Partaj-inadmisibilitate. Pretenţii-răspundere civilă delictuală.

Prin cererea înregistrată sub nr.  la Judecătoria Novaci, reclamantele BV, JC şi ML au chemat în judecată pe FV solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă un teren în suprafaţă de 1000 m.p. situat în pct.” DO” din localitatea  BF , teren ce se învecinează la nord cu drumul ce merge spre D, est PM, sud-vest rest proprietate reclamanţi, cu cheltuieli de judecată.

Susţin reclamantele că sunt proprietari ai terenului din  punctul respectiv pentru suprafaţa de 2500 m.p. invocând drept titlu sentinţa civilă nr.1864/25.11.2002 pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr.3056/2002.

Despre ocupaţiunea terenului reclamantele susţin că această bucată de teren le-a fost ocupată de pârât în primăvara anului 2008.

În drept şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp.art. 480 C.civ. şi au depus în susţinerea acţiunii sentinţa civilă nr.1864/25.11.2002 cu menţiunea că este rămasă definitivă prin neapelare, precum şi schiţa cadastrală a terenului întocmită de expertul V.N.

La 9 iunie 2008 pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare solicită respingerea acţiunii în revendicare ca neîntemeiată întrucât la data de 14 aprilie 1989 împreună cu soţul reclamantei respectiv B Gh care este frate al soţiei pârâtului şi CI au cumpărat un teren în suprafaţă de 15.000 m.p. cu toate că în realitate suprafaţa este mai mică situat în comuna BF, teren ce se învecinează la est cu GC şi SD, vest cu FŞ şi MM, nord BM, sud Drumul D, terenul în cauză fiind situat în mod egal de o parte şi de alta a drumului ce duce la D, încheind la această dată un înscris sub semnătură privată intitulat act de vânzare cumpărare ce a fost redactat de soţul reclamantei BV, suma în cauză fără a fi precizată care este a fost achitată doar de FV şi B GH, CI renunţând că mai cumpere terenul. De la data vânzării cumpărării până la decesul lui B GH fără a preciza care este această dată FV împreună cu B GH au folosit terenul prin bună înţelegere conform destinaţiei agricole a fiecărei parcele.

Mai susţine prin întâmpinare pârâtul FV că în anul 1997 a împărţit terenul cu reclamanta BV în sensul că aceasta a folosit parcela situată la nord de Drumul ce duce la D, pârâtul folosind parcela de la sud de drum, teren din care o porţiunea a fost plantată cu viţă de vie şi împrejmuită cu gard. În anul 2005 reclamanta i-a ocupat o parte din terenul  folosit de acesta, scoţând în mod abuziv via dar lăsând neatins gardul făcut de pârât cu motivarea că aceasta şi-a întocmit acte pe teren, respectiv sentinţa civilă nr.1864/25.11.2002 pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr.3056/2002, sentinţa în cauză fiind o acţiune în constatare pronunţată în contradictoriu cu GC, FVI şi PE.

Drept urmare şi pentru aceleaşi considerente în anul 2000 FV a chemat în judecată pe FN şi DE, moştenitori ai vânzătorilor, pronunţându-se sentinţa civilă nr.1280/22.09.2006 prin care obţine titlu  pe 7500 m.p., respectiv jumătate din terenul pe care l-a cumpărat cu soţul reclamantei, astfel împărţindu-se terenul pe jumătate pe toată lungimea.

Sub aspect reconvenţional pârâtul solicită ieşirea din indiviziune cu privire la terenul individualizat în chitanţa încheiată la data de 14 aprilie 1989, la lotizare urmându-se a se avea în vedere modul de folosinţă a terenului, categoria de folosinţă şi accesul la drumul principal , cu obligarea lui BV să-i plătească suma de 2000 lei ce reprezintă contravaloarea a 200 butuci vie scoşi din rădăcină, cu aplicarea în cauză a disp.art.274 C.pr.civ.

