Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 21 C.pr.pen.

Decizie 475 din 18.09.2008


Recurs. Cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 21 C.pr.pen.

Hotărârea este supusă casării, când judecata în primă instanţă a avut loc fără citarea legală a unei părţi. Soluţia în această situaţie este cea prevăzută de art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c) C.pr.pen. – admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.

Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 475 din 18 septembrie 2008

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 10 iulie 2006 sub nr. 11382/2006 petenţii C.I.-A. şi Fundaţia „A.T.I.D.–M.XXI”, au formulat plângere împotriva ordonanţei din 16 mai 2006 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 405/P/2006, precum şi împotriva rezoluţiei nr. 807/II/2/2006 din 6 iunie 2006 dată de primul procuror-adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin sentinţa penală nr. 829 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Iaşi, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul C.I.-A.şi de petenta Fundaţia „„A.T.I.D.-M.XXI” ” împotriva ordonanţei din 16.05.2006 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr. 405/P/2006 şi împotriva rezoluţiei nr. 807/II/2/2006 din 6.06.2006 dată de primul procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Hotărârea a fost recurată de petent şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul invocă faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât la termenul de judecată din 18 decembrie 2007, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei a fost în imposibilitate de a se prezenta fiind implicat într-un accident aşa cum rezultă din adeverinţa medicală 906 din 23 decembrie 2007 eliberată de U.M.S. Ceahlău.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce urmează:

Printre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C.pr.pen. este şi cel menţionat la pct.21 când judecata în primă instanţă sau apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.

Din actul medical depus la dosarul cauzei rezultă că petentul a suferit o luxaţie articulară severă ce a necesitat 7 zile imobilizare (17 – 23 decembrie 2007), aşa încât în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 38515 pct. 21 C.pr.pen.

Petentul a mai uzat de un act medical într-o altă etapă procesuală, motiv ce a determinat trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă, dar nu se poate trece peste argumentul adus, în condiţiile date actul medical justificând susţinerile sale din motivarea recursului.