Vizitare minor

A da eficienţă dreptului copilului de a menţine relaţiile personale cu tatăl său presupune şi, conform art.6 lit.c) din Legea nr.272/2004, responsabilizarea acestuia din urmă cu privire la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, aceasta putându-se realiza numai printr-un contact mai îndelungat între părinte şi copil într-un cadru în care cei doi să-şi poată dezvolta armonios şi nestingheriţi ataşamentul reciproc. Acest fapt este de natură să asigure copilului echilibrul psihic afectat prin despărţirea părinţilor săi, fiind esenţial pentru copil ca la această vârstă, la care este deosebit de vulnerabil, să aibă certitudinea că, independent de neînţelegerile dintre adulţi, fiecare dintre ei îl iubeşte şi îl protejează. (sentinţa civilă nr.8252/19.10.2007)

Reclamanta C.C.F.a solicitat instanţei de judecată ca în contradictoriu cu pârâtul M.D.L. să dispună modificarea măsurilor privitoare la dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minora D.I., născută la data de 12.03.2002, în sensul de a i se permite acestuia să-şi viziteze fiica numai o singură zi pe lună şi, în primul an următor rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, numai în prezenţa unor reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, prin cererea depusă la dosar în şedinţa publică de la 12.10.2007, reclamanta şi-a modificat acţiunea, propunând un alt program de vizitare a minorei, respectiv: în prima săptămână din fiecare lună, începând cu ziua de vineri, ora 1800, până duminică ora 1800, cu preluarea copilului de la locuinţa mamei şi readucerea sa în domiciliu de către pârâtul reclamant; iar în perioada concediului de vară 7 zile calendaristice în luna august a fiecărui an, începând cu data de 01 a lunii.

În motivarea cererii, reclamanta arată că prin sentinţa civilă nr.6268/22.10.2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, instanţa de judecată a încredinţat mamei spre creştere şi educare copilul rezultat din căsătorie, iar prin sentinţa civilă nr.1894/09.04.2005 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a stabilit programul în care tatăl îşi putea exercita dreptul de a avea legături personale cu fiica sa, respectiv: la sfârşitul primei şi celei de a treia săptămâni din fiecare lună, de vineri ora 1800 până duminică ora 1800, cu luarea şi readucerea minorei din şi în domiciliul mamei; 10 zile în perioada concediului de vară, fără însă a se specifica perioada exactă; a doua zi a sărbătorilor legale religioase de Crăciun şi de Paşti, de la ora 1000 şi până la ora 1800, cu luarea din şi, respectiv, readucerea copilului în domiciliul mamei la terminarea orelor de program.

Susţine reclamanta că în prezent, atât din motive independente de persoana pârâtului cât şi din motive ce ţin de acesta, se impune restrângerea programului de vizitare, modificarea propusă fiind în interesul superior al copilului.

Referitor la motivele independente de persoana pârâtului, reclamanta arată că s-a recăsătorit, din actuala căsnicie născându-se la data de 26.01.2005 un alt copil, G.C.C., între cei doi copii dezvoltându-se sentimente de afecţiune deosebit de puternice, întreaga familie bucurându-se de unitatea şi consolidarea conferite de ataşamentul deosebit al fiecăruia dintre membrii săi faţă de ceilalţi.

În aceste împrejurări, copiii îşi petrec şi urmăresc să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului împreună, excepţie făcând week-end-urile şi perioada de vacanţă în care D. este luată de tatăl său, aceste întreruperi reprezentând o piedică în realizarea unui program care să servească creşterii, educării şi dezvoltării fizice şi psihice a copiilor deoarece momentele în care cei doi trebuie să fie separaţi generează pentru aceştia confuzie, efectele fiind resimţite la nivelul întregii familii. Susţine reclamanta şi că, adesea, atunci când este nevoită să plece, D. doreşte să rămână angrenată în viaţa familiei actuale, o familie organizată şi un frate mai mic reprezentând pentru ea factori de natură a-i oferi un confort pe care îl conştientizează şi pe care şi-l doreşte şi care îi influenţează în mod pozitiv dezvoltarea fizică şi psihică.

În detalierea motivelor care ţin de persoana pârâtului, reclamanta arată că acesta a dovedit agresivitate necontrolată, fizică şi verbală, inclusiv în prezenţa minorei, dar şi că în repetate rânduri a nesocotit măsurile dispuse de instanţă cu privire la copil.

