Cerere de primire în Barou cu scutire de examen. Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de către Consiliul Baroului. Soluţia ce poate fi pronunţată de instanţă în cazul atacării actului administrativ asimilat. Limitele dreptului la apărare.

Cerere de primire în Barou cu scutire de examen. Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de către Consiliul Baroului. Soluţia ce poate fi pronunţată de instanţă în cazul atacării actului administrativ asimilat. Limitele dreptului la apărare.

Secţia  de  contencios administrativ  şi  fiscal – Decizia nr. 2010/22 iunie 2011

Prin Decizia nr. 2010/2011 pronunţată în dosar nr. 11352/107/2010 la data de 22 Iunie 2011, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de apel Alba Iulia a admis recursul declarat de pârâtul  Baroul A. împotriva sentinţei nr. 573/CAF/2011 pronunţată la data de 14.03.2011 de Tribunalul Alba - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C.G.P. împotriva pârâtului Baroul A.

S-a reţinut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 101352/107/16.11.2010 reclamanta C.G., în contradictoriu cu pârâtul Baroul A.- Consiliul Baroului A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea  ce va pronunţa:

1) sa  constate ca  cererea  acesteia de primire in profesie cu scutire de examen înregistrata la Baroul A. sub nr. 563/24.08.2010 nu a fost soluţionata în termenul prevăzut de lege.

2) sa constate ca îndeplineşte condiţiile legale, generale si speciale prevăzute de art. 11, art. 13, art. 16 alin. 2 lit. b), art. 19 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 si i se  recunoască dreptul de a fi primita în profesia de avocat cu scutire de examen in  calitate de avocat definitiv.

3) sa oblige pârâtul în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 la emiterea unei decizii de primire a acesteia în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că, la data 24.08.2010, a înregistrat la Baroul A., sub nr. 563/24.08.2010, o cerere privind primirea in profesia de avocat cu scutire de examen anexând  totodată  acesteia  acte  doveditoare  îndeplinirii condiţiilor generale (art.11) si speciale (art. 16. al.2 lit. b) prevăzute de Legea nr.51/1995.

In data de 08.10.2010, mai arată reclamanta, i s-a comunicat telefonic de către  Baroul A. ca s-a depus raportul consilierului raportor si ca dosarul trebuie completat cu o adeverinţa medicala eliberata de către un medic psihiatru.

Deşi, apreciază reclamanta, legislaţia nu prevede necesitatea depunerii unui astfel de document si dosarul depus conţinea o adeverinţa medicala prin care se atesta ca este  clinic sănătoasă, a răspuns solicitării Baroului, depunând actul solicitat. Si de la aceasta data, învederează reclamanta, au trecut mai bine de 30 de zile fără ca cererea depusa sa  fie soluţionata.

Menţionează reclamanta ca, în nenumărate rânduri,  a  solicitat  Baroului A. informaţii privind dosarul depus.

În concluzie, solicită admiterea capătului 1 al cererii, având in vedere faptul ca de la data depunerii cererii de primire in profesie la Baroul A. au trecut mai mult de 30 de zile si cererea înregistrata sub nr. 563/24.08.2010 nu a fost soluţionată (la data sesizării instanţei).

În ceea ce priveşte capătul  doi de cerere, solicită să se constate că întruneşte atât cerinţele generale pentru a profesa avocatura, cât şi condiţiile speciale impuse de art.16 alin. 2 lit. b) din  Legea nr.51/1995 si pe cale de consecinţa sa i recunoască dreptul de a fi primita în profesia de avocat cu  scutire de examen  in  calitate de avocat definitiv.

