Daune morale acordate în temeiul art. 504 Cod pr. penală. Admisibilitate.

Daune morale acordate în temeiul art. 504 Cod pr. penală. Admisibilitate.

Instanţa a constatat că, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat convenţional de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov şi, în consecinţă:

A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45/05.06.2007, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, s-a dispus, în temeiul art.  11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 44 alin.(3) din Codul penal, achitarea reclamantului din prezenta cauză- P.Z.- pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Codul penal, constatându-se, totodată, că această parte a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 25.11.2005- 02.06.2006.

Sentinţa penală nr. 45/05.06.2007, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a devenit definitivă, prin respingerea căilor de atac a apelului şi  recursului, ce au fost exercitate de către Ministerul Public, conform deciziei penale nr. 171/25.10.2007  a Curţii de Apel Braşov şi conform deciziei penale nr. 1403/15.04.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din depoziţia martorei o.r.l., ce a fost audiată la cererea reclamantului, rezultă că, pentru a face faţă cheltuielilor pe care încarcerarea reclamantului  le-a impus, membrii familiei acestuia au contractat mai multe împrumuturi. Astfel, fratele părţii menţionate a încheiat un contract de credit bancar, iar părinţii acesteia au împrumutat de la familia martorei sume cuprinse între 700- 1.000 lei.

Sumele de bani astfel procurate au fost folosite, atât pentru a cumpăra reclamantului alimente, întrucât acesta nu a putut consuma mâncarea pe care a primit-o în penitenciar, cât şi pentru a cumpăra diferite produse pentru colegii de celulă ai reclamantului, în scopul de a le câştiga acestora bunăvoinţa.

Martorul audiat a declarat, de asemenea, că, în perioada de timp în care a fost arestat preventiv, reclamantul a fost foarte afectat de  procesul penal care s-a urmat  împotriva sa, plângea foarte des, spunea că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce a fost reţinută în sarcina sa, solicitând membrilor familiei sale să facă tot posibilul pentru a-i dovedi nevinovăţia.

Din depoziţia martorului menţionat, rezultă şi că, în perioada de timp în care reclamantul a fost încarcerat  la Penitenciarul Codlea, acesta  fost bătut de colegii săi de celulă şi forţat de aceştia să îndeplinească pentru ei activităţi umilitoare, precum şi faptul că, procesul penal ce s-a urmat faţă de acesta a determinat şi intentarea de către părinţii săi a unei acţiuni de divorţ, ce a fost finalizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de desfacere a căsătoriei părinţilor acestuia .

Cu ocazia audierii sale, martora a mai declarat că, după ce a fost liberat, reclamantul  şi-a modificat comportamentul, devenind foarte retras, refuză să iasă cu prietenii şi este tot timpul trist. Această schimbare intervenită în comportamentul părţii menţionate a fost determinată şi de atitudinea pe care unii membrii ai comunităţii în care acesta locuieşte au avut-o faţă de el, după finalizarea procesului proces, adresându-i-se acestuia cu apelativul de, puşcăriaş”.

Din depoziţia martorei reiese că, după ce a fost finalizat procesul penal, reclamantul a contractat un împrumut bancar, cu scopul de a restituii membrilor familiei sale sumele de bani pe care aceştia le-au cheltuit pentru el în cadrul acelui proces. Martora a declarat, sub acest aspect că, la cererea reclamantului, care, din cauza programului pe care îl are la locul de muncă, nu a putut să meargă să achite unităţii bancare cu care a încheiat contractul de împrumut ratele scadente, a achitat, în numele acestui, şi cu banii primiţi de la reclamant, aceste sume de bani, în diferite rânduri.

Din depoziţia martorului P.I., ce a fost, de asemenea, audiat la cererea reclamantului, s-a reţinut că, în intervalul de timp în care partea menţionată a fost încarcerată în Penitenciarul Codlea, ca urmare a arestării sale preventive în cadrul procesului penal, acesta a fost agresată de către colegii de celulă şi a fost supusă de către aceştia la efectuarea unor activităţi umilitoare.

De asemenea, procesul penal ce s-a urmat, cu privire la reclamant, a fost de natură să îi producă acestuia grave suferinţe de ordin psihic. În acest sens, martorul a declarat, cu ocazia audierii sale că acesta plângea foarte des, îi era teamă că nu va fi în măsură să îşi dovedească nevinovăţia şi s-a izolat, refuzând să mai aibă contacte cu prietenii, chiar şi după ce procesul penal a fost finalizat cu achitarea sa. Această atitudine a fost adoptată de reclamant şi din cauza poziţiei pe care unii membrii ai comunităţii în care acesta locuieşte, precum şi o parte din colegii de serviciu ai acestuia au adoptat-o faţă de el, acuzându-l că a săvârşit o infracţiune, numindu-l ,,puşcăriaş” şi refuzând să aibă vreo legătură cu el.

