Revendicare imobiliara

Sentinţă civilă 4434 din 20.05.2010


Dosar nr. 3051/280/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 4434

Şedinţa publică de la 20 Mai 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE A. R.

Grefier V. M.

 Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. A. C. în contradictoriu cu pârâţii: D. I. şi D. E., având ca obiect revendicare imobiliară.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamantul, prin apărător A. M. M., pârâta personal, asistată de apărător E. C. şi pârâtul, prin apărător E. C.

 Procedura de citare este legal îndeplinită.

 S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că s-a depus la dosar, prin compartimentul registratură, un borderou cu înscrisuri de către pârâţi.

 Instanţa pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţii invocate de către pârâţi, precum şi asupra fondului cauzei.

 Apărătorul reclamantului având cuvântul, învederează instanţei că nu înţelege să pună concluzii pe excepţiile invocate, apreciind că acestea au fost soluţionate în mod irevocabil în primele două cicluri procesuale. Cât priveşte fondul cauzei solicită admiterea acţiunii. Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului menţionat şi o cotă de ? din terenul de sub construcţie plus terenul de 186,24 mp curte aferentă construcţiei, prin contract de donaţie. După anul 1990 reclamantul a formulat cerere de restituire a imobilului. După ce a formulat cerere de restituire în baza Legii 10/2001, reclamantul a aflat că imobilul a fost vândut către pârâţi, iar acţiunea  în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare al pârâţilor a fost respinsă în mod irevocabil. Totodată, precizează că imobilul a fost preluat în mod nelegal şi abuziv de către stat, iar vânzarea către pârâţi s-a încheiat cu rea credinţă, cu fraudarea dreptului său de proprietar al imobilului. Astfel imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, întrucât Decretul 223/1947 era neconstituţional şi contrar prevederilor art. 481 Cpc şi art. 17 din Decretul Universal al Drepturilor Omului, iar decizia nr. 179/1987 nu i-a fost comunicată niciodată, pentru a putea fi atacată în instanţă.  Titlul statului din perspectiva art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului  nu se poate valida retroactiv. Nu a existat cauză de interes public pentru expropriere. Totodată, reaua credinţă la încheierea contractului este evidentă, întrucât pârâţii ştiau că apartamentul este naţionalizat, iar cu minime diligenţe puteau să afle intenţia reclamantului de revendicare a imobilului, întrucât mama acestuia locuieşte în acelaşi imobil. Dispoziţiile Decretului 223/1974, prevedeau că la părăsirea ţării, orice persoană era obligată să-şi vândă proprietatea. În anul 1987 pârâţii ce făceau parte din nomenclatura comunistă au obţinut repartiţie pentru imobil. Preluarea de către stat a fost una abuzivă.  De asemenea, pârâţii au exonerat vânzătorul de răspunderea pentru evicţiune, iar vânzătorul a fost de rea credinţă, vânzând imobilul, deşi era cerere de restituire a acestuia. De asemenea, solicită ca instanţa să compare titlurile de proprietate ale părţilor, susţinând că reclamantul are titlul mai bine caracterizat, respectiv este un act autentic, faţă de titlul pârâţilor, care este un act sub semnătură privată. Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate de la proprietarul imobilului, iar pârâţii au dobândit de la un neproprietar, Statul Român, care nu a putut să le transfere dreptul de proprietate, rămânând tot timpul în patrimoniul reclamantului. Invocă în susţinere dispoziţiile art. 480 Cod civil, art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

