Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 3160 din 17.03.2009


DOSAR NR. 2099/301/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3160

Şedinţa publică de la 17 martie 2009

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instan?e sub nr. 2099/301/2009 la data de 17.02.2009, petentul L.M.C .a solicitat anularea procesului verbal de contraven?ie seria CC nr. 2557440/11.02.2009, şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 240 lei, înlăturarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere şi anularea celor 4 puncte de penalizare aferente, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii aplicate cu avertismentul, arătând că, în fapt, la data de 11.02.2009 aflându-se la volanul autovehiculului ce se deplasa pe b-dul Corneliu Coposu, dinspre Piaţa Unirii spre Calea Călăraşilor, la intersecţia acestui bulevard cu str. Mântuleasa şi Calea Călăraşilor, s-a înscris pe banda a doua şi a traversat intersecţia pe culoarea verde a semaforului. După depăşirea intersecţiei, petentul a fost oprit de un echipaj de poliţie ce se aflase într-un autovehicul încadrat pe banda a treia, agentul de poliţie reproşându-i că a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Petentul a mai arătat că deşi a precizat că semaforul indica culoarea verde, iar în spatele său a mai depăşit intersecţia încă o maşină care l-a şi claxonat, agentul de poliţie nu a ascultat cuvintele sale, acuzându-l că îl minte în faţă. Petentul a formulat obiecţiuni în sensul că nu a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi că era singur în maşină, moment în care agentul constatator a scris de la sine putere că nu există martori oculari.

Petentul a invocat cauza Anghel c. României în care C.E.D.O. a sancţionat deficienţa legislaţiei autohtone în materie contravenţională deoarece contravenientul este cel care trebuie să probeze în contra celor reţinute în procesul verbal, fapt ce încalcă flagrant principiul prezumţiei de nevinovăţie, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. Astfel, Curtea a considerat că prezumţia de legalitate şi adevăr a procesului verbal de contravenţie este o prezumţie  lipsită de rezonabilitate, punând contravenientul într-o situaţie prea dezavantajoasă. Or, nu este normal ca în procesele contravenţionale situaţia reclamantului contravenient să fie mai grea decât în procesele penale întrucât răspunderea contravenţională este mult inferioară ca grad de pericol social unei infracţiuni.

În drept, petentul a invocat art. 118 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 31 din O.G. nr. 2/2001,

Petentul a depus la dosar, în fotocopie, procesul verbal de contraven?ie seria CC nr. 2557440/11.02.2009 (fila 5), autoriza?ia de circula?ie (fila 5).

La data de 16.03.2009, prin serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că procesul verbal este temeinic ?i legal ?i face dovada situa?iei de fapt ?i de drept constatate în cauză.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1169 şi art. 1171 C.civ., art. 15 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 52 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instan?a re?ine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contraven?iei seria CC nr. 2557440 întocmit la data de 11.02.2009 de un agent constatator din cadrul DGPMB Serviciul 3, petentul a fost sanc?ionat cu amendă contraven?ională în cuantum de 240 lei ?i re?inerea permisului de conducere pentru săvâr?irea contraven?iei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. 195/2002, constând în aceea că la data de 11.02.2008, ora 09:25, în Bucure?ti, sector 3, la intersecţia străzii Mântuleasa cu Calea Călăraşilor, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare B-80-NNJ şi a circulat la culoarea ro?ie a semaforului electric care func?iona normal.

Analizând procesul-verbal în ceea ce prive?te legalitatea sa, instan?a re?ine că acesta se bucură de o prezum?ie relativă de legalitate atâta timp cât a fost întocmit cu respectarea condi?iilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven?iilor sub sanc?iunea nulită?ii. În cauză, instan?a apreciază că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condi?iilor impuse de actul normativ.

În ceea ce prive?te temeinicia, potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

În cauză, invocând cauza Anghel c. României din data de 4.12.2007, petentul a arătat că materia contraven?ională trebuie asimilată, din perspectiva art. 6 CEDO, unei acuza?ii în materie penală, cu consecin?a aplicării prezum?iei de nevinovă?ie, care a?ază sarcina probei pe umerii agentului constatator care a constatat şi a aplicat sancţiunea.

Sub acest aspect, instan?a constată că, într-adevăr, în încercarea de a da o defini?ie autonomă no?iunii de "acuza?ie în materie penală", tendin?a Cur?ii Europene a Drepturilor Omului a fost de a include în con?inutul acesteia ?i materia contraven?ională, stabilind însă, trei criterii în acest sens.

