Infractiunii de „furt calificat” prev. de art.208 al.1 si 4 – art.209 alin.1 lit. „a”, „g” si „i” Cod Penal

Sentinţă penală 350 din 16.03.2007


Sentinta penala nr.  350 /16 Martie 2007

Asupra cauzei penale de fata

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Piatra Neamt s-a  pus  in  miscare  actiunea  penala  si  au  fost  trimisi  in  judecata inculpatii M.I, pentru savârsirea infractiunii de „furt calificat” prev. de art.208 al.1 si 4 – art.209 alin.1 lit. „a”, „g” si „i” Cod Penal, si B.E pentru  savârsirea infractiunilor de „furt calificat” prev. de art.208 al.1 si 4 – art.209 alin.1 lit. „a”, „g” si „i” Cod Penal si de „conducere  pe  drumurile  publice  a  unui  autovehicul  de  catre  o  persoana fara  permis  de  conducere”  prev de  art. 78 al.1  din O.U.G. nr.195/2002.

Prin actul de sesizare al instantei s-a retinut, în fapt, ca în noaptea de  29/30 aprilie 2006 inculpatii M.I si B.E, folosind chei potrivite au patruns în curtea unui atelier al S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt situat în municipiul Piatra Neamt, strada Depoului, numarul 5, au fortat apoi usa de la o baraca si au luat din interior mai multe scule electrice si role de cablu, în scopul  însusirii  pe  nedrept a acestor bunuri. Inculpatii au încarcat apoi bunurile anterior indicate în autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt ce se afla parcat în curtea societatii si le-au transportat în comuna Girov, judetul Neamt, încercând sa le valorifice prin intermediul lui A.I. S-a retinut totodata ca inculpat B.E, desi nu poseda permis de conducere eliberat de autoritatile române competente, a condus autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt pe drumurile publice (pe distanta Piatra Neamt – Girov) în noaptea de  29/30 aprilie 2006.

La retinerea situatiei de fapt expuse au fost avute in  vedere  probele  administrate in  cursul  urmaririi penale, respectiv :

 - declaratiile inculpatilor

- plângerea S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt .

- declaratiile date de G.R, administrator al societatii.

- declaratiile lui A.I.; C.C ;G.C; R.M ;

- dovezi ridicare – predare bunuri sustrase

- adresa  cu  nr.75931  din  13 iunie 2006  a  S.P.C.R.P.C.I.V. Neamt, atestând  ca  inculpatul B.E nu  figureaza  în  evidente ca fiind  posesor de permis conducere eliberat de autoritatile române competente

În cursul  judecarii  cauzei  s-au administrat urmatoarele probe:

- au fost audiati inculpati M.I. si B:E, ambii recunoscând savârsirea faptelor retinute în sarcina lor prin actul de sesizare al instantei

- au  fost  audiati în calitate de parti vatamate C.C si G.C(filele 18 si 27 dosar fond).

- a  fost  audiat în calitate de martor A.I. (fila 31 dosar fond).

- fata de sustinerile inculpatului M.I. ca în noaptea de  29/30 aprilie 2006 a condus si el autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt pe distanta Girov - Piatra Neamt, s-a solicitat S.P.C.R.P.C.I.V. Neamt sa precizeze daca inculpatul mentionat figureaza în  evidente ca fiind  posesor de permis conducere eliberat de autoritatile române competente. Relatiile solicitate au fost comunicate de  I.P.J. Neamt – S.P.R., atestând  ca  inculpatul  M.I. nu  figureaza  în  evidente ca fiind  posesor de permis conducere eliberat de autoritatile române competente (fila 32 dosar fond);

- partea civila G.G, identificat de functionarii Biroului Arhiva al Judecatoriei Piatra Neamt, a depus la dosar în cursul judecarii cauzei un înscris prin care preciza ca i-a fost acoperit prejudiciul cauzat prin faptele pentru care au fost trimisi în judecata inculpatii M.I si B.E (fila 31 dosar fond). 