Menţionează reclamanta ca marea majoritate a  practicii judiciare si, in special, cea  recenta, a dat art. 16. al  2 interpretarea potrivit căreia acest text legal stabileşte un drept conferit de lege faţă de persoanele care îndeplinesc condiţiile de primire  în avocatură şi nu o posibilitate sau o facultate, iar acestui drept îi corespunde o obligaţie corelativa ce ii revine baroului - consiliului baroului - de admitere a cererii de primire in profesie. Raţiunea avută în vedere prin această prevedere, susţine reclamanta, rezidă în existenţa prezumţiei că o persoană care a exercitat timp de 10 ani una din profesiile enumerate in text a dobândit cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat. Condiţia privind termenul de exercitare a  acestei profesii, respectiv 10 ani, constituie fundamentul scutirii de examen pentru intrarea în profesie, termenul de 10 ani fiind un termen destul de mare şi suficient pentru dobândirea cunoştinţelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat. Caracterul liber al profesiei de avocat presupune respectarea cadrului legal, respectiv disp. art.16 alin. 2 din Legea nr.51/1995, instanţa de judecată fiind abilitată să constate că, în măsura în care dreptul recunoscut de lege există, el trebuie recunoscut şi de către autoritatea publică,  care nu  poate refuza cererea de primire în profesia de avocat pe alte criterii decât cele consacrate prin textul legii.

 În drept, reclamanta a invocat: art.1 al. 1, art. 2 al.2, art. 11, art.13, art.16 al.2 lit. b, art. 19 al.2, art. 23 al.1, art. 53 al.2, lit. c) si e) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat cu modificările si completările ulterioare, art. 1.1, art. 2 al. 1 lit. a) si lit. h), art. 8 al. 1, art.18 alin. 1 din Legea 554/2004 privind  contenciosul administrativ cu modificările  si completările ulterioare, art. 52 şi art. 53 din Constituţia României.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a susţinut următoarele:

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere,  Legea nr.51/1995 nu reglementează nici un termen în care trebuie soluţionată o astfel de cerere iar pe de altă parte, din perspectiva termenului general invocat, cel de 30 de zile, reglementat  de  Legea  nr.554/2004, acesta  nu a  putut  fi respectat, fiind insuficient unei asemenea proceduri de primire în profesie cu scutire de examen.

Termenul de 30 zile fost depăşit din motive obiective, fortuite, care au împiedicat  Consiliul Baroului  să soluţioneze cererea petentei (ca şi a celorlalţi aflaţi în aceeaşi situaţie) într-un asemenea interval

Pentru soluţionarea unor asemenea cereri Baroul A. a uzitat pentru toţi cei aflaţi în această situaţie de procedura verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea si exercitarea profesiei de avocat - procedură reglementată de art. 21 din Statutul profesiei de  avocat  (publicat în Monitorul oficial nr. 45/2005);

În scopul menţionat, dată fiind practica neunitară pe ţară, s-a solicitat de către mai multe barouri din ţară adoptarea de către organul ierarhic superior - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România - elaborarea unei proceduri unitare privind soluţionarea cererilor de primire în  profesia de avocat cu scutire de examen;

Consiliul UNBR a emis, la data de 11.09.2010, Hotărârea nr.902/2010 privind adoptarea „Ghidului de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire  în  profesia de avocat cu scutire de examen”.

Potrivit hotărârii menţionate, cererea de primire în profesia de avocat se soluţionează de  către  consiliul baroului  prin  parcurgerea  mai multor proceduri şi etape, care presupun timp mai îndelungat.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, de la momentul înregistrării cererii  de  primire în profesie s-au parcurs etapele de completare a dosarului depus de petentă, anunţarea publică a cererii prin afişare, a înregistrării opoziţiilor si a soluţionării acestora, urmând etapa verificării cunoştinţelor, a ascultării solicitantului şi soluţionarea pe fond a cererii.

Învederează că dosarul reclamantei a fost incomplet, lipsind fişa medicală, sens în care, potrivit raportului consilierului desemnat s-a procedat la încunoştinţarea reclamantei şi completarea actelor necesare prin depunerea de către petentă a adeverinţei medicale.

De la acest moment consiliul Baroului ca organ colegial de conducere al Baroului, susţine pârâtul, nu s-a mai întrunit în şedinţă în cvorumul solicitat de Legea nr.51/1995 niciodată până la data de 17 decembrie 2010.

Consiliul Baroului A. s-a întrunit în cvorum legal, în şedinţa din 17 decembrie când au fost analizate dosarele solicitanţilor şi s-a stabilit procedura şi data ascultării solicitanţilor si verificarea cunoştinţelor potrivit art. 21 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, pentru data de 28 ianuarie 2011, inclusiv pentru reclamanta.

