Obligatia de a face

Prin cererea formulată la această instanţă şi înregistrată la nr. 196/292 din 15.01.2009, reclamanta AM i-a chemat în judecată pe pârâţii BP şi BV solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, aceştia să fie obligaţi să-i permită să monteze o poartă de acces (cu lăţimea de 1 metru – cum a precizat în şedinţa publică din 6 aprilie 2009 când cauza a fost soluţionată în fond)  la imobilul proprietatea sa, pe porţiunea de gard aferentă laturii dinspre stradă, privind terenul atribuit în indiviziune forţată reclamantei şi pârâtei BP, situat  în  strada …., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a susţinut că, prin decizia civilă nr. 1510/2003 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III- a civilă, i-a fost atribuită suprafaţa de teren de 938,44 mp, teren situat în strada … din …, în acţiunea ce a avut ca obiect partaj succesoral privind succesiunea autoarei părţilor, CL.

Prin aceeaşi hotărâre, a instanţei de recurs, s-a mai dispus ca suprafaţa de teren de 80,65 mp să le fie atribuită în indiviziune forţată - reclamantei şi pârâtei BP, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar GI şi schiţelor anexe.

Accesul la suprafaţa de teren atribuită în indiviziune şi respectiv la terenul său, este posibil în prezent numai pe o poartă mică montată pe gardul care delimitează terenul pârâtei BP de strada …, situaţie ce determină ca pârâţii în cauză să-i interzică accesul la imobilul proprietatea sa.

Pentru aceste motive a înţeles să formuleze cererea în cauză, în sensul obligării celor 2 pârâţi să-i permită a-şi monta o poartă pe latura dinspre stradă aferentă terenului atribuit în indiviziune.

În dovedire au fost depuse înscrisuri, s-a solicitat audierea martorei IE, pentru a face dovada atitudinii pârâţilor de a-i interzice folosirea porţii amplasată pe gardul aferent terenului proprietatea acestora.

În contradictoriu, pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.

În motivare, pe excepţia invocată, au susţinut că reclamanta a mai sesizat instanţa la data de 25 mai 2005 cu o cerere ce a avut acelaşi obiect, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1876/06 septembrie 2005, în sensul respingerii acesteia, hotărârea  rămânând definitivă şi irevocabilă.

Excepţia puterii de lucru judecat a fost invocată în sensul că, nu mai poate fi pronunţată o altă hotărâre între aceleaşi părţi, în aceeaşi cauză, cu acelaşi obiect.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii reclamantei cu motivarea că există deja o poartă de acces către imobilul proprietatea acesteia dinspre strada …, poartă pe care au folosit-o şi o folosesc în comun, în decursul timpului reclamanta nefiind de nimeni reţinută să o folosească.

De asemenea, latura dinspre strada … a terenului atribuit în indiviziune este foarte mică, iar folosirea în indiviziune a acestui teren implică acordul ambelor coproprietare, solicitarea reclamantei nefiind împărtăşită şi de pârâţi.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 şi art. 166 Cod pr. civilă.

În susţinerea argumentelor invocate în întâmpinare, pârâţii au solicitat audierea martorului CA.

Cu acordul părţilor, în temeiul prevederilor art. 215 Cod pr. civilă, a fost efectuată o cercetare la faţa locului la data de 31 martie 2009, instanţa având în vedere stabilirea dacă situaţia de fapt reţinută în vederea pronunţării sentinţei civile nr. 1876/2005 de către Judecătoria Roşiorii de Vede, rămasă definitivă şi irevocabilă, persistă şi în continuare, având în vedere excepţia autorităţii de lucru judecat invocată.

Analizând probele administrate şi având în vedere şi excepţia invocată, prev. de art. 166 Cod pr. civilă şi art. 1201 Cod civil, instanţa reţine:

Prin decizia civilă nr. 1510/05 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III- a civilă în soluţionarea partajului succesoral privind pe defuncta CL, a fost admis recursul declarat în cauză de AM – reclamanta în speţa de faţă – în contradictoriu şi cu pârâţii BP şi BV.

Ca urmare, a fost modificată sentinţa civilă pronunţată în apel şi schimbată în parte sentinţa civilă nr. 3282/2000 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, ca instanţă de fond.

În consecinţă, reclamantei în speţa de faţă AM, i-a fost atribuită suprafaţa totală de 938,44 mp, din care, 80,65 mp în indiviziune forţată cu pârâta BP, conform raportului de expertiză şi schiţelor anexe întocmite de expert judiciar GI.

Potrivit schiţelor anexe raportului de expertiză, depuse în xerocopie la dosarul cauzei, instanţa reţine că latura dinspre strada …. a terenului atribuit în indiviziune, are lăţimea de 2,40 metri.

Din considerentele sentinţei civile nr. 1876/2005 în temeiul cărora pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la soluţia instanţei de a respinge capătul de cerere formulat de reclamanta AM având ca obiect obligarea pârâţilor să-i permită montarea unei porţi pe latura dinspre stradă a terenului atribuit în indiviziune, se reţine că respingerea cererii a fost determinată de neadministrarea probelor în cauză de către AM, aceasta renunţând la audierea martorilor încuviinţaţi şi, respectiv, la efectuarea unei expertize tehnice.

Pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de legiuitor prin disp. art. 166 Cod pr. civilă şi art. 1201  Cod civil, se impune întrunirea cumulativă a condiţiilor - identitate de părţi în aceeaşi calitate procesuală, identitate de obiect şi de cauză.