Susţine reclamanta că pârâtul nu se poate adapta la situaţia generată de actuala sa căsnicie şi de întemeierea noii familii a D., manifestându-se agresiv faţă de întreaga familie şi nesocotind demersurile întreprinse pentru ca exercitarea drepturilor sale cu privire la D. să se realizeze în aşa fel încât copilul să fie ferit de orice traumă şi să resimtă cât mai puţin consecinţele divorţului părinţilor săi. Pârâtul exercită asupra copilului o influenţă negativă de natură a-i primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală, morală şi socială, manifestând iresponsabilitate şi rea credinţă, prioritar pentru el nefiind interesul superior al copilului ci satisfacerea urii pe care o nutreşte faţă de actuala familie a fostei sale soţii.

Cel mai recent incident provocat de pârât s-a petrecut în ziua de 20 aprilie 2007 când, la sfârşitul programului de vizită, a refuzat să o încredinţeze pe D. actualului soţ al mamei, cu toate că fusese înştiinţat, prin intermediul executorului judecătoresc, că în afară de reclamantă şi de soţul acesteia există şi alte persoane împuternicite să o aducă şi să o preia în zilele de vizită. Nu numai că a refuzat să-i încredinţeze copilul, dar pârâtul  l-a şi lovit pe C.A., de două ori, cu pumnul în faţă, fără să ţină cont de faptul că acesta îl avea în braţe pe celălalt copil şi că D. asista la scenă. Cei doi copii s-au speriat şi au început să plângă şi întrucât erau vizibil marcaţi de incident, au fost prezentaţi unui medic neuropsihiatru de la Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu”, ambii fiind diagnosticaţi cu „psihotraumă”. 

În raportul întocmit cu privire la D., medicul arată că a constatat modificări de comportament secundare relaţiei tată biologic – copil, cu repercursiuni distructive în armonia actualei familii precum şi o stare reactivă acută cu tulburări emoţionale secundare psihotraumei din 22.04.2007 (tulburări de somn, plâns nemotivat, irascibilitate), recomandându-se ca în perioada următoare consultului să rămână în actuala familie, după cum cu privire la G. s-a recomandat, pe lângă protecţie emoţională şi tratament psihoterapeutic, menţinerea în familie cu sora sa.

Totodată a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  din cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, D. fiind din nou consultată de specialişti care au inclus-o într-un program special de consiliere şi care au recomandat să nu mai fie predată tatălui până la lămurirea împrejurărilor întrucât incidentul generat de acesta este extrem de nociv pentru amândoi copiii.

Precizează reclamanta că acest incident  nu a fost singular, şi în alte ocazii pârâtul agresându-i soţul şi alţi membri ai familiei, manifestându-se necivilizat şi agresiv şi faţă de ea, inclusiv la locul de muncă, ori abuziv, supraveghindu-i locuinţa, în mai multe situaţii fiind văzut stând ore întregi în faţa imobilului în care locuieşte împreună cu actuala sa familie,

Referitor la nerespectarea măsurilor dispuse de instanţa de judecată pentru exercitarea dreptului de a avea legături personale cu fiica sa, reclamanta arată că, după ce s-a recăsătorit, pârâtul a început să nesocotească programul de vizitare stabilit prin hotărâre judecătorească, prezentându-se la domiciliul său în afara orelor de vizitare şi cerând să vadă copilul, prin această atitudine urmărind să genereze tensiuni între reclamantă şi soţul ei, fără să îl intereseze că astfel de tensiuni pot fi resimţite şi de copii. Într-un final, pârâtul a fost notificat prin executorul judecătoresc, punându-i-se în vedere să respecte măsurile dispuse de instanţa de judecată, acesta răspunzând că alege să răspundă pentru faptele sale.

Într-o astfel de ocazie, în luna octombrie 2006, când pârâtul a reţinut copilul două zile peste week-end şi a refuzat să o aducă acasă, au fost sesizate organele de poliţie, constatându-se că pârâtul o avea pe D. în locuinţa sa şi refuză să o predea familiei sale, ulterior fiind formulată şi plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.307 Cod penal.

