându-se în executare această hotărâre judecătorească, C.J.P. B a emis o nouă decizie de pensie prin care s-a anulat decizia de recalculare a pensiei în baza Legii 119/2010 şi HG 737/2010, i-a achitat cheltuielile de judecată. La data de 21.07.2011 însă, a primit decizia nr. 268298 de revizuire a pensiei, emisă la data de 14.07.2011 în baza OUG 59/2011, decizie în care sunt reluate toate elementele din decizia de pensie anulată de către instanţă, inclusiv cuantumul de 1382 de lei.

Prin decizia 531/R/03.05.2011 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus anularea deciziei 268298/18.08.2010, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea P. M., dispunându-se menţinerea în plată a pensiei de serviciu avută anterior emiterii deciziei de recalculare avută anterior emiterii deciziei de recalculare anulată.

În considerentele deciziei civile pronunţate s-a reţinut faptul că s-a emis decizia anulată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile noi, iar definitivarea dreptului nu mai permite o diminuare de substanţă a acestuia, ci, cel mult, o modificare favorabilă, dându-se eficienţă regulii drepturilor câştigate.

În ceea ce priveşte aplicarea  OUG 59/2011, criticată de contestatoare, instanţa de fond a constatat că potrivit art. 1 alin. 1, pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Astfel, se poate uşor observa că, această ordonanţă de urgenţă, se referă la pensii stabilite în baza Legii 119/2010, ori, în cazul contestatoarei, prin decizia civilă 531/R/03.05.2011 a Curţii de Apel Braşov s-a stabilit irevocabil că aceasta are dreptul la o pensie de serviciu, în baza Legii 531/2004, motiv pentru care dispoziţiile OUG 59/2011 nu îi sunt aplicabile.

Contestatoarea invocă, prin aplicarea OUG 59/2011, încălcarea prevederilor Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, respectiv a art. 6 şi a art. 1 Protocolul adiţional nr. 1 relativ la „Protecţia proprietăţii”.:

Judecătorul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituţia României, se poate pronunţa cu privire la respectarea Convenţiei, ca efect al aplicării unei legi în cazul în concret cu care este sesizat, şi după ce Curtea Constituţională a declarat deja că legea este constituţională.

Aceasta deoarece există o diferenţă fundamentală între abordarea Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene iar acest lucru este posibil atunci când, deşi legea este declarată constituţională, ea poate totuşi să încalce convenţia.

Nu este în căderea instanţei de judecată de a face aprecieri asupra oportunităţii adoptării OUG 59/2011, însă, aceasta nu semnifică imposibilitatea instanţei de judecată de a examina legea din perspectiva jurisprudenţei CEDO, ci faptul că judecătorul naţional trebuie să aplice corect şi în limitele statuate de Convenţie, raţionamentul Curţii în aplicarea prevederilor convenţionale.

Astfel, decizia contestată, cu acelaşi conţinut cu cea a deciziei anulate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, încalcă puterea de lucru judecat, efectul fiind afectarea accesului liber la justiţie.

 Prin emiterea deciziei contestate în prezenta cauză, cu acelaşi conţinut cu al deciziei emise în baza Legii nr.119/2010, anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, se încalcă puterea lucrului judecat şi securitatea raporturilor juridice.

În cauza Pravednaya contra Rusiei (Cererea nr. 69529/01, hotărârea din 18 noiembrie 2004), se reamintesc principiile privind art.6&l din Convenţie, ce trebuie interpretat în lumina preambulului acesteia, referitor la statul de drept, ce presupune principiul certitudinii securităţii raporturilor juridice însemnând printre altele că nu mai poate fi pusă în discuţie o chestiune asupra căreia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă. Se mai subliniază că instanţele trebuie să fie în mod special atente la folosirea unor acte normative noi ce au ca efect influenţarea instanţei în darea unei anumite decizii, în procese în care statul este parte, indiferent care ar fi motivele invocate de stat pentru justificarea măsurii.

În aceeaşi decizie Curtea a considerat că prin privarea reclamantei de dreptul de a primi o pensie în sumă determinata prin hotărâre judecătorească definitivă, statul a deranjat echilibrul echitabil existent între interesele aflate în joc. în consecinţă, Curtea a hotărât în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 ( paragraful 41).

