Indemnizaţie gemeni

Decizie 145/R din 02.03.2010


Indemnizaţie gemeni

Prin sentinţa civilă nr. 1226/3.12.2009 pronunţată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. 1212/119/2009 s-au respins excepţiile prescrierii dreptului material la acţiune şi tardivităţii cererii.

S-a admis acţiunea reclamantei K.I. împotriva pârâtei Agenţia Judeţeană Pentru Prestaţii Sociale şi, în consecinţă:

S-au anulat deciziile nr.3547/18.10.2006 şi nr.3547/01.08.2008 emise de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 14.129 lei cu titlu de indemnizaţie creştere copil.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei 604,30 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamanta,la data de 28 august 2006 a dat naştere la doi copii (naştere multiplă-gemeni).

În temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului  nr. 148/2005 aceasta a solicitat pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale acordarea indemnizaţiei lunare pentru copiii  născuţi la data de 28 august 2006.

Prin Decizia nr.3547/18.10.2006, pârâta i-a acordat indemnizaţia la nivelul sumei de 800 lei lunar, apreciind că nu poate beneficia de indemnizaţie pentru fiecare din cei doi copii născuţi concomitent.

Legiuitorul nu a limitat numărul copiilor pentru care se acordă indemnizaţia lunară, limita fiind stabilită numai la numărul de naşteri.

Din economia legii motivată de susţinerea familiei în creşterea copiilor, a stimulării natalităţii şi a diminuării fenomenului de abandon al copiilor rezultă cu certitudine că voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda indemnizaţia lunară pentru toţi copiii născuţi vii.

Întrucât pârâta a avut în vedere la acordarea indemnizaţiei doar existenţa unui singur copil din cei doi născuţi concomitent de reclamantă şi constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.1 şi 18 alin. l din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ a admis acţiunea acesteia, a anulat cele două decizii emise de pârâtă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.129 lei  adică indemnizaţia lunară pentru cel de al doilea copil conform situaţiei depusă la dosar de pârâtă.

Căzând în pretenţii, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta  a fost obligată să  suporte şi cheltuielile de judecată făcute de reclamantă (onorariu avocat) conform dispozitivului sentinţei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenţia Judeţeană Pentru Prestaţii Sociale solicitând  admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivare, recurenta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia tardivităţii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

În susţinerea excepţiei prescripţiei recurenta a menţionat că prin decizia nr. 3547/18.10.2006 s-a aprobat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului reclamantei, iar prin decizia nr. 3547/01.08.2008 s-a dispus încetarea  acordării acestui drept.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea excepţiei tardivităţii recurenta a invocat dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 arătând că decizia nr. 3547/18.10.2006 a fost comunicată intimatei şi a produs efecte juridice.

Pe fond, recurenta a  arătat că instanţa de fond ar fi trebuit să ţină seama de dispoziţiile art.2, art.5 şi art.6 din O.U.G.nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, care se coroborează cu dispoziţiile art.8 alin.1 şi alin.2 din H.G.nr.1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.nr.148/2005, potrivit cărora „ În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori i se încredinţează spre adopţie, i se încuviinţează adopţia, i se dau în plasament unul sau mai mulţi copii ori este numită tutore, concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, se prelungeşte corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

În situaţia prevăzută la alin. (1) se acordă o singură indemnizaţie”.

Recurenta a susţinut că la momentul emiterii deciziei voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda un sprijin bănesc, o indemnizaţie, persoanelor care au născut şi de aceea nu a cuantificat numărul copiilor născuţi succesiv, raportat la cuantumul bănesc cuvenit pentru fiecare copil, prin urmare art. 6 la care a făcut referire reclamanta nu generează în nici un caz un aşa zis alt cuantum bănesc faţă de cel stabilit prin art. 2 din OUG nr. 148/2005.

Intimata a depus întâmpinare  prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la excepţiile invocate de recurentă intimata a arătat că la data de 28.08.2006 a născut doi copii gemeni. Pentru aceşti copii, a solicitat indemnizaţia cuvenită stabilită prin OUG nr. 148/2005. Prin Decizia de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nr. 3547 din 01.08.2006 i s-a acordat această indemnizaţie doar pentru un singur copil.

După obţinerea deciziei respective prin cererea nr. 6308 din 26.08.2009 adresate ANPS Covasna a solicitat revizuirea acestei decizii şi acordarea indemnizaţiei şi pentru cel de al doilea copil. Pârâta a refuzat acordarea unei indemnizaţii şi pentru cel de al doilea copil, motiv pentru care s-a adresat instanţei de judecată pentru obţinerea acestui drept.

Ca urmare intimata consideră, că la calcularea termenului prescrierii dreptului la acţiune trebuia avută în vedere data cererii noi formulate şi a răspunsului negativ primit la aceasta, deci excepţia urmează să fie respinsă, acţiunea fiind introdusă în termen.