Susţine reclamanta şi că, în perioadele în care D. se află la el, pârâtul încearcă să o îndepărteze afectiv de noua familie, vorbind urât despre actualul său soţ şi interzicându-i copilului să îi spună tată, presiunile exercitate determinând schimbări în comportamentul minorei care în zilele imediat următoare vizitelor dă dovadă de neastâmpăr crescut, irascibilitate, dezechilibru emoţional, alternând stări de plâns cu râs.

Precizează reclamanta că, legat de incidentul violent din data de 22.04.2006, D. a spus educatoarei că este foarte dezamăgită de „tati Dan” pentru că „l-a lovit pe tati”, afirmând în acest contest că nu vrea să mai meargă la tatăl biologic pentru că nu vrea să fie dezamăgită, iar în discuţiile purtate cu bona copilul a declarat că este cuminte când este cu pârâtul deoarece îi este frică să nu îl supere, acesta enervându-se foarte tare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.44 din Codul familiei, art.112 Cod procedură civilă.

Cerere timbrată cu suma de 6,00 lei, conform chitanţei nr.6174442/10.05.2007, emisă de  CEC-Ag.Victoria, timbru judiciar 0,3 lei.

În termen legal pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii principale deoarece solicitarea de reducere a programului de vizitare şi a dreptului de a avea legături personale cu fiica sa vine în contradicţie cu dispoziţiile codului familiei şi cu unele decizii ale fostului Tribunal Suprem.

Totodată, a formulat cerere reconvenţională, solicitând să-i fie încredinţată minora sau, în subsidiar, modificarea actualului program de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu aceasta, propunând următorul program de vizitare: de două ori pe lună,în săptămânile 1 şi 3, între orele 1600- 2000, de vineri până duminică; în celelalte zile de sâmbătă şi duminică, în fiecare sâmbătă din săptămânile 2 şi 5 şi duminica în săptămâna a 4-a, de la ora 830 la ora 2000; prima săptămână din vacanţa de iarnă şi a doua zi a Anului Nou; 30 de zile în vacanţa de vară, fie în luna iulie fie în luna august; o săptămână în vacanţa de primăvară şi, atunci când Paştele nu cade în această săptămână, şi în prima zi de Paşti, între orele 830-2000; o zi în fiecare săptămână, miercuri sau joi, între orele 1600 – 2000, cu luarea copilului de la grădiniţă, urmând a-l duce mamei sale la sfârşitul programului.

În cazul respingerii cererii de reîncredinţare, a solicitat şi obligarea reclamantei pârâte să îl anunţe când doreşte să iasă cu fetiţa din  ţară, întrucât soţul acesteia are domiciliul în S.U.A. astfel că există posibilitatea ca acesta să încerce să-l îndepărteze de fiica sa.

Arată pârâtul reclamant că susţinerile fostei sale soţii  nu sunt reale, întrucât niciodată nu a rostit vorbe urâte la adresa actualei familii a reclamantei şi nici nu a încercat să genereze tensiuni între reclamantă şi actualul soţ, a respectat întotdeauna indicaţiile referitoare la sănătatea copilului, iar vinovaţi de incidentul petrecut în luna aprilie sunt reclamanta, care nu a venit să ia copilul, şi soţul acesteia, care a devenit agresiv atunci când l-a informat că nu va da copilul decât mamei sale pentru că nu îi cunoaşte caracterul, comportamentul faţă de fiica sa şi nici natura legăturii dintre el şi copil.

Arată pârâtul reclamant că reclamanta pârâtă nu înţelege că amândoi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copil şi apreciază că incidentul din data de 22 aprilie 2007, care nu trebuie să se repete, a fost premeditat cu mult timp înainte de fosta sa soţie împreună cu actualul soţ, notificările pe care cei doi i le-au expediat prin intermediul executorului judecătoresc făcând parte din această strategie.

În dovedirea susţinerilor reciproce, părţile au solicitat, instanţa încuviinţând, administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu şi testimonială, în cauză fiind audiaţi martorii I.C., P.F.R., L.N. şi D. N..

Totodată, s-a dispus şi s-a efectuat ancheta socială la domiciliile părţilor şi în conformitate cu dispoziţiile art.42 alin.1 din Codul familiei,  art.24  din Legea nr.272/2004 şi  art.1441 Cod procedură civilă a fost ascultată minora D.I., la întâlnirea cu copilul fiind prezent psihologul delegat de Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Sector 2 Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art.31 alin.2 din Legea nr.272/2004,  „exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său”,  principiul interesului superior al copilului prevalând şi în cazul în care, în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de judecată este chemată să hotărască asupra modului în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile  (art.2 alin.3 si art.31 alin.3 din actul normativ).

Fiind singurul criteriu după care instanţa se călăuzeşte pentru a decide cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti, pentru determinarea  sa trebuie să se ţină seama de întregul complex de împrejurări menite să-i asigure o dezvoltare fizică, morală şi intelectuală armonioasă, interesând nu numai posibilităţile materiale ale părinţilor ci şi vârsta copiilor, comportarea părinţilor înainte de separare, gradul de ataşament şi preocupare pe care l-au manifestat faţă de copii, precum şi legăturile afective ce s-au stabilit între părinţi şi copii, precum şi între copii şi alţi membrii ai familiei extinse.

În cauză, în raport de probele administrate, instanţa apreciază că încredinţarea către mamă a minorei corespunde interesului acesteia, neexistând nici un motiv pentru a modifica măsura dispusa de instanta de judecata prin sentinţa civila nr.6268/22.10.2003. Minora este bine integrată în familia sa, îşi iubeşte mult fratele şi este ataşată de actualul soţ al mamei sale, acesta nefăcând nici o diferenţă între propriul său copil şi D. care, de altfel, vorbeşte despre el spunându-i tati Adi. In mod cert, în mediul în care trăieşte în prezent, D. beneficiază de toate condiţiile necesare dezvoltării sale fizice si psihice, familia conferindu-i siguranţa si echilibrul de  care a avut nevoie pentru a depăşi momentul de profundă tulburare emoţională generat de conflictul intervenit intre tatăl biologic si soţul mamei sale, aspect constatat atât de psihiatrii care au văzut-o imediat după incident cât si de aceia care au evaluat-o în timpul programului de consiliere psihologică, toţi recomandând, la momentul respectiv, menţinerea sa în actuala familie.

Stabilitatea şi armonia din familia actuală a lui D., percepute direct sau prin intermediul relatărilor copilului, au fost subliniate şi de două persoane care au petrecut şi petrec cu D. chiar mai mult timp decât părinţii săi, respectiv martorele P.F.R. –directoarea grădiniţei si, pentru un timp, educatoarea grupei din care face parte minora – şi D.N. – bona fetitei pana in luna septembrie a acestui an – şi nici una dintre probele administrate de pârâtul reclamant nu a conturat o alta situaţie de fapt. Dimpotrivă, s-ar putea reţine ca ceea ce l-a determinat pe pârâtul reclamant să reacţioneze agresiv şi să îl lovească pe soţul reclamantei pârâte atunci când acesta a venit împreună cu celălalt copil să o întâmpine pe D., a fost sentimentul de frustrare generat de teama că acest bărbat îl va substitui în viaţa fiicei sale, neputând accepta că între cei doi s-a creat o relaţie tată –fiică.

Fata de cele reţinute, solicitarea paratului reclamant de a-i fi încredinţată minora spre creştere si educare urmează a fi respinsa ca neîntemeiata.

Analizând însă materialul probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor art.14 din Legea nr.272/2004 şi art.43 din Codul familiei, care consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, precum şi a dispoziţiilor art.6 lit.c) din Legea nr.272/2004, potrivit căruia respectarea şi garantarea drepturilor copilului presupune, printre altele, responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa apreciază că pentru valorificarea optimă a dreptului minorei de a menţine relaţii personale cu tatăl sau se impune modificarea actualului program de vizitare astfel încât cei doi să aibă posibilitatea de a petrece, atunci când este posibil, mai mult timp împreună.

Declaraţiile martorilor dar îndeosebi înscrisurile depuse la dosar de reclamanta pârâtă, evidenţiază existenţa relaţiilor conflictuale între părinţii copilului, necontestate şi acutizate în perioada care a urmat incidentului din luna aprilie din cauza refuzului mamei de a permite tatălui să ia copilul şi a promovării celor două acţiuni prin care s-a solicitat suspendarea temporară a exerciţiului dreptului de a avea legături personale cu minora (pe cale de ordonanţă preşedinţială) şi restricţionarea drastică a programului de vizitare (în prezenta cauză), propunându-se iniţial ca pârâtului să i se permită să-şi vadă fiica numai o dată pe lună şi, timp de un an de zile, numai în prezenţa unui angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Incontestabil, comportamentul pârâtului nu poate fi acceptat; nu are nici un drept să pretindă fostei sale soţii explicaţii ori să-i discute deciziile ce privesc viaţa ei şi a copilului câtă vreme nu s-a dovedit că dezvoltarea fizică sau psihică a fiicei sale este în pericol şi nu poate refuza să predea copilul soţului mamei ori unor persoane din familia extinsă, la sfârşitul programului de vizitare, dacă aşa a hotărât reclamanta.

Pe de altă parte, fiind evident că pârâtul nu acceptă, cel puţin deocamdată, că persoane despre care consideră că nu au nici un drept să se afle în preajma fiicei sale, pot rămâne singure cu ea ori chiar să locuiască cu ea în timp ce el are dreptul să o vadă numai după un program strict stabilit, cunoscând sentimentele pe care le are pentru fiica sa, reclamanta ar fi putut să încerce să evite confruntarea între cei doi bărbaţi. Nu era deloc necesar, cel puţin la momentul la care s-a petrecut incidentul, ca pârâtul să fie confruntat cu o realitate pe care nu o acceptă, iar reacţia lui, mai ales după notificările transmise prin executorul judecătoresc ori prin avocat, ar fi trebuit să fie previzibilă pentru reclamantă, dat fiind temperamentul coleric al fostului său soţ.

În contextul relaţiilor conflictuale dintre părinţi, izbucnirea pârâtului nu poate fi considerată abuz emoţional asupra minorei. Evident, copilul a fost afectat şi, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, dezamăgit de comportamentul tatălui său, fără însă ca incidentul să-i fi afectat sentimentele pentru acesta. Astfel, aşa cum a declarat martora P.F., în urmă cu o săptămână, D.i-a spus că „l-a iertat puţin pe tati Dan şi speră să nu se mai întâmple aşa ceva”, afirmaţie făcută după ce, ascultată în prezenţa psihologului, a spus că îşi iubeşte tatăl şi bunicii paterni la fel de mult ca pe mama şi pe „tati Adi” şi, întrebată dacă doreşte să-şi petreacă cu tatăl său o altă perioadă de timp decât în prezent, a răspuns că doreşte să stea cu acesta în toate lunile în care sunt sărbători şi în week-end.

Deşi a fost cooperantă, D. a refuzat să discute despre viaţa ei în cele două familii, spunând numai că doreşte să stea „şi acolo, şi acolo”, fără să aducă nici un fel de argument şi lăsând impresia că doreşte să fie lăsată în pace. La plecare, D.a alergat spre tatăl său, pe care, este adevărat, l-a văzut primul şi apoi s-a îndreptat spre grupul în care se aflau mama, soţul acesteia şi avocatul ales, exprimându-şi şi în acest mod sentimentele faţă de pârât.

În condiţiile în care probatoriul administrat în cauză nu a relevat nici un pericol pentru dezvoltarea fizică ori psihică a minorei atunci când este lăsată în grija tatălui său, reclamanta însăşi modificând cererea introductivă de instanţă, propunând un alt program de vizitare decât cel solicitat iniţial şi justificând restrângerea programului actual îndeosebi prin aceea că D. este foarte ocupată şi petrece puţin timp şi cu actuala sa familie, la stabilirea noului program de vizitare instanţa va urmări nu numai să respecte dorinţa copilului dar, mai ales, să asigure valorificarea optimă a dreptului celor doi, părinte şi fiică, de a menţine relaţiile personale.

În ceea ce priveşte programul obişnuit de vizită, instanţa apreciază că poate fi menţinut cel stabilit anterior, în cele două zile petrecute împreună din două în două săptămâni pârâtul având posibilitatea să realizeze împreună cu fiica sa activităţile pe care şi le propune.

Nu poate fi extins programul aşa cum solicită pârâtul şi nici restrâns la un sfârşit de săptămână pe lună, aşa cum solicită reclamanta, deoarece, în varianta propusă de pârât ar fi negat dreptul minorei de a-şi petrece timpul liber cu mama şi fratele ei, afectând viaţa întregii familii actuale a lui D., iar în varianta propusă de reclamantă s-ar restrânge în mod nejustificat programul cu care copilul s-a obişnuit şi pe care, aşa cum a declarat, şi-l doreşte, starea de agitaţie în care reclamanta pretinde că se află D. atunci când este readusă în domiciliu neputând constitui un argument rezonabil pentru limitarea cadrului programului de vizitare pentru viitor.

În plus, o asemenea măsură ar da naştere la noi incidente ale căror consecinţe nu sunt greu de presupus. A da eficienţă dreptului copilului de a menţine relaţiile personale cu tatăl său presupune şi, conform art.6 lit.c)  din Legea nr.272/2004, responsabilizarea acestuia din urmă cu privire la îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, aceasta putându-se realiza numai printr-un contact mai îndelungat între părinte şi copil într-un cadru în care cei doi să-şi poată dezvolta armonios şi nestingheriţi ataşamentul reciproc. Acest fapt este de natură să asigure copilului echilibrul psihic afectat prin despărţirea părinţilor săi, fiind esenţial pentru copil ca la această vârstă, la care este deosebit de vulnerabil, să aibă certitudinea că, independent de neînţelegerile dintre adulţi, fiecare dintre ei îl iubeşte şi îl protejează.

Este deosebit de grav faptul că D. a perceput existenţa sentimentelor de ură şi aversiune între persoanele pe care le iubeşte şi care trebuie să-i ofere securitate psihică şi morală, iar părinţii săi ar trebui să înţeleagă atitudinea pe care trebuie să o aibă pentru asigurarea binelui copilului lor.

Speranţa, bucuria, încrederea în viaţă sunt sentimentele pe care copilul trebuie să le aibă atunci când se află cu părinţii săi, iar incapacitatea adulţilor de a se comporta într-o manieră civilizată şi conciliantă ori impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, nu pot avea drept consecinţă decât frustrarea afectivă a minorului. Punctele sale de reper la această vârstă – părinţii şi legătura de afecţiune faţă de aceştia – se vor clătina, iar copilul se va simţi nesigur, lipsindu-i un pol important al securităţii sale (afecţiunea unuia dintre părinţi), indiferent cât de mult şi-ar dori şi ar încerca celălalt părinte să umple acest gol.

De aceea, instanţa apreciază că se impune extinderea programului de vizită în perioada verii de la cele 10 zile stabilite atunci când D. avea doi ani, la 15 zile, în intervalul cuprins între 1 şi 15 august, activităţile în care poate fi antrenată la această vârstă fiind mult mai multe. Totodată, se impune modificarea programului de petrecere a sărbătorilor de iarnă şi a vacanţei de Paşti, evenimente deosebite atât pentru copil cât şi pentru părinţi, pentru a asigura minorei posibilitatea de a se bucura pe deplin de satisfacţiile pe care le oferă şi fără a condiţiona ceilalţi membri ai familiei de respectarea dreptului de vizită.

Cât priveşte solicitarea pârâtului reclamant de obligare a reclamantei pârâte să îl anunţe când doreşte să iasă cu fetiţa din ţară, aşa cum este argumentată, în sensul că există riscul să piardă legătura cu minora pentru că aceasta poate fi trecută pe paşaportul mamei şi, astfel, să fie scoasă din ţară fără ştirea sa, cererea este neîntemeiată întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art.18 alin.2  din Legea nr.272/2004, deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi, eventualele neînţelegeri cu privire la exprimarea acestui acord soluţionându-se de instanţele de judecată.

Faţă de considerentele expuse, instanţa urmează să admită în parte acţiunea principală modificată şi cererea reconvenţională şi să încuviinţeze ca dreptul reclamantului de a avea relaţii personale cu copilul să se exercite conform următorului program:

-lunar, în prima şi a treia săptămână, de vineri ora 1800 şi până duminică ora 1800, cu luarea şi aducerea copilului la/ de la domiciliul mamei;

-15 zile în vacanţa de vară, între 1 august şi 15 august;

-o săptămână în vacanţa de iarnă, alternând săptămâna Crăciunului (22 decembrie – 28 decembrie) cu aceea Anului Nou (28 decembrie – 3 ianuarie), în primul an copilul urmând a petrece Crăciunul cu mama sa;

-o săptămână în vacanţa de paşti, la fiecare doi ani, în primul an copilul urmând a petrece Paştele cu tatăl său.

În conformitate cu dispoziţiile art.276 din Codul de procedură civilă, va compensa în totalitate cheltuielile de judecată.

Domenii speta

Spete similare