Încălcarea obligatiilor privind plata salariului. Opunerea fără succes a exceptiei neexecutării contractului, în cazul de fa?ă fiind vorba despre un litigiu de muncă si nu un litigiu civil.

Desi intre părţi a fost perfectat un contract individual de muncă, reclamanta nu a înţeles să execute obligaţiile ce îi reveneau, in calitate de salariat, întrucât, în perioada 02.07.2016 - 02.08.2017 (perioada pentru care s-au pretins drepturile băneşti in cuantum de 25.905 lei), nu a prestat munca pentru si în beneficiul societăţii, o normă întreagă, zilnic, respectiv 40 ore/săptămână.

Neprezentarea angajatului la programul de lucru ar putea constitui o abatere disciplinară, fără însă ca societatea apelantă să fi efectuat vreun demers în acest sens faţă de intimata reclamantă. Încălcarea contractului individual de muncă poate atrage doar sancţionarea disciplinară a salariatului, potrivit dispoziţiilor art. 247 din Codul muncii. Or în cazul de faţă, angajatorul, îndepărtându-se de la reglementările speciale din Codul muncii, a ales să-şi încalce propriile obligaţii în ceea ce priveşte plata salariului, deşi intimata lucrase în beneficiul său (cel puţin o parte din norma de lucru), opunând o veritabilă excepţie a neexecutării contractului. Dat fiind însă că în cazul de faţă este vorba de un litigiu de muncă, guvernat de Codul muncii, şi nu un litigiu civil, guvernat de Codul civil, această excepţie nu poate fi opusă cu succes pentru a justifica încălcarea obligaţiei de plată a salariului.

Iar atâta timp cât angajatorul a ales să nu antreneze răspunderea disciplinară a salariatului, iar contractul individual de muncă nu a fost desfăcut, salariatul este îndreptăţit la plata salariului pentru munca prestată în folosul angajatorului. Mai mult, sarcina probei îi revenea acestuia din urmă în ceea ce priveşte plata salariului. Or apelanta a recunoscut neplata salariului către intimată.

Art. 166, 168 din Codul muncii

Art. 247 din Codul muncii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. [...]/118/2017 reclamanta [...], în contradictoriu cu  pârâta [...], a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 25 905 lei reprezentând salarii neîncasate în perioada 02.07.2016-02.08.2017.

În expunerea situaţiei de fapt, reclamanta a arătat că  la data de 02.07.2016 a încheiat cu pârâta [...] contractul individual de muncă nr. …/02.07.2016 prin care reclamanta, în calitate de salariat, s-a obligat să desfăşoare pe o perioadă nedeterminată activitate medicală, mai exact examinări Computer Tomografie, analiza dosarului pacientului cu indicaţie pentru computer tomografie şi redactarea unui rezultat pentru fiecare examinare de computer tomografie, la sediul secundar din [...], localitatea Constanţa, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi.

Deşi reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate contractual, menţionate la litera N. punctul 2. din contract, angajatorul nu şi-a executat niciodată obligaţia de plată a salariului de la momentul semnării contractului, încălcând astfel prevederile litera N. punctul 4. din contractul individual de muncă.

În egală măsură pârâta [...] a încălcat dispoziţiile Codul muncii, neefectuând plata salariului cuvenit pentru munca prestată în condiţiile art. 166 Codul muncii, respectiv cel puţin odată pe lună.

În drept, au fost invocate dispoziţiile relevante din Codul muncii.

În susţinerea acţiunii s-a depus copia contractului de muncă nr. …/02.07.2016.

Prin întâmpinare, pârâta [...] a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată; pe calea cererii reconvenţionale s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de daune-interese cuvenite societăţii, pentru neprestarea muncii, de către reclamantă, în interesul societăţii pârâte.

În susţinerea apărărilor s-a arătat că potrivit art. 10 din Codul Muncii, „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu".

Potrivit art. 159 alin. 1 din Codul muncii, „Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă", iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani".

In raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, obiectul contactului individual de muncă consta in prestarea muncii (de către salariat) si plata salariului (de către angajator) pentru activitatea astfel prestata de salariat in beneficiul angajatorului.

