Semnificaţia şi urmările parcurgerii căii administrative de atac pentru stabilirea cadrului procesual de soluţionare a acţiunii ce vizează anularea efectelor unui act administrativ-fiscal, asupra căruia organul investit cu soluţionarea contestaţiei s-a pronunţat, dar care nu a fost atacat în mod explicit, prin cererea de chemare în judecată formulată de plătitorul taxei fiscale
Temei legal: O.G. nr. 92/2003
Formularea unei contestaţii ce vizează în mod real legalitatea operaţiunilor de calculare şi încasare a taxei de poluare pentru autovehicule, şi soluţionarea acesteia în forma şi în condiţiile prevăzute de Titlul IX din Codul de procedură fiscală, obligă instanţa să soluţioneze cererea de restituire a menţionatei taxe din perspectiva creată prin urmarea căii administrative de atac, chiar şi în cazul în care persoana care a formulat cererea de chemare în judecată nu a solicitat, în mod explicit în faza iniţială, verificarea legalităţii actului administrativ ce a dat naştere obligaţiei fiscale.
Parcurgerea procedurii administrative şi finalizarea acesteia în condiţiile prevăzute de Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 obligă instanţa să recunoască organului administrativ, care a soluţionat contestaţia, prin emiterea unei decizii, calitatea procesuală în cauza în care acesta a fost chemat în judecată, chiar dacă pentru alte motive, dezînvestirea instanţei într-un alt mod decât prin dispozitivul hotărârii pronunţate trebuind a fi considerată nelegală.
Decizia civilă nr. 475/C.A. din 16 mai 2011
Curtea de Apel Iași
Decontarea cheltuielilor de reînnoire a mandatului, solicitate asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti, în temeiul ordinelor de deplasare emise de tribunal
Curtea de Apel Iași
Impozit pe veniturile din transferul proprietății imobiliare. Vânzarea imobilelor prin licitație publică în procedura de executare silită. Stabilirea bazei de impozitare prin raportare la valoarea specificată în actele de adjudecare
Judecătoria Câmpulung
Fara titlu
Curtea de Apel Iași
Procedura specială privind controlul averii funcționarilor publici. Veniturile persoanelor cercetate. Situația sumelor de bani remise de terțe persoane
Tribunalul Constanța
Suspendare aviz de inspecţie fiscală