Procedura administrativă fiind în plină desfăşurare, pârâtul consideră cererea dedusă judecăţii ca prematur introdusă şi neîntemeiată pentru considerentele menţionate.

În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, pârâtul învederează că s-a constatat că reclamanta îndeplineşte condiţia de vechime pentru primire în profesie fără examen, arătând că aceasta este doar o condiţie de formă, prealabilă parcurgerii etapelor de ascultare şi verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat.

În ceea ce priveşte capătul trei al cererii, pârâtul arată că reclamanta, vrea să „sară” peste una din condiţiile necesare şi prealabile ale primirii în profesie fără examen, anume cea a verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat.

Consiliul  Baroului  A.  ca  organ  administrativ  în vederea  aplicării  disp. art. 161 din Legea nr.51/1995, pe lângă analiza condiţiilor de formă pentru  intrarea în profesie  cu  scutire de  examen,  procedează  în  mod transparent, conform dispoziţiilor Statutului profesiei (art. 21 alin. 2) şi ale hotărârilor  obligatorii ale organelor profesiei, ierarhic superioare (Hot. 902/2010 a Consiliului  UNBR) la analiza şi a condiţiei de fond privind evaluarea cunoştinţelor  solicitanţilor  referitoare  la subiecte  specifice organizării şi exercitării profesiei de avocat, verificare ce urma a se desfăşura la data de 28.01.2011.

Aceasta este şi  practica instanţelor de judecată în materie, susţine pârâtul, potrivit cărora instanţele de contencios cenzurează legalitatea si oportunitatea primirii în profesia de  avocat cu scutire de examen prin  verificarea  tuturor  condiţiilor de formă si de  fond incidente, si numai după parcurgerea tuturor etapelor menţionate mai sus.

Faţă de faptul că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, procedura administrativă a verificării cunoştinţelor privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat nu a fost parcursă de către reclamantă, consideră pârâtul că nu se poate dispune obligarea la primirea în profesia de  avocat cu scutire de examen fără verificarea îndeplinirii acestei condiţii de către organul abilitat să emită hotărârea. 

Prin Sentinţa nr. 573/CAF/2011  pronunţată la data de 14.03.2011 de Tribunalul Alba Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a fost respinsă excepţia prematurităţii, admisă acţiunea reclamantei, s-a constatat că cererea reclamantei de primire în profesia de avocat cu scutire de examen nu a fost soluţionată de către pârât în termenul legal, că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen şi a fost obligat pârâtul să emită o hotărâre de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă că acţiunea nu este prematură întrucât Legea nr.51/1995 este lege specială în raport cu Legea nr.554/2004, astfel că, în măsura în care nu prevede un termen special pentru soluţionarea cererilor formulate în baza acesteia, urmează a fi aplicate prevederile legii generale. În consecinţă, termenul în care pârâtul avea obligaţia de a răspunde cererii formulate de reclamantă la data de 24.08.2010 era cel prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr.554/2004 şi anume de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

Reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ la data de 13.12.2010, respectiv după expirarea termenului de 30 de zile în care pârâtul  trebuia să răspundă, astfel încât acţiunea nu poate fi considerată prematur introdusă.

Faptul că prin Hotărârea nr.902/2010 a UNBR au fost stabilite mai multe proceduri şi etape care presupuneau un timp mai îndelungat, trebuia să fie adus efectiv la cunoştinţa reclamantei, pentru a-i da posibilitatea de a le contesta sau de a se conforma, însă în condiţiile în care pârâtul a manifestat o pasivitate totală, nu i se poate imputa reclamantei faptul că s-a considerat vătămată şi s-a adresat instanţei de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că prin cererea înregistrată la Baroul A. sub nr. 563/24.08.2010, reclamanta  a solicitat, în temeiul disp. art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 51/1995, să se dispună primirea acesteia în profesia de avocat  cu scutire de examen, ca avocat  definitiv. La cerere reclamanta a anexat acte doveditoare pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 11 şi art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr.51/1995, respectiv: că este cetăţean român şi are exerciţiul drepturilor civile şi politice, că este licenţiată a unei facultăţi de drept, că nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 13 din lege; că este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei şi că a îndeplinit funcţia consilier juridic  timp de cel puţin  10 ani.

Întrucât pârâtul nu a răspuns cererii reclamantei în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea nr.554/2004, la data de 13.12.2010 aceasta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, formulând prezenta acţiune.

Tribunalul a reţinut că, la data de depunerii cererii la pârât, reclamanta îndeplinea toate condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995 pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv atât condiţiile generale prevăzute de art. 11 şi art. 13 cât şi condiţia specială de vechime prevăzută de art. 16 alin. 2 lit. b), aceasta îndeplinind funcţia de consilier juridic  mai mult de 10 ani.

Din modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze, prin intermediul prevederilor art. 16 alin. 2 lit. b din in Legea nr.51/1995, varianta aplicabilă prezentei speţe,  modalitatea de excepţie a primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, rezultă fără echivoc că a înţeles să pună la dispoziţia anumitor categorii de profesionişti ai dreptului un drept necondiţionat de promovarea vreunui examen sau a vreunei alte forme de verificare a cunoştinţelor de orice fel.

Legiuitorul a înţeles să acorde, anumitor categorii de profesionişti ai dreptului, între care şi consilierilor juridici precum reclamanta, o prezumţie absolută, în ceea ce priveşte posesia unor cunoştinţe juridice compatibile cu exercitarea profesiei de avocat, bazată exclusiv pe îndeplinirea condiţiei de a avea 10 ani vechime într-o funcţie juridică.

În acest context, independent de faptul că, printr-un act juridic normativ inferior legii, precum este Hotărârea nr.902/11.09.2010 adoptată de UNBR privind „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, s-au instituit unele condiţii suplimentare celor statuate de lege, instanţa, văzând şi prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu cele ale art. 52 alin. 2 lit. e şi art. 54 din Legea nr.51/1995, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În expunerea motivelor se arată că se impune, în principal, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea respectării dreptului la apărare, justificat de împrejurarea că judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil prin faptul că nu  i-a permis reprezentantului recurentului să pună concluzii, în condiţiile în care acesta s-a prezentat în faţa instanţei la o oră rezonabilă, chiar dacă partea adversă a fost prezentă mai devreme iar dezbaterile cu privire la această cauză au fost finalizate. În acelaşi sens se invocă şi faptul că în mod total nelegal instanţa de fond nu a acordat nici termen de pronunţare pentru a putea depune concluzii scrise.

În subsidiar se arată că se impune modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca lipsită de obiect şi de interes. Se susţine că folosul practic urmărit prin prezenta acţiune îl reprezenta emiterea actului administrativ prin care pârâtul trebuia să se pronunţe asupra cererii reclamantei, or acest fapt s-a realizat prin emiterea Hotărârii nr.36/28.01.2011 a Consiliului Baroului A.

Acţiunea nu mai are nici obiect întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei iar aceasta a emis Hotărârea nr.36/28.01.2011, astfel că la acest moment nu mai există o vătămare, în sensul legii contenciosului administrativ, cauzată prin nesoluţionarea în termen a acţiunii.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Susţine că nu există motive pentru ca sentinţa să fie casată cu trimitere spre rejudecare atâta timp cât judecătorul fondului a respectat dispoziţiile procedurale iar culpa pentru imposibilitatea de a pune concluzii orale îi revine reprezentantului pârâtei. Acesta deşi avea termen în cunoştinţă nu s-a prezenta la momentul apelării, la ordine a cauzei, astfel că este singurul culpabil de această situaţie.

Cu privire la solicitarea subsidiară, de modificare a sentinţei, apreciază că  aceasta nu se impune, fiind îndeplinite atât cerinţa existenţei interesului procesual cât şi cea a existenţei obiectului acţiunii.

Cu privire la interesul său apreciază că acesta s-a născut la momentul promovării acţiunii şi persistă şi în prezent întrucât prin nesoluţionarea în termen a cererii este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, potrivit art.52 din Constituţie. Folosul practic urmărit este actual întrucât dreptul său de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen nu a fost recunoscut nici în prezent.

Obiectul acţiunii subzistă atâta timp cât, instanţa fondului odată investită, era obligată, în cazul în care constata îndeplinirea condiţiilor legale, să determine autoritatea publică să recunoască dreptul pretins. 