 Pârâţii, prin apărător, având cuvântul, învederează instanţei că susţine numai excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciind că se încearcă să se obţină o soluţie contrară celor statuate prin decizia civilă nr. 274/2004 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prin decizia civilă nr. 34/2005 a Curţii de Apel Piteşti. În procesul soluţionat prin hotărârile judecătoreşti menţionate, reclamantul a cerut să se constate nevalabilitatea titlului statului şi nulitatea contractului de vânzare-cumpăare al pârâţilor. Instanţele au respins acţiunea reţinând că titlul statului este unul valabil, iar pârâţii sunt cumpărători de bună credinţă. Mai mult instanţele au admis cererea reconvenţională şi au constatat, în contradictoriu cu reclamantul, că pârâţii sunt proprietarii actuali ai imobilului. Chestiunea titlularului dreptului de proprietate fiind tranşată irevocabil, readucerea ei în discuţie încalcă autoritatea de lucru judecat. Pe de altă parte, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că există autoritate de lucru judecat nu numai atunci când există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, ci şi atunci când prin noul proces se urmăreşte obţinerea unei hotărâri care să statueze contrar celor deja stabilite printr-o hotărâre irevocabilă. Astfel că, solicită admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru motivele expuse. Asupra fondului cauzei, precizează că imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil, în condiţiile Decretului 223/1974, datorită faptului că reclamantul părăsise ţara. Reclamantul nu a contestat niciodată decizia, ci a mandat-o pe mama sa să încaseze despăgubirea cuvenită pentru preluarea imobilului, ceea ce mandatara sa a şi făcut. A mai stabilit instanţa că pârâţii sunt cumpărători de bună-credinţă pentru că, înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare au efectuat verificări pentru a vedea dacă fostul proprietar nu a solicitat, în termenul prevăzut de Legea 112/1995, restituirea imobilului. De asemenea, solicită ca instanţa să reţină că asupra imobilului în litigiu numai pârâţii au titlu de proprietate actual, titlu a cărui valabilitate a fost deja confirmată de justiţie, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, opozabilă reclamantului. Reclamantul invocă drept titlu de proprietate contractul de donaţie. Acesta nu este însă un titlu actual, care să poată servi drept temei al unei acţiuni în revendicare, pentru că imobilul la care se referă a fost preluat de către stat. În acest fel, reclamantul a pierdut calitatea de proprietar al imobilului revendicat. Contractul de donaţie nu poate servi decât temei al obţinerii măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001. Reclamantul a şi uzat de acest drept, formulând notificare şi obţinând restituirea în natură a unei părţi din terenul aferent construcţiei şi despăgubiri pentru restul imobilului. Însuşi faptul că reclamantul a formulat o asemenea notificare dovedeşte faptul că el cunoştea împrejurarea că nu mai este titularul actual al dreptului de proprietate. În concluzie, solicită ca instanţa să reţină că reclamantul este un dobânditor cu titlu gratuit, care a fost deja despăgubit de Statul Român la data preluării imobilului şi i s-a stabilit şi despăgubiri în completare, în temeiul Legii nr. 10/2001. În ceea ce priveşte pe pârâţi, aceştia sunt dobânditori cu titlu oneros, plătind un preţ pentru apartamentul pe care l-au cumpărat. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.

?

INSTANŢA

 Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul  Judecătoriei Piteşti la data de  27.06.2006 sub nr. 8057/280/2006(număr în format vechi 8081/2006), reclamantul A. A. C. a chemat în judecată pe pârâţii D. I. şi D. E., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligaţi aceştia să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul cu 3 camere situat în Piteşti, jud. Argeş, cu cheltuieli de judecată.

 În motivarea cererii reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului menţionat şi o cotă de ? din terenul de sub construcţie plus terenul de 186,24 mp curte aferentă construcţiei, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 879/24.02.1972, iar în 1987 s-a stabilit legal în R.F.G. Întrucât prin Decizia 179/12.06.1987 Comitetul Executiv al Consiliului Popular Argeş a dispus  trecerea imobilului în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri derizorii, după 1990 reclamantul a formulat cerere de restituire a imobilului, însă Primăria Piteşti i-a răspuns în mod negativ. După ce a formulat cerere de restituire în baza Legii 10/2001, reclamantul a aflat că imobilul a fost vândut către pârâţi, iar acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare  nr. 3/17.12.1996  încheiat între părţi la SC R. SA  a  fost respinsă în mod irevocabil.

 Reclamantul apreciază că imobilul a fost preluat în mod nelegal şi abuziv de către stat, iar vânzarea către pârâţi s-a perfectat cu rea credinţă, cu fraudarea dreptului său de proprietar al imobilului. Astfel imobilul a trecut în proprietatea statului fără  titlu valabil, întrucât Decretul 223/1947 era neconstituţional şi contrar prevederilor art. 481 C.civ. şi art. 17 din Decretul Universal al Drepturilor Omului, iar decizia 179/1987 nu i-a fost comunicată niciodată, pentru a putea fi atacată  în instanţă. Totodată, reaua credinţă la încheierea contractului este evidentă, întrucât pârâţii ştiau că apartamentul este naţionalizat, iar cu minime diligenţe puteau să afle intenţia reclamantului de revendicare, întrucât mama acestuia locuieşte  în acelaşi imobil. De asemenea, pârâţii au exonerat vânzătorul de răspunderea pentru evicţiune, iar vânzătorul  a  fost de rea credinţă, vânzând imobilul deşi era cerere de restituire a acestuia. Comparând titlurile părţilor, se arată că reclamantul are titlul mai bine caracterizat, întrucât a dobândit de la proprietarul imobilului, iar pârâţii au dobândit de la un neproprietar, Statul Român, care nu a putut să le transfere dreptul de proprietate, acesta rămânând tot timpul în patrimoniul reclamantului.

 În drept au fost invocate disp.art. 480 C.civ., art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

 Prin întâmpinarea formulată la data de 25.09.2006, pârâţii D. E. şi D. I., au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 247/22.03.2004 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prin dec.civ. 34/R/2005 a Curţii de Apel Piteşti, lipsa calităţii procesuale active şi pasive şi inadmisibilitatea acţiuni. În motivarea primei excepţii s-a arătat că prin deciziile menţionate a fost respinsă ca nefondată acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare  nr. 3/17.12.1996 prin care pârâţii au cumpărat imobilul. Reclamantul a invocat aceleaşi motive ca şi în prezenta cauză, iar deciziile menţionate au stabilit că titlul cu care a fost preluat imobilul de către stat este valabil, iar pârâţii au fost cumpărători de bună credinţă. A 2-a excepţie a fost motivă pe faptul că dec.civ. 247/2004 a stabilit calitatea de proprietari a pârâţilor şi lipsa acestei calităţi în privinţa reclamantului. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, se arată că reclamantul a optat pentru procedura prev.de Lg.10/2001, formulând notificare pentru restituirea în natură a imobilului, notificare admisă în parte, pentru terenul liber, prin Dispoziţia 775/2006 a Primarului Mun. Piteşti. Prin urmare, reclamantul nu mai poate formula acţiune  în revendicare.

 La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: act de donaţie autentificat sub nr. 879/24.02.1972, schiţa imobilului, Decizia 179/12.06.1987 a Comitetului Executiv  al Consiliului Popular Argeş, cerere din 11.05.1990, adresa de răspuns nr. 13048/29.10.1990, adresa nr. 18045/31.10.2001, contract de vânzare-cumpărare 3/17.12.1998, dec.civ. nr. 34/R/19.01.2005 a Curţii de Apel Piteşti, procură autentificată sub nr. 3593/05.05.1987, adresa nr. 86260/12.12.1996, dispoziţia nr. 775/2006, cerere de chemare în judecată, sentinţa civilă nr. 2424/16.06.2003, dec.civ. nr. 247/22.03.2004 a Tribunalului Argeş.

 La termenul din 07.11.2006, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâţi, iar prin s.civ. nr. 4711/07.11.2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

 S-a reţinut, în esenţă că, litigiul ce a format dosarul nr. 9212/2002 al Judecătoriei Piteşti a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/17.12.1996, în timp ce prezenta cauză are ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil.

 Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a constatat că, prin d.civ. nr. 247/22.03.2004 pronunţată de Tribunalul Argeş, în apel, s-a reţinut în mod irevocabil că apartamentul revendicat a fost preluat de către stat cu titlu valabil, prin Decizia Comitetului Executiv nr. 179/1987 şi că pârâţii sunt dobânditori de bună-credinţă. Ca urmare, s-a reţinut că în mod implicit s-a stabilit şi calitatea de neproprietar a reclamantului.

 Prin decizia civilă nr.237 de la 05.07.2007 Tribunalul Argeş a admis apelurile, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

 Împotriva deciziei tribunalului s-a formulat recurs atât de către reclamant cât şi de către pârâţi.

 Prin decizia civilă nr.26/R/ din 31 ianuarie 2008 Curtea de Apel Piteşti a respins recursurile ca nefondate.

 Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond în mod greşit s-a rezumat doar a indica lipsa legitimării procesuale a reclamantului, fără a face o analiză completă a dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul litigiului, iar instanţa de recurs a reţinut că, instanţa de apel, pentru soluţionarea unitară a cauzei şi respectarea dublului grad de jurisdicţie consacrat legislativ în actuala reglementare a căilor de atac, a dispus corect potrivit art.297 C.pr.civ., trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a analiza cu prioritate excepţia inadmisibilităţii care primează faţă de celelalte excepţii invocate.

 În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Piteşti la data de 03.03.2008, sub acelaşi număr unic.

 Prin s.civ. nr. 3324/04.06.2008 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a respins acţiunea şi a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi.

 S-a reţinut că, autoritatea de lucru judecat, excepţie reglementată în art.1201 C.civ., are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

 Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală inversată, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces. Pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acţiuni să rezulte că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni.

 S-a constatat că rezultă, fără putinţă de tăgadă, că scopul urmărit prin acţiunea în revendicare formulată de reclamant este acelaşi cu cel ce a făcut obiectul primei judecăţi, proces în care s-a statuat irevocabil că titlul statului cu care a fost preluat imobilul de la reclamant, a fost unul valabil, pârâţii sunt dobânditori de bună credinţă ai apartamentului în litigiu, situat în Piteşti, str. Crinului nr. 7, judeţul Argeş contractul de vânzare cumpărare nr. 3/1996 cu respectarea  tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de Legea specială nr. 112/1995.

 Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii s-a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

 Este de necontestat faptul că anterior apariţiei Legii nr.10/2001 „restitutio in integrum” ca efect  al ineficacităţii actelor de preluare a fost guvernată de dreptul comun al revendicării fondat pe dispoziţiile art.480-481 Cod civil.

 După apariţia Legii nr.10/2001, dreptul comun a fost părăsit şi înlocuit cu norme speciale de drept substanţial şi cu o procedură administrativă obligatorie şi prealabilă sesizării instanţei de judecată.

 Prin acest act normativ s-a suprimat acţiunea de drept comun şi s-a perfecţionat sistemul reparator prin norme procedurale speciale subordonate controlului judecătoresc şi întrucât reglementările cuprinse în lege interesează ordinea publică, ele sunt de imediată aplicare.

 În acest context, rezultă că ulterior datei de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, ca lege nouă, acţiunea în revendicare a imobilului la care se referă, nu mai este posibilă, iar o acţiune fondată pe dispoziţiile legii noi este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative obligatorii şi prealabile sesizării instanţei judecătoreşti.

 Dat fiind faptul că, în speţă, acţiunea reclamantului de drept comun a fost introdusă la data de 27.06.2006, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.1o/2001, iar imobilul revendicat face obiectul legii speciale de reparaţie care are prioritate în concurs cu legea generală, s-a admis excepţia inadmisibilităţii.

