Divort cu copii Recomandari privind relatiile dintre parinti sau bunici si copii

Sentinţă civilă 1627 din 09.09.2010


Dosar nr. 1436/284/2010

Sentinta civila nr.1627/09.09.2010

DIVORT CU COPII

Recomandari privind relatiile dintre parinti sau bunici si copii

Avand in vedere ca in cauza sunt implicati si copii, instanta Judecatoriei Racari a considerat ca este in interesul acestora sa includa cateva recomandari privind relatiile dintre parinti sau bunici si copii pe viitor, prin prisma deciziilor luate prin aceasta sentinta.

Este stiut ca despartirea parintilor are intotdeauna si consecinte negative asupra copiilor. De aceea, parintii, dar si bunicii trebuie sa le explice cu atentie si grija de ce s-a ajuns la aceasta situatie si cum vor evolua lucrurile in viitor pentru ei.

Una dintre probleme tine de modul in care li se explica celor mici aceste lucruri. O solutie ar fi sa li spuna copiilor ca intre adulti se ivesc uneori neintelegeri atat de serioase incat cei doi nu mai pot locui impreuna, dar ca acest lucru nu inseamna ca nu mai sunt parintii lor. Ar fi bine sa se accentueze faptul ca este aceste neintelegeri nu s-au produs din vina copiilor deoarece in cele mai multe cazuri, cei mici se simt mai responsabili de destramarea familiei decat chiar parintii lor.

Ar fi bine ca partile si rudele apropiate sa se abtina de la a judeca atitudinile si comportamentul unuia dintre parintii copiilor, sa nu uite ca acestia se simt legati de ambii parinti fiind, chiar daca nu arata, profund afectati de aprecierile negative la adresa acestora. Mai mult, este deosebit de util pentru dezvoltarea copiilor ca parintii sa nu se denigreze intre ei ci sa le arate ca in ceea ce ii priveste pe copii, comunica si se inteleg, sa le spuna ca amandoi ii iubesc dincolo de ceea ce s-a intamplat intre ei, ca adulti.

In plus, persoanele apropiate copiilor trebuie sa aiba in minte ca pentru acestia este deosebit de important sa dezvolte relatii armonioase, bazate pe incredere cu ambii parinti. Acest lucru le va da incredere in ei, ii va ajuta sa aiba respect de sine, sa infrunte cu curaj viata. Copiii care isi vad parintii cum se defaimeaza unul pe celalalt, sau bunicii devalorizandu-le unul dintre parinti, simt ca ei insisi nu sunt buni din moment ce persoane apropiate le vorbesc urat despre parinti; acest copii vor fi mai fragili emotional, vor fi mai expusi ei insisi esecului in viata personala.

In esecul unei casatorii, copiii sunt singurii nevinovati si este responsabilitatea parintilor, in mod special a parintelui caruia i-au fost incredintati, dar si a intregii familii, de a-i feri de suferinte mai mari decat cele prin care au trecut deja.

Ar fi bine sa li se explice copiilor si cum vor sta lucrurile dupa despartirea parintilor lor: ca vor locui numai cu unul dintre parinti, ca se vor vedea cu celalalt parinte in cadrul unui program de vizita.