În susţinerea cererii depune copia sentinţei civile nr.1280/22.09.2005 care nu poartă menţiunea că este rămasă irevocabilă, cât şi actul sub semnătură privată încheiat la 14 aprilie 1989 şi adeverinţa nr.4191/12.05.2008 eliberată de Primăria comunei BF din care rezultă că FIV este înscris la registrul agricol al comunei BF, volumul 3, anexa 1, poziţia 66, cu suprafaţa de 0,75 ha situată în pct.”D O”.

S-au administrat  ca probe în dovedirea acţiunii principale cât şi a cererii reconvenţionale un interogatoriu şi o expertiză.

Prin sentinţa civilă nr.1647 din 10 noiembrie 2009, s-a respins cererea în revendicare imobiliară.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele care critică pentru nelegalitate şi netemeinicie sentinţa în cauză, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare cu motivarea că au chemat în judecată pe FV, susţinând că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii în revendicare, că în mod greşit s-a transformat acţiunea în ieşire din indiviziune, iar vânzătorii nu au semnat înscrisuri sub semnătură privată.

Analizând motivele de recurs, tribunalul a constatat că BV, JC şi ML au dobândit titlul de proprietate pentru suprafaţa de 7500 m.p. prin sentinţa civilă nr.1864/25.11.2002, cumpărând de la GC, FVI şi PE 2500 m.p. în pct.”N D O” de la GC, 2500 m.p. în acelaşi punct de la PE şi 2500 m.p. în acelaşi punct de la FVI, iar pârâtul FV  dobândeşte titlu  pentru suprafaţa de 7500 m.p. prin sentinţa civilă nr.1280 din 22.09.2006 pentru 7500 m.p. prin cumpărare de la FNN şi DE.

Comparând cele două titluri rezultă că reclamantele sunt proprietare în indiviziune pe 7500 m.p. conform titlului 1864 din 25.11.2002 iar pârâtul FV este proprietar pe 7500 m.p. conform sentinţei civile nr.1280/22.09.2006, dar litigiul între părţi se poartă pe terenul ce se regăseşte în aliniatul 3 al dispozitivului sentinţei civile nr.1864/25.11.2002 respectiv suprafaţa de 2500 m.p. cumpărată de reclamante de la FVI, teren situat în punctul N D O pe raza Comunei BF vecină la nord cu drumul ce duce spre D, sud PE, est PI, vest MM, întrucât din această suprafaţă pretind reclamantele că pârâtul ar fi ocupat suprafaţa de 1000 m.p. în primăvara  anului 2008. În raport de susţinerile recurentelor, susţineri potrivit cărora nu recunosc actul sub semnătură privată, nu se poate susţine de către prima instanţă că au aplicaţiune dispoziţiile art.1176 C.civ. întrucât acestea nu-l recunosc. Faţă de situaţia creată prima instanţă se impunea a trece la compararea titlurilor de proprietate, cu atât mai mult cu cât însuşi pârâtul FV susţine prin întâmpinare că a cumpărat împreună cu  B GH  şi CG suprafaţa de 15.000 m.p. în realitate această suprafaţă fiind mai mică.

La compararea titlurilor de proprietate prima instanţă se impunea să analizeze şi înscrisul sub semnătură privată în sensul de a determina suprafaţa înscrisă în acest act prin măsurători în raport de învecinările indicate, fiind posibil ca suprafaţa cumpărată să fie mai mică decât cea înscrisă în act şi atunci s-ar fi putut pune în discuţie obiectul cererii în revendicare.

Prin modul cum se soluţionează cererea de prima instanţă nu se analizează în nici un mod ocupaţiunea terenului, întrucât se dă eficienţă numai actului sub semnătură privată pe care recurentele nu-l recunosc. De asemenea prima instanţă nu motivează în nici un mod poziţia procesuală a lui CI, astfel că practic în acest mod nu se soluţionează fondul cauzei.

De asemenea  s-a apreciat că, prin  stabilirea obiectivelor pentru expertiză, în sensul  individualizeze terenurilor din actul sub semnătură privată şi în raport de hotărârile invocate de fiecare parte şi propuneri de lotizare, prima instanţă s-a antepronunţat asupra litigiului.