Analizând  probatoriul administrat în  cursul  urmaririi penale  si  în  cursul  judecarii  cauzei instanta  retine ca  deplin probata  urmatoarea  situatie  de  fapt: 

- M.I lucra în aprilie 2006 ca zidar la S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt. Nemultumit de salariul primit de la administratorul societatii comerciale la care lucra inculpatul M.I a decis sa sustraga bunuri apartinând  S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt pe care apoi sa le vânda pentru a-si rotunji veniturile. În acest scop, la 29 aprilie 2006, acesta a contactat pe B.E, prieten de-al sau, spunând acestuia ce intentiona sa faca, iar B.E a fost de acord sa sustraga bunuri apartinând  S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt actionând împreuna cu M.I . În aceeasi zi, dupa lasarea întunericului (orele 23), cei doi inculpati s-au deplasat împreuna catre sediul S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt, judetul Neamt. Inculpatii au fortat o usa din lemn ce asigura accesul în un atelier, si, din încaperea în care au patruns în modul anterior descris, acestia au luat mai multe chei de la alte încaperi. Cu una din cheie luate din atelier inculpatii au descis usa ce asigura accesul în o magazie si, din interior, acestia au luat urmatoarele bunuri apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt: o bormasina marca "Bosch" ; un aparat de sudura ; o rola cablu electric ; o cumpana ; un flex marca "Makita"; o alta bormasina marca "Bosch"; un acumulator pentru bormasina electrica; un polizor unghiular marca "Bosch". Bunurile mentionate, evaluate de reprezentantii legali ai S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt la suma totala de 6790 lei (fila 5 dosar urmarire penala), au fost încarcate de inculpati în autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt ce se afla parcat în curtea societatii cu cheile în contact. Inculpatii, folosind cheile autoturismului mentionat, au pus în miscare autoturismul, au transportat bunurile luate de la sediul societatii în comuna Girov, judetul Neamt, au lasat bunurile anterior indicate la A.I (un cunoscut al acestora) si s-au reîntors la sediul S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt lasând autoturismul cu care transportasera bunurile la locul de unde îl luasera (inculpatii sperau ca procedând astfel vor întîrzia o vreme descoperirea luarii unor bunuri ale societatii). Autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP a fost condus, potrivit sustinerilor inculpatilor (filele 19 si 20 dosar fond), pe distanta Piatra Neamt - sat Turturesti de catre B.E iar pe distanta sat Turturesti - comuna Girov, judetul Neamt, de catre M.I, desi nici unul din inculpati nu poseda permis de conducere eliberat de autoritatile române competente. De vânzarea bunurilor sustrase de inculpati s-au ocupat Ai si M.I.

Astfel:

- o bormasina marca "Bosch", un aparat de sudura, o rola cablu electric si o cumpana au fost vândute de M.I si C.C., faraca acesta din urma sa cunoasca provenienta ilicita a bunurilor, contra sumei de 520 lei. Bunurile mentionate au fost ridicate în cursul urmaririi penale de la C.C. fiind restituite administratorului S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt (dovezi ridicare - predare bunuri sustrase aflate la filele 8 - 10 si 16 – 18 dosar urmarire penala). C.C a primit în cursul urmaririi penale de la B.E suma de 200 lei din suma totala de 520 lei platita lui M.I ca pret al bunurilor restituite ulterior partii vatamate S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt, acesta precizând ca solicita obligarea inculpatilor la plata diferentei neachitate de 320 lei (fila 15 dosar urmarire penala; fila 18 dosar fond). Inculpatii, audiati în sedinta publica din 05 ianuarie 2007, au declarat ca sunt de acord a achita suma solicitata de C.C.(filele 19 si 20 dosar fond).