Este real că, in speţă, reclamanta deţine calitatea de salariat al societăţii pârâte, în temeiul Contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. …/02.07.2016 în registrul general de evidenţa a salariaţilor.

Potrivit art. C lit. a) din Contractul anterior menţionat, „Durata contractului: a) nedeterminata, salariatul/salariata [...], urmând să înceapă activitatea la data de 04.07.2016".

Potrivit art. D din Contract, "Activitatea se desfăşoară la sediul secundar [...]".

Potrivit art. H al. 1 din Contract, "O normă 'întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână", iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, "O fracţie de norma de ore/ zi (cel puţin 2 ore/zi) (...)".

Potrivit art. J din Contract, "Salariul de baza lunar brut: 2.000 lei".

Potrivit art. 2 lit. a) din Contract, "Salariatului ii revin, in principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de munca sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce ii revin conform fisei postului (...)".

Ori, în speţă, de?i intre părţi a fost perfectat Contractul individual de munca menţionat, reclamanta nu a în?eles a-si executa întocmai obligaţiile ce ii reveneau, in calitate de salariat, întrucât, in perioada arătata, nu a prestat munca pentru si in beneficiul societăţii, o norma întreaga, zilnic, respectiv 40 ore/săptămână.

Din aceasta perspectiva, pentru o înţelegere corecta a situaţiei existenta in fapt, se impune a sublinia ca, la data de 01.03.2009, intre societatea [...], in calitate de locator si societatea pârâtă, in calitate de locatar, s-a perfectat Contractul de loca?iune, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţa asupra „spaţiului comercial situat in imobilului de la adresa din str. [...], municipiul Constanta, jud. Constanta, suprafaţa de 87 mp, dotat si utilat conform cerinţelor pentru desfăşurarea activităţilor medicale", mai exact amenajările si dotările interioare, inclusiv bunurile mobile menţionate in cuprinsul Anexei nr. 1 a acestui Contract.

Din cuprinsul Anexei nr. 1 la Contractul anterior menţionat rezulta că spaţiul închiriat a fost amenajat exclusiv pentru desfăşurarea de activităţi medicale, scop in care a fost instalat "un aparat de investigare medicala [...], contractat de la Orthomed Grup, reprezentant Siemens, aparat cu seria 24187, agreat de Ministerul Sănătă?ii prin avizul de tip nr. …/05.05.2005" si au fost efectuate "amenajările specifice instalării acestui aparat conform cerinţelor producătorului Siemens, instalat si pus in funcţiune acest aparat conform procesului verbal de instalare, a fost încheiat Contract de service cu furnizorul Orthomed si Asigurare".

Urmare perfectării contractului de închiriere anterior menţionat, societatea pârâtă a început a desfăşura activităţi specifice obiectului de activitate la spaţiul închiriat, utilizând echipamentele medicale individualizate in cuprinsul anexei acestuia.

A mai arătat pârâta că, alături de calitatea de salariat in cadrul societăţii pârâte, reclamanta din prezenta cauza deţine calitatea de asociat unic si in cadrul societăţii [...] (care, in pofida denumirii similare, nu are nicio legătura cu societatea pârâtă).

În considerarea acestei duble calităţi deţinute, reclamanta a în?eles a presta activităţi medicale specifice, utilizând echipamentele medicale menţionate in cuprinsul Anexei la Contractul de închiriere din data de 01.03.2009, însă nu in beneficiul societăţii pârâte, in conformitate cu obligaţiile ce ii reveneau in calitate de salariat, ci in beneficiul societăţii [...] al cărui asociat unic si administrator este.

In susţinerea punctului de vedere anterior menţionat, pârâta a solicitat instanţei a observa că, la data de 01.03.2017, intre societatea [...] (societate afiliată societăţii [...], căci asociaţii săi / unii dintre aceştia se afla in gradul II de rudenie), in calitate de locator si societatea [...], in calitate de locatar, s-a perfectat Contractul de închiriere având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţa asupra spaţiului comercial situat in Constanta, str. [...], jud. Constanta, precum ?i a echipamentelor / utilajelor amplasate in interiorul acestuia si necesare desfăşurării activităţilor medicale, in schimbul plaţii chiriei in cuantum de 100 lei lunar, context in care au putut fi justificate din punct de vedere contabil încasările persoanei juridice constând in contravaloare serviciilor prestate cu echipamentele in discuţie.

Totodată, reclamanta însă?i a recunoscut că nu a prestat niciodată activitate in cadrul societăţii pârâte vreme de 8 ore zilnic, 5 zile pe săptămână, sens in care urmează a se observa atât Declaraţia olografă a acesteia din data de 10.03.2017, cât ?i cererea sa înregistrată sub nr. 86/18.08.2017.

In plus, a mai subliniat pârâta, faptul că reclamanta, prevalându-se de Contractul nr. …/01.06.2007 perfectat intre Cabinetul Medical Individual [...], in calitate de prestator si societatea pârâtă, in calitate de beneficiar ?i omi?ând faptul că acest contract a încetat la data încheierii contractului individual de munca dintre păr?i, a facturat societăţii pârâte, in calitatea sa de titular al cabinetului medical, contravaloarea unor investigaţii medicale imagistice pretins efectuate in beneficiul societăţii noastre în aceeaşi perioadă în care deţinea si calitatea de salariat al societăţii pârâte si avea obligaţia de a presta muncă în beneficiul angajatorului său, vreme de 8 ore, zilnic, 40 de ore pe săptămână. Din aspectele expuse in cele ce preced, rezultă că, in pofida susţinerilor expuse de reclamanta in cuprinsul cererii introductive de instanţa, societatea nu datorează nicio suma de bani cu titlu de salariu, întrucât reclamanta nu a prestat munca in beneficiul acesteia 8 ore zilnic / 40 ore pe săptămâna, a facturat societăţii, in numele si pe seama cabinetului al cărui asociat este, contravaloarea unor investigaţii medicale pe care ar fi trebuit sa le presteze in beneficiul pârâtei, in calitatea sa de salariat, a prestat in beneficiul societăţii al cărei asociat si administrator este servicii similare celor pe care ar fi trebuit să le presteze in beneficiul societăţii pârâte, in calitatea sa de salariat al acesteia, utilizând, in acest scop, chiar spaţiul si aparatura medicala de care ar fi trebuit sa se folosească in îndeplinirea sarcinilor de serviciu care ii reveneau.

Prin cererea reconvenţională s-a solicitat a se observa că, în pofida obligaţiilor pe care le avea in considerarea contractului individual de munca perfectat, de?i acest contract nu îşi încetase valabilitatea, urmare obţinerii autorizaţiei anterior menţionate, in considerarea calităţii de administrator al [...] si in beneficiul acesteia, reclamanta a derulat activităţi medicale, respectiv imagistica medicala, rezonanta magnetica folosind aparatul [...], conectat la Orthomed Grup, cu seria …, fără a aduce la cunoştinţa pârâtei acest aspect.

Procedând in aceasta manieră, contrar obligaţiilor pe care le avea fata de societatea pârâtă in considerarea contractului individual de munca încheiat între părţi şi în considerarea calităţii sale de salariat al acesteia, reclamanta - pârâtă a facturat si încasat sumele de bani aferente investigaţiilor medicale pe care le efectua clienţilor noştri, nu in beneficiul societăţii noastre, ci in beneficiul societăţii al cărei asociat şi administrator este ([...]).

Procedând de aceasta maniera, reclamanta a cauzat un prejudiciu societăţii pârâte, prejudiciu constând nu numai într-un beneficiu nerealizat, respectiv în neîncasarea contravalorii investigaţiilor medicale, ci şi într-o pagubă efectiv suferită, respectiv contravaloarea consumabilelor pe care societatea le achiziţiona, iar reclamanta - pârâta le folosea fără drept in beneficiul societăţii administrate de aceasta.

În susţinerea apărărilor s-au depus înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1702/25.06.2018 Tribunalul Constanţa a luat act de renunţarea pârâtei la judecata cererii reconvenţionale, a admis acţiunea principală formulată de reclamanta [...] şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 25 905 lei reprezentând salarii neîncasate în perioada 02.07.2016 - 02.08.2017, precum şi la plata sumei de 1190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În fapt, între părţi la data de 02/07/2016 a fost încheiat Contractul individual de muncă nr. 60. În temeiul acestui contract, reclamanta avea obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, atribuţiile ce îi revin potrivit fişei postului (art. N pct. 2 lit.a), precum şi obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu (art. N pct. 2 lit.c). Potrivit aceluiaşi contract de muncă pârâta are obligaţia de a acorda salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă (art. N pct. 4 lit.a).

Contractul individual de muncă este deci un act juridic, sinalagmatic, întrucât dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, cauza obligaţiei uneia dintre ele constituind-o executarea obligaţiei celeilalte. Potrivit art. 156 Codul Muncii salariile se plătesc înaintea oricăror obligaţii băneşti ale angajatorilor.

Pârâta nu a depus la dosar dovada plăţii salariilor pentru perioada pretinsă, deşi sarcina probei revenea acesteia şi deşi nu a recunoscut că nu a efectuat plata drepturilor salariale, acest fapt rezultă din apărarea efectuată în cauză pe calea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale.

Refuzul pârâtei de a achita drepturile salariale către reclamantă este justificat de faptul că reclamanta nu a prestat muncă în folosul său, ci în folosul unor alte societăţi comerciale.

Potrivit răspunsului la interogatoriu, atribuţiile de serviciu ale reclamantei vizează efectuarea de examinări CT, RMN, radiografii, consult pacient, asistarea tehnicianului, elaborarea unui rezultat scris şi parafat. Potrivit contractului individual de muncă, aceste activităţi specifice se desfăşoară în intervalul celor 8 ore de muncă, iar conform răspunsului la interogatoriu (răspunsul la întrebarea nr. 4) programul de lucru al reclamantei se desfăşura zilnic de la orele 12-20, iar sâmbăta între orele 8-14.

În lipsa unui pontaj / registru de prezenţă nu se poate verifica cu certitudine susţinerea reclamantei potrivit cu care a respectat programul de muncă, Tribunalul apreciind însă că sarcina probei acestui aspect îi revine pârâtei care, în calitate de angajator, este aceea ce a contestat respectarea acestui program.

Împrejurarea că în acelaşi spaţiu, respectiv la adresa din [...], a funcţionat şi SC [...], societate la care este unic administrator reclamanta, nu susţine afirmaţia pârâtei potrivit cu care reclamanta nu a desfăşurat activitate în folosul său, simpla funcţionare a două societăţi comerciale în aceeaşi incintă nefiind de natură a dovedi aspectul afirmat.

Astfel, pârâta nu a depus la dosarul cauzei facturi/chitanţe sau alte astfel de înscrisuri, prin care să facă dovada faptului că, în intervalul de lucru recunoscut de reclamantă, a fi prestat activitatea pentru pârâtă, aceasta a facturat, în fapt, serviciile medicale oferite, pe numele altei societăţi comerciale, iar nu pe numele angajatorului său. Efortul probator depus de către pârâtă, în sensul dovedirii contractului de locaţiune asupra aceluiaşi spaţiu, al SC [...], chiar încununat de succes, nu a fost de natură să dovedească aspectul afirmat, respectiv că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau.

Potrivit prevederilor art. 39 lit. a din Codul muncii angajatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa, angajatorului revenindu-i obligaţia corelativă de acordare a tuturor drepturilor băneşti cuvenite salariatului, drepturi care decurg din lege, contract colectiv de munca aplicabil si contractul individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 166 din Codul muncii: "(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar. (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă. (4) întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. "

Art. 168. - (1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. (2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

Potrivit prevederilor art. 168 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata sau prin alte documente justificative, care să demonstreze efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, sarcina probei revenindu-i angajatorului.