 Pe fondul cauzei s-a reţinut că atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului – apartament, astfel că acţiunea în revendicare a fost respinsă.

 Prin d.civ. nr. 43/13.02.2009 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a respins apelul declarat de către reclamant ca nefondat.

 Prin d.civ. nr. 1798/R/26.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat decizia şi sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

 S-a reţinut, în esenţă, că reclamantului i s-a recunoscut calitatea de titular al unui bun, în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin decizia nr. 775/2006, prin care i s-au acordat despăgubiri aferente imobilelor preluate abuziv, în temeiul legii 10/2001, existând astfel o speranţă legitimă de redobândire a bunurilor, în interpretarea dispoziţiilor art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei.

 S-a constatat astfel că, a declara acţiunea în revendicare ca inadmisibilă ar echivala deopotrivă cu anihilarea nejustificată a caracterului absolut, exclusiv şi perpetuu al dreptului de proprietate, cu consecinţa pierderii beneficiului imprescriptibilităţii.

 S-a stabilit că instanţa va soluţiona pe fond acţiunea în revendicare formulată de către reclamant.

 Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, instanţa reţine că, astfel cum s-a statuat în decizia de casare nr. 1798/R/26.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, irevocabilă, acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.civ. şi art.1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este admisibilă. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 33/09.06.2008, într-un recurs în interesul legii.

 Ca urmare, instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii.

 Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa reţine următoarele:

 Printr-o cerere de chemare în judecată anterioară, formulată  la data de 16.08.2002 şi înregistrată pe rolul  Judecătoriei Piteşti sub nr. 9212/2002, reclamantul Aman Alexandru a chemat în judecată pe pârâţii ADP Piteşti, D. E. şi D. I., iar ulterior şi pe Mun. Piteşti şi Ministerul Finanţelor, solicitând  constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/17.12.1996 încheiat între fosta R. RA Piteşti şi pârâţii persoane fizice, având ca obiect apartamentul din Piteşti. Motivele de nulitate absolută invocate de reclamant au fost încheierea contractului cu fraudarea legii şi reaua credinţă a părţilor, precum şi nerespectarea formei autentice.

 Prin sentinţa civilă nr. 2424/16.06.2003, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea precizată şi a constatat nulitatea absolută a contractului menţionat, reţinându-se că apartamentul, proprietatea reclamantului conform actului de donatie autentificat sub nr. 879/24.02.1972 a trecut în proprietatea  statului fără titlu valabil şi că pârâţii au fost de rea credinţă la încheierea contractului.

 Prin decizia civilă nr. 247/22.03.2004 Tribunalul Argeş – Secţia Civilă a fost admis apelul declarat de pârâţii D. I. şi D. E., ADP Pitesti şi Mun. Piteşti împotriva sentinţei de mai sus şi a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantului. Totodată au fost respinse apelurile reclamanţilor A. A. şi M. F. P. Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul a reţinut că părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 3/1996 cu respectarea  tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de Legea specială nr. 112/1995, că pârâţii persoane fizice sunt dobânditori de bună credinţă ai apartamentului in litigiu, situat in Pitesti, îndeplinindu-şi obligaţia de plată a contravalorii la data încheierii contractului şi făcând demersuri în vederea clarificării situaţiei juridice a apartamentului. Cu privire la titlul statului cu care a fost preluat imobilul de la reclamant, s-a reţinut că acesta a fost unul valabil potrivit HG 11/1997 şi art.  2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Lg. 10/2001, reprezentat de decizia nr. 179/1987 a Comitetului Executiv  al Consiliului Popular Argeş.

