Demisie. Data încetării contractului individual de muncă în situaţia în care angajatorul renunţă la termenul de preaviz. Nelegalitatea deciziei de concediere a salariatului după depunerea demisiei „la zi”.

Demisie. Data încetării  contractului individual de muncă în situaţia în care angajatorul renunţă la termenul de preaviz. Nelegalitatea deciziei de concediere a salariatului după depunerea demisiei „la zi”.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr.905/9 octombrie 2008

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 3950/85/2007 contestatoarea H.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C. „A.T” S.R.L. Sibiu, anularea deciziei nr.2.5828/07.09.2007 emisă de intimată, de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea contestaţiei sale contestatoarea susţine că a fost angajata societăţii pârâtei, începând cu data de 01.08.2001 şi că în data de 17.08.2007 în urma unei discuţii contradictorii cu patronul societăţii şi-a înainta demisia solicitând încetarea raportului de muncă la zi sau cu preaviz de 30 zile. Cu toate că administratorul societăţii i-a aprobat această demisie la zi, în data de 20.08.2007, totuşi la 25.09.2007 i-a înmânat decizia de desfacere a contractului de muncă în temeiul art.61 lit.a Codul Muncii, pentru lipsă nejustificată de la serviciu.

În drept sunt invocate dispoziţiile Codului Muncii.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, motivând că din data de 23.08.2007 contestatoarea nu s-a mai prezentat la locul de muncă şi nu a răspuns convocării la cercetarea disciplinară. În privinţa cererii de demisie se arată că s-a revenit asupra aprobării lichidării la zi, astfel încât decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă este justificată.

Prin precizarea de acţiune depusă, contestatoarea solicită obligarea intimatei să opereze în carnetul de muncă menţiunile privitoare la temeiul juridic al încetării raporturilor de muncă, conform art. 99 punct h Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 254/10.03.2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3950/85/2007 s-a respins contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea H.L. în contradictoriu cu intimata S.C. „A.T.” S.R.L. Sibiu.

A fost obligată contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că decizia atacată a fost emisă cu legii, deoarece aprobarea demisiei a fost condiţionată de finalizarea şi predarea de către contestatoare a unei lucrării, condiţie neîndeplinită de aceasta.

Împotriva acestei sentinţa declarat, în termenul legal recurs, contestatoarea H.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza în fond să fie admisă contestaţia formulată în cauză, în sensul de a se dispune anularea dispoziţiei de concediere nr. 2.5828/07.09.2007 şi a se constata încetarea raporturilor de muncă în temeiul art. 79 alin.1 Codul Muncii coroborat cu art.55 lit.b. Cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică sentinţa atacată ca nelegală şi netemeinică, motivând, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut cont de un element esenţial al cauzei şi anume acceptarea demisie la zi, începând cu 17.08.2007 de către patronul societăţii.

În drept sunt invocate prevederile art. 304 indice 1, art. 304 punct 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea şi concluziile scrise, depuse în această fază procesuală intimata S.C. „A.T.” S.R.L. Sibiu solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului înaintat de recurenta H.L. şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, reiterând apărarea din faţa instanţei de fond.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, a constatat următoarele:

Recursul este fondat.

Demisia, aşa cum este definită de art.79 alin.1 Codul Muncii, reprezintă „ actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz”

Potrivit alin.7 al aceluiaşi articol de lege „ contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv”.

Din aceste textele de lege, reiese clar faptul că fiind un act unilateral, demisia produce efecte prin simpla manifestare de voinţă a salariatului independent de voinţa angajatorului, iar termenul de preaviz este stipulat de legiuitor în favoarea angajatorului, acesta putând renunţa la beneficiul lui.

În speţă, recurenta H.L., salariată a societăţii intimate S.C. „A.T.” S.R.L. Sibiu, prin cererea înregistrată  la societate sub nr. 2.5288/17.08.2007 a solicitat „ lichidarea la zi sau cu preaviz de 30 zile”. Conform rezoluţiei conducătorului societăţii de pe această cerere la data de 17.08.2007 s-a aprobat, cu obligaţia prezentării închiderii de lună.. Informarea privind situaţiile de închidere a centralizatoarelor de carburanţi pe luna iulie 2007 a fost depusă de contestatoare şi aprobată de intimată la data de 20.08.2007-în acest sens înscrisul înregistrat sub nr. 2.5320/20.08.2007.

Prin această rezoluţie, practic, angajatorul  a renunţat la termenul de preaviz de 30 zile, singura condiţie pusă salariatului fiind depunerea situaţiei închiderii de lună; condiţie îndeplinită în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus.

În acest context, emiterea de către intimată, la data de 08.09.2007 a deciziei de concediere nr. 2.5828/2007, în temeiul art. 61 alin.1 Codul muncii, reţinând lipsa nejustificată a salariatei în cauză de la serviciu începând cu data de 23.08.2007 este total nelegală şi netemeinică; la data emiterii acestei decizii raportul juridic de muncă încheiat între părţii fiind încetat, conform prevederilor art. 79 alin. 7 Codul Muncii.

Soluţia primei instanţe care a analizat decizia de concediere, doar prin prisma cerinţelor art.267 Codul Muncii, ignorând probarea încetării, anterior emiterii acestui act, a raportului juridic de muncă derulat între părţii, prin voinţa unilaterală exprimată de salariat prin înscrisul depus la dosar, în condiţiile art. 79 Codul Muncii, reflectă o aplicare şi interpretare greşită a legii, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 punct 9 Cod procedură civilă.

Ca atare, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr.168/1999, curtea a admis ca fondat recursul cu care a fost investită de recurenta contestatoare, a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată şi precizată şi în consecinţă: a anulat decizia de concediere şi a constatat încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.79 alin.7 Codul Muncii; s-a dispus obligarea pârâtei să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă conform celor de mai sus.

Urmare admiterii recursului, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată intimata să plătească recurentei suma de 1150 lei cheltuieli de judecată la fond şi în recurs, constând în onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare