Interpretarea şi aplicarea articolului 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a - g) considerate nelegitime, prejudiciul – care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în starea de insolvenţă, iar nu existenţa unor debite neachitate ale debitoarei faţă de creditori – şi cere o cauzalitate tipică între faptă şi prejudiciu, subliniind uneori că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciabilă in concreto.
(decizia nr. 14 din 17 ianuarie 2011)
Tribunalul Brașov
Contestaţie împotriva măsurilor administratorului judiciar menţionate în raportul publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă
Curtea de Apel Oradea
Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulată de debitoarea – asociație fără scop lucrativ, respinsă în primă instanță pe motiv că art. 56 din OUG nr. 26/2000 prevede că asociația se dizolvă atunci când devine insolvabilă
Tribunalul Iași
Contestație împotriva hotărârii adunării creditorilor
Curtea de Apel Iași
Procedura insolvenţei. Desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu în cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditori în consens cu cererea debitorului. Excepţia lipsei de interes în cazul confirmării administrato
Tribunalul Constanța
Faliment. Vânzarea directă a imobilelor debitorului.