Infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art.178 alin.2,3 Cod penal, raportat la art.5 lit. g coroborat cu art.31 lit. c din Legea nr.319/2006.

Sentinţă penală 56 din 11.03.2009


Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, înregistrat la această instanţă sub nr.1927/268  din 26.11.2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în forma prev.de art.178 alin.2,3 Cod penal, rap.la art.5 lit.g şi art.31 lit.c din Legea nr.319/2006.

În fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 11 iunie 2008, în timp ce a pus în exploatare cilindrul compactor, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a accidentat mortal pe victima Cs. A..

Inculpatul a recunoscut fapta.

În cursul cercetărilor penale a achitat pretenţiile formulate de partea civilă, Cs. Gy., fratele victimei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa stabileşte următoarea stare de fapt:

La data de 11 iunie 2008, atât inculpatul cât şi victima, angajaţi ai SC S. B. SRL Odorheiu Secuiesc, au lucrat la punctul de lucru B., unde se efectuau lucrări de turnare a covorului asfaltic pe ….., la km …., inculpatul în calitate de mecanic, iar victima, pilot de dirijare circulaţie. Inculpatul deservea un cilindru compactor cu tambur din fier.

În jurul orelor 11,00, mecanicii de cilindrii s-au retras cu utilaje la capătul sectorului de drum, inculpatul şi colegul său, celălalt mecanic coborând de pe utilajele lor.

La un moment dat, inculpatul s-a urcat pe utilajul colegului său şi a pornit în marşarier, spre locul unde se afla victima. A condus cu viteza maximă a utilajului şi neobservând-o pe victimă, a lovit-o şi a trecut peste indicatoarele de semnalizare apoi a lovit-o pe victimă, trecând peste aceasta cu roata din spate a utilajului.

În urma accidentului victima a decedat pe loc.

Din Raportul medico-legal întocmit în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă, cauza medicală a morţii fiind paralizia sistemului nervos central prin comprimarea capului între două planuri dure. Leziunile suferite s-au putut produce prin comprimare -târâre de un corp dur contondent (posibil în accidentul de muncă), având legătură de cauzalitate directă cu moartea. S-a stabilit că victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (alcoolemie de 0,30%o).

S-a mai constatat, de asemenea, că şi inculpatul s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,87, respectiv 1,74%o (f.160 dos.urm.).

Accidentul produs a fost cercetat, în conformitate cu prevederile Legii nr.319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă sub aspectul unui accident de muncă.

În urma cercetărilor s-a constatat că accidentul soldat cu moartea victimei s-a produs din culpa inculpatului.

Prezent în faţa instanţei, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia pentru moartea victimei, necontestând nici rezultatul alcoolemiei. A arătat în declaraţia dată în instanţă că în ziua anterioară a consumat alcool, la fel a băut o sticlă de bere şi în ziua accidentului. A mai declarat că în timpul efectuării manevrei nici nu avea posibilitatea să o vadă pe victimă.

Faptele inculpatului, descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.178 alin.2,3 Cod penal, raportat la art.5 lit.g şi art.31 lit.c din Legea nr.319/2006, motiv pentru care instanţa va pronunţa condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, atât în cuantum, cât şi ca modalitate de executare, instanţa va avea în vedere disp. art.72 şi 52 Cod penal, circumstanţele concrete ale comiterii faptei şi persoana inculpatului, reţinându-i-se şi circumstanţele atenuante de la art.74 lit.a,b,c Cod penal, cu efectele acestora, prev.de art.76 lit.b Cod penal.

În consecinţă, se va aplica pedeapsa de 3 ani închisoare.

Fiind întrunite şi condiţiile prev.de art.81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare, de 5 ani.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 Cod penal.

În latura civilă a cauzei, instanţa constată că în cursul cercetărilor inculpatul a achitat pretenţiile formulate de fratele victimei, partea vătămată Cs. Gy.

Aceasta a depus un act la dosarul cauzei prin care comunică instanţei că nu mai formulează alte pretenţii civile.

În consecinţă, instanţa constată că partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă faţă de inculpat.

Văzând şi prev.art.191 Cod procedură penală.