În cauza Burdov contra Rusiei aceeaşi Curte a reţinut încălcarea art.6 şi art. l din Protocolul 1, în motivarea deciziei reţinându-se :

34.Curtea reaminteşte dreptul persoanei de a se adresa unei instanţe privind drepturile sale civile. Dreptul de acces la o instanţă nu presupune doar desfăşurarea procesului în faţa instanţei. Accesul la instanţă devine iluzoriu, nu este un drept efectiv, dacă legea naţională permite ca o hotărâre pronunţată de instanţă, definitivă, obligatorie, să nu se execute în detrimentul uneia dintre părţi. Apare fără sens ca să se stabilească în art.6&l reguli privind desfăşurarea procesului echitabil, în lipsa protecţiei privind executarea hotărârilor judecătoreşti. Respectarea hotărârilor judecătoreşti, a fost asumată de statele membre prin ratificarea Convenţiei, executarea hotărârilor judecătoreşti făcând parte din proces, în sensul art.6.

35.Autorităţile statale nu pot invoca lipsa fondurilor pentru a nu achita sau a întârzia plata obligaţiilor stabilite prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă în anumite circumstanţe poate fi acceptată o întârziere, aceasta nu poate fi de natură să aducă atingere esenţei dreptului protejat de art.6

Relativ la argumentele legate de încălcare, în cazul contestatoarei, prin modul de aplicare a Legii nr.119/2010, HG 737/2010, Legii nr.263/2010, a drepturilor prevăzute de art. l Protocolul 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a art.14 şi necesitatea observării art.6 din aceeaşi convenţie, referitor la practica neunitară, ele au făcut obiectul analizei, cu putere de lucru judecat, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr.10174/62/2010 văzând conţinutul identic al noii decizii emise. Cele referitoare la art. l Protocolul 1, din Convenţie susţin că recalcularea, ca şi revizuirea pensiei reprezintă o măsura ce invoca un interes public insuficient justificat, foloseşte mijloace care nu sunt în concordanţă ori sunt chiar in contradicţie cu interesul public invocat ca scop al măsurii, este disproporţionată, discriminatorie şi atrage încălcarea excesiva a dreptului de proprietate, aducând atingere substanţei lui.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta CJP B, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod eronat Tribunalul Braşov, a reţinut puterea lucrului judecat, întrucât în prezentul dosar se contestă o decizie emisă în baza OUG 59/2011, act normativ care produce efecte juridice începând cu data de 1.08.2011, iar sentinţa judecătorească pe care prima instanţă a invocat-o cu putere de lucru judecat nu s-a bazat pe acest nou act normativ. Prin urmare, trebuie verificat dacă OUG 59/2011 corespunde exigenţelor impuse de jurisprudenţa CEDO.

Tribunalul Braşov, s-a limitat doar la a aprecia cu privire la încălcarea principiului certitudinii securităţii raporturilor juridice prin prisma jurisprudenţei CEDO, şi nu cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi.

S-a mai invocat Cauza Kechko contra Ucrainei, unde Curtea a reţinut că este la latitudinea Statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare.

Se mai arată că singurul drept câştigat sunt doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, nu dreptul la pensie de serviciu.

În continuarea motivelor de recurs, se mai invocă decizia 29/2011 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii şi considerentele aplicabile speţei de faţă relative la noţiunea de „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, că legea adoptată este o ingerinţă din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul este întemeiat şi în consecinţă va fi admis iar sentinţa primei instanţe va fi modificată în tot, în sensul respingerii contestaţiei, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a procedat la soluţionarea contestaţiei cu ignorarea dispoziţiilor OUG 59/2011, absolutizând principiul puterii lucrului judecat prin raportare la dispoziţiile deciziei civile nr. 531/R/3.05.2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Astfel, s-a reţinut în mod eronat, de instanţa de fond, faptul că procedura revizuirii pensiilor instituită prin art. 1 al. 1 din OUG 59/2011, nu afectează decât pensiile care au făcut obiectul recalculării prevăzute de dispoziţiile Legii 119/2011, făcând excepţie pensiile, care deşi recalculate pe baza acestei legi, au fost menţinute ca pensii speciale, ca efect al pronunţării unor hotărâri judecătoreşti. Instanţa de fond a făcut o distincţie, pe care  nu a făcut-o legiuitorul, stabilind astfel categoriile exceptate de la recalcularea pensiei şi  ignorând principiul potrivit căruia „unde legea nu distinge nu putem distinge nici noi”.

Contestatoarea a purtat un proces separat,  cu C.J.P., proces, finalizat cu pronunţarea  Deciziei civile nr. 531/R/3.05.2011, prin care s-a dispus anularea, deciziei de recalculare a pensiei nr. 268298/18.08.2010.

Puterea lucrului  judecat şi a  statuărilor instanţei la acel moment, nu  împiedică în vreun fel sau altul, posibilitatea legiuitorului de a schimba cadrul legislativ. Statuările instanţelor de judecată, cu ocazia pronunţării deciziei mai susmenţionată, nu pot scoate de sub cenzura revizuirii, decizia de pensionare a contestatorului, pentru că, dreptul legiuitorului de a modifica legislaţia în materia pensionării nu poate fi împietat de puterea lucrului judecat, neexistând pensii garantate prin hotărâri judecătoreşti.

La momentul respectiv, la care s-a pronunţat decizia civilă invocată de contestatoare, nu era în vigoare OUG 59/2011, astfel că din această perspectivă instanţa nu s-a pronunţat.

Prin urmare chiar dacă s-a purtat un proces anterior,  prin care instanţele au dispus anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă în baza HG 737/2010, nu se poate susţine că  pensia contestatorului, nu a făcut obiectul recalculării şi în consecinţă nu mai  poate fi revizuită.

Scopul edictării OUG 59/2011, a fost acela de a proceda la unificarea modalităţii de determinare a calcului pensiei de asigurări sociale, şi generalizarea  principiului contributivităţii, la toţi beneficiarii de pensii speciale menţionaţi la lit. c, a art. 1 din legea 119/2010, atins de practica neunitară a instanţelor de judecată.

De altfel, statul este singurul în măsură să stabilească politica salarială şi a asigurărilor sociale, pe baza analizei bugetului de stat şi al asigurărilor sociale, având în acest sens o poziţie privilegiată în raport de celelalte puteri în stat. Această politică se înscrie în marja largă de apreciere conferită de CEDO, părţilor semnatare, pentru astfel se situaţii.

Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată de CEDO în data de 7.02.2012, în cauza Ana Maria Frimu contra României, au fost respinse ca inadmisibile, în temeiul art. 35 parg.3 şi 4 din Convenţie plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO şi a apreciat că reducerea pensiilor, deşi substanţială , constituie o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de legea 19/2000, pentru a echilibra bugetul şi a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie.

Ca şi Curtea Constituţională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate de drept nerezonabile sau disproporţionate.

Fără a mai relua aspectele dezlegate de ÎCCJ prin decizia 29/2011, în legătură cu caracterul de „interes patrimonial” al pensiei de serviciu, ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la CEDO, de faptul că legea 119/2010, reprezintă o ingerinţă din perspectiva respectării dreptului de proprietate, instanţe de judecată au obligaţia să analizeze, în concret, raportul rezonabil de proporţionalitate, între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat.

În analiza testului de proporţionalitate, aşa cum se stabileşte prin considerentele deciziei nr. 29/2011, pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea  recursului în interesul legii, se poate constata că reclamanta nu a suportat o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, întrucât pensia acesteia, stabilită în urma revizuirii, la cuantumul de 1382 lei, este aproape dublul pensiei medii aferente lunii octombrie 2011, de 776 lei şi aproape de patru ori mai mare decât pensia minimă pe economie de 350 lei.

În ce priveşte incidenţa  cauzei Pravednaya contra Rusiei, pe care prima instanţă a invocat-o în sentinţa atacată, aceasta nu este aplicabilă, în raport de circumstanţele speţei de faţă.

În cauza Pravednaya contra Rusiei, este vorba despre o cale de atac, a revizuirii, pe care Agenţia de Pensii a promovat-o în instanţă, împotriva unei hotărâri judecătoreşti, rămasă definitivă la Curtea Regională din Novosibirsk la data de 15.02.2000, revizuire promovată ca urmare a descoperii unor circumstanţe substanţiale relevante în acea cauză.

Curtea a reţinut că unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept îl constituie principiul certitudinii juridice, care impune printre altele, ca atunci când instanţele pronunţă o hotărâre definitiv, decizia acestora să nu fie contestată. Ne aflăm într-o situaţie similară cu cauza Brumărescu contra României.

 În speţa de faţă, însă, revizuirea pensiilor de serviciu, s-a realizat  de legiuitor, prin edictarea OG 59/2011, în aplicarea legii 119/2010.

 HG 737/2010, avut în vedere de instanţă la momentul pronunţării deciziei civile, faţă de care s-a reţinut puterea lucrului judecat , a fost abrogată prin OG 59/2011, astfel că procesul de revizuire a fost declanşat de legiuitor şi nu de instanţele de judecată.

Prin urmare, cauza Pravednaya contra Rusiei, nu este aplicabilă în prezenta speţa, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.

Pentru toate aceste considerente, instanţa apreciază că recursul este întemeiat şi în consecinţă va fi admis, iar sentinţa primei instanţe va fi modificată în tot, în sensul respingerii contestaţie.

Decizia civilă nr. 483/M/9.03.2012/ NG

Domenii speta

Spete similare