Acţiune în rectificarea cărţii funciare.Cazuri.Calitate procesuală.

Sentinţă civilă 455 din 28.06.2011


Prin cererea adresata Judecătoriei Orsova şi înregistrată sub nr. 1285/274/2010 la data de 14.10.2010, reclamanta A.M. în contradictoriu cu pârâţii E.P.P, P.C.E., C.L.E., a solicitat  ca prin hotărâre să se dispună  rectificarea  cărţii funciare privind numerele cadastrale 134/1, 134/2/1 şi 134/2/2 în sensul de a dispune radierea dreptului de proprietate a pârâţilor şi intabularea dreptului său de proprietate obţinut prin decizia civilă nr. 54/R pronunţată de Tribunalul Mehedinţi.

In motivarea cererii, în fapt,  a arătat că prin decizia civilă nr. 57/R pronunţată de Tribunalul Mehedinţi s-a constatat dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 681 mp curţi construcţii, iar prin încheierea nr. 1040 din data de 09.08.2004 P.C.E., a radiat dreptul de proprietate al reclamantei  şi a intabulat aceasta dreptul  de proprietate în baza unui  decret de expropriere din anul 1970.

A mai arătat că după obţinerea deciziei civile nr. 57/R s-a prezentat la cadastru  în vederea intabulării dreptului de proprietate în baza acestei decizii, când s-a constatat de către Serviciul Cadastru din cadrul O.C.P.I. Mehedinţi că imobilul menţionat în decizia nr. 57/R se suprapune cu imobilele înscrise în cărţile funciare având numerele cadastrale  134/1 – proprietar P.c.E., C.L.E.,  134/2/1 – proprietar  E.P.P şi 134/2/2 – proprietar E.P.P.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.  33 alin. 1 şi alin. 4 din Legea 7/1996.

La termenul de judecată din 02.11.2010 reclamanta a depus la dosar copia deciziei civile nr. 57/R/21.01.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 228.3/274/2006, iar pârâţii Primăria comunei E. şi C. L. E. a depus la dosar întâmpinare prin care a  invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive atât pentru Primăria comunei E. cât  şi pentru C. L. E., excepţia lipsei de  obiect, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.12.2010 s-a dispus disjungerea precizării de acţiune formulată de reclamantă,  a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie în nume propriu formulată de numitul C.  A. V..

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.01.2011, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a respins excepţia inadmisibilităţii,  s-a respins excepţia lipsei de obiect, a fost unită cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E. P. P., Primăria comunei E. şi Consiliul Local E.

Prin aceeaşi încheiere au fost încuviinţate pentru reclamantă proba cu  înscrisuri şi cu expertiză, iar pentru pârâţi proba cu înscrisuri, a fost numit în cauză expert Istrate Marin, a fost încuviinţată participarea la expertiză a experţilor parte B. Ş.  pentru reclamantă şi P. O. pentru intervenient.

La termenul de judecată din data de 07.06.2011, reclamanta, prin apărător, a formulat precizare de acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de  pârâţi a numiţilor  B.S.S., U.G., P. I., P. I. C. şi E. A..  M..

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.06.2011 s-a  disjuns precizarea de acţiune formulată de reclamantă şi s-a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect rectificare carte funciară, cu termen de judecată la 06.09.2011, în care să figureze ca părţi în calitate de reclamantă A. M. şi pârâţi B. S. S., U.G., P. I., P. I. C. şi E. A.  M..

Prin sentinţa nr 455/28.06.2010 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C.L.E. şi P.c.E., s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu C.L.E. şi P.C.E., ca fiind promovată în contradictoriu cu  o persoană fără calitate procesuală pasivă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E.P.P., s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A.M., în contradictoriu cu pârâţii E.P.P, P.C.E.,, C.L.E., şi intervenientul în nume propriu C.A.V., s-a respins  cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul C.A.V, s-a respins solicitarea reclamantei  şi a intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată, s-a luat act că pârâtele C.L.E. şi P.c.E., nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Orşova a constatat din ansamblul probatoriului administrat în cauză că:

Prin sentinţa civilă nr. 407 din 16.06.2009 pronunţată de Judecătoria Orşova  în dosarul nr.228.3/274/2006 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P. Z. şi E. P. P., respinsă acţiunea  în constatare formulată de reclamanta A. M. în contradictoriu cu pârâtele P. E. şi C. L. E., privind suprafaţa de teren de 681 mp situată în comuna E., zona O., în pct. „În cot vie” cu vecinii: N- J.V., E – Dunărea, S- J. I., V- DN 57.

