Arbitraj. Necesitatea unei convenţii arbitrale clare. Art.343 ind.4 alin.2 lit.b Cod procedură civilă prevede că instanţa nu va reţine spre soluţionare procesul dacă convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă.

Arbitraj. Necesitatea unei convenţii arbitrale clare. Art.343 ind.4 alin.2 lit.b Cod procedură civilă prevede că instanţa nu va reţine spre soluţionare procesul dacă convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă.

Clauza arbitrală  este clară din conţinutul acesteia rezultând  că litigiul va fi soluţionat de arbitrii Camerei de Comerţ Internaţionale din Paris, nefiind prevăzută competenţa instanţelor judecătoreşti ,ci a arbitrilor.

Reclamanta SC „C” SRL a chemat în judecată pârâta „A E” GmbH prin SC „A E” SRL solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.113.707,0957 lei cu titlu de preţ neachitat.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că pârâta nu a respectat prevederile contractuale referitoare la achitarea contravalorii lucrărilor executate.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.969, art.1073 Cod civil, art.43 Cod comercial.

În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti în soluţionarea cauzei şi a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

 Prin sentinţa civ nr. 492/15.04.2009 Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti invocată de pârâta„A E” GmbH prin SC „A E” SRL, a  constatat că cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC „C” SRL în contradictoriu cu pârâta „A E” GmbH prin SC „A E” SRL respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Încheierea unei convenţii arbitrale are ca efect principal şi negativ excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiul respectiv.

Susţinerile reclamantei în sensul că în cauză clauza compromisorie este inoperantă cu motivarea că nu rezultă din contract voinţa părţilor de a supune spre soluţionare litigiile ivite Curţii de arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris nu pot fi reţinute întrucât conform art.14.1 părţile au prevăzut că toate eventualele litigii rezultate din contract vor fi soluţionate conform Regulilor de conciliere şi Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris, de către trei arbitrii desemnaţi, conform Regulamentului amintit, iar potrivit art.14.2 deciziile arbitrilor se bazează pe prevederile prezentului contract şi în mod suplimentar legislaţiei româneşti, cu excepţia conflictului prevederilor legii şi Convenţiei UN privind Contractele pentru Vinderea Internaţională de Bunuri. Locul de arbitraj va fi în Bucureşti. Limba va fi engleza.

Rezultă aşadar că interpretarea dată de reclamantă acestei clauze în sensul că litigiul va fi soluţionat după regulile Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris şi nu de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris nu poate fi primită.

În speţă, se constată că litigiul este de competenţa Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris, organ de jurisdicţie din alt stat şi, văzând prevederile art.157 din Legea nr.105/1992, nu va declina competenţa în favoarea acesteia ci va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC „C” SRL prin lichidator  solicitând casarea şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond.

Prin decizia civ nr. 492/14.10.2009 Curtea de Apel Braşov a respins recursul declarat de reclamantă ca tardiv , arătând în motivare că recursul  a fost declarat cu depăşirea termenului de recurs de 5 zile de la pronunţare prevăzut de art. 158 al 3 Cpc.

Împotriva acestei decizii  a declarat contestaţie în anulare  reclamanta SC „C” SRL solicitând anularea acesteia , rejudecarea recursului , trimiterea spre rejudecare a cauzei la  Tribunalul Braşov pe fond.

În motivarea acesteia se arată că s-a produs o greşeală materială întrucât recursul declarat împotriva sentinţei 492/15.04.2009 a Tribunalului  Braşov  a fost expediat prin poştă la 21.04.2009, în termen de 5 zile de la comunicare, fiind incidente dispoziţiile art. 318 teza 1Cpc

Curtea a constatat contestaţia în anulare  fondată.

Sentinţa  Tribunalului Braşov  prin care s-a admis excepţia necompetenţei instanţelor judecătoreşti invocată de pârâta şi s-a  constatat că cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti şi respinge acţiunea formulată de reclamanta cu în contradictoriu cu pârâta s-a pronunţat la  data de  15.04.2009 .Potrivit art. 158 al 3 Cpc dacă instanţa se declară necompetentă , împotriva sentinţei se poate declara recurs în 5 zile de la pronunţare.

