Nemotivarea soluţiei. Consecinţe
Când nu se motivează soluţia dată, se impune casarea cu trimiterea cauzei.
Curtea de Apel Iaşi, decizia comercială nr.303 din 1 septembrie 2008
Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de S.C. „R.COM” SRL Vaslui contra sentinţei civile nr. 164/F din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Vaslui – judecător sindic, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că, deşi s-a formulat contestaţie din partea pârâtei, care s-a respins, nu s-a motivat în nici un mod această soluţie.
În contestaţie s-a menţionat că datoria pretinsă nu este certă, lichidă şi exigibilă, că soluţia s-a adoptat cu ignorarea probelor, fără să se aplice corect legea.
Verificându-se aspectele relevate, s-a constatat că într-adevăr contestaţia s-a respins fără nici o motivare, încât sub acest aspect hotărârea este lovită de nulitate, în sensul art. 304 pct. 7,9 şi art. 312 pct. 5 C.pr.civ.
În contextul dat, recursul este întemeiat, cauza fiind trimisă spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru a fi valorificate corespunzător probele, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, urmând a se motiva hotărârea faţă de cele solicitate de părţi.
Curtea de Apel Suceava
CERERE DE RECUNOAŞTERE ŞI EXECUTARE ÎN ROMÂNIA A UNEI HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI STRĂINE. AGRAVAREA SITUAȚIEI CONDAMNATULUI
Tribunalul Maramureș
După cum rezultă din dispoziţiile art. 1522 Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă, prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, notificare care i se comunică, de principiu prin executor judecătoresc
Curtea de Apel Târgu Mureș
Art.129 Cod procedură civilă. Rolul activ al instanţei în clarificarea temeiului juridic al acţiunii, în stabilirea cadrului procesual dedus judecăţii, al obiectului cauzei.
Judecătoria Sectorul 4 București
Plângere condamnat
Curtea de Apel Târgu Mureș
Soluţionarea cauzelor penale. Consecinţele nesemnării minutei de către unul di judecători. Incidenţa art. 385 ind. 9 pct. 3 Cop procedură penală