Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 53 din 12.01.2009


Sentinţa civilă nr, ,,. din ....ianuarie 2009

Constată câ prin contestaţia la executare înregistrată sub nr.xxx/ .../2008 din ,..,..2008, contestatoarea LV., domiciliată în oraş ...judeţul ..., a solicitat ca» în contradictoriu cu terţul poprit S.O. C.,., să se constate că poprirea înfiinţată, pe drepturile sale salariate, este prematură.

Contestaţia a fost timbrată cu 4 lei taxă timbru şi timbru judiciar de 0,3 leis iar în motivarea acesteia se arată că poprirea înfiinţată pe drepturile sale salariate este prematură deoarece, sentinţa penală,în baza căreia s-a emis titlul executoriu a fost desfiinţată, cauza fiind pe rolul Tribunalului Bacău, pentru soluţionare,

în cauză s-au depus acte, probatorii din analiza cărora, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La primul termen de judecată s-a dispus introducerea în cauză şi citarea creditoarei-intîmate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Administraţia Finanţelor Publice ....

Prin decizia penală nr.xxx din ....2008, pronunţată de Tribunalul ... s-a desfiinţat hotărârea pronunţată de Judecătoria .....prin care contestatoarea fusese condamnată şi s-a trimis cauza spre rejudecare.

Contestatoarea a atacat această decizie Ia Curtea de Apel ..., care, prin decizia penală nr.xxx din ...2008 a respins ca nefondat recursul şi a obligat recurenta, (contestatoarea din prezenta) la cheltuieli de judecată către stat.

La primirea extrasului după decizia nr.xxx/2008, în mod legai, compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei ..., a solicitat organului de executare fiscala: Administraţia Finanţelor Publice a oraşului .... confirmarea debitului reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

După înregistrarea debitului, conform Codului de procedură fiscală, organul de executare a emis Titlul executoriu nr.xxx din .,..2008 şi a început procedura legală de executare silită, ajungând la faza înfiinţării popririi pe veniturile salariate ale contestatoarei-debitoare, în mâinile terţului poprit.

Susţinerile contestatoarei, în sensul că procesul în care ea este inculpată nu s-a soluţionat definitiv şi prin urmare nu există titlu executoriu sunt nefondate, deoarece aşa cum s-a reţinut, titlul executoriu are I-* r«=»ză decizia Curţii de Apel ..., ca* a ie irevocabilă şi prin care

 u toarea a fost obligată la cheltui-- j. Jîciare către stat.

Urmează ca instanţa sâ respingă ca nefondată contestaţia Ia executare silită formulată de contestatoare.