 Prin dec.civ.nr. 34/R/19.01.2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul 3621/civ/2006, au fost respinse recursurile declarate de reclamantul A. A. şi de M. F. P., decizia tribunalului menţionată mai sus devenind astfel irevocabilă. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că în ceea ce priveşte titlul de proprietate al statului, în baza Decretului 223/1973, asupra imobilelor ce au intrat sub incidenţa acestuia, acesta îl constituie decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular cu nr. 179/1987, ce nu a fost atacată niciodată de reclamant, ci dimpotrivă, a mandatat pe mama sa să ridice suma de bani acordată. Prin urmare în baza HG 11/28.01.1997 de modificare şi completare a Normelor Metodologice de aplicare a Lg. 112/1995 s-a reţinut că apartamentul a fost preluat de la reclamant cu titlu valabil de către stat. Totodată s-a reţinut că pârâţii sunt cumpărători de bună credinţă, conform  art. 1898 alin 1 C.civ., astfel că nu poate interveni nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu.

 Excepţia autorităţii de lucru judecat este tratată de art. 166 C.pr.civ. ca o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar art. 1201 C.civ. prevede că există autoritate de lucru judecat atunci când o a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi.

 În cauză, instanţa apreciază că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză, întrucât prezenta cauză are ca obiect revendicarea apartamentului, întemeiată pe art. 480 C.civ., în timp ce acţiunea anterioară a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3/17.12.1996 prin care pârâţii au dobândit apartamentul în litigiu.

 Prin urmare va fi respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat.

 Asupra excepţiei lipsei calităţii  procesuale active a reclamantului, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât acţiunea în revendicare este acţiunea reală şi petitorie introdusă de proprietarul neposesor  împotriva posesorului neproprietar, prin care se urmăreşte astfel restituirea bunului revendicat.

 În cauză ambele părţi invocă un titlu de proprietate, iar compararea acestora este o problemă de fond, iar nu de calitate procesuală activă, sau pasivă.

 Ca urmare, astfel cum s-a reţinut şi prin decizia civilă nr. 237/05.07.2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, în primul ciclu procesual, instanţa constată că excepţia lipsei calităţii procesuale active este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

 Pe fondul cauzei, instanţa reţine că reclamantul pretinde că este proprietarul apartamentului situat în Piteşti, jud. Argeş, invocând drept titlu actului de donaţie autentificat sub nr. 879/24.02.1972.

 La rândul lor, pârâţii invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare-cumpărare nr.3/1996, încheiat între fostul R. RA Piteşti, în calitate de reprezentant al vânzătorului – Statul Român şi pârâţi, în baza legii 112/1995.

 Trecând la compararea titlurilor, instanţa constată că, prin sentinţa civilă nr. 2424/16.06.2003, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea precizată şi a constatat nulitatea absolută a contractului menţionat, reţinându-se că apartamentul, proprietatea reclamantului conform actului de donaţie autentificat sub nr. 879/24.02.1972 a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi că pârâţii au fost de rea credinţă la încheierea contractului (f.60-64) .

 Prin decizia civilă nr. 247/22.03.2004 Tribunalul Argeş – Secţia Civilă a fost admis apelul declarat de pârâţii D. I. şi D. E., ADP Pitesti şi Mun. Piteşti împotriva sentinţei de mai sus şi a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantului. Totodată au fost respinse apelurile reclamanţilor A. A. şi M. F. P. Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 3/1996 cu respectarea  tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de Legea specială nr. 112/1995, că pârâţii persoane fizice sunt dobânditori de bună credinţă ai apartamentului în litigiu, situat în Piteşti, îndeplinindu-şi obligaţia de plată a contravalorii la data încheierii contractului şi făcând demersuri în vederea clarificării situaţiei juridice a apartamentului. Cu privire la titlul statului cu care a fost preluat imobilul de la reclamant, s-a reţinut că acesta a fost unul valabil potrivit HG 11/1997 şi art. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Lg. 10/2001 (f.65-69), reprezentat de decizia nr. 179/1987 a Comitetului Executiv  al Consiliului Popular Argeş.