Astfel, prin decizia civilă nr.1452 din 17 iunie 2010, au fost admise recursurile declarate de reclamante, s-a casat sentinţa şi trimisă cauza pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr.1403/267/2010, la data de 1 iulie 2010.

În şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2010, avocat SC,  cu privire la eventuala calitate procesuala a numitului CI,  potrivit principiului disponibilităţii,  a arătat că nu s-a formulat vreo cerere expresă şi ca atare respectivul nu are calitate de parte în prezenta cauză.

Avocat PC pentru pârât a învederat că nu există o suprapunere a proprietăţilor părţilor iar  cadrul procesual al acţiunii rămâne neschimbat.

 Cu privire la probatorii, apărătorul reclamantelor a apreciat că se impune o completare a raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual prin compararea titlurilor părţilor, doar cu privire la suprafaţă, potrivit Deciziei de îndrumare a Tribunalului.

Pentru pârât, apărătorul a considerat că este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză întrucât nu a fost lămurită diferenţa dintre suprafaţa cuprinsă în acte şi cea de pe teren, astfel suprafaţa de 1000 mp excede actelor de proprietate.

Instanţa, având în vedere susţinerile apărătorilor părţilor şi Decizia de casare a Tribunalului, a încuviinţat efectuarea unei expertize în cauză având ca obiective:

 - identificarea, individualizarea prin dimensiuni, suprafaţă, vecinătăţi, a terenurilor cuprinse în actele de proprietate invocate de părţi respectiv: 1) SC nr. 1864/2002 pentru reclamante (cu individualizarea fiecărei suprafeţe dobândite conform acestei hotărâri); 2) SC 1280/2006 pentru pârât; 3) actul sub semnătură privată din 14.04.1989;

- să se identifice şi să se individualizeze prin dimensiuni, suprafaţă, vecinătăţi suprafaţa de teren revendicată conform acţiunii introductive;

- terenurile individualizate de mai sus să fie transpuse pe aceeaşi schiţă ce va fi întocmită de expert;

 Prin acordul părţilor a fost desemnat ca expert ing. M GH şi s-a fixat un onorariu expertiză de 600 lei, câte 300 lei pentru fiecare parte cu interese opuse, respectiv 300 lei reclamantele şi 300 lei pârâtul.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 31 ianuarie 2011, fiind ataşat la fila nr.32.

Cu privire la acesta, au fost formulate obiecţiuni de către reclamant, la care s-a răspuns de către expert la data de 21 iunie 2011( fila 58,59,20).

Analizând actele şi lucrările existente la dosar, instanţa reţine şi constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantele au chemat în judecată pe pârât,pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 1.000 mp. situat în comuna BF, punctul „NDO”, întrucât sunt proprietari ai terenului din  punctul respectiv pentru suprafaţa de 2500 m.p. în baza sentinţei civile nr.1864/25.11.2002 pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr.3056/2002, această bucată de teren fiind fost ocupată de pârât în primăvara anului 2008.

Pârâtul, prin întâmpinare, a arătat că la data de 14 aprilie 1989 împreună cu soţul reclamantei respectiv B GH care este frate al soţiei pârâtului şi CI au cumpărat un teren în suprafaţă de 15.000 m.p. cu toate că în realitate suprafaţa este mai mică situat în comuna BF, teren ce se învecinează la este cu GC şi SD, vest cu FŞ şi MM, nord BM, sud Drumul D, terenul în cauză fiind situat în mod egal de o parte şi de alta a drumului ce duce la D, încheind la această dată un înscris sub semnătură privată intitulat act de vânzare cumpărare.

A mai arătat că în anul 1997 a împărţit terenul cu reclamanta BV în sensul că aceasta a folosit parcela situată la nord de Drumul ce duce la D, pârâtul folosind parcela de la sud de drum, teren din care o porţiunea a fost plantată cu viţă de vie şi împrejmuită cu gard. În anul 2005 reclamanta i-a ocupat o parte din terenul  folosit de acesta, scoţând în mod abuziv via dar lăsând neatins gardul făcut de pârât cu motivarea că aceasta şi-a întocmit acte pe teren, respectiv sentinţa civilă nr.1864/25.11.2002 pronunţată de Judecătoria N în dosarul nr.3056/2002, sentinţa în cauză fiind o acţiune în constatare pronunţată în contradictoriu cu GC, F VI şi PE.