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate dar şi al dispoziţiilor art.304 indice 1 din Codul de procedură civilă curtea constată următoarele:

În ce priveşte criticile relative la nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, motive de casare a sentinţei, acestea nu pot fi primite.

Aşa cum rezultă din actele dosarului de fond, pârâtul a fost prezent prin mandatar la termenul de judecată din  13.01.2011 primind astfel termen în cunoştinţă. Potrivit art.153 Cod procedură civilă, partea care a fost prezentă în instanţă şi a luat cunoştinţă de termenul de judecată, precum şi partea care a formulat cererea personal sau prin reprezentat şi a luat cunoştinţă de termen, nu va mai fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Ca atare, pârâtul a avut cunoştinţă de data şi ora când va avea loc următoarea dezbatere, respectiv 14.03.2011, ora 9,00.

La acest termen cauza a fost înregistrată pe lista de şedinţe, la numărul 2 iar apelarea s-a făcut la ordine, constatându-se prezenţa în sală doar a reclamantei. Din analiza dosarului nu rezultă că reprezentantul pârâtului ar fi fost împiedicat de o împrejurare obiectivă să se prezinte şi nici nu a înştiinţat în vreun fel completul de judecată despre motivul lipsei sale.

Ca atare nu exista nici unul din cazurile prevăzute de art. 104 alin. 12 şi 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin  HCSM 387/2005 şi nici un motiv ca, faţă de dispoziţiile art.152 din Codul de procedură civilă, instanţa să nu procedeze la judecarea cauzei, în lipsa reprezentantului pârâtului care absenta nemotivat. O soluţie contrară ar fi fost în detrimentul părţii prezente şi diligente, care şi-a respectat întocmai obligaţiile procesuale.

Prezenţa reprezentantului pârâtului, după închiderea dezbaterilor asupra cauzei şi în lipsa părţii reclamante, nu putea justifica permisiunea de a depune alte înscrisuri întrucât s-ar fi încălcat atât dispoziţiile art.167 alin. 2 din Codul de procedură civilă, conform căruia dovezile pot fi administrate  numai înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului  cât şi principiile fundamentale ale procesului civil, contradictorialităţii, publicităţii şi oralităţii, dar mai ales cel al dreptului la apărare, recunoscut şi pentru reclamantă şi garantat atât de legea fundamentală cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nici neacordarea unui termen de pronunţare nu poate fi imputată instanţei de fond atâta timp cât acesta este lăsat la aprecierea sa de art. 146 din Codul de procedură civilă iar situaţia reglementată de art. 156 din Codul de procedură civilă nu se regăseşte în cauză.

Dealtfel, recurenta nu a putut indica, în afara orgoliului profesional, o vătămare efectivă atâta timp cât, în cuprinsul sentinţei, judecătorul fondului a luat în considerare poziţia din concluziile scrise.

Faţă de aceste aspecte, curtea reţine că prima instanţă a aplicat în mod riguros dispoziţiile procedurale, culpa pentru imposibilitatea formulării de concluzii orale revenindu-i, în mod exclusiv, pârâtului.

Cu privire la celelalte critici, curtea reţine că acestea sunt întemeiate.

Analiza acţiunii reclamantei trebuie pornită de la obiectul acesteia. Astfel, prezenta acţiune, aşa cum a fost formulată, este o acţiune în constatarea tăcerii administraţiei, respectiv o acţiune prin care se tinde la sancţionarea conduitei culpabile a administraţiei de  a nu răspunde la solicitarea particularului în termenul legal.

Spre deosebire de actul administrativ unilateral tipic, astfel cum este definit în art. 2 alin. 1 lit. c teza I din Legea nr.554/2004, în cazul căruia contenciosul subiectiv tipic are ca obiect anularea actului, recunoaşterea dreptului sau interesului legitim şi repararea pagubei, în ipoteza reglementată de art. 2 alin. 2 teza II din Legea nr.554/2004, respectiv a actului administrativ unilateral asimilat sub forma nesoluţionării în termenul legal a cererii (tăcerea administraţiei), acţiunea ce poate fi exercitată poate avea ca obiect doar obligarea autorităţii de a emite actul respectiv şi, eventual, repararea pagubei cauzată prin neemiterea la timp a actului respectiv.

