Acţiune în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 13/2007. Distincţia între domeniul public sau privat. Caracterul gratuit al drepturilor de uz şi servitute este prevăzut de legiuitor numai în cazul proprietăţii Statului şi al unităţilor ad...

Acţiune în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 13/2007. Distincţia între domeniul public sau privat. Caracterul gratuit al drepturilor de uz şi servitute este prevăzut de legiuitor numai în cazul proprietăţii Statului şi al unităţilor administrativ teritoriale afectate de capacităţi energetice.

Potrivit art. 16 alin.4 din Legea nr. 13/2007 exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Per a contrario, în cazul proprietăţii private acest caracter gratuit nu este prezumat de lege.

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 183/30 martie 2011

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 28.02.2008, sub dosar nr. 1253/221/2008, astfel cum a fost precizată, reclamanţii P.P. şi P.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta  S.C. D.E.D.B. S.A. să fie obligată pârâta să ridice pe cheltuiala sa cei doi stâlpi de înaltă tensiune, amplasaţi ilegal pe terenul proprietatea reclamanţilor, iar în subsidiar, să fie obligată pârâta să încheie un contract de închiriere, cu stabilirea unei chirii lunare de 300 euro pe lună.

În cauză s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu de către numitul P.D.A., care a arătat că deţine cota de 250/6331 părţi din terenul în litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1912/2010, Judecătoria Deva a respins cererea formulată de reclamanţi, reţinând că, potrivit menţiunilor din C.F. 281 Mintia, aceştia sunt proprietari ai imobilului cu nr. topo 42, 43.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reţinut că liniile electrice aeriene LEA 110 KV dublu circuit Mintia Brad şi Mintia Baiţa şi LEA 110kv dublu circuit Mintia Păulis Decebal - linii care traversează terenurile reclamanţilor -  sunt construite conform normelor existente în domeniu, mutarea acestora pe un alt traseu fiind posibilă prin construirea unor linii de 110 kv pentru cele patru circuite electrice, efortul financiar fiind de 5.000.000 euro. 

Au mai fost reţinut de către instanţă dispoziţiile  art. 16 alin. 4 din Legea nr.230/2007 modificată şi completată prin Legea nr.13/2007, a energiei electrice,  faţă de care, instanţa de fond a apreciat că s-a instituit în sarcina proprietarilor o sarcină gratuită cu caracter legal pe toată durata existenţei lucrărilor, în scopul efectuării de lucrări de utilitate publică, astfel că nu se poate reţine că este încălcat dreptul de proprietate al reclamanţilor, întrucât imobilul rămâne în continuare în circuitul civil putând forma obiectul unor acte juridice civile.

În ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere şi la plata unei chirii lunare în cuantum de 300 euro pe lună, instanţa a reţinut drept neîntemeiat şi acest capăt de cerere, întrucât, potrivit alin. 4 din art. 16, terenul reclamanţilor este grevat de un drept legal şi gratuit de uz şi servitute instituit în favoarea pârâtei.

Pentru aceleaşi considerente a fost apreciată de către instanţă drept neîntemeiată şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.D.A.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii şi intervenientul în interes propriu, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu, cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, s-a arătat că terenul pe care sunt amplasaţi stâlpii nu este trecut în proprietatea statului, că pârâta nu a justificat în niciun mod legalitatea amplasării stâlpilor de înaltă tensiune, respectiv decret de expropriere, documentaţii tehnice sau alte documente în sensul arătat, astfel că, apreciază apelanţii, apărările făcute pe textul unei legi care nu poate să ţină loc de decret de expropriere şi nici nu poate să reprezinte o modalitate legală de luare din proprietatea apelanţilor a vreunei suprafeţe de teren – nu sunt fondate, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ anterior sau ulterior amplasării celor doi stâlpi nu a prevăzut preluarea sau folosirea terenurilor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice fără plata unor despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 368/A/2010, Tribunalul Hunedoara a respins apelul reclamanţilor şi al intervenientului, reţinând că exercitarea drepturilor de uz şi servitute – sarcini cu titlu gratuit impuse de dispoziţiile art. 16 alin. 4 din Legea nr.13/2007 – asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, nu constituie o expropriere de fapt sau formală întrucât imobilul a rămas în continuare în circuitul civil putând forma obiectul unor acte juridice civile, limitată fiind doar folosinţa bunului, dreptul de proprietate, afectat în substanţă,  nefiind pierdut.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi intervenientul, care au solicitat admiterea acţiunii principale şi a cererii de intervenţie conform petitului principal, în sensul ridicării stâlpilor de pe terenul lor, iar în secundar, conform cererii subsidiare de obligare a pârâtei la plata unei chirii.

În expunerea motivelor, recurenţii susţin că terenul este proprietatea lor şi a aparţinut antecesorilor din 1934, el nefiind niciodată în proprietatea statului, astfel că nu pot fi aplicabile prevederile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 318/2003. Se mai susţine că amplasarea celor doi stâlpi pe ternul recurenţilor s-a făcut în mod nelegal, fără întocmirea documentaţiei în acest sens. O altă critică vizează faptul că neacordarea de despăgubiri pentru amplasarea stâlpilor pe terenul recurenţilor, fapt ce le  restrânge exerciţiul dreptului de proprietate, este contrară dispoziţiilor legale, care prevăd că pentru cauze de utilitate publică se acordă despăgubiri.

În drept se invocă art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod  procedură  civilă.

Verificând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut că acesta este fondat pentru şi în limitele  următoarele:

Este de necontestat, iar instanţele de fond au reţinut corect, că terenul pe care sunt amplasaţi cei doi stâlpi este proprietatea recurenţilor. Această împrejurare nu este însă de natură a justifica cererea de ridicare a stâlpilor. Faptul că pârâta nu a fost în măsură să depună la dosar documentaţia care a stat la baza poziţionării stâlpilor pe terenul recurenţilor nu poate duce la concluzia nerespectării normelor legale cu ocazia lucrărilor de amplasare a stâlpilor. Dimpotrivă, starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi însuşită de instanţa de apel, este lămuritoare sub aspectul imposibilităţii mutării stâlpilor şi a costurilor foarte mari pe care le-ar implica stabilirea unui alt traseu (cu de 6 km de reţele mai lung şi un cost financiar de 5 milioane euro).

Ca urmare, aceste critici nu sunt fondate.

În ce priveşte însă soluţionarea capătului subsidiar al cererilor, referitor la încheierea unei convenţii pentru acordarea de despăgubiri sub forma unei chirii lunare, Curtea constată recursul fondat.

Conform art. 16 alin. 2 din Legea nr.13/2007, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare şi retehnologizare, respectiv de funcţionare a capacităţii energetice, de un drept legal de uz şi de servitute asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice.

Aşa cum s-a reţinut, terenul pe care sunt amplasaţi cei doi stâlpi este proprietatea privată a recurenţilor. În această ipoteză devin incidente dispoziţiile art. 16 alin. 5 din lege, care prevăd că dreptul de uz şi de servitute nu este unul gratuit. Dimpotrivă, exercitarea acestor drepturi se face pe baza unei convenţii, încheiată cu titularii dreptului de proprietate asupra terenului, în care se vor stabili condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, precum şi cuantumul indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modul de plată a acestora.

În mod greşit au considerat instanţele de fond că drepturile de uz şi de servitute sunt gratuite. Articolul 16 din lege face distincţie între domeniul public şi privat pe care se exercită aceste drepturi legale, prevăzând exercitarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi a servituţilor numai în privinţa proprietăţii statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacităţi energetice. Ca atare, o asemenea gratuitate este reglementată de legiuitor numai atunci când este afectat un imobil proprietatea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

Dreptul de uz şi servituţile legale trebuie stabilite şi exercitate cu respectarea echităţii şi a principiului minimei afectări a dreptului de proprietate.

Dreptul de uz şi de servitute instituite prin lege asupra proprietăţii private a unui terţ reprezintă o limitare adusa dreptului de proprietate al acestuia şi în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului reprezintă o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar, conform jurisprudenţei CEDO.

Pentru menţinerea unui just echilibru între interesul general şi cel particular, în virtutea principiului echitaţii şi al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de art. 480 Cod  civil Conform art. 44 alin. 5 din Constituţie, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică este obligată să îl despăgubească pe proprietar pentru daunele aduse solului, plantaţiilor ori construcţiilor, precum şi pentru orice altă daună, în acest sens fiind şi jurisprudenţa CEDO (cauza Sporroug contra Suedia şi  cauza Mellacher contra Austriei).

 Faţă de cele menţionate, Curtea a constatat că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că drepturile legale ale pârâtei care grevează imobilul recurenţilor sunt gratuite şi în mod greşit nu a cercetat pe fond capătul subsidiar, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. 5, incidente în cauză,  în sensul de a stabili în concret despăgubirile corespunzătoare compensării restrângerii prerogativelor dreptului de proprietate al recurenţilor, astfel că sub acest aspect recursul a fost apreciat ca fondat, astfel că  s-a  admis recursul, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel, pentru a analiza pe fond petitul subsidiar al cererii principale şi respectiv al cererii de intervenţie în interes propriu.

Domenii speta

Spete similare