Plângere împotriva rezoluţiei procurorului

Sentinţă penală 1698 din 17.09.2008


Dosar nr. 7982/302/2008

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREŞTI

SECŢIA I PENALĂ

Sentinţa penală nr. 1698

Şedinţa publică de la 17 septembrie 2008

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost reprezentat de procuror A B.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petenta SC S M SRL şi pe intimat PL, având ca obiect plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns petenta, prin apărător ales F I, cu împuternicire avocaţială la fila 11 din dosar şi intimata personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Nemaifiind cereri de formulat şi nici probe de administrat, instanţa acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta, prin apărător solicită instanţei admiterea plângerii astfel cum a fost formulată. Arată că, rezoluţia procurorului se bazează doar pe declaraţia intimatei, care confirmă soluţia de neînceperea urmării penale. Mai arată că reprezentantul legal al societăţii nu a fost ascultat nici de către poliţie şi nici de către procuror, motiv pentru care nu a avut posibilitatea de a dovedii temeinicia celor afirmate în plângere.

Intimata, având cuvântul precizează instanţei că soţul său este decedat şi ea poate fi acuzată de orice. Arată că societatea nu este la adresa unde locuieşte, precum şi faptul că nu mai are nici un act acasă.

Petenta, prin apărător, în replică, precizează instanţei că, pe situaţia de fapt, soţul intimatei a fost asociatul şi administratorul societăţii. Mai precizează că de peste un an de zile societatea îşi are blocată activitatea.

Intimata, precizează instanţei că la acest moment nu deţine ştampila societăţii, iar petenta a obţinut certificatul de deces al soţului prin înşelăciune.

Reprezentantul Ministerului Public,având cuvântul solicită instanţei respingea cererii ca neîntemeiată şi menţinerea dispoziţiei atacată, ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de 11.08.2008, s-a  înregistrat  pe rolul acestei instanţe sub nr.7982/302/2008 plângerea formulată de petenta SC S M SRL împotriva rezoluţiei nr. 3126/P/2007 din data de 16.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 5 Bucureşti.

La dosarul cauzei s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr.3126/P/2007

Analizând actele dosarului, instanţa constată că la data de 12.04.2007, petenta SC S M SRL, prin reprezentant a  depus o plângere prin care sesiza faptul că numita P L, soţia fostului administrator al firmei, P V, refuză să înapoieze mai multe documente, bunuri şi bani aparţinând societăţii, pe care le deţine la domiciliu.

Cercetările au fost efectuate de Secţia 24 Poliţie care a înaintat dosarul Parchetului de  pe lângă Judecătoria sector 5  Bucureşti cu  referat prin care s-a propus neînceperea urmăririi penale.

Prin rezoluţia nr.3126/P/2007 din 16.01.2008 procurorul a  dispus  în baza art.228 al. 6 rap. la art. 10 lit. d C.p.p.. neînceperea urmăririi penale faţă de numita P L, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de  art.213 C.p.

Ca răspuns la plângerea formulată de petenta SC Stil Mediacom SRL, prin rezoluţia nr.1307/II-2/2008 din 22.05.2008, primul-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 5 Bucureşti a respins plângerea, ca neîntemeiată, apreciind că soluţia adoptată de procuror este legală şi temeinică.

Fiind nemulţumit de soluţia susmenţionată, SC S M SRL, prin reprezentant legal, V A R, a formulat prezenta plângere; în urma verificării materialului probator  administrat în cauză, se constată că plângerea este neîntemeiată, urmând a  fi respinsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului,  instanţa reţine că în faza actelor premergătoare ce a condus la concluzia neînceperii urmăririi penale, organele de urmărire penală nu au făcut suficiente verificări, soluţia procurorului întemeindu-se exclusiv pe declaraţia pretinsei făptuitoare P L, care a negat orice legătură cu acuzaţiile ce i-au fost aduse de către reprezentanţii  persoanei vătămate SC S M SRL.

Deşi din actele dosarului de urmărire penală nr.3126/P/2007 nu există indicii ale existenţei vreunei fapte, prin raportare la cele reclamate de către petenta-persoannă vătămată, procurorul a conchis totuşi că fapta există, dar ea nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, comentând doar cu privire la una dintre modalităţile alternative de comitere a abuzului de încredere.

Instanţa constată că petenta SC S M SRL a invocat nu doar refuzul restituirii, ci şi faptul că intimata P La şi-a însuşit pe nedrept documente şi bunuri ale socieţăţii comerciale, acte şi bunuri ce au ajuns în locuinţa sa la data la care încă mai trăia soţul acesteia, P V (decedat ), fost administrator al societăţii.

Verificând dispoziţiile art.213 alin.1 C.pen. („Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.”), instanţa constată că infracţiunea de abuz de încredere poate fi săvârşită în una dintre modalităţile alternative însuşire/dispunere pe nedrept/refuz de restituire.

În raport de aceste aspecte, instanţa apreciază că soluţia procurorului este nelegală şi netemeinică, urmând să desfiinţeze rezoluţia nr. 3126/P/2007 emisă la data de 16.01.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 Bucureşti. Instanţa urmează să trimită cauza procurorului pentru a începe urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 213 C.pen., faţă de intimata P L, urmând să se efectueze următoarele acte de urmărire penală:

-ascultarea intimatei P L şi a asociatului petentei SC S MSRL, V A R;

-efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa intimatei, locul unde se bănuieşte că se află actele şi bunurile societăţii, pentru eventuala lor identificare;

-identificarea unor martori şi ascultarea lor cu privire la activitatea fostului administrator P V şi la actele ulterioare  ale soţiei sale, intimata P L – pentru a se putea stabili concret în ce modalitate a fost comisă pretinsa infracţiune;

-administrarea oricăror altor probe utile aflării adevărului, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.b C.proc.pen.

Întrucât plângerea a fost admisă, instanţa va constata că cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, în temeiul art.192 alin.3 C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b C.p.p., admite plângerea formulată de petenta SC S M SRL, cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu intimata P L.

Desfiinţează rezoluţia nr. 3126/P/2007 emisă la data de 16.01.2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 şi trimite cauza procurorului pentru a începe urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 213 C.p., faţă de intimata P L.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare.