Contestatie la executare. Incident ivit în cursul executarii. Aplicarea legii penale în timp

Sentinţă penală 611 din 05.10.2006


Contestatie la executare. Incident ivit în cursul executarii. Aplicarea legii penale în timp

Notiunea de incident ivit în cursul executarii.

Prin sentinta penala nr. 611 din 5 octombrie 2006 Judecatoria Roman a respins ca neîntemeiata contestatia la executare formulata de condamnatul C.V. având ca obiect anularea formelor de executare emise de Judecatoria Roman în temeiul sentintei penale nr. 322 din 16 mai 2005 a aceleiasi instante, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 (un) an închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, potrivit art. 81 Cod penal, pentru comiterea în concurs ideal, potrivit art. 33 lit. b Cod penal, a infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 si de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Condamnatul a motivat ca vehiculul pe care l-a condus era un ciclomotor, cu capacitatea cilindrica de 49,4 cm3, care, conform prevederilor OUG nr. 195/2002, nu intra în categoria autovehiculelor si nu necesita înmatricularea. De asemenea, nu este necesara obtinerea permisului de conducere, unica cerinta fiind împlinirea vârstei de 16 ani, conditie pe care condamnatul o îndeplinea la data constatarii faptei. Potrivit art. 6 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 ciclomotorul este un vehicul cu 2 sau 3 roti, prevazut cu motor cu ardere interna, având o capacitate cilindrica de cel mult 50 cm3, care pastreaza caracteristicile generale ale bicicletei, putând fi pus în miscare si cu ajutorul pedalelor si a carui viteza de deplasare, prin constructie, nu depaseste 50 km/h. Potrivit art. 12 din acelasi act normativ ciclomotorul este exceptat de la înmatriculare, asa încât prin aplicarea pedepsei au fost încalcate flagrant aceste dispozitii legale. Contestatorul a apreciat ca este vorba de un incident ivit în cursul executarii pedepsei, respectiv împrejurarea ca fapta pentru care a fost condamnat nu este prevazuta de legea penala. În drept contestatorul a mai invocat si prevederile art. 461 alin. 1 lit. d si alin. 2 Cod proc. penala.

Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca prin sentinta penala nr. 322 din 16 mai 2005 a Judecatoriei Roman, ramasa definitiva prin neapelare, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 1 (un) an închisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, potrivit art. 81 Cod penal, pentru comiterea în concurs ideal, potrivit art. 33 lit. b Cod penal, a infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 77 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 si de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara permis de conducere, prev. de art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, retinându-se în sarcina sa ca în ziua de 24 septembrie 2004 acesta a condus pe drumurile publice, pornind din mun. Brasov si pâna pe raza mun. Roman, un motoscuter marca PIAGGIO SFERA, neînmatriculat si fara a detine permis de conducere. Cu aceeasi ocazie s-a constatat ca sus-numitul prezenta o concentratie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu privire la natura vehiculului contestatorul a formulat aparari înca din cursul urmaririi penale, sustinând ca acesta este un ciclomotor care nu necesita înmatriculare si nici obtinerea permisului de conducere, aparari reiterate prin contestatia de fata.

Cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 461 alin. 1 lit. d Cod proc. penala, instanta a retinut ca aceasta prevedere legala se refera la amnistie, prescriptie, gratiere sau orice alta cauza de stingere sau de micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit în cursul executarii. Sfera de aplicabilitate a acestui motiv de contestatie este deliberat restrânsa de legiuitor la cazurile anume determinate, la situatii de stingere sau de reducere a cuantumului pedepsei, precum si la incidente ivite în cursul executarii. Considerentele invocate de contestator în legatura cu definirea legala a ciclomotorului si cu lipsa cerintei înmatricularii ori a obtinerii permisului de conducere ca incidente ivite în cursul executarii nu pot constitui, în opinia instantei, temeiuri pentru admiterea contestatiei, în conditiile în care aceste prevederi legale (art. 6 pct. 18 si art. 12 din OUG nr. 195/2002) faceau parte integranta din actul normativ ce a constituit temeiul condamnarii, în redactarea în vigoare la data constatarii faptelor si la data judecatii, nefiind vorba despre chestiuni ivite ulterior. Asadar contestatorul a fost condamnat pe baza dispozitiilor legale în vigoare la data respectiva, dispozitii care, într-adevar, exceptau ciclomotoarele de la înmatriculare si de la obtinerea permisului de conducere.

Chestiunea ramasa de clarificat este de a se stabili daca vehiculul condus de contestator poate fi încadrat în categoria ciclomotoarelor sau a altor vehicule. Instanta a retinut ca vehiculul a fost importat din Italia, fiind introdus în tara potrivit declaratiei vamale din 31 iulie 2002. Prin nota de constatare nr. 8692 tip V din 31 iulie 2002 întocmita de Reprezentanta Brasov a Registrului Auto Român vehiculul a fost încadrat în categoria „motoreta” care, potrivit prevederilor OUG nr. 195/2002 necesita înmatriculare si obtinerea permisului de conducere. Chiar daca vehiculul îndeplineste, în parte, si caracteristicile ciclomotoarelor (având un motor cu combustie interna cu capacitatea cilindrica mai mica de 50 cm3) el nu poate fi considerat ca facând parte din aceasta categorie.

În consecinta, contestatia s-a vadit a fi neîntemeiata, în mod corect instanta dispunând condamnarea contestatorului pentru cele doua infractiuni.