În cauza în care a fost pronunţată sentinţa civilă 1876/2005 rezultă că formularea cererii de chemare în judecată la data de 25 mai 2005(potrivit considerentelor acestei hotărâri) a fost determinată de atitudinea pârâţilor de a se opune, până la acea dată, ca reclamanta să folosească poarta amplasată pe latura dinspre stradă a terenului proprietatea acestora.

În speţa ce formează obiectul dosarului nr.196/292/2009 încuviinţarea probei testimoniale şi dispunerea cercetării la faţa locului s-a efectuat de către instanţă în scopul stabilirii dacă împrejurările în raport de care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1876/2005, au persistat şi în continuare.

Coroborând declaraţia martorei IE cu datele constatate de instanţă în contextul cercetării la faţa locului, întreprinsă la 31 martie 2009, date consemnate în procesul verbal întocmit, în ce priveşte îndeplinirea atributelor conferite coproprietarilor suprafeţei de teren atribuită în indiviziune forţată, respectiv: folosinţa coproprietăţii să fie astfel înfăptuită fără să aducă atingere drepturilor egale şi reciproce ale celuilalt coproprietar; folosinţa trebuie să fie înfăptuită în interesul utilizării coproprietăţii forţate, fiecare coproprietar având dreptul de a-l folosi ca şi un adevărat proprietar, instanţa reţine:

Martora IE în calitate de vecină cu imobilele părţilor situate în strada …, şi deci cu terenul atribuit în indiviziune forţată, a susţinut că reclamanta a întâmpinat dificultăţi pentru a pătrunde pe suprafaţa sa de teren încă de la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care acesteia i-a fost atribuit terenul aflat la această adresă şi respectiv terenul atribuit în indiviziune, deseori poarta de acces, amplasată pe latura aferentă terenului pârâtei, neputând-o folosi. A mai susţinut martora că, de multe ori, şi în perioada diurnă a zilei, zăvorul de la poarta mică, pe unde era posibil accesul, era închis, reclamanta neputând să ajungă astfel la locuinţa sa.

Conform datelor din procesul verbal încheiat în baza cercetării la faţa locului, instanţa a constatat că, pe latura dinspre strada … a terenului atribuit în indiviziune, pe toată lungimea terenului de 2,40 metri, este construită de către pârâţi o poartă mare, din scândură.

În împrejurările efectuării cercetării, s-a constatat că nu a fost posibilă deschiderea porţii mari, aceasta având prevăzută către interiorul curţii o bară metalică amplasată pe diagonală, prinsă într-un şurub cu piuliţă şi a cărei desfacere a fost posibilă numai prin utilizarea unei chei şi a unui cleşte, atât piuliţa cât şi şurubul fiind ruginite. De asemenea, această poartă între stâlpul din ciment amplasat către vecinul din partea de sud şi stâlpul de susţinere al acesteia, avea fixată o scândură prinsă în cuie, iar în partea interioară a curţii, imediat lângă poarta respectivă, s-a constatat existenţa unei grămezi de pământ şi nisip ce se întindea pe toată lungimea porţii mari, aspecte care făceau imposibilă mobilitatea acestei porţi. În consecinţă, pătrunderea reclamantei la locuinţa sa, putea fi posibilă numai pe o poartă mică construită pe latura aferentă terenului proprietatea pârâtei.

Pentru considerentele reţinute, apreciind ca nesinceră declaraţia martorului propus de către pârâţi care a susţinut inexistenţa raporturilor tensionate dintre părţi, situaţie contrazisă însăşi din promovarea acţiunii în cauză, instanţa urmează să considere întemeiată cererea formulată de reclamantă, şi, ca urmare, să respingă excepţia lucrului judecat invocată de către pârâţi.

Se mai are în vedere şi jurisprudenţa în materie  - decizia civilă nr. 549/1979 a Tribunalului Suprem - potrivit căreia constituirea porţii de acces, pe terenul aflat în indiviziune, este justificată faţă de poziţia pârâţilor de a nu permite accesul, decizia nr.341/1997 a Curţii de Apel Suceava.

Dispoziţiile art.480 Cod civil prevăd dreptul exclusiv şi absolut al unei persoane de a se bucura şi a dispune de bunul său, însă în limitele determinate de lege, în cazul bunului aflat în coproprietate, exercitarea dreptului de folosinţă şi de administrare, ca atribute ale dreptului de proprietate, trebuind astfel înfăptuite încât să nu afecteze dreptul celorlalţi de proprietate.

În cauză, prin construirea porţii mari de acces numai de către pârâţi pe latura dinspre strada …. aferentă terenului atribuit în indiviziune, poartă care nu putea fi folosită în orice moment şi de către reclamantă, instanţa având în vedere aspectele constatate cu prilejul cercetării la faţa locului, reţinute în procesul verbal încheiat, conduc la concluzia că dreptul reclamantei de a folosi la rându-i suprafaţa de teren atribuită în indiviziune este afectat.

În consecinţă, apreciind şi în cauză aplicarea disp. art. 599 alin.2 Cod civil, ce reglementează drepturile şi obligaţiile în cazul coproprietăţii forţate, care trebuie astfel exercitate încât să nu ,,vatăme„ dreptul celuilalt coproprietar, cererea a fost admisă, cum a fost precizată în şedinţa publică din 06 aprilie 2009.

În temeiul disp. art. 274 Cod pr. Civilă, pârâţii au fost obligaţi să-i plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate în cauză, instanţa apreciind a le aparţine exclusiv culpa în generarea acestor cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare