Răspundere personală pentru fapte asemănătoare celor prevăzute de art. 138 lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006

Răspundere personală pentru fapte asemănătoare celor prevăzute de art. 138 lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006

Pentru a putea fi antrenată răspunderea organelor de conducere ale unei societăţi comerciale, trebuie să se contureze una din faptele prevăzute de art. 138 lit. a) – g) din Legea nr.85/2006.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 509 din 3 noiembrie 2008

Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică,  ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte, enumerate la lit. a-g.

Răspunderea organelor de supraveghere sau de conducere reglementată de textul citat, este o răspundere comercială delictuală, pentru antrenarea căreia este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciul provocat societăţii, raportul de cauzalitate dintre fapt şi prejudiciu şi vinovăţie.

În mod corect judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu s-a dovedit săvârşirea de către fosta conducere a debitorului a faptelor prevăzute de art. 138 lit. „d” din Legea privind procedura insolvenţei.

Astfel, lipsa de interes manifestată în nerecuperarea datoriilor şi desfăşurarea unei activităţi nerentabile, care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi, respectiv managementul defectuos invocate de recurentul creditor nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 138 deoarece nu se poate aprecia că această activitate a fost dispusă în interesul personal al fostei conduceri a debitorului.

În ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta rezultă din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes străin societăţii debitoare, o cauză nelicită sau o încălcare vădită a dispoziţiilor. Vinovăţia apare în această situaţie sub forma intenţiei, directe sau indirecte, în sensul că autorul faptei prevede rezultatul şi urmăreşte procedura lui sau, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intenţia să fie dovedită, neputând fi reţinută doar culpa autorului.

Referitor la raportul de cauzalitate, acesta se prezumă în condiţiile art. 138 din lege, prezumţia fiind o prezumţie absolută ce nu poate fi răsturnată prin nici un mijloc de probă. Este suficient a se proba încetarea plăţilor şi săvârşirea uneia sau mai multor fapte din cele prevăzute de art. 138 fără a mai fi necesară dovedirea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Invocarea de către recurentă a altor texte de lege ce au legătură cu prevederile art. 138 din Legea 85/2006 nu are relevanţă în cauză, acestea nefăcând dovada săvârşirii de către administratorul societăţii debitoare a faptelor de natura celor expres prevăzute de textul sus –menţionat, de natură să atragă răspunderea acestuia.

De asemenea, lichidatorul nu a reţinut, iar creditorul A.F.P. al municipiului Iaşi nu a dovedit contrariul, că pârâtul nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, potrivit art. 138 lit. „d” din lege, făcând doar simple susţineri, fără suport în materialul probator administrat.

Din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului şi din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că, nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la antrenarea răspunderii personale, neexistând persoane culpabile ce ar fi săvârşit acte şi fapte prevăzute de textul sus –menţionat, iar acestea nu pot atrage răspunderea personală decât în condiţiile în care ar fi determinat starea de insolvenţă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

Pentru aceste motive s-a respins recursul declarat de D.G.F.P. a municipiului Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 298/S din 17 iunie 2008 a Tribunalului Iaşi – judecător sindic.

Domenii speta

Spete similare