Drept urmare şi pentru aceleaşi considerente în anul 2000 FV a chemat în judecată pe FN şi DE, moştenitori ai vânzătorilor, pronunţându-se sentinţa civilă nr.1280/22.09.2006 prin care obţine titlu d pe 7500 m.p., respectiv jumătate din terenul pe care l-a cumpărat cu soţul reclamantei, astfel împărţindu-se terenul pe jumătate pe toată lungimea.

Sub aspect reconvenţional pârâtul solicită ieşirea din indiviziune cu privire la terenul individualizat în chitanţa încheiată la data de 14 aprilie 1989, la lotizare urmându-se a se avea în vedere modul de folosinţă a terenului, categoria de folosinţă şi accesul la drumul principal , cu obligarea lui BV să-i plătească suma de 2000 lei ce reprezintă contravaloarea a 200 butuci vie scoşi din rădăcină.

Astfel cu privire la capătul principal de cerere, se constată că potrivit expertizei întocmite în cauză de exp. M GH, terenul în litigiu este cuprins în suprafaţa de teren ce a făcut obiectul  sentinţei civile nr. 1864/2002 a Judecătoriei N, invocată drept titlu de către reclamante (schiţa anexă 1, culoare roşie – fila 37 dosar), fiind în acelaşi timp individualizată şi suprafaţa dobândită de pârât, prin sentinţa civilă nr. 1280/2006, pronunţată de aceeaşi instanţă (schiţa anexă 2, culoare albastru – fila 38).

Din măsurătorile efectuate de expert, s-a constatat că, în fapt, părţile, în raport de vecinătăţile arătate, stăpânesc în fapt suprafeţe mai mici de teren decât cele înscrise în hotărârile judecătoreşti.

 De asemenea, este de reţinut că, după individualizarea terenului din actul sub semnătură privată din 14.04.1989, s-a constatat că acesta are suprafaţa de 13.360 mp, mai puţin decât cei 15.000 mp arătat în act.

Totodată, s-a individualizat suprafaţa de teren în litigiu ca fiind de 709 mp, fiind inclusă în suprafeţele identificate conform hotărârilor judecătoreşti invocate.

Prin urmare, având în vedere că terenul în litigiu este cuprins în ambele acte de proprietate ale părţilor, instanţa urmează că compare aceste titluri.

În prealabil, instanţa va înlătura apărarea reclamantelor, formulată prin notele de şedinţă depuse la fila 63, în ceea ce priveşte viciile titlului invocat de pârât, respectiv hotărârea judecătorească, mai exact dispozitivul acesteia, fiind evident atât faptul că părţile nu au încheiat actul în forma autentică iar refuzul promitenţilor-vânzători a stat la baza formulării  acţiunii în constatare admisă prin sentinţa civilă nr. 1280/2006 a Judecătoriei N.

Se constată sub acest aspect că părţile prezintă înscrisuri care provin de la autori diferiţi, despre care s-a învederat că au un autor comun, neputându-se stabili, pe calea comparării drepturilor autorilor de la care provin titlurile care este preferabil.

Având însă în vedere că autorii părţilor au avut la rândul lor un autor comun, dobândesc incidenţă dispoziţiile art. 712 C.p.civ., care prevede că are câştig de cauză cel care a transcris mai întâi.

În acest sens,s e constată că la filele 41-45 se află dovada că reclamantele şi-au înscris dreptul de proprietate cu privire la terenul în suprafaţă de 3245 mp, în temeiul sentinţei civile nr. 1864/25.11.2002, fiind individualizată în planul de amplasament şi delimitare din care rezultă că suprafaţa în litigiu este cuprinsă în acesta.

