Contestaţie act administrativ-fiscal. Conţinutul deciziei de impunere. Formular tip stabilit prin h.g.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1904/40/2016 la data de 05.08.2016 şi precizată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., judeţul C. şi Primăria comunei B., prin Primar, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere pe anul 2016 nr. 2116/09.05.2016, precum şi a Răspunsului nr. 2765/30.06.2016, solicitând anularea acestora şi emiterea unei noi decizii.

Prin sentinţa nr. 9 din 6 ianuarie 2017 Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., judeţul C. şi Primăria comunei B., prin Primar; a anulat Decizia de impunere pentru anul 2016 nr. 2116/09.05.2016 emisă de Comuna B., precum şi răspunsul nr. 2765/30.06.2016 dat în soluţionarea contestaţiei administrative de către Primăria comunei B.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B. prin primar, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul pârâta a arătat că în data de 9.02.2016, reclamantul A. a depus două declaraţii fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri şi teren, însoţite de contractul de vânzare-cumpărare nr. 216/30.01.2013. Din declaraţiile depuse şi actele care le însoţesc, reiese faptul că acesta a dobândit în anul 2013 teren pentru construcţii, livezi, fâneţe şi alte categorii, pentru care nu a depus declaraţii fiscale în termenul legal.

Urmare a acestui fapt, unitatea administrativ-teritorială Comuna B., identificând terenurile şi construcţiile deţinute pe raza comunei de către A., a procedat la calcularea şi imputarea sumelor datorate de către acest proprietar cu titlu de taxe şi impozite locale, inclusive a majorărilor de întârziere datorate, ca urmare a culpei acestuia în nedeclararea acestor proprietăţi în termenul legal de 30 de zile de la dobândire, pentru luarea în evidenţa fiscală a acestora.

În acest sens, s-a emis Decizia de impunere nr. 2116/9.05.2016 (filele 8 şi 7 – după fila nr. 28 din dosar se reia numărătoarea paginilor de la nr. 1). Debitul principal de 3.489 lei din decizie este compus din următoarele sume: suma datorată cu titlu de impozit pe construcţii şi terenuri pe anul în curs, calculate pentru anul 2016 (805 lei + 66 lei), cu termenele de plată scadente; suma datorată cu titlu de impozit pe construcţii şi terenuri, calculată retroactive, conform art. 110 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, ca urmare a nedeclarării în termen a dobândirii imobilelor, pentru perioada supusă termenului de prescripţiei (2013-2015): 2.400 lei+210 lei. Majorările au fost calculate şi evidenţiate separate, în înştiinţarea de plată nr. 2116/ 9.05.2016 (filele 9 şi 8), care a însoţit decizia de impunere. Ele au fost calculate pentru perioada supusă termenului de prescripţie (2013-2015), în conformitate cu art. 183 din Legea nr. 207/2015.

A arătat că instanţa de fond în mod nejustificat a reţinut în sentinţa nr. 9/2017 că declaraţia de impunere, înştiinţarea de plată şi întreaga documentaţie anexă nu cuprind toate elementele prevăzute de Legea nr. 207/2015. A precizat că formatul deciziei de impunere eliberată reclamantului respectă formatul tipizat „model 2016 ITL 008” aprobat prin Ordinul MDRAP nr. 2068/22/12.2015, în anexa nr. 9. Mai mult decât atât, conform art. 2 alin. (3) din acelaşi ordin, formularele tipizate sunt tipărite utilizând sistemul informatic ce respectă toate dispoziţiile Legii nr. 207/2015 şi ale Legii nr. 227/2015.

 Expresia „debite valabile la 9.05.2016” din cuprinsul deciziei de impunere reflectă calculul impozitului pentru situaţia juridică a terenurilor cunoscută de către autoritatea emitentă până la data emiterii actului, respectiv 9.05.2016, atât pentru anul în curs, respectiv 2016, cu termenele de plată scadente, cât şi pentru perioada 2013-2015 (perioada în care autoritatea emitentă nu a cunoscut faptul că reclamantul deţine în proprietate bunurile pentru care s-a emis prezenta decizie), în cazul în care, după data de 9.05.2016, data emiterii deciziei de impunere, reclamantul dobândea în proprietate alte bunuri şi le declara, se emitea o nouă decizie.

Perioada pentru care reclamantul datorează impozit reiese foarte clar din decizia de impunere nr. 2116/9,05,2016 (filele 8 şi 7), înştiinţarea de plată nr. 2116/9.05.2016 (filele 9 şi 8), procesele-verbale de calcul a impozitelor pe fiecare imobil, pe fiecare an în parte (filele de la nr. 12 la nr. 71).

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantului.

În drept, şi-a întemeiat prezentul recurs pe dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

La data de 10 aprilie 2016 reclamantul A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

A arătat că prin acţiunea promovată a solicitat anularea deciziei nr. 2116/09.05.2016, precum şi a răspunsului nr. 2765/30.06.2016. În ceea ce priveşte penalităţile şi majorările a învederat că pretinsele obligaţii accesorii nu au fost comunicate contestatoarei, aceasta neavând posibilitatea efectivă a le contesta. Numai în momentul în care organul fiscal ar fi comunicat contestatoarei decizia privind obligaţiile accesorii, ar fi putut începe termenul prevăzut de art. 207 Cod procedură fiscală, fiind incidente prevederile cuprinse în dispoziţiile următoare. Însă, în condiţiile în care obligaţia de comunicare nu a fost respectată, contestatoarea nu a avut posibilitatea reală de a pune în discuţie legalitatea şi temeinicia titlurilor de creanţa fiscal privind obligaţiile accesorii, situaţie care contravine principiului accesului liber la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost el conturat în practica CEDO (cauza Bellet vs. Franţa - hotărârea din 04. 12.1995 sau Stubbins Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord - hotărârea din 22.10.1996).

Aşadar, pe calea contestaţiei contestatoarea era îndreptăţită să critice conţinutul deciziei sub aspectele menţionate privind obligaţiile accesorii. Din cuprinsul acesteia nu rezulta dobânzile sau penalităţile şi perioada efectivă pentru care au fost aplicate.

A menţionat că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi a reţinut că decizia emisă nu respectă condiţiile de fond şi de formă cerute de lege şi a dispus anularea deciziei cât și a răspunsului și a dispus emiterea unor noi decizii care îndeplineau condiţiile cerute de lege.

În drept şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 207/2015 şi Legea 554/2004.

La data de 28 aprilie 2016 recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B. a depus răspuns la întâmpinare, reiterând susţinerile din petiţia de recurs.

Recursul formulat nu este întemeiat.

Așa cum arată însăși recurenta în cuprinsul motivelor de recurs, impozitul pe teren și clădiri a fost calculat pentru anii 2013-2015. Or, așa cum a reţinut și prima instanţă, în cuprinsul deciziei de impunere nu este defalcată suma datorată cu titlu de impozit, distinct pentru fiecare perioadă fiscală impozabilă, situaţie de fapt ce pune contribuabilul în imposibilitatea de a cunoaşte cuantumul obligaţiei fiscale pentru fiecare din aceste perioade în parte și de a putea verifica dacă a fost calculată corect în raport de legislaţia fiscală incidentă pentru fiecare perioadă impozabilă, atât sub aspectul debitului cât și al majorărilor de întârziere. Prin urmare, contribuabilul este pus și în imposibilitatea de a formula o eventuală contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere, întrucât nu și-ar putea argumenta coerent, în fapt și în drept o astfel de contestaţie. Pentru toate aceste considerente Curtea nu poate decât să constate că indicarea separată a perioadelor fiscale în cuprinsul deciziei de impunere este esenţială și să tragă consecința riguroasă că această deficiență a actului administrativ fiscal impune sancţiunea nulităţii, așa cum a reţinut și instanţa de fond.

 Relativ la aspectul în discuţie, art. 97 din Codul de procedură fiscală statuează lămurit și limpede că decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Curtea nu se poate îndepărta de litera textului de lege învederat sub cuvânt că Ordinul nr. 2068/2015 emis de către MDRAP ar impune un formular tip pentru decizia de impunere, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile învederate ale Codului de procedură fiscală sunt de ordine publică și nu pot fi ignorate, iar, pe de altă parte, nu s-ar putea deroga de la ele printr-un act juridic normativ de nivel inferior. De altfel Curtea nu poate să nu observe că tipul de formular al deciziei de impunere permite indicarea perioadei impozabile chiar dacă nu e menţionată expres în acest formular.

Domenii speta

Spete similare