Cum angajatorul nu a făcut dovada ca a plătit reclamantei drepturile salariale pretinse, acţiunea acesteia a fost admisă astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, în şedinţa publică din data de 08.06.2018, pârâta a declarat că renunţă la judecata acesteia.

În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta [...], considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea apelului pârâta a arătat că, interpretând şi aplicând eronat dispoziţiile legale incidente, in raport de probatoriul administrat in cauza, instanţa de fond a reţinut în speţă, "cum angajatorul nu a făcut dovada ca o plătit reclamantei drepturile salariate pretinse, acţiunea acesteia va fi admisa astfel cum a fost formulată".

Potrivit art. 10 din Codul Muncii, „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoanei fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şl sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu".

Potrivit art. 159 al. 1 din Codul muncii, „Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat fa baza contractului individual de muncă", iar potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol, „Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

Este real că, in speţă, reclamanta a deţinut calitatea de salariat al societăţii, în temeiul contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. …/02.07.2016 în registrul general de evidenţa a salariaţilor. Deşi intre părţi a fost perfectat contractul individual de munca anterior menţionat, reclamanta nu a înţeles să execute obligaţiile ce îi reveneau, in calitate de salariat, întrucât, în perioada 02.07.2016 - 02.08.2017 (perioada pentru care s-au pretins drepturile băneşti in cuantum de 25.905 lei), nu a prestat munca pentru si în beneficiul societăţii , o norma întreaga, zilnic, respectiv 40 ore/săptămână.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat in cauză, la data de 01.03.2009, intre societatea [...], in calitate de locator ?i societatea pârâtă, in calitate de locatar, s-a perfectat contractul de locatiune, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţa asupra „spaţiului comercial situat in imobilul de la adresa din str. [...] nr. 19, municipiul Constanta, jud. Constanta, suprafaţa de 7 mp, dotat si utilat conform cerinţelor pentru desfasurarea activitatiior medicale", mai exact amenajările si dotările interioare, inclusiv bunurile mobile menţionate in cuprinsul anexei nr. 1 a acestui contract

Din cuprinsul anexei nr. 1 la contractul anterior menţionat, rezulta ca spaţiul închiriat a fost amenajat exclusiv pentru desfasurarea de activitati medicale, scop in care a fost instalat „un aparat de investigare medicala [...], contractat de la Orthomed Grup, reprezentant Siemens (Contract nr. [...]/ MEDITSER - 3-001), aparat cu seria 24187, agreat de Ministerul Sanatatii prin avizul de tip nr. …/05.05.2005" şi au fost efectuate "amenajările specifice instalării acestui aparat conform cerinţelor producătorului Siemens, instalat si pus in funcţiune acest aparat conform procesului verbal de instalare, a fost încheiat Contract de service cu furnizorul Orthomed si Asigurare".

Urmare perfectării contractului de închiriere anterior menţionat, societatea a început a desfăşura activităţi specifice obiectului de activitate la spaţiul închiriat, utilizând echipamentele medicale individualizate in cuprinsul Anexei acestuia.

Alături de calitatea de salariat in cadrul societăţii , reclamanta din prezenta cauza deţine calitatea de asociat unic si in cadrul societăţii [...], astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

In considerarea acestei duble calităţi deţinute, reclamanta [...] a înţeles a presta activităţi medicale specifice, utilizând echipamentele medicale menţionate in cuprinsul anexei la contractul de închiriere din data de 01.03.2009, însă nu în beneficiul societăţii, in conformitate cu obligaţiile ce îi reveneau în calitate de salariat, ci in beneficiul societăţii [...] al carul asociat unic si administrator este.

In acest sens,  parte din serviciile medicale efectuate cu aparatul de investigaţie medicală [...] asupra clienţilor societăţii  au fost facturate de către societatea [...] contravaloarea lor fiind încasată tot de aceasta persoana juridică.