Astfel, precitând cauza Engel şi alţii c. Olandei din 8.06.1976, în cauza Ozturk c. Germaniei din 21.02.1984, Curtea Europeană a statuat că, pentru a determina dacă o contravenţie poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenţiei, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care defineşte fapta aparţine, în sistemul de drept al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei şi, în sfârşit, natura şi gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenţiei (în acela?i sens, ?i Ziliberberg împotriva Moldovei, 1 februarie 2005, paragr. 29).

În aprecierea Cur?ii, indica?iile furnizate de dreptul intern al statului au numai valoare relativă în ceea ce prive?te primul criteriu (Ozturk, par. 52).

Analizând cel de-al doilea criteriu - natura faptei - Curtea  a statuat că nimic nu împiedică statele să-?i îndeplinească rolul de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau men?inerea unei distinc?ii între diferitele tipuri de infrac?iuni; tendin?ele de depenalizare a unor fapte, existente, sub diferite forme, în legisla?iile statelor membre sunt perfect compatibile cu sistemul Conven?iei; ceea ce contravine acesteia este însă, scoaterea unei fapte din sfera ilicitului penal ?i calificarea sa ca o contraven?ie, cu consecin?a înlăturării garan?iilor fundamentale prevăzute de art. 6 ?i 7 din Conven?ie (Ozturk par. 49).

În ceea ce prive?te cel de-al treilea criteriu, Curtea a stabilit că în ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetăţenilor şi nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancţiunii este de prevenire şi pedepsire, ?i nu de a asigura o repara?ie pecuniară, suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală (Ozturk c. Germaniei, par. 53, Ziliberberg împotriva Moldovei, par. 32).

În cauză, în sarcina petentului a fost re?inută contraven?ia de a fi circulat pe culoarea roşie a semaforului, faptă care, raportată la criteriile enun?ate mai sus, în special ultimul (norma legală este de aplica?ie generală, iar sanc?iunile contraven?ionale constând în amendă ?i suspendarea dreptului de a conduce au un evident caracter punitiv ?i preventiv), constituie, într-adevăr, în opinia instan?ei, o acuza?ie în materie penală, cu consecin?a aplicării, în beneficiul acuzatului, a tuturor garan?iilor prevăzute de art. 6 par. 3 din Conven?ia Europeană, inclusiv prezum?ia de nevinovă?ie.

În acela?i timp, analizând O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraven?iilor, instan?a constată că, a?a cum a stabilit ?i Curtea Europeană în cauza Anghel c. României, aceast act normativ este lacunar ?i nu face nicio referire la garan?iile ce trebuie asigurate petentului, rezumându-se la a prevedea, în art. 34, că instan?a învestită cu solu?ionarea plângerii are obliga?ia de a verifica dacă plângerea a fost depusă în termenul legal, ?i de a-l asculta pe petent, autoritatea intimată ?i pe martorii încuviin?a?i, toate aceste măsuri fiind necesare în vederea verificării legalită?ii ?i temeiniciei procesului verbal. Din interpretarea acestui text legal se poate desprinde inten?ia legiuitorului de a conferi procesului verbal de constatare a contraven?iei o prezum?ie de legalitate ?i temeinicie, care transferă, de data aceasta, sarcina probei, pe umerii celui care îl contestă - petentul.

În opinia instan?ei, în contextul celor men?ionate anterior, această prezum?ie de temeinicie a procesului verbal este permisă, cu atât mai mult cu cât prezum?iile sunt utilizate, cu o frecven?ă ?i mai mare, în domeniul penal, în care, oricum, exigen?ele sunt mult mai ridicate. De altfel, aceasta este ?i opinia Cur?ii Europene, care, într-o serie de decizii cu privire la litigii de natură penală a precizat că prezum?ia de nevinovă?ie nu se opune stabilirii unor prezum?ii de responsabilitate, cu condi?ia ca prezum?ia să fie relativă ?i să aibă o justificare rezonabilă.

Astfel, Curtea Europeană a stabilit că toate sistemele de drept cunosc prezum?ii de fapt ?i de drept, în principiu compatibile cu Conven?ia, dar care, în materie penală nu trebuie să depă?ească o anumită limită; altfel, legiuitorul ar putea, după bunul său plac, să-l priveze pe judecător de puterea de a aprecia asupra circumstan?elor cauzei, golind astfel prezum?ia de nevinovă?ie de însă?i substan?a sa. Ca atare, aceste prezum?ii trebuie prevăzute în limite rezonabile, ?inând cont de gravitatea acuza?iei ?i de respectarea dreptului la apărare al acuzatului (Salabiaku c. Fran?ei din 7.10.1988, par. 28, Anghel c. României 4.10.2007, par. 60).