De asemenea, faţă de excepţia tardivităţii, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, coroborate cu art. 8 din acelaşi act normativ, în sensul că drepturile  prevăzute de ordonanţă reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, se acordă,  la cerere, se cuvin şi se plătesc după cum urmează:

b. începând cu data naşterii copilului dacă cererea este depusă în termen de 60 zile lucrătoare de la acea dată, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente.

c. de la data depunerii cererii pentru toate celelalte situaţii inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele prevăzute de la lit. a, b şi c.

Pe fond, intimata a precizat că legiuitorul nu a limitat numărul copiilor pentru care se acordă indemnizaţia lunară, limita fiind stabilită numai la numărul de naşteri.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinţei civile nr. 1226/3.12.2009 a Tribunalului Covasna  este întemeiat în parte.

În mod corect instanţa de fond a respins excepţiile prescrierii dreptului material la acţiune şi tardivităţii cererii.

Intimata a dat naştere la data de 28.08.2006 la doi copii, , solicitând acordarea indemnizaţiei pentru creşterea acestora.

Prin decizia nr. 3547/18.18.2006 recurenta a aprobat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantum de 800 lei/ lună, iar prin decizia nr. 3547/01.08.2008 s-a dispus încetarea acordării acestui drept începând cu data de 29.08.2008. Aceste decizii au fost emise în temeiul OUG nr. 148/2005 şi HG nr. 1025/2006.

La data de 31.07.2009 intimata a solicitat eliberarea unor copii ale deciziilor de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copiilor şi de încetare a acordării acestor drepturi.

La această solicitare recurenta a comunicat adresa nr. 6142/18.08.2009.

Din economia dispoziţiilor OUG nr. 148/2005 rezultă că indemnizaţia pentru creşterea copilului are natura juridică a unui drept de creanţă, astfel că îi sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.

Astfel solicitarea privind acordarea  indemnizaţiei pentru creşterea celui de-al doilea copil formulată la data de 26.08.2009 este formulată  în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din  Decretul nr. 167/1958.

În aceste împrejurări acţiunea nu este tardivă nici în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că adresa nr. 6142/18.08.2009 a fost comunicată reclamantei la data de 20.08.2009, iar acţiunea a fost promovată la data de 26.08.2009.

Pe fond, Curtea constată că în mod corect, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile art.6 din O.U.G.nr.148/2005, în spiritul legii, reţinând că legiuitorul nu a limitat numărul copiilor pentru care se acordă indemnizaţia lunară, limita fiind stabilită numai la numărul de naşteri.

În speţă, intimata a dat naştere la data de 28.08.2006 la doi copii, fiind îndreptăţită, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea fiecăruia dintre cei doi copii.

O interpretare contrară ar fi în contradicţie cu raţiunea legiuitorului, ce se desprinde şi din Nota de fundamentare a OUG nr.148/2005, din care rezultă că s-a avut în vedere intenţia de a susţine familia în vederea creşterii copilului/ copiilor, modalităţile de susţinere fiind clar stabilite şi anume în principal, concediul pentru îngrijirea copilului şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Dacă textul legii este clar şi nu impune interpretări cu privire la concediul pentru îngrijirea copilului, aceleaşi raţiuni trebuie aplicate şi în cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

H.G. nr.1025/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005, act normativ invocat de recurentă, a fost adoptată, astfel cum rezultă din titlul acesteia, pentru punerea în executare a prevederilor O.U.G.nr.148/2005.

Dispoziţiile art.8 alin.1 şi 2 din H.G.nr.1025/2006 conduc la crearea unei discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, impunând acordarea unei singure indemnizaţii, indiferent de numărul copiilor născuţi.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o decizie de speţă (Decizia nr.1947/2007), în care s-a arătat că „definind naşterea, ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, art.2 din H.G.nr.1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară, în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină multiplă”.

Cu toate aceste în mod eronat instanţa de fond a dispus anularea deciziilor nr. 3547/18.18.2006 privind aprobarea acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cuantum de 800 lei/ lună, şi nr. 3547/01.08.2008 privind încetarea acordării acestui drept. Aceste decizii vizează acordarea indemnizaţiei pentru un copil, anularea acestora putând avea ca efect, potrivit principiului „quod nullum est nullum producit effectum”  recuperarea sumelor achitate în temeiul acestora. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că acordarea indemnizaţiei pentru al doilea copil se poate face, în temeiul prezentei hotărâri judecătoreşti, nefiind necesară anularea deciziilor emise anterior de recurentă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 şi 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis în parte recursul declarat de recurenta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Covasna, împotriva sentinţei civile nr. 1226/3 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă, în dosarul nr.1596/119/2008,a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţia privind anularea deciziilor nr. 3547/18.10.2006 şi nr.3547/01.08.2008 emise de pârâta Agenţia Judeţeană Pentru Prestaţii Sociale.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.

În temeiul art. 274 alin. 1 şi 3 şi art. 276 Cod procedură civilă, a obligat recurenta să plătească intimatei KI suma de 200 lei cheltuieli de judecată parţiale în recurs şi a respins restul cheltuielilor solicitate.

Decizia nr. 145/R/2 martie 2010

Domenii speta