În susţinerea punctului de vedere anterior menţionat, este de observat si faptul ca, la data de 01.03.2017. intre societatea [...], in calitate de locator si societatea [...], in calitate de locatar, s-a perfectat contractul de închiriere având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţa asupra spaţiului comercial situat in Constanta, str. [...], jud. Constanta, precum si a echipamentelor / utilajelor amplasate in interiorul acestuia si necesare desfăşurării activităţilor medicale, în schimbul plăţii chiriei in cuantum de 100 lei lunar, context in care au putut fi justificate din punct de vedere contabil încasările persoanei juridice constând in contravaloare serviciilor prestate cu echipamentele in discuţie.

Reclamanta însăşi a recunoscut că nu a prestat niciodată activitate in cadrul societăţii  vreme de 8 ore zilnic, 5 zile pe săptămână, sens in care urmeaza a se observa atat declaraţia olografa a acesteia din data de 10.03.2017, cererea sa înregistrată sub nr. 86/18.08.2017, precum ?i răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat cu ocazia soluţionării in fond a cauzei.

În plus, ar mai fi de subliniat ?i faptul că reclamanta, prevalându-se de contractul nr. …/01.06.2007 perfectat intre Cabinetul Medical Individual [...], in calitate de prestator şi societatea pârâtă, in calitate de beneficiar ?i omiţând faptul că acest contract a încetat la data încheierii contractului individual de munca dintre părţi, a facturat societăţii pârâte, in calitatea sa de titular al cabinetului medical, contravaloarea unor investigaţii medicale imagistice pretins efectuate în beneficiul societăţii .

În speţă, s-a făcut dovada că, in perioada de referinţă, reclamanta nu a prestat muncă in beneficiul societăţii  8 ore zilnic / 40 ore pe săptămână, a facturat societăţii, in numele si pe seama cabinetului al cărui asociat este contravaloarea unor investigaţii medicale pe care ar fi trebuit sa le presteze in beneficiul societăţii pârâte, in calitatea sa de salariat, a prestat in beneficiul societăţii al cărei asociat ?i administrator este, servicii similare celor pe care ar fi trebuit sa le presteze in beneficiul societăţii, in calitatea sa de salariat al acesteia, utilizând, in acest scop, chiar spaţiul şi aparatura medicala de care ar fi trebuit sa se folosească in îndeplinirea sarcinilor de serviciu care ii reveneau In calitatea sa de salariat al societăţii .

Din aceasta perspectivă, apreciază apelanta pârâtă că, in pofida celor reţinute in cuprinsul hotărârii atacate, împrejurarea că nu a fost in măsură a depune la dosarul cauzei facturi / chitanţe care sa ateste că in intervalul programului de muncă al reclamantei aceasta a facturat serviciile medicale oferite pe societatea al cărui asociat şi administrator este nu este de natură a înlătura celalalt probatoriu administrat in cauză (contractul de închiriere din data de 01.03.2017 perfectat intre [...] si [...], având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţa pentru aceleaşi bunuri pe care aceasta societate le închiriase societăţii, contractele de prestări servicii din data de 01.06.2007 şi respectiv data de 01.01.2010 şi facturile din data de 10.01.2017, 26.07.2017, 07.03.2017 şi, respectiv 08.03.2017, precum si răspunsurile reclamantei la întrebările nr. 4, 6, 7,8,9,10,13,15,16 si 17 din interogatoriul propus a fi administrat cu ocazia soluţionării In fond a cauzei) din care rezulta, fără îndoiala, că, in perioada de referinţă, reclamanta nu a prestat activitate în beneficiul societăţii  potrivit contractului individual de munca perfectat între părţi, ci in beneficiul unei alte societăţii al cărui asociat şi administrator este, pe de o parte, iar, pe de altă parte, serviciile medicale prestate au fost facturate si achitate de societatea cabinetului medical al carul titular este.

Prin urmare, in mod greşit instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantei de obligare a societăţii la plata sumelor reprezentând salarii pretins neîncasate ar fi îndreptăţită, câtă vreme, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta nu a prestat, in perioada de referinţă, muncă în beneficiul societăţii in conformitate cu contractul individual de muncă perfectat intre părţi, respectiv 8 ore/ zi - 40 ore / săptămână.

