Contestaţie la executare. necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti

Reglementarea de bază privind competenţa soluţionării contestaţiilor la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială cât şi competenţa teritorială este cuprinsă în art.400 C.proc.civ., text de lege care la alin.(2) dispune: „Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare”. (sentinţa civilă nr.3865/20.05.2004)

În data de 20.02.2003 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială contestaţia formulată de S.C. A.I. SRL împotriva executării silite pornite de B.E.J. V.P. în dosarul nr.3/2003, solicitând anularea actelor de executare silită şi a executării însăşi susţinând că executorul judecătoresc nu a respectat dispoziţiile art.454 alin.2 C.proc.civ. întrucât nu i-a adus la cunoştinţă măsura înfiinţării popririi.

S-a solicitat  şi lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr.407/2002 pronunţată de Tribunalul arbitral, pe care o consideră nelegală şi împotriva căreia a formulat contestaţie în anulare, acţiunea făcând obiectul dosarului nr.49/2003 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Contestaţia la executare a fost precizată prin cererea depusă la dosar în şedinţa publică de la 28.02.2003, arătând că a investit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea cauzei întrucât aceasta este instanţa competentă să lămurească întinderea şi aplicarea dispozitivului titlului executoriu şi solicită  anularea titlului executoriu.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.399 şi 400 alin.2 C.proc.civ.

Alăturat cererii introductive de instanţă şi cererii precizatoare, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Cerere legal timbrată cu suma de 1.710.000 lei, achitată cu O.P.474 din data de 19.02.2003 şi timbru judiciar de 3.000 lei.

Intimata S.C. G.S.R. S.R.L. a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, motivat de faptul că titlul executoriu al cărui înţeles se solicită a fi lămurit este o hotărâre pronunţată de CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL  de pe lângă CAMERA DE COMERŢ şi INDUSTRIE A ROMÂNIEI, competenţa soluţionării contestaţiei aparţinând, conform dispoziţiilor art.400 alin.2 C.proc civ., instanţei de executare, respectiv Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Prin decizia civilă nr.16.884/19.12.2003, Tribunalul Bucureşti  - Secţia a VI-a Comercială a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art.373 alin.2 C.proc.civ., „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”,  iar sediul intimatei debitoare este în sectorul 2 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr.2646, în data de 19.02.2004, iar prin sentinţa civilă nr.1619/4 martie 2004 a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

În considerentele hotărârii se reţine  că Judecătoria sectorului 1 nu este instanţa de executare potrivit criteriilor avute în vedere de dispoziţiile art.373 alin.2 C.proc.civ., astfel că investirea acestei instanţe cu soluţionarea cauzei s-a făcut din eroare.

 Pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, cauza a fost înregistrată sub nr.4451 din data de 08.04.2004. iar în şedinţa publică de la 29.04.2004 instanţa a dispus citarea în cauză a terţului poprit HVB BANK ROMÂNIA, chemat în judecată prin cererea introductivă de instanţă dar care nu a mai fost citat în faţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Prin petiţia depusă la dosar în data de 28.04.2004, intimata S.C. G.S.R. S.R.L.  a invocat excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti şi, pentru acest motiv, a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca inadmisibilă, competent să soluţioneze pricina fiind Tribunalul Arbitral .

Excepţia de necompetenţă generală a instanţelor de judecată este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Reglementarea de bază privind competenţa soluţionării contestaţiilor la executare, atât în ceea ce priveşte competenţa materială cât şi competenţa teritorială este cuprinsă în art.400 C.proc.civ., text de lege care la alin.(2) dispune: „Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare”.

În speţă, titlul executoriu contestat îl reprezintă sentinţa nr. nr.407/2002 pronunţată de Tribunalul arbitral din cadrul CURŢII DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL  de pe lângă CAMERA DE COMERŢ şi INDUSTRIE A ROMÂNIEI, tribunalul arbitral fiind organ jurisdicţional astfel că, prin analogie, este aplicabilă norma generală din art.400 alin.2 C.proc.civ. atunci când contestaţia vizează lămurirea întinderii şi aplicării dispozitivului, instanţa de executare fiind competentă să soluţioneze numai contestaţia la executare propriu-zisă.

În consecinţă, constatând că soluţionarea prezentei contestaţii la titlu este de competenţa tribunalului arbitral, faţă de dispoziţiile art.159 alin.(1) C.proc.civ. şi în conformitate cu dispoziţiile art.158 alin.(3) teza a II-a,  ipoteza 2 C.proc.civ.,  instanţa va admite excepţia de necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti şi va declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului arbitral din cadrul CURŢII DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL  de pe lângă CAMERA DE COMERŢ şi INDUSTRIE A ROMÂNIEI, soluţia respingerii ca inadmisibilă a cererii putând fi pronunţată numai în situaţia în care competenţa soluţionării cauzei ar fi aparţinut unui organ al statului fără activitate jurisdicţională.

Referitor la instanţa de executare, cu toate că prezenta contestaţie nu este o contestaţie la executare propriu-zisă,  aspect precizat de contestatoare încă în faţa primei instanţe sesizate, întrucât s-au pronunţat două sentinţe de declinare a competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti,  se impune a se sublinia faptul că Judecătoria sectorului 2 Bucureşti nu este instanţa de executare.

Potrivit dispoziţiilor art.453 C.proc.civ. poprirea se înfiinţează de executorul judecătoresc „de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit” astfel că faţă de dispoziţiile art.372 C.proc.civ. instanţă de executare poate fi aceea în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului  ori aceea în a cărei rază teritorială se află sediul terţului poprit.

Verificând înscrisurile dosarului, se constată că sediul debitoarei-contestatoare este în sectorul 6 iar cel al terţului poprit este în sectorul 1,  instanţa de executare fiind Judecătoria sectorului 1 Bucureşti care a încuviinţat executarea silită prin poprire prin Încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 31.01.2003 în dosarul de executare  nr.158/2003.

Domenii speta

Spete similare