Termenele procedurale se calculează potrivit  art. 101 al 1 Cpc pe zile libere. În speţă termenul curge de la 16.04.2009 prima zi neintrând în calcul şi s-a împlinit la 21.04.2009  nefiind luată în calcul nici ziua în care s-a sfârşit termenul 20.04.2009.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C.pr. civ. – dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale – are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, fiind incident în speţă recursul fiind greşit respins ca tardiv .

Recursul  declarat de reclamanta SC „C” SRL este nefondat .

Obiectul  pretenţiilor reclamantei  îl constituie lucrările executate de reclamantă ca subantreprenor al pârâtei în baza  contractului  de subantrepriză 125 A /9.03.2006.

 Potrivit art. 14.1din contract „ orice neînţelegeri rezultând din prezenta convenţie vor fi soluţionate definitiv conform Regulamentului de conciliere şi arbitraj al Camerei de Comerţ Internaţionale din Paris , de către trei arbitri numiţi conform regulamentului menţionat” , iar potrivit art. 14.2. „arbitrii îşi vor motiva decizia pe dispoziţiile prezentei convenţii şi în mod complementar pe dispoziţiile legii române, cu exceptarea normelor privind conflictul de legi şi convenţia Naţiunilor Unite privind vânzarea internaţională de mărfuri, locul arbitrajului va fi Bucureşti, iar  limba arbitrajului va fi engleza”.

Potrivit art.343 ind.3 alin.1 Cod procedură civilă, încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul ce face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti, în sensul că existenţa convenţiei arbitrale impune ca litigiul să fie soluţionat cu prioritate de tribunalul arbitral, iar conform art.343 ind.4 alin.2 lit.b Cod procedură civilă instanţa nu va reţine spre soluţionare procesul dacă convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia clauza cuprinsă în art. 14.1 este inoperabilă pentru că din aceasta nu rezultă expres şi explicit competenţa instanţei arbitrale este neîntemeiată.

Clauza arbitrală  este clară din conţinutul acesteia rezultând  că litigiul va fi soluţionat de arbitrii Camerei de Comerţ Internaţionale din Paris, nefiind prevăzută competenţa instanţelor judecătoreşti ,ci a arbitrilor .

CCI din  Paris este o instituţie permanentă de arbitraj cu competenţă generală din  lume , respectiv judecarea litigiilor de către tribunalele arbitrale –se desfăşoară oriunde în lume , în speţă la Bucureşti ,preponderent în afara sediului CCI Paris , potrivit locului ales de părţi prin convenţie şi foarte rar la acest sediu.

Există o distincţie între atribuţiile jurisdicţionale ale unei instituţiei de arbitraj adică activitatea propriu-zisă de judecare a litigiului de către tribunalului legal constituit şi atribuţiile administrative ale instanţei de arbitraj desfăşurate , în cazul CCI Paris  de Secretariatul Curţii. Secretariatul Curţii se ocupă strict de logistica aferentă arbitrajului –însă soluţionarea propriu zisă a litigiului revine exclusiv arbitrilor , care în exercitarea funcţiei lor jurisdicţionale sunt în întregime independenţi( art. 1.2 din Regulamentul de arbitraj al CCI Paris în vigoare de la 1.01.2008).

Potrivit art. 14 din regulament locul arbitrajului va fi stabilit de Curte , dacă părţile nu au convenit altfel,Tribunalul Arbitral poate delibera în orice locaţie consideră potrivit.

Art. 6 din Regulile interne al Curţii CCI Paris ( anexa III la Regulamentul de arbitraj ) dispune că în exercitarea atribuţiei de verificare a conţinutului hotărârii arbitrale , curtea va verifica pe cât posibil „în ce măsură sunt respectate dispoziţiile imperative ale legii aplicabile la locul arbitrajului”.

Rezultă clar că arbitrajul organizat de CCI Paris se poate desfăşura oriunde altundeva în lume, nu neapărat la Paris.

Pentru aceste considerente Curtea a admis  contestaţia în anulare formulată de reclamanta împotriva deciziei com nr. 492/14.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pe care o anulat-o , a respins excepţia tardivităţii recursului invocată de pârâta , a respins recursul declarat reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului  Braşov.

Decizia nr. 628/R/15.12.2009

Domenii speta

Spete similare