Martorul a declarat, cu ocazia audierii sale că, procesul penal ce s-a urmat faţă de reclamant a influenţat în mod negativ şi viaţa de familie a părinţilor săi, care, în perioada celor 6 luni de zile în care acesta a fost arestat preventiv, au divorţat, întrucât, relaţiile dintre ei deveniseră foarte tensionate, acuzându-se reciproc de ceea ce i s-a întâmplat reclamantului.

Din declaraţia martorului a rezultat că, pentru a putea face faţă cheltuielilor pe care procesul penal le-a ocazionat, membrii familiei reclamantului au avansat diferite sume de bani. Astfel, părinţii acestuia au vândut tot ce aveau în gospodărie, respectiv, animale şi utilaje agricole, obţinând astfel o sumă cuprinsă între 7.000 şi 8.000 lei, ce a fost folosită în totalitate pentru a cumpăra alimente şi alte produse pentru partea menţionată şi pentru colegii de celulă ai acestuia. Cumpărarea pentru colegii de celulă ai reclamantului de diferite produse s-a realizat la cererea acestuia în ideea de a  câştiga bunăvoinţa lor şi a fi lăsat în pace de către aceştia.

Întrucât, sumele de bani pe care părinţii reclamantului le-au obţinut din vânzarea animalelor şi a utilajelor din gospodărie, nu au fost suficiente pentru a acoperi costurile procesului penal, aceştia au luat, cu titlu de împrumut, de la diferite persoane, sume cuprinse între 3.000 şi 4000 lei, iar el, în calitate de frate al  reclamantului, în acelaşi scop, a contractat de la C.E. C  un împrumut în cuantum de 3.500 lei.

După finalizarea procesului, reclamantul a contractat un împrumut bancar, în franci elveţieni, în cuantum de 10.000 lei, pentru a restituii membrilor familiei sale o parte din sumele de bani pe care aceştia le-au cheltuit în cadrul procesului penal ce s-a urmat faţă de el.

Şi martorul P.I. a declarat, cu ocazia audierii sale, că reclamantul, în cazurile în care nu a putut să se prezinte personal la unitatea bancară pentru a achita ratele din împrumutul pe care l-a  contractat, a mandatat pe mama sa şi pe numita O.R.L. să  se prezinte la bancă şi să achite, cu bani săi, ratele din contractul de împrumut.

La dosarul cauzei au fost depuse contractele de împrumut bancar, pe care le-au perfectat reclamantul şi fratele acestuia - P.I., precum şi documentele fiscale, care atestă modalitatea de rambursare a acestor împrumuturi, semnificative în acest sens fiind înscrisurile aflate la dosar.

Art. 504 alin (2) din Codul de procedură penală stipulează că „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare”, iar alin (3) şi (4) ale aceluiaşi articol prevăd că „are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz , prin ordonanţa procurorului  de  revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de liberate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin 1 lit j.

Potrivit art. 52 alin.(3) teza I din Constituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor acestor, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, să fie suportată de aceasta

Art. 505 alin (2) din acelaşi Cod dispune că „la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata lipsirii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă”.

În speţă, Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile instituite de dispoziţiile legale menţionate,  aceasta faţă de soluţia de achitare, ce a fost pronunţată faţă de partea menţionată în cadrul procesului penal.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral reclamat, tribunalul a reţinut că o cuantificare exactă a acestuia nu poate fi realizată. Ţinând seama de criteriile instituite de art. 505 din Codul de procedură penală, instanţa constată că, măsurile preventive, ce au fost luate faţă de reclamant în cursul procesului penal, precum şi procesul penal ce s-a urmat faţă de acesta  au fost de natură să lezeze valori morale esenţiale ale părţii menţionate, fiind afectată situaţia  profesională , socială şi familială.

Având în vedere criteriile de individualizare a prejudiciului mai sus indicate, precum şi faptul că şi în această materie operează pe deplin principiul reparaţiei integrale,  care guvernează răspunderea civilă delictuală,tribunalul apreciază că suma de 100.000 lei este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral încercat de reclamant.

În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul a reţinut că, în raport de materialul probator ce a fost administrat în cauză, sunt pe deplin justificate pretenţiile formulate în cauză, sub acest aspect. Astfel, atât din depoziţiile martorilor, cât şi din înscrisurile ce au fost administrate ca probe, reiese că, cheltuielile ce au fost ocazionate reclamantului şi membrilor familiei sale de procesul penal, se ridică la suma de bani pe care partea menţionată a solicitat-o cu titlu de daune materiale, astfel că, a admis în totalitate aceste pretenţii.

