Penal: Pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege. Incompatibilitatea art.71 şi art.64 lit.a teza i Cod penal cu jurisprudenţa cedo.

Hotărâre 88 din 28.05.2009


INFRACŢIUNI.

Pedeapsa  accesorie a interzicerii dreptului de a alege. Incompatibilitatea art.71 şi art.64 lit.a teza I Cod penal cu jurisprudenţa CEDO.

J U D E C A T A,

Asupra acţiunii  penale de faţă.

Prin rechizitoriul nr.112/P/2009, întocmit la data de 23.03.2009 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, s-a dispus punerea in mişcare a acţiunii penale si trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului D.C.-I., cercetat sub săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002 republicată, constând în aceea că în  seara zilei de 22.01.2009 a condus autoturismul Dacia  ****** pe drumurile publice având o alcoolemie de 1,55 gr  %0 la prima probă şi 1,40 gr.  %0  la cea de a doua probă  recoltată  la interval de o oră.

Pentru dovedirea acestei situaţii de fapt, în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, rezultatul testării cu aparatul  Drager, proces verbal de  prelevare, buletin de  examinare clinică, buletin de analiză toxicologică–alcoolemie nr.74/27.01.2009, declaraţie de martor, coroborate cu recunoaşterea faptei comise de către inculpat atât cu ocazia  audierii sale în cursul urmăririi penale cât şi la prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror.

In faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele mijloace de proba : declaraţia inculpatului D.C.-I. prin care acesta recunoaşte săvârşirea faptei, precum şi declaraţiile martorilor  T.M. şi P.M.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele :

La data de  22.01.2009, ora 22.24, organele de poliţie aflate în exercitarea atribuţiilor aflate în exercitarea  serviciului de patrulare pe raza oraşului Pătârlagele a oprit in trafic autoturismul Dacia  Solenza cu nr. de înmatriculare  ******* condus de inculpatul D.C.-I.

Întrucât conducătorul autor emana halena alcoolică, în prezenţa martorului asistent T.M,, pasager in autoturism a fost testat cu aparatul etilotest  Drager care la poziţia  00051 din 22.01.2009 ,ora 22,24 a indicat  o valoare de  0,75  mg/l alcool pur în aerul expirat .

Inculpatul a fost condus la Spitalul Nehoiu unde la ora  22.55  i-a fost recoltată prima probă de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei ,iar la interval de o oră i s-a prelevat cea de a doua probă.

Prin Buletinul de analiză toxicologică nr.74/27.01.2009 eliberat de Serviciul medico-legal Buzău s-a stabilit că  la ora 22,55  inculpatul prezenta  o îmbibaţie alcoolică de 1,55 gr  %0 , iar la ora  23,55 o îmbibaţie alcoolică de 1,4 gr. %0  .

Cu ocazia audierii inculpatului în faza de urmărire penală, acesta a arătat că în seara zilei de 22.01.2009, în intervalul orar 18,00 – 22,00 a consumat băuturi alcoolice, apoi a condus autoturismul proprietatea sa pe D.N.10 cu intenţia de a se deplasa  în localitatea Mărunţişu.

In drept, fapta inculpatului D.C.-I., constând în aceea că în  seara zilei de 22.01.2009 a condus autoturismul Dacia ******  pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de 1,55 gr  %0 la prima probă şi 1,4 gr. %0  la cea de a doua probă recoltată la interval de o oră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002 republicată.

Infracţiunea săvârşită atrage răspunderea penală a inculpatului, în sensul art.17 din Codul penal.

In consecinţă, instanţa va dispune condamnarea inculpatului, având în vedere la individualizarea pedepsei  criteriile prev. de art.72 cod penal: limitele pedepsei fixate de O.U.G. 195/2002 republicată, pericolul social al faptei (astfel cum rezultă din modul concret de săvârşire, anterior prezentat), urmarea imediată,persoana inculpatului care a recunoscut fapta,  s-a prezentat în faţa instanţei pentru audiere şi nu are antecedente penale .

Pentru aceste motive  instanţa va  aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002 republicată, considerând că aplicarea unei pedepse de un an  închisoare, pentru infracţiunea săvârşită este suficienta pentru reeducarea inculpatului si pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 alin.1 C.pen. De asemenea, instanţa consideră că pericolul  social redus pe care îl prezintă persoana inculpatului, care a arătat ca a înţeles incorectitudinea faptelor sale si le regreta, este suficient de redus, iar executarea pedepsei cu închisoarea in modalitatea suspendării condiţionate a acesteia,reprezintă cea mai adecvată modalitate de reintegrare socială a inculpatului si că scopul pedepsei poate fi atins si fără privarea de libertate a acestuia.

In temeiul art. 71 C.pen., instanţa va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) si b) C.pen., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, (instanţa face aplicarea art. 3 din Protocolul 1 la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului care garantează dreptul de a vota in cadrul alegerilor legislative si a jurisprudenţei CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii, raportate la art. 20 din Constituţia României), pe perioada executării pedepsei.

In baza art. 81 alin. 1 C.pen., va dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen.

In baza art. 81 alin. 1 C.pen. raportat la art. 71 alin. 5 C.pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii stabilite prin prezenta hotărâre, pe un termen de încercare de 3 ani , stabilit conform art. 82 C.pen.

In baza art. 359 C.p.p., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., instanţa va obliga inculpatul la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat , din care 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRAŞTE

În temeiul art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul D.C.-I. la pedeapsa de un an închisoare.

In temeiul art.71 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen., cu excepţia dreptului de a alege in cadrul alegerilor legislative, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri si până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta hotărâre.

In baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 alin.1 C.pen.

In temeiul art. 71 alin 5 din C.p., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

In baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 si 84 C.pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.

In temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei, reprezintă onorariu avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel.