Excepţie de nelegalitate act administrativ. Aviz emis de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Comisia pentru acordarea avizului de încadrare în condiţii speciale.
Nu sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 322 pct 5 c.pr.civ , întrucât adresele invocate nu întrunesc condiţiile prevăzute de text, respectiv să fi fost nou descoperite după pronunţarea sentinţei, din cauze mai presus de voinţa părţilor, ori să fi fost reţinute de partea potrivnică, din moment ce acestea au fost emise la cererea revizuentului, iar nu reţinute de intimată. Aceste înscrisuri au fost emise după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, deci nu existau la data judecăţii, nefiind îndeplinite nici cu privire la acest înscris condiţiile de admisibilitate instituite de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa nr. 5 din 7 februarie 2011
Tribunalul Călărași
Contencios administrativ şi fiscal. Pretenţii. Anulare act administrativ.
Curtea de Apel Suceava
Hotărâre Consiliu Local adoptată ulterior hotărârii a cărei revizuire se cere. Aptitudinea acesteia de a constitui un înscris nou în accepţiunea art. 509 alin.1 pct. 5 C.pr.civ.
Tribunalul Arad
Anulare act administrativ
Judecătoria Strehaia
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 26.11.2010, sub nr.2365/313/2010, reclamanta U.M. a chemat in judecata pe pârâţii R.C., U.C., U.I., U.L., U.D.G., si a solicitat constatarea nulitaţii absolute a certificatului d...
Curtea de Apel Alba Iulia
Cerere de primire în Barou cu scutire de examen. Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de către Consiliul Baroului. Soluţia ce poate fi pronunţată de instanţă în cazul atacării actului administrativ asimilat. Limitele dreptului la apărare.