Aşa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, în temeiul art. 504-506 din Codul de procedură penală, a admis în parte cererea dedusă judecăţii şi îl va obliga pe pârât să achite reclamantului  suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale,şi suma de 30.000 lei, cu titlu de daune materiale urmând a respinge restul pretenţiilor formulate de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin  DGFP Braşov şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În dezvoltarea motivelor de apel, în ceea ce priveşte apelul declarat de Statul Român, sentinţa este criticată pentru faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările formulate de această parte, şi anume că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de acordare a despăgubirilor solicitate. Se mai arată că au fost acordate despăgubiri fără nici un fel de fundamentare, în mod arbitrar în baza unor depoziţii de martori care prezintă o doză exagerată de subiectivism, iar dovezile administrate în cauză sunt insuficiente pentru a justifica sumele acordate de către instanţa de judecată. Mai mult, nu s-a făcut nici un fel de dovadă că măsurile restrictive de libertate la care a fost supus reclamantul cu ocazia soluţionării dosarului penal au fost dispuse în contra dispoziţiilor legale, fără ca vreo instanţă de judecată să se pronunţe în acest sens.

În continuarea motivelor de apel se arată că acţiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 504 Cod procedură penală şi trebuiau îndeplinite cumulativ condiţiile privitoare la existenţa unui prejudiciu cert în cazul persoanelor condamnate definitiv şi existenţa unei hotărâri de achitare survenită ulterior, ca urmare a rejudecării cauzei. Cererea reclamantului nu se încadrează în temeiul de drept invocat şi nu sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege şi ca atare acţiunea este inadmisibilă.

Se mai arată că măsura reţinerii şi arestării preventive a fost dispuse în deplină legalitate în condiţiile art. 143 şi următoarele din Codul procedură penală astfel încât aceasta se încadrează în excepţiile cuprinse la art. 5 CEDO.

Legalitatea măsurii arestării se apreciază faţă de probele existente la acel moment în dosarul de urmărire penală şi actele procesuale efectuate în dosar prin raportare la prevederile din Codul procedură penală  care reglementează condiţiile de fond şi formă ale măsurilor privative de libertate şi la dispoziţiile CEDO.

Criticile din apel vizează şi cuantumul pretenţiilor, care a fost stabilit fără a se ţine seama de felul în care au fost lezate anumite valori morale în plan socioprofesional, afectiv, în domeniul relaţiilor de familie, sănătate, viaţă privată, de gradul de perceperea în persoana arestatului a consecinţelor produse de arestare.

În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Ministerul Public, sentinţa este criticată pentru faptul că nici în încheierea de şedinţă prin care s-a dispus asupra stării de libertate a reclamantului –inculpat la acel moment procesual – şi  nici prin hotărârea definitivă de achitare, nu se face nici o referire la caracterul legal sau nu al privării şi ulterior al restrângerii de libertate.

Temeiul juridic invocat de reclamant în susţinerea cererii de chemare în judecată, trebuie să expliciteze caracterul nelegal al măsurii privative sau restrictive de libertate, aspect ce nu poate fi invocat în cauză.

Se mai arată că măsura arestării preventive s-a dispus prin încheierea de şedinţă a TMF Braşov, din data de 26.11.2005, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri fiind verificată la data de 23.12.2005, ulterior prin încheierile de şedinţă din 13.02.2006, 30.04.2006, 30.05.2006 şi 1.06.2006, această măsură a fost menţinută, considerându-se că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă.

 În concluzie, se mai arată în cuprinsul motivelor de apel, că este de necontestat faptul că reclamantul a suferit prejudicii de ordin moral, însă atâta timp cât nu s-a stabilit caracterul ilegal al detenţiei, raportat şi la art. 5 paragraful 3 din CEDO, nu se poate angaja răspunderea Statului Român în acest sens.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile invocate, instanţa apreciază că apelurile sunt fondate în parte, în sensul celor ce vor urma, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, vor fi admise şi sentinţa primei instanţe va fi schimbată  în parte, sub aspectul cuantumului daunelor morale, pentru următoarele considerente:

În esenţă ambele apeluri critică, admisibilitatea cererii de chemare în judecată, dat fiind faptul că, măsura arestării preventive dispusă faţă de reclamantul din prezenta cauză, prin încheierile de şedinţă din 26.11.2005, 23.12.2005, 13.02.2006,6.04.2006, 30.05.2006 şi 1.06.2006 a fost luată în condiţiile în care asupra inculpatului existau indicii temeinice privind săvârşirea faptei infracţionale.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt, arătând în considerente că prin sentinţa penală nr. 45/5.06.2007 pronunţată de TMF Braşov, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. e din Codul procedură penală, coroborat cu dispoziţiile art. 44 alin 3 din codul penal, ACHITAREA reclamantului din prezenta cauză, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 Cod penal, constatându-se totodată că în perioada 25.11.2005 – 2.06.2006 a fost reţinut şi arestat preventiv.

Caracterul nelegal al măsurii privării de libertate, în speţa de faţă, este dat de faptul că, potrivit  dispoziţiilor al. 3 al art. 504 Cod procedură penală prin hotărârea definitivă, mai sus menţionată, s-a dispus  achitarea  inculpatului, ca urmare a stabilirii unei alte stări de fapt, ce a rezultat din probele administrate în cauză. Faţă de această situaţie, se apreciază că nu era obligatoriu necesar, ca instanţa penală să se pronunţe asupra nelegalităţii măsurii arestării preventive, pentru perioada respectivă.

Fiind stabilit astfel caracterul nelegal al măsurii arestării preventive a reclamantului, pe perioada 25.11.2005-26.06.2006, (6 luni şi 8 zile), instanţa de fond trebuia să procedeze la aprecierea prejudiciului moral în funcţie de gravitatea şi importanţa lui, în funcţie de toate circumstanţele şi împrejurările cazului concret.

Dacă, în ceea ce priveşte daunele materiale, acestea au fost dovedite şi instanţa s-a oprit asupra sumei de 30.000 lei, în raport de întinderea prejudiciului, reţinând  că familia, chiar şi fratele, au făcut o serie de împrumuturi, atât la persoane fizice cât şi la bancă, şi au recurs la măsura înstrăinării bunurilor din gospodărie, pentru a-i asigura cele necesare în arest, lucrurile sunt lămurite, în ceea ce priveşte daunele morale, acestea comportă o serie de discuţii.

Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, numai orientativ şi nu exact , pe lângă acesta trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii. Acest lucru se impune, pentru motivul că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.

Apreciind în concret gravitatea prejudiciului moral, se poate spune că un prejudiciu moral grav este atunci când constă în alterarea gravă a integrităţii fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacităţii sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situaţia în care partea a fost vătămată corporal, a suferit îngrijiri medicale şi spitalizare, a pierdut unul din părinţi sau un copil, şi-a pierdut capacitatea de muncă. Ori în speţa de faţă, din probele administrate în cauză rezultă fără îndoială că  reclamantului i s-a pricinuit o suferinţă psihică, însă nu de o asemenea amploare şi gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 100.000 lei, cum s-a dispus prin sentinţa atacată.

S-a reţinut de instanţa de fond că prejudiciul moral suferit de reclamant, aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză, ar consta în stările lui de tristeţe şi anxietate, de interiorizare, de jenă şi apăsare psihică în faţa colegilor de serviciu şi al comunităţii în care trăieşte, dar nu  s-a ajuns la îmbolnăvirea gravă a acestuia, şi nici la pierderi de altă natură.

Este adevărat că privarea de libertate, creează un grav disconfort  persoanei căreia i-a fost lezat dreptul la viaţă privată, o perioadă de şase luni şi opt zile, fiind lipsită de un drept constituţional fundamental, însă, suma de bani acordată de instanţa de fond, în compensarea prejudiciului moral, este una nerealistă, care încalcă flagrant principiul echităţii şi echilibrului social. În plus, faţă de cele arătate, la cuantificarea prejudiciului moral, ar fi trebuit să fie avută în vedere şi situaţia financiară a Statului Român, compararea cu plăcerile spirituale de care a fost lipsit, prin raportare la posibilităţile  de câştig material pe care le-ar fi avut reclamantul dacă se afla în libertate  , şi cu situaţia altor persoane din aceiaşi categorie socială, care s-au aflat în libertate.

Astfel se apreciază că în compensarea prejudiciului moral suferit de reclamant, este suficientă suma de 10.000 lei şi nu de 100.000 lei cum a reţinut instanţa de fond şi în consecinţă critica din apel privind inadmisibilitatea acţiunii urmează a fi respinsă ca nefondată.

A acorda despăgubiri materiale într-un cuantum care depăşeşte prejudiciul moral suferit,  echivalează cu lipsirea de finalitate a acestei instituţii şi transformarea ei într-un mijloc de câştig nemeritat. Indemnizaţia trebuie astfel stabilită, încât să fie justă, raţională, echilibrată, adică în aşa fel trebuie stabilit cuantumul ei, încât să asigure efectiv o compensare suficientă, iar nu exagerată, a prejudiciului moral cauzat.

Faţă de toate aceste considerente instanţa a apreciat că apelurile sunt fondate numai în parte, în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că daunele morale au avut cuantumul de 10.000 lei şi nu 100.000 lei.

Decizia civilă Nr. 40/Ap/8 aprilie 2010

Domenii speta

Spete similare