Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Proba elementelor răspunderii civile delictuale

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la data de 22.02.2011 sub nr. 228/274/2011, reclamanta SC T. SA  a chemat în judecată pe pârâtul G. A, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 1763,87 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societăţii reclamante, constând în distrugerea unui cablu magistral de telecomunicaţii, amplasat între staţiile CF Mehadia Veche şi Mehadia Nouă, în data de 30.07.2009.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în data de 30.07.2009, pârâtul G.A, angajat al SC  T.S. SPA Cluj Napoca, în timp ce executa lucrări de curăţare a talajului pentru modernizarea drumului DN7 cu un excavator, a distrus un cablu magistral de telecomunicaţii, proprietatea societăţii reclamante, amplasat între staţiile CF Mehadia Veche şi Mehadia Nouă, la km 409+195. Prin acţiunea neglijentă a pârâtului a fost periclitată siguranţa circulaţiei feroviare, fiind întrerupte toate comunicaţiile ce funcţionau pe acest cablu. Pentru repunerea reţelei de telecomunicaţii în folosinţă s-au  executat lucrări şi a fost deplasat personal de specialitate în zonă , personal care nu are ca atribuţii repararea reţelei ca urmare a  distrugerilor sau a furturilor, ci exploatarea reţelei în condiţii de funcţionare normală. Pentru executarea acestei lucrări au fost necesare şi alte materiale, astfel încât costul total al acestei  operaţii a fost  cuantificat la  suma de 1763,87 lei, conform devizului de pagube nr. SRTc.3/2/1/2554/04.08.2010 şi devizului de pagube nr. SRTc3/2/1 /2554/04.08.2010 întocmit cu această ocazie, în conformitate cu prevederile legale.

Prin ordonanţa din data de 10.12.2010, pronunţată în dosarul nr. 1934/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria  Caransebeş a dispus scoaterea de sub  urmărire penală a pârâtului sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.5 alin.1 din Legea nr. 289/2005, însă prejudiciul suferit de reclamanta nu a fost  recuperat nici până în prezent, latura civilă a  procesului penal rămânând  nesoluţionată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.  998-999 C.civ.

În probaţiune, a propus administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar şi acvirarea dosarului nr. 1934/P/2010 al Parchetului de pe lângă  Judecătoria Caransebeş.

Cererea nu a fost  timbrată, reclamanta fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar în temeiul art. 15 alin.1 lit.o din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 19 şi 20 din C.pr.pen.

Au fost anexate copii de pe următoarele înscrisuri:  ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, deviz  de pagube, deviz estimativ, situaţie executare lucrări, adresele nr. SRTc/3/2/1/25.06.2010, nr.SRTc/3/Z4/164/02.08.2010.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin serviciul registratură, la data de 18.03.2011 prin care a  solicitat anularea acţiunii ca netimbrată iar pe fond respingerea acţiunii formulată de către reclamantă.

În motivare a arătat că este adevărat faptul că la data de 30.07.2010( şi nu 30.07.2009, cum greşit se reţine în cererea introductivă),  executa cu un utilaj mecanic, respectiv un excavator, lucrări de taluzare în cadrul reabilitării DN6-E70 (şi nu DN7, cum din nou  indică greşit reclamanta. La un moment dat utilajul a agăţat un cablu care s-a rupt, cablu care, a aflat ulterior că aparţinea  reclamantei. A menţionat  că acest cablu nu era vizibil, fiind îngropat în pământ şi nici nu era semnalizat în nici un fel pentru a-i atrage atenţia. Pe de altă parte, a arătat pârâtul, a efectuat lucrările  respectiv conform  proiectului de reabilitare a drumului  pe care nu apărea  marcat nici un cablu, respectând întocmai sarcinile  trasate de şeful de şantier şi responsabilii lucrării şi fără a încălca în nici un fel sarcinile de serviciu, aşa cum au fost ele trasate de cei îndreptăţiţi, deci nici într-un caz nu a fost vina sa în  producerea acestui incident. În ceea ce priveşte temeiul juridic a arătat că nu su nt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege  pentru a se putea angaja răspunderea civilă  delictuală pentru fapta proprie – art. 998-999 C.civ. A mai arătat că ar fi trebuit întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa  unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu  precum şi existenţa vinovăţiei  celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. A menţionat  că lipsesc două dintre condiţiile  care trebuie îndeplinite pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală şi anume  existenţa  faptei ilicite şi vinovăţia  sa. A  desfăşurat  doar  activităţile premise de fişa postului, respectând sarcinile trasate şi având în vedere  proiectul de executare a lucrărilor, avizat de organele  competente.

Prin încheierea  din data de 30.03.2011 instanţa a respins excepţia de netimbrare, întrucât potrivit art. 15 alin.1 lit. o din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru cererile privind cauzele penale precum şi cele având ca obiect despăgubiri materiale sau morale rezultate din acestea.

La data de  12.04.2011 reclamanta a depus, prin serviciul registratură,  răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu interogatoriul pârâtului.