Prin decizia civilă nr. 57/R/21.01.2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost admis recursul formulat de recurenta reclamantă A. M., modificată parţial s. civ. nr. 407 din 16.06.2009 pronunţată de Judecătoria Orşova, în sensul admiterii acţiunii în constatare  în contradictoriu cu P. E. şi C. L. E., constatându-se că reclamanta  a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 681 mp situată în comuna E., zona O., în pct. „În cot vie” cu vecinii: N- J. V., E – D., S- J. I., V- DN 57, identificat pe schiţa anexă la raport prin punctele 5,6,7,8,9, şi menţinute dispoziţiile hotărârii de fond privitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor P. Z. şi E. P.P..

Prin încheierea c.f. 1453 din data de 21.04.2010 emisă de OCPI M. - BCPI O. a fost respinsă cererea petentei A. M. privind intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru suprafaţa de 681 mp motivându-se că urmare a recepţionării documentaţiei cadastrale aferente acestui  imobil există o suprapunere cu imobilele cu nr. cadastrale nr. 134/1, 134/2/1, 134/2/2.

Raportul de expertiză întocmit  în cauză de expert I. M. (filele 192-195 dosar) a identificat terenul înscris  în decizia civilă nr. 57/R/21.01.2010 a Tribunalului Mehedinţi, a identificat terenurile cu nr. cadastrale nr. 134/1, 134/2/1, 134/2/2, concluzionându-se că terenurile cu nr. cadastrale nr. 134/1, 134/2/1, 134/2/2 au fost concesionate de P. E. şi ulterior cumpărate, după cum urmează: NC 134/1 – Z. P., NC 134/2/1- C. A. V., NC 134/2/2 – E. P.P. că terenul menţionat  în dec. civilă nr. 57/R/21.01.2010 a Tribunalului Mehedinţi se suprapune  planimetric cu terenurile concesionate şi vândute de către P. E. cu nr. cadastrale 134/2/1, 134/2/2, 134/2/3 şi 134/2/4.

In ceea ce priveste exceptia  lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor P. E. şi C. L. E., se apreciaza ca este intemeiata, urmand sa fie  admisa, pentru urmatoarele considerente:

Prin acţiunea  introductivă reclamanta a solicitat  în contradictoriu cu cele două pârâte rectificarea cărţii funciare referitoare la terenurile cu nr. cadastrale nr. 134/1, 134/2/1, 134/2/2, în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtelor cu privire la cele trei suprafeţe de teren.

Instanţa constată că prin contractul de vânzare-cumpărare şi constituire  uzufruct viager autentificat sub nr. 1930/26.08.2005 (fila 94 dosar) C. L. al comunei E. a înstrăinat către numiţii S. S.  şi D. C. W. nuda proprietate  şi respectiv uzufructul privind suprafaţa de teren de 1424 mp ce se dezmembrează din suprafaţa totală de 4125 mp situată în intravilanul comunei E., km 16+800, înscrisă în CF fila  1424 O. V. , cu vecinii : N- P. Z., S-D. A., V. DN 57, E- lac de acumulare.

Pe de altă parte, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2083/20.07.2007 la BNP D. O. (fila 95 dosar) pârâtul E. P.P. a cumpărat de la numiţii S. S.  şi D. C. W. cinci suprafeţe de teren cu nr. cadastrale 134/2, 134/2/1, 134/2/2, 134/2/3 şi 134/2/4, dezmembrate din suprafaţa totală de 1424 mp, aşa cum rezultă din actul de dezmembrare autentificat sub nr. 3146/29.11.2006 (fila 97 dosar).

Faţă de acest act de  înstrăinare instanţa apreciază că pârâtele  nu mai au în proprietate sau în administrare terenul din litigiu, astfel încât nu pot avea nici calitate procesuală pasivă, ştiut fiind că acţiunea  în rectificarea cărţii funciare se cere a fi introdusă în contradictoriu cu titularul dreptului de proprietate, care are înscris dreptul său în cartea funciară,  în cazul de faţă pârâtul E. P. P., aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară  nr. 50459 E., provenită din conversia de pe hârtie a CF 215/N(fila 89 dosar).

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a pârâtului E. P. P., instanţa apreciază că este neîntemeiată, urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Aşa cum s-a arătat mai sus reclamanta solicită  în contradictoriu cu pârâtul E. P. P. rectificarea cărţii funciare cu privire la imobilele nr. cadastrale 134/1, 134/2/1, 134/2/2, acţiune  în rectificare ce reprezintă mijlocul de apărare pe cale judiciară a drepturilor subiective civile, susceptibile de  înscriere  în cartea funciară, care conferă oricărei persoane al cărei drept este vătămat printr-o înscriere inexactă, posibilitatea să solicite înlăturarea inexactităţii şi corelarea înscrierii cu situaţia juridică reală a drepturilor ce formează obiectul înscrierii, acţiune ce nu poate promovată decât  în contradictoriu cu persoana care apare înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate sau al oricărui alt dezmembrământ al dreptului de proprietate.

Astfel, instanţa constată că pârâtul E. P. P. a dobândit de la numiţii S. S.  şi D. C. W. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2083/20.07.2007 la BNP D. O., dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren de 285 mp cu nr. cadastral 134/2/4, 285 mp cu nr. cadastral 134/2/3, 285 mp cu nr. cadastral 134/2/2, 285 mp cu nr. cadastral 134/2/1, 284 mp cu nr. cadastral 134/2, suprafeţe de teren dezmembrate din suprafaţa totală de 1424 mp, aşa cum rezultă din actul de dezmembrare autentificat sub nr. 3146/29.11.2006 la BNP D. O..

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 722/28.06.2010 la BNP T. D. E. (fila 99 dosar) pârâtul E. P. P. împreună cu soţia acestuia a înstrăinat către numitul F. I. M. dreptul de proprietate asupra întregului imobil înscris în CF 50459 E., cu nr. cadastral 134/2/1, reprezentând teren curţi construcţii  în suprafaţă totală de 285 mp, astfel  încât în patrimoniul său au rămas celelalte suprafeţe de teren dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2083/20.07.2007 la BNP D. O..

Din examinarea încheierii de carte funciară nr. 2962/06.07.2010, precum şi din extrasul de carte funciară nr. 50459 E., se constată că în cartea funciară este înscris ca titular al dreptului de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2083/24.07.2007  este pârâtul E. P. P. cu privire la cele cinci suprafeţe de teren dobândite în baza acestui act autentic cu excepţia suprafeţei de 285 mp cu nr. cadastral 134/2/1, proprietatea cumpărătorului F. D. M. şi F. F..

În ceea ce  priveşte fondul cauzei se apreciază acţiunea neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:

Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicată, „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 1.  înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greşit calificat; 3. nu mai sunt  întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au  încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este  în concordanţă cu situaţia reală actuală a  imobilului.”

Încheierea de carte funciară reprezintă decât consecinţa, transpunerea în planul  publicităţii imobiliare a realităţii juridice conţinute de un act administrativ care dacă nu este contestat şi anulat, conferă valabilitate încheierii respective de carte funciară.

Acţiunea  în rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară este acea acţiune în justiţie prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea  tabulară cu situaţia juridică reală a unui imobil.

De regulă, acţiunea  în rectificarea cărţii funciare are caracter accesoriu, deoarece se constituie într-o cerere subsecventă a acţiunii principale care ocroteşte dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea  neconformă situaţiei juridice reale, cu alte cuvinte, ea are un caracter subsidiar grefată pe o acţiune de fond (acţiune  în nulitate sau anularea actului, în simulaţie, în rezoluţiune) şi constă într-o cerere în constatarea nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea.

Din interpretarea disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996 şi din considerentele expuse mai sus reiese că acţiunea în rectificare nu poate fi admisă dacă nu s-a dispus anterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, anularea actului juridic ce a stat la baza înscrierii, a încheierii prin care s-a dispus  înscrierea sau a  înseşi înscrierii efectuată în cartea funciară sau stabilirea unei situaţii conforme cu realitatea, cu alte cuvinte acţiunea în rectificare este o acţiune accesorie grefată pe o acţiune principală care constituie suportul său juridic.

Din conţinutul şi motivele cererii introductive instanţa reţine că reclamanta A. M. solicită rectificarea cărţii funciare privitor la imobilele cu nr. cadastrale 134/1, 134/2/1, 134/2/2, în sensul de a se dispune radierea dreptului de proprietate a pârâtului E. P.P. şi intabularea dreptului de proprietate obţinut de reclamantă prin decizia nr. 57/R/21.01.2010 a Tribunalului Mehedinţi, întemeindu-şi cererea de chemare în judecată pe disp. art. 33 alin.1-4 şi respectiv art. 34 din Legea nr.7/1996, republicată,  motivând în esenţă că imobilul său se suprapune ca amplasament cu imobilele cu nr. cadastrale 134/1, 134/2/1, 134/2/2.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, acţiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greşita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta şi împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acţiunea de fond nu s-a prescris.

Din interpretarea acestui text de lege, instanţa reţine că acţiunea în rectificare îndreptată împotriva terţelor persoane care şi-au înscris un drept real, dobândit cu bună credinţă şi prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărţii funciare este admisibilă numai pentru cazurile de rectificare prevăzute la art. 34 pct. 1 şi 2, respectiv atunci când rectificarea se cere pe  motiv că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil ori dreptul a fost greşit calificat.

Instanţa reţine că pârâtul E. P. P. şi-a  intabulat dreptul de proprietate  în cartea funciară asupra terenului din litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2083/24.07.2007, titlu de proprietate emis în mod valabil şi pentru care la dosarul cauzei nu a fost depusă o hotărâre judecătorească privind anularea  sau constatarea nulităţii absolute a acestuia, astfel încât sub acest aspect motivul invocat de reclamantă nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de disp. art. 34 din legea nr. 7/1996, republicată.

Nu poate fi primită motivarea reclamantei referitoare la aspectul că prin decizia civilă nr. 57/R/21.01.2010 a Tribunalului Mehedinţi a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului din litigiu, în condiţiile  în care  o astfel de hotărâre nu constată o situaţie neconformă cu înscrierea din cartea funciară ci doar este constitutivă de drepturi instituind în favoarea reclamantei, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, de la data începerii posesiei.

În ceea ce priveşte cererea de  intervenţie  în interes propriu formulată de intervenientul C. A. V., instanţa o apreciază neîntemeiată în condiţiile  în care acesta nu invocă pretenţii proprii în legătură cu cererea reclamantei sau un drept al său, ci doar simple apărări de fond prin care vizează respingerea cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 49  C.pr.civilă „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine  invocă un drept al său.”

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 50 alin. 1 coroborate cu disp. art. 112 C.pr.civilă, potrivit cărora cererea de intervenţie trebuie să cuprindă numele şi prenumele părţilor, obiectul cererii, arătarea motivelor de fapt  şi de drept pe care se  întemeiază cererea, arătarea dovezilor şi semnătura, urmează să fie respinsă cererea de intervenţie în interes propriu având în vedere şi soluţia de respingere a cererii introductive.

În raport de soluţiile adoptate cu privire la excepţiile invocate, la acţiunea principală, precum şi la cererea de intervenţie principală, văzând şi disp. art. 274 C.pr.civilă, va lua act că pârâtele C. L. E. şi P. c. E. nu au solicitat cheltuieli de judecată şi va respinge solicitarea reclamantei  şi a intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi anularea ca netimbrat a recursului formulat de reclamantă.