Concret, în cauza Salabiaku c. Fran?ei, invocând încălcarea prezum?iei de nevinovă?ie garantată de art. 6 din Conven?ia Europeană, reclamantul a contestat o prevedere legală din Codul vamal francez, care instituia o prezum?ie absolută de responsabilitate penală a oricărei persoane ce de?inea substan?e stupefiante în autovehiculul ce îl conducea. În opinia instan?ei, similitudinea acestei situa?ii cu cea din prezenta cauză este cu atât mai mare cu cât, potrivit legisla?iei franceze, această prezum?ie de responsabilitate lua na?tere dintr-o simplă constatare materială cuprinsă într-un proces verbal întocmit de organele vamale administrative, înscris care făcea dovada până la proba contrară (dacă era întocmit de o singură persoană), sau până la înscrierea în fals (dacă era întocmit de două sau mai multe persoane).

Chiar ?i în această situa?ie, Curtea Europeană a apreciat că, atâta timp cât prezum?ia ce lua na?tere în temeiul procesului verbal nu era irefragabilă, ea nu contravenea prezum?iei de nevinovă?ie; în acest sens, s-a constatat că, de?i prevederea legală dădea na?tere unei prezum?ii irefragabile, jurispruden?a constantă era în sensul acordării posibilită?ii acuzatului de a face dovada contrară a unui fapt exonerator, judecătorul neaplicând automat prezum?ia, ci stabilind vinovă?ia prin administrarea probelor ?i aprecierea situa?iei de fapt ?i a comportamentului acuzatului (par. 30).

De altfel, şi în cauza Anghel c. României Curtea Europeană a statuat că de principiu, prezumţiile de responsabilitate existente în legislaţia unui stat membru nu sunt incompatibile cu prevederile din Convenţia Europeană, cu condiţia ca acestea să ţină cont de gravitatea acuzaţiei şi de respectarea dreptului la apărare al acuzatului (par. 60); or, constatarea încălcării de către România a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în această cauză s-a întemeiat nu pe faptul că legislaţia şi practica în materie erau în sensul existenţei unei prezumţii de temeinicie a procesului verbal de contravenţie, ci pentru că instanţa chemată să se pronunţe asupra acestuia nu a respectat limitele convenţionale impuse acestei prezumţii şi a încălcat dreptul la apărare al petentului, acordând valoare probatorie declaraţiilor unor martori care nu au fost audiaţi nemijlocit şi în contradictoriu, şi înlăturând, nemotivat, declaraţiile martorilor contravenientului, prezenţi în faţa instanţei (par. 61-65); alături de toate aceste aspecte, Curtea Europeană a avut în vedere faptul că agentul de poliţie nu a constatat personal săvârşirea contravenţiei de către petent, ci a întocmit procesul verbal pe baza declaraţiilor ulterioare ale martorilor; or, tocmai în acest context, pe fundalul unei legislaţii lacunare, care nu prevedea garanţii de procedură aplicabile în materie penală, printre care şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie, Curtea Europeană a apreciat că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil (par. 66-68).

Revenind la prezenta cauză, având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situaţie de fapt constatată direct şi personal de un agent de poliţie, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfăşoară sub semnul unei prezumţii relative de legalitate), instanţa apreciază că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumţie relativă, şi nu una absolută, care, în raport de cele menţionate anterior, ar contraveni dreptului la un proces echitabil şi prezumţiei de nevinovăţie. Aşadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului ( abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanţei, nu se poate porni de la prezumţia că acestea îşi desfăşoară activitatea cu încălcarea legii) această prezumţie relativă dă posibilitatea instanţei să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situaţie de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reţinută de agentul constatator. Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situaţia în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumţia irefragabilă de responsabilitate, şi nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumţia de nevinovăţie ar fi golită de însăşi substanţa sa (par. 28).

În cauză, deşi i s-a acordat posibilitatea de a propune probe în susţinerea contestaţiei sale, petentul nu a solicitat nicio probă, invocând că sarcina probei incumbă intimatei, iar din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă nici un indiciu cu privire la faptul că situaţia de fapt reţinută în sarcina sa nu corespunde realităţii, motiv pentru care instanţa urmează a respinge ca nefondată plângerea. 

Domenii speta