La solicitarea instanţei constructorul drumului, J.V.G.C. SpA – T.S. Spa, a comunicat documentele solicitat, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, a depus, prin serviciul registratură, copiile actelor de urmărire penală împreună cu ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

În data de 30.07.2010, pârâtul G.A, în calitate de angajat al T. S. s. I- Sucursala Cluj, a executat cu un utilaj mecanic, respectiv un excavator, lucrări de taluzare în cadrul reabilitării DN 6 – E70. Lucrările făcute de pârât s-au efectuat la intrarea în localitatea Mehadia, la o distanţă de aproximativ 2 m de marginea drumului, la km. rutier 385+30m, unde angajatorul său desfăşura lucrări de modernizare potrivit contractului încheiat cu CNADNR. 

La un moment dat, utilajul condus de pârât a agăţat un cablu magistral de comunicaţii CFR aparţinând reclamantei, amplasat în pământ, între staţiile CF Mehadia Veche şi Mehadia Nouă la km. Cfr 409+195 m., cablul ce s-a rupt, cauzând şi întreruperea comunicaţilor.

Nu rezultă din probe că respectivul cablu ar fi fost semnalizat în vreun fel, iar până la firul liniei de cale ferată a magistralei 900 care tranzitează zona era o distanţă de 129 m.

Pentru repararea şi repunerea în funcţiune a reţelei de telecomunicaţii, reclamanta a efectuat lucrări şi a folosit materiale care au costat în total suma de 1763,87 lei, conform devizelor de pagube nr. SRTc 3/2/1/2554/04.08.2010 şi nr. SRTc 3/2/1/2555 /04.08.2010 (f. 7,8).

Potrivit art. 998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

Deci, pentru a interveni răspunderea civilă delictuală sunt necesare următoarele condiţii : fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia.

Toate aceste cerinţe trebuie dovedite de reclamant, regula generală în materie de probaţiune – cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, aplicându-se şi în această materie.

Reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului, respectiv ruperea cablului de telecomunicaţii CFR, aspect recunoscut şi de pârâtul G.A. şi a prejudiciului constând în contravaloarea lucrărilor de repunere în funcţiune a comunicaţiilor în sumă de 1763,87 lei. Între faptă şi prejudiciu există legătură de cauzalitate, deoarece ruperea cablului de telecomunicaţii este consecinţa faptei pârâtului.

Pentru ca răspunderea civilă a celui ce a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este suficient să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârşit-o, să fi acţionat deci cu vinovăţie. 

În cazul culpei, ca formă a vinovăţiei invocată de reclamantă, criteriu de apreciere este unul obiectiv, adoptându-se ca tip de referinţă omul normal, prudent, completat însă cu elemente subiective, ce ţin de circumstanţele concrete ce decurg din locul, timpul, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, calităţile şi pregătirea subiectului şi alte asemenea circumstanţe.

Prin note de şedinţă reclamanta a justificat comportamentul neglijent sau imprudent al pârâtului prin aceea că acesta nu ar fi ţinut cont de prevederile legale, atât cele referitoare la executarea de lucrări în zona de siguranţă a căii ferate, cât şi de cele existente în materie de construcţii, prin care este instituită în sarcina executantului obligaţia de a obţine toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru astfel de lucrări.

Instanţa reţine că reclamanta, deşi citată cu menţiunea de a propune probe, nu a făcut nici o dovadă că pârâtul a prevăzut rezultatul faptei sale sau dacă nu l-a prevăzut, trebuia şi putea să-l prevadă, în condiţiile în care a acţionat.

Pe de altă parte instanţa mai reţine că obligaţiile privind  obţinerea de avize şi autorizaţiile necesare pentru astfel de lucrări  nu aparţin pârâtului, ci executantului, societatea la care lucra acesta, astfel că nu-i pot fi imputate în măsura în care ar lipsi. Nici susţinerile privind executarea lucrărilor în zona de siguranţă a căii ferate nu pot fi reţinute, deoarece potrivit art. 1 al. 2 din Legea 289/2005, zona de siguranţă a infrastructurii feroviare cuprinde o fâşie de teren în limita a 20 de m de o parte şi de alta a căii ferate, care trebuie obligatoriu semnalizată, or din probe reiese că pârâtul a acţionat la o distanţă de aproximativ 120 de metri de calea ferată.

De asemenea, instanţa mai reţine că nu rezultă din nici o probă că respectivul cablu de telecomunicaţii, ce nu era vizibil, fiind amplasat în pământ, ar fi fost semnalizat în vreun fel sau că pârâtul ar fi lucrat în afara indicaţiilor date de angajator. Împrejurarea că pârâtul a avut efectuat instructajul cu privire la protecţia muncii, este irelevantă şi nu dovedeşte culpa pârâtului în producerea prejudiciului, atâta timp cât acesta a lucrat pe o porţiune de drum - în care angajatorul său desfăşura lucrări de modernizare potrivit contractului încheiat cu CNADNR şi dispoziţiei de şantier.

Cum una din condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv culpa pârâtului nu este îndeplinită, instanţa va respinge acţiunea.

Se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar  cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, deşi aceasta din urmă a căzut în pretenţii potrivit art. 274 C.p.c., va fi respinsă deoarece pârâtul nu a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare