Admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială.Condiţii

Sentinţă civilă 1010 din 31.01.2012


Reclamanta A.R. a chemat în judecată pe pârâtul A.I.  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa , pe cale de ordonanţă preşedinţială, fără citarea pârâtului, încredinţarea  provizorie a minorului A.S.A. născut la data de 12 iulie 2003 până la soluţionarea dosarului de  divorţ înregistrat sub nr.x/2011 .

In fapt, reclamanta a solicitat în cadrul dosarului x/2011 , ca şi capăt de cerere  accesoriu încredinţarea minorului S.A. aflat la o vârstă fragedă ce a rezultat din relaţia de căsătorie derulată cu pârâtul.

De la momentul promovării acţiunii de divorţ ,datorită relaţiilor tensionate  dintre

reclamantă, pârât şi părinţii acestuia  cu care părţile locuiau împreună  în oraşul Pătârlagele, reclamanta şi-a mutat domiciliul în oraşul Nehoiu,închiriind un apartament, mutându-se împreună cu minorul faţă  de care  este într-o relaţie  deosebit de puternic afectuoasă, iar acesta la rândul său fiind ataşat de mama sa. De altfel, pârâtul  a fost o perioadă mai mare de timp plecat de lângă minor, iar bunicii paterni fiind preocupaţi de întreţinerea relaţiilor dintre soţi , decât de o mediere şi restabilirea unui climat propice  dezvoltării minorului.

S-a mai arătat că  din acest motiv reclamanta a fost nevoită să se mute din domiciliu pentru a reface minorului un climat stabil şi normal pentru dezvoltarea sa armonioasă, în aceste condiţii subzistând urgenţa în a solicita  încredinţarea în mod provizoriu a minorului pentru o bună desfăşurare a vieţii sociale.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art.581 şi  urm.din codul de procedură civilă coroborat  cu art.613 alin.2 cod procedură civilă.

In dovedirea acţiunii au fost depuse la dosarul cauzei,în copie ,următoarele înscrisuri: certificatul de naştere ale minorului,cererea de chemare în judecată ce formează  obiectul dosarului x/2011 şi declaraţia semnată de numitul Galan Emil din care rezultă  că reclamanta  locuieşte cu chirie în apartamentul moştenit de acesta şi cartea de identitate a reclamantului.

Procedura s-a desfăşurat fără citarea părţilor.

Analizând  actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Din relaţia de căsătorie  a părţilor a rezultat minorul S.A. născut la data de 12.07.2003 .

Datorită  neînţelegerilor dintre soţi reclamanta  a fost nevoită să se mute din domiciliul comun în prezent stabilindu-se în oraşul Nehoiu unde locuieşte cu chirie.

 Reclamanta a promovat acţiune de divorţ ce formează obiectul dosarului x/2011 solicitând ca minorul să-i fie încredinţat spre creştere şi educare,minorul fiind ataşat de mamă şi beneficiind de un climat stabil şi normal pentru dezvoltarea sa.

In raport cu cele reţinute instanţa apreciază că acţiunea  promovată de reclamantă este întemeiată  apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile de  admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială prev. de art.581 c.p.civilă.

Astfel prima condiţie care justifică folosirea ordonanţei preşedinţiale este  urgenţa , ceea ce înseamnă că pentru încuviinţarea unei ordonanţe este necesar ca instanţa să constate  una dintre cele trei situaţii arătate de art.581 cod procedură civilă şi anume  măsura solicitată să fie necesară „pentru păstrarea unui drept care  s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente  şi care nu s-ar putea repara , precum

şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi  cu prilejul unei executări „.

In speţă, este dovedită urgenţa în promovarea acţiunii în condiţiile în care aşa cum s-a reţinut ,părţile sunt despărţite în fapt,reclamanta locuind împreună cu minorul  într-un apartament  din oraşul Nehoiu, pe care l-a închiriat ,iar până la soluţionarea acţiunii de divorţ minorul  trebuie să se afle în grija unui părinte.

A doua condiţie de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale o reprezintă cerinţa ca măsura luată de instanţă să aibă caracter vremelnic. Astfel ,pe această cale , nu se pot lua măsuri definitive care să rezolve în fond  litigiul dintre părţi , deoarece ordonanţa  preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor. In condiţiile în care s-a promovat acţiune de divorţ în cadrul căreia reclamanta solicită şi încredinţarea minorului , instanţa apreciază că şi această condiţie este  dovedită.

In ceea ce priveşte cea de a treia condiţie  de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale  şi anume neprejudecarea fondului , aceasta decurge din condiţia  vremelniciei măsurii dispuse, precum şi din prevederea legală potrivit căreia ordonanţa va putea fi dată  chiar şi atunci când există judecată asupra fondului. Datorită faptului că  ordonanţa presupune urgenţă şi luarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu poate prejudeca  fondul dreptului dar, pentru ca hotărârea pe care o dă  să nu fie una arbitrară , este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să „pipăie”fondul. Si cu privire la această

condiţie , se apreciază că este îndeplinită având în vedere şi dispoz.art.613 alin.2 cod procedură civilă. 

Faţă de cele expuse instanţa apreciază că  sunt îndeplinite condiţiile  prev. de art.581 c.p.civilă astfel că urmează să admită cererea şi să încredinţeze provizoriu reclamantei pe minorul  S.A. până la soluţionarea dosarului de divorţ.

In temeiul art.274 c.p.civilă  urmează să ia act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.

MMG

3

Domenii speta