Distincţia aceasta rezultă şi din analiza dispoziţiilor art. 8 alin.1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 şi este importantă pentru că, în cazul celei de-a doua acţiuni, instanţa nu se poate substitui administraţiei pentru a analiza pe fond temeinicia pretenţiei ci poate impune acesteia doar emiterea actului procedural prin care va pronunţa o soluţie favorabilă sau nefavorabilă particularului.

Aplicând în speţa dedusă judecăţii această teorie, curtea reţine că cererea reclamantei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, trebuie să fie soluţionată de autoritatea competentă, în speţă de Baroul A. prin emiterea unei decizii de către Consiliul baroului.

Însă verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege îi revine Consiliului Baroului A., autoritate legal investită prin cererea formulată în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr.51/1995.

Dreptul ce i-a fost vătămat reclamantei prin nesoluţionarea în termen a cererii nu este cel de primire în profesie cu scutire de examen ci cel de a-i fi soluţionată cererea în termenul legal, respectiv de a-i fi emisă hotărârea.

Ca atare, reclamanta şi instanţa de fond se află în eroare atunci când apreciază că, sancţionând tăcerea administraţiei, se impune ca autoritatea competentă să emită hotărârea cu un anumit conţinut, respectiv să-i recunoască reclamantei dreptul de a fi primită în profesie fără examen. Verificarea de către instanţa de fond a îndeplinirii condiţiilor de către reclamantă, în acest cadru procesual, are caracter prematur şi reprezintă o ingerinţă în atribuţiile administraţiei întrucât, practic, se ajunge ca sentinţa să ţină loc de decizie, aspect inadmisibil.

O atare cenzură, respectiv a respectării condiţiilor de fond, s-ar putea realiza doar în cadrul unui proces de contencios administrativ tipic, atunci când se contestă, cu respectarea procedurii prealabile prevăzută de lege, actul administrativ unilateral tipic, respectiv Hotărârea nr.36/28.01.2011 a Consiliului Baroului A. Un astfel de litigiu, în care se solicită anularea actului, cu consecinţa obligării la emiterea unei decizii de admitere în profesie permite cenzurarea legalităţii măsurii dispuse, întrucât instanţa verifică modul de aplicare a legii de către administraţie, potrivit atribuţiilor sale jurisdicţionale.

Or, atâta timp cât acest lucru nu s-a realizat (înainte de emiterea deciziei autoritatea nu a avut această oportunitate) instanţa nu poate proceda la o verificare ci realizează o aplicare directă, în locul administraţiei, a dispoziţiilor legale incidente, aspect incompatibil cu principiul separaţie puterilor în stat şi cu scopul funcţiei jurisdicţionale.

Faţă de aceste considerente urmează a se reţine că petitul privind constatarea ca  cererea  de primire in profesie cu scutire de examen înregistrata la Baroul A. sub nr. 563/24.08.2010 nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, a devenit lipsit de interes în condiţiile în care, la 28.01.2011, a fost emisă  Hotărârea nr. 36/2011 de către Consiliul Baroului A.

În acelaşi timp, cererea reclamantei privind  constatarea ca îndeplineşte condiţiile legale, generale si speciale prevăzute de art. 11, art.13, art. 16 alin. 2 lit. b), art. 19 alin. 2 din Legea nr.51/1995 si să i se  recunoască dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen in  calitate de avocat definitiv cât şi cea privind obligarea pârâtului, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, la emiterea unei decizii de primire a acesteia în profesia de avocat cu scutire de examen, în calitate de avocat definitiv sunt premature, atâta timp cât nu a contestat, în condiţiile legii, actul administrativ prin care autoritatea competentă s-a pronunţat asupra acestei cereri.

Aşa cum s-a arătat, singura cerere admisibilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, era cea de  obligare a pârâtului la emiterea unei decizii de soluţionare a cererii, care însă ar fi rămas fără obiect în momentul în care pârâtul a emis Hotărârea nr.36/2011.

Faţă de cele ce preced urmează a se constata că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, motiv pentru care, potrivit art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă recursul promovat urmează a fi admis ca întemeiat cu consecinţa modificării sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

Domenii speta

Spete similare