- prin intermediul lui A.I. au fost vândute lui G.C un flex marca "Makita" si cea de a doua bormasina marca "Bosch" contra sumei de 135 lei. Bunurile mentionate au fost ridicate în cursul urmaririi penale de la G.C fiind restituite administratorului S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt (dovezi ridicare - predare bunuri sustrase aflate la filele 8 - 10 si 21 – 22 dosar urmarire penala). În cursul judecarii cauzei A.Ia restituit lui G.C suma de 135 lei platita de acesta ca pret al bunurilor restituite ulterior partii vatamate S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt (fila 31 dosar fond).

-  un acumulator pentru bormasina electrica a fost remis de M.I lui R.M. pentru ca acesta sa verifice daca functioneaza si apoi sa îl cumpere. Bunul mentionat a fost predat în cursul urmaririi penale de R..M

- A.I., în cursul urmaririi penale, a predat administratorului S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt  un polizor unghiular marca "Bosch" pe care nu a reusit sa îl valorifice (filele 11 - 12 dosar urmarire penala).

Având în vedere ca bunurile sustrase de inculpatii M.I si B.E. în noaptea de 29/30 aprilie 2006 au fost integral recuperate S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt, G.R a precizat ca nu mai are pretentii civile împotriva inculpatilor (fila 7 verso dosar urmarire penala).

La retinerea situatiei de fapt expuse instanta a avut în vedere ca:

- inculpatii M.I si B.E., audiati atît în cursul urmaririi penale cât si în cursul judecarii cauzei, au descris amanuntit faptele savârsite în noaptea de 29/30 aprilie 2006, unele detalii din relatarea acestora neputând, cu certitudine,sa fie cunoscute decât de autorii faptelor (filele 28 si 32 dosar urmarire penala; filele 19 si 20 dosar fond).

- partea vatamata C.C. si martorii R.M. si A.I arata ca au primit de la inculpati bunuri ce ulterior s-a dovedit a apartine S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt, bunuri ce au fost ridicate de la cei mentionati si predate partii vatamate (dovezi predare bunuri sustrase aflate la filele 8 - 10 dosar urmarire penala).

- adresele nr.75931  din  13 iunie 2006  a  S.P.C.R.P.C.I.V. Neamt si nr.125438  din  20 februarie 2007  a  I.P.J. Neamt – S.P.R atesta  ca  inculpatii M.I. si B.E nu  figureaza  în  evidente ca fiind  posesori de permis conducere auto eliberat de autoritatile române competente.

 În drept:

- faptele inculpatilor de a fi sustras  în noaptea de 29/30 aprilie 2006 din o magazie situata în municipiul Piatra Neamt, strada Depoului, numarul 5, judetul Neamt, imobil în care au patruns prin efractie si folosind chei potrivite, actionând împreuna,  unelte electrice si o rola de cablu electric apartinând S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt (bunuri evaluate de reprezentantii legali ai partii vatamate la suma totala de 6790 lei), precum si de a fi luat în aceleasi împrejurari autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP apartinând aceleiasi societati comerciale în scopul folosirii acestuia pe nedrept - realizeaza, în cazul fiecarui inculpat,  elementele constitutive  ale  infractiunii  de „furt calificat” prev. de art.208 al.1 si 4 – art.209 alin.1 lit.„a”, „g” si „i”  Cod Penal.

-  faptele inculpatilor de a fi condus în noaptea de 29/30 aprilie 2006 autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP pe drumurile publice (pe distanta Piatra Neamt - sat Turturesti, respectiv pe distanta sat Turturesti - comuna Girov, judetul Neamt) desi nici unul din inculpati nu poseda permis de conducere eliberat de autoritatile române competente - realizeaza, în cazul fiecarui inculpat,  elementele constitutive  ale  infractiunii  prev. de prev de  art. 78 al.1  din O.U.G. nr.195/2002.

În sedinta publica din 16 martie 2007, având în vedere sustinerea inculpatilor ca au condus ambii în noaptea de 29/30 aprilie 2006 autoturismul marca „Dacia” înmatriculat sub nr. NT-01-NFP pe drumurile publice (pe distanta Piatra Neamt - sat Turturesti, respectiv pe distanta sat Turturesti - comuna Girov, judetul Neamt) cum si adresele nr.75931  din  13 iunie 2006  a  S.P.C.R.P.C.I.V. Neamt si nr.125438  din  20 februarie 2007  a  I.P.J. Neamt – S.P.R atestând ca  inculpatii nu  figureaza  în  evidente ca fiind  posesori de permis conducere auto eliberat de autoritatile române competente, reprezentantul Ministerului Public a precizat ca solicita extinderea procesului penal fata de inculpat  M.I.cu privire la savârsirea infractiunii prev. de art.78 al.1 din O.U.G. 195/2002 si ca pune în miscare actiunea penala fata de inculpat Munteanu Ion cu privire la aceasta infractiune.

Instanta, în baza art.336 alin.1 lit.„a” Cod procedura penala, apreciind ca întemeiata solicitarea reprezentantul Ministerului Public fata de sustinerile inculpatilor  si de actele aflate la dosar, a procedat la extinderea procesului penal cu privire la savârsirea infractiunii prev. de art.78 alin.1  din OUG 195/2002 de catre inculpat M:I .inculpatul M.I.a precizat, prin aparator delegat din oficiu, în aceeasi sedinta publica, ca nu are de formulat probe cu privire la fapta pentru care s-a extins procesul penal.

 La individualizarea judiciara a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatilor pentru infractiunile savârsite în noaptea de 29/30 aprilie 2006  instanta va avea  în vedere prev. art.72 C.Pen. cum si  datele ce  tin de persoana acestora.

Retinând, pe de o parte, ca infractiunile savârsite de  inculpati prezinta un grad de pericol social ridicat, având în vedere circumstantele în care au fost acestea savârsite (pe timpul noptii, actionând împreuna, prin efractie si profitând de faptul ca inculpatul M:I: cunostea, ca si angajat al partii vatamate, configuratia sediului acesteia, aspect de natura a usura savârsirea infractiunilor) precum si urmarile produse (a fost cauzat partii vatamate un prejudiciu în suma totala de 6790 lei; inculpatii, conducând un autoturism pe drumurile publice fara a poseda cunostintele necesare conducerii în siguranta a unui autovehicul, aspect atestat doar prin parcurgerea etapelor necesare dobândirii permisului de conducere, au periclitat siguranta circulatiei rutiere), iar, pe  de  alta parte, ca inculpatii nu a mai savârsit infractiuni (astfel cum rezulta din fisele de cazier judiciar ale  acestora aflata la filele 26 si 31 dosar urmarire penala) si ca acestia au avut o atitudine procesuala sincera, de  natura  a  usura  aflarea  adevarului,  instanta apreciaza ca aplicarea unor pedepse ale  închisorii  având cuantumuri  coborâte sub  minimul special prevazut de textul sanctionator va conduce la realizarea  scopului  preventiv si  sanctionator  al  fiecarei pedepse în parte(retinând  în  favoarea  inculpatilor circumstanta atenuanta prev. de art. 74 lit. „c” Cod penal si dând  eficienta  prev.  art.76 Cod Penal).

În  baza  art.33 lit. „a” – art.34 lit. „b” Cod Penal instanta urmeaza a contopi  apoi pedepsele  aplicate  inculpatilor  prin  prezenta  sentinta  penala, iar  acestia vor executa pedeapsa  mai  grea (aceea având cuantumul mai ridicat) ca pedeapsa  rezultanta. 

În baza art.71 al.2 Cod Penal instanta urmeaza a  interzice inculpatilor exercitiul  drepturilor  prev. de art.64 lit. „a” teza II si „b” Cod Penal pe  durata executarii pedepselor rezultante aplicate acestora prin prezenta sentinta penala.

Retinând  ca inculpatii nu au antecedente penale cum si ca acestia au avut o atitudine procesuala constant sincera, instanta apreciaza ca scopul  educativ  al  pedepselor rezultante aplicate acestora  poate  fi  realizat  si  fara executarea lor efectiva.

În consecinta, în baza art.81 Cod penal, instanta  va  dispune  suspendarea conditionata a executarii pedepselor rezultante  aplicate  inculpatilor prin prezenta sentinta penala pe durata unor termene de încercare determinate conform dispozitiilor art.82 Cod Penal.

În baza art.71 al.5 Cod Penal - instanta urmeaza a suspenda executarea pedepsei accesorii a  interzicerii  exercitiului  drepturilor prev. de art.64 lit. „a” teza II si „b” Cod Penal aplicata inculpatilor prin prezenta sentinta penala.

În baza art. 359 Cod procedura penala instanta va atrage atentia  inculpatilor asupra  dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage  revocarea  suspendarii  conditionate a executarii pedepsei.

Având în vedere precizarile facute în latura civila a cauzei de partile vatamate instanta urmeaza a constata acoperit prin restituire si prin plata prejudiciul cauzat partilor vatamate mentionate prin infractiunile savârsite de inculpati .

Partea vatamata C.C. s-a constituit parte civila în procesul penal solicitând obligarea inculpatilor la plata sumei de 320 lei reprezentând suma de bani neachitata înca din pretul bunurilor cumparate de la inculpat M.I si restituite ulterior partii vatamate S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt (fila 15 dosar urmarire penala; fila 18 dosar fond).

Instanta, analizând actiunea civila formulata de partea civila C.C.raportat la situatia de fapt anterior expusa si la împrejurarea ca inculpatii au declarat ca sunt de acord a achita suma solicitata de partea civila mentionata , o retine ca întemeiata urmând a o admite. Astfel prin infractiunile savârsite de inculpati în noaptea de 29/30 aprilie 2006 a fost cauzat, mediat, si partii civile C.C. (cumparator de buna - credinta al unora dintre bunurile sustrase de inculpati de la S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt, bunuri ce au fost restituite ulterior partii vatamate mentionate) un prejudiciu patrimonial determinat constând în suma de bani platita de acesta ca pret al bunurilor restituite S.C. Raditrix S.R.L. Piatra Neamt. Din prejudiciul cauzat prin faptele inculpatilor C.C. a recuperat în cursul urmaririi penale suma de 200 lei, ramânând de recuperat suma de 320 lei, suma ce inculpatii au fost de acord a o plati partii civile mentionate (art.270 Cod Procedura Civila).

În consecinta, având în vedere cele expuse, constatând întrunite în cauza toate conditiile raspunderii civile delictuale, în baza art.14 Cod procedura penala, art.346 Cod procedura penala, a a art.998 – 999 Cod Civil si a art.1003 Cod Civil, instanta urmeaza a admite actiunea civila formulata de partea civila  C.C si a obliga pe  inculpati, în solidar, sa plateasca partii civile mentionate suma de 320 lei, reprezentând despagubiri civile cu caracter patrimonial.

În baza art. 189 Cod procedura penala - instanta urmeaza a dispune avansarea onorariilor aparatorilor desemnati din oficiu inculpatilor în cursul judecarii cauzei din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Neamt.

În  baza art. 191 al.1 Cod procedura penala instanta va obliga  pe inculpati (condamnati pentru savârsirea  infractiunilor prev. de art.208 al.1 si 4 – art.209 alin.1 lit. „a”, „g” si „i” Cod Penal si de art. 78 al.1  din O.U.G. nr.195/2002) la  plata  cheltuielilor  judiciare avansate  de  stat  în  prezentul  proces  penal (cheltuieli  pentru  efectuarea actelor de  procedura, pentru administrarea  de  probe si pentru remunerarea aparatorilor desemnati din oficiu inculpatilor în cursul judecarii cauzei).