Concluzionând, solicită admiterea apelului, schimbarea in parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamantă, ca nefondată.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă a invocat pe cale de excepţie tardivitatea formulării apelului, solicitând admiterea excepţiei şi respingerea apelului ca tardiv formulat, susţinând că, din datele înscrise pe portalul instanţelor, cererea de apel apare depusă cu depăşirea termenului legal.

Cu privire la fondul litigiului, intimata reclamantă susţine, în esenţă, că a probat faptul că a avut calitatea de salariat ai societăţii pârâte, aspect necontestat de apelantă. În temeiul contractului individual de muncă nr. 60/2l.07.2016 a prestat pârâtei servicii medicale astfel cum s-a obligat. Pârâta nu a depus la dosar dovada plăţii salariilor pentru perioada pretinsă, deşi sarcina probei revenea acesteia, aspect reţinut în mod corect de prima instanţă .

Pârâta nu a recunoscut in terminis că nu a efectuat plata drepturilor salaríale, însă acest fapt rezultă din apărarea efectuată în cauză pe calea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale. Poziţia pârâtei a fost una oscilantă, de la susţinerea potrivit căreia intimata reclamantă nu a prestat deloc muncă în folosul acesteia,ci în folosul altor societăţi comerciale, iar, după renunţarea la cererea reconvenţională, s-a arătat că nu a prestat opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână aşa cum prevede contractul individual de muncă.

Nu există nicio dovadă depusă la dosar din care să rezulte că a prestat muncă în folosul altor societăţi comerciale. Faptul că în spaţiul închiriat de pârâtă îşi desfăşoară activitatea mai multe societăţi comerciale nu afectează raporturile dintre reclamantă şi pârâtă. Nu poate fi reţinută susţinerea că a prestat munca în folosul societăţii al cărei asociat unic este întrucât firma şi-a desfăşurat activitatea după obţinerea avizelor de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii şi după ce şi-a dat demisia de la pârâtă.

Din răspunsul oferit la întrebarea nr. 4 din interogatoriu rezultă că a respectat fără doar şi poate programul de muncă astfel cum a fost convenit prin contractul individual de muncă: „De la 1200- 20°°, Sâmbăta de la 800- 1400„.

Pârâta nu produs nicio dovadă a faptului că reclamanta a lipsit de la serviciu, că a fost sancţionată în vreun mod.

Potrivit prevederilor art. 168 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata sau prin alte documente justificative, care să demonstreze efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, sarcina probei revenindu-i angajatorului.

În raport de situaţia de fapt şi de drept prezentată , apreciază intimata reclamantă că cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariate corect a fost admisă de prima instanţă.

Prin apelul de faţă, apelanta nu aduce critici noi cât priveşte considerentele reţinute de prima instanţă; apelanta nu contestă raportul de muncă şi nici nu a produs dovada plăţii salariilor pentru perioada litigioasă, însă îşi motivează refuzul invocând prestarea muncii necorespunzător obligaţiilor asumate prin contractul de muncă: opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Dincolo de faptul că nu s-a produs nicio dovadă, astfel cum şi prima instanţă corect a reţinut, apelanta invocă excepţia de neexecutare a contractului, apărare nepermisă în dreptul muncii, invocând propria culpă. Neglijenţa / neîndeplinirea propriilor obligaţii privind ţinerea unei evidenţe clare privind prezenţa la locul de muncă nu poate fi folosită drept dovadă a neprestării muncii.

Analizând sentinţa apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, Curtea constată că apelul este nefondat.

Între părţile cauzei a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 60/02.07.2016, pe durată  nedeterminată. Potrivit lit. H din contract, durata timpului de lucru este de 8 ore pe zi, 40 ore/săptămână, iar potrivit lit. I, salariul de bază lunar brut este de 2000 de lei.

Potrivit prevederilor art. 39 lit. a din Codul muncii angajatul are dreptul la salarizare pentru munca depusa, angajatorului revenindu-i obligaţia corelativă de acordare a tuturor drepturilor băneşti cuvenite salariatului, drepturi care decurg din lege, contract colectiv de munca aplicabil si contractul individual de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 166 din Codul muncii: "(1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar. (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă. (4) întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. "

Art. 168. - (1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit. (2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

Potrivit prevederilor art. 168 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata sau prin alte documente justificative, care să demonstreze efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit, sarcina probei revenindu-i angajatorului.