Prin urmare, se constată că acţiunea reclamantelor, astfel cum a fost precizată în privinţa suprafeţei revendicate, este întemeiată, urmând a fi admisă.

Sub aspect reconvenţional, se constată în primul rând că au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii cererii de ieşire din indiviziune şi lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant reconvenţional.

În ceea ce priveşte prima excepţie, se constată că părţile din prezenta cauză nu se află în indiviziune, în raport de actele menţionate mai sus, fiind invocat în acest sens înscrisul sub semnătură privată din 14.04.1989, prin care autorul reclamantelor şi pârâtul ar fi dobândit în indiviziune proprietate asupra terenului de 15.000 mp (13.360 mp din măsurători).

Nefiind încheiat în forma autentică cerută de lege pentru transferarea dreptului de proprietate cu privire la teren, acest înscris are valoarea unui antecontract de vânzare cumparare, conţinând acordul de vointa contractual prin care partile şi-au asumat reciproc obligatia de a încheia între ele, în viitor, contractul de vânzare cumparare, stabilind si continutul esential al acestuia, fara a avea însă efect translativ de proprietate.

Cum obligaţia de a încheia în viitor contractul în forma prevăzută de lege nu s-a materializat, părţile nedevenind proprietare în temeiul acestui înscris sub semnătură privată, se constată că acţiunea de ieşire din indiviziune, în raport de disp. art. 728 şi urm C.civ. este inadmisibilă, excepţia invocată de reclamante urmând a fi admisă.

Tot raportat la acest act sub semnătură privată, se mai reţine că numitul CI nu are legitimitate procesuală, de asemenea că faţă de acesta  nu s-a formulat vreo cerere expresă şi ca atare respectivul nu are calitate de parte în prezenta cauză, fiind incident şi potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

În ceea ce priveşte prima excepţie, se constată este neîntemeiată, întrucât s-a dovedit că pârâtul, întemeindu-se pe actul sub semnătură privată, a exercitat posesia asupra terenului în litigiu, pe care l-a plantat cu 200 butuci viţă-de-vie, în valoare de 1675 lei, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual de exp. B GH, astfel încât are calitate procesuală activă în cererea privind restituirea contravalorii acestora.

Pe fondul cererii reconvenţionale, sub aspectul capătului în pretenţii, se reţin dispoziţiile art. 494 C.civ. care dau dreptul celui care a edificat o plantaţie, cu bună-credinţă, pe terenul altuia, să solicite contravaloarea acesteia.

Din actele dosarului rezultă că, la data înfiinţării plantaţiei, pârâtul a fost de bună-credinţă, stăpânind terenul în temeiul înscrisului sub semnătură privată din 1989, iar această plantaţie a fost desfiinţată de reclamante, după obţinerea hotărârii judecătoreşti din anul 2002.

Contravaloarea plantaţiei a fost stabilită, după cum s-a arătat mai sus, la suma de 1675 lei, necontestată de părţi.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa având în vedere modul de soluţionare a cererilor formulate d părţi, le va compensa în parte, în măsura în care au fost dovedite, şi în temeiul art. 274 C.p.civ. va obliga pârâtul-reclamant la 2712 lei către reclamantele-pârâte cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea precizată formulată de reclamantele BV, JC şi ML, împotriva pârâtului FV.

Obligă pârâtul reclamant să lase reclamantelor pârâte în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 709 m.p. situat în comuna BF, judeţul G, pct.”DO”, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul M GH conform anexei 1 la raport, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului-reclamant reconvenţional.

Admite excepţia inadmisibilităţii şi respinge capătul de cerere reconvenţional având ca obiect ieşire din indiviziune.

Admite capătul de cerere reconvenţional având ca obiect pretenţii.

Obligă reclamantele pârâte către pârâtul reclamant la plata sumei de 1675 lei.

Compensează în parte cheltuielile de judecată şi obligă pârâtul reclamant la 2712 lei cheltuieli de judecată către reclamantele pârâte.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 05 iulie 2011

Domenii speta

Spete similare