 Prin decizia civilă nr. 34/R/19.01.2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul 3621/civ/2006, au fost respinse recursurile declarate de reclamantul A. A. şi de M.F.P., decizia tribunalului menţionată mai sus devenind astfel irevocabilă. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că în ceea ce priveşte titlul de proprietate al statului, în baza Decretului 223/1973, asupra imobilelor ce au intrat sub incidenţa acestuia, acesta îl constituie decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular cu nr. 179/1987, ce nu a fost atacată niciodată de reclamant, ci dimpotrivă, a mandatat pe mama sa să ridice suma de bani acordată. Prin urmare în baza HG 11/28.01.1997 de modificare şi completare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a reţinut că apartamentul a fost preluat de la reclamant cu titlu valabil de către stat. Totodată s-a reţinut că pârâţii sunt cumpărători de bună credinţă, conform  art. 1898 alin 1 C.civ., astfel că nu poate interveni nulitatea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu.

 Ca urmare, titlul de proprietate invocat de către reclamant asupra apartamentului revendicat a subzistat până la momentul la care dreptul s-a transmis către Statul român, prin Decizia Comitetului Executiv nr. 179/1987, cu privire la care s-a statuat cu putere de lucru judecat, că a reprezentat un titlu valabil. Subsecvent, dreptul de proprietate asupra apartamentului a ieşit din patrimoniul reclamantului la data deciziei, astfel că, în momentul comparării titlurilor, numai pârâţii mai au act de proprietate, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/1996.

 Susţinerile reclamantului privind viciile de formă şi de fond ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/1996, respectiv nerespectarea condiţiilor legii 112/1995, reaua credinţă a cumpărătorilor, au fost analizate în cadrul litigiului anterior, statuându-se cu putere de lucru judecat că părţile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 3/1996 cu respectarea  tuturor condiţiilor de fond şi formă prevăzute de Legea specială nr. 112/1995, că pârâţii persoane fizice sunt dobânditori de bună credinţă ai apartamentului în litigiu, situat în Piteşti, str. Crinului nr. 7, îndeplinindu-şi obligaţia de plată a contravalorii la data încheierii contractului şi făcând demersuri în vederea clarificării situaţiei juridice a apartamentului.

 Cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, instanţa constată că aceste dispoziţii trebuie aplicate în mod egal pentru toate părţile, cu respectarea şi a dispoziţiilor art.6 alin.1 din Convenţie, respectiv a dreptului la un proces echitabil.

 Astfel, a relua dezbaterea privind valabilitatea titlului statului ar însemna desfiinţarea ansamblului unor proceduri judiciare finalizată printr-o decizie irevocabilă. Procedându-se astfel s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, dreptul pârâţilor la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1 din CEDO ( Brumărescu vs. România).

 O nouă hotărâre ar avea ca efect privarea pârâţilor de drepturile de proprietate pe care o ,, judecată definitivă în favoarea sa” l-ea conferit asupra imobilului.

 O privare de libertate, în conformitate cu această normă se poate justifica numai dacă se poate demonstra efectiv că ea a intervenit din cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege.

 Pentru toate cele ce preced, instanţa urmează să respingă acţiunea în revendicare ca neîntemeiată.

 Potrivit disp. art. 274 C.proc.civ, va obliga reclamanţii la plata către pârâţi a sumei de 5300 lei cheltuieli de judecată ( 2300 lei la fond; 2000 lei în apel şi 1000 lei în recurs, luând în considerare toate cele trei cicluri procesuale).

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 Respinge excepţia inadmisibilităţii.

 Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat.

 Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active.

 Respinge cererea de chemare în judecată  formulată de reclamantul A. A. C.domiciliat în mun. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii D. I. şi D. E. ambii domiciliaţi în mun. Pitesti, jud. Argeş, ca neîntemeiată.

 Obligă reclamantul la plata către pârâţi a sumei de 5300 lei cheltuieli de judecată.

 Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2010.

Preşedinte,

A. R. Grefier,

V. M. ?

1