În materia dreptului muncii există aşadar reglementări specifice, privitoare la plata drepturilor salariale şi la obligaţiile ce revin angajatorului în legătură cu asigurarea condiţiilor de realizare a sarcinilor de serviciu, aceste obligaţii avându-si izvorul atât în contractul individual de muncă, cât şi în lege. Societatea nu poate opune intimatei-reclamante excepţia de neexecutare a contractului, această excepţie nefiind aplicabilă contractului individual de muncă, nici una din părţi neputând refuza îndeplinirea obligaţiilor asumate. Angajatorul are obligaţia de a asigura condiţiile necesare realizării de către fiecare salariat a sarcinilor ce îi revin în cadrul programului zilnic de muncă stabilit, cu consecinţa acordării unor salarii integrale nefiind legală o suspendare de facto a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de Codul muncii (art.52).

Apelanta a susţinut că, deşi intre părţi a fost perfectat contractul individual de muncă anterior menţionat, reclamanta nu a înţeles să execute obligaţiile ce îi reveneau, in calitate de salariat, întrucât, în perioada 02.07.2016 - 02.08.2017 (perioada pentru care s-au pretins drepturile băneşti in cuantum de 25.905 lei), nu a prestat muncă pentru ?i în beneficiul societăţii, o normă întreagă, zilnic, respectiv 40 ore/săptămână.

Pe de o parte, apelanta nu a făcut dovada susţinerilor sale din cuprinsul întâmpinării formulate la prima instanţă şi reiterate în apel. Astfel, pentru început, apelanta nu a precizat câte ore ar fi prestat munca pentru si în beneficiul societăţii intimata reclamantă, având în vedere că, şi în cazul în care ar fi muncit mai puţin, i s-ar fi cuvenit salariu pentru perioada lucrată.

Împrejurarea că în acelaşi spaţiu, respectiv la adresa din [...], a funcţionat şi SC [...], societate la care este unic administrator reclamanta, nu susţine afirmaţia pârâtei potrivit cu care reclamanta nu a desfăşurat activitate în folosul său, simpla funcţionare a două societăţi comerciale în aceeaşi incintă nefiind de natură a dovedi aspectul afirmat, după cum în mod corect a reţinut şi tribunalul.

Pe de altă parte, neprezentarea angajatului la programul de lucru ar putea constitui o abatere disciplinară, fără însă ca societatea apelantă să fi efectuat vreun demers în acest sens faţă de intimata reclamantă. Încălcarea contractului individual de muncă poate atrage doar sancţionarea disciplinară a salariatului, potrivit dispoziţiilor art. 247 din Codul muncii. Or în cazul de faţă, angajatorul, îndepărtându-se de la reglementările speciale din Codul muncii, a ales să-şi încalce propriile obligaţii în ceea ce priveşte plata salariului, deşi intimata lucrase în beneficiul său (cel puţin o parte din norma de lucru), opunând o veritabilă excepţie a neexecutării contractului. Dat fiind însă că în cazul de faţă este vorba de un litigiu de muncă, guvernat de Codul muncii, şi nu un litigiu civil, guvernat de Codul civil, această excepţie nu poate fi opusă cu succes pentru a justifica încălcarea obligaţiei de plată a salariului.

Iar atâta timp cât angajatorul a ales să nu antreneze răspunderea disciplinară a salariatului, iar contractul individual de muncă nu a fost desfăcut, salariatul este îndreptăţit la plata salariului pentru munca prestată în folosul angajatorului. Mai mult, sarcina probei îi revenea acestuia din urmă în ceea ce priveşte plata salariului. Or apelanta a recunoscut neplata salariului către intimată.

În raport de situaţia de fapt şi de drept prezentată, cererea de obligare a apelantei pârâte la plata drepturilor salariate a fost corect admisă de prima instanţă.

Pentru considerentele expuse, apelul va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare