Obligarea unui inculpat la plata unei rente lunare către o parte civilă. Nelegalitate.

Obligarea unui inculpat la plata unei rente lunare către o parte civilă. Nelegalitate.

Nedovedirea existenţei vreunui handicap suferit de partea civilă care să o îndreptăţească să primească o despăgubire periodică sub forma unei rente lunare şi obligarea unui inculpat la plata unei asemenea rente lunare ca despăgubire morală periodică este nelegală.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia penală nr. 35/22 februarie 2010

Prin sentinţa penală nr. 764/2009, Judecătoria Deva a condamnat pe inculpatul B.N.D la pedeapsa de 6 luni închisoare, dispunând suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

A obligat pe inculpat să plătească părţii civile S.G. suma de 300 lei rentă lunară calculată de la data de 14.09.2007 până la încetarea stării de nevoie şi respinge în rest cererea de despăgubiri.

A obligat pe inculpat să plătească şi altor părţilor civile despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 14.09.2007, inculpatul B.N.D. se afla la volanul autoturismului proprietate personală, marca Dacia Solenza, cu nr. de înmatriculare XX-00-XXX şi se deplasa pe DJ 706 A, pe ruta Chişcădaga-Deva.

La intersecţia cu DN 76, există indicatorul „cedează trecerea”, însă inculpatul l-a ignorat şi nu a redus nici măcar viteza, intrând în intersecţie cu intenţia de a se încadra pe DJ 76, direcţia Brad-Deva.

Abia atunci a observat venind dinspre Deva un autoturism marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare YY-00-YYY, condus regulamentar de numitul Ş.S.G.

Deşi a observat acest autoturism, inculpatul nu a oprit şi nu a redus viteza, apreciind în mod greşit că are timpul necesar pentru a se încadra pe sensul de mers Brad-Deva.

Inculpatul a încălcat prevederile art.31, 57 al.2 din OUG nr.195/2002 rep. şi art.1, 130,135 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 rep., motiv pentru care s-a produs tamponarea cu celălalt autovehicul, respectiv,  autoturismul condus de inculpat a intrat cu partea stângă faţă în partea lateral dreapta a celeilalte maşini.

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală, din culpa exclusivă a inculpatului B.N.D., a părţilor vătămate: I.M., S.G. – minoră şi U.M.M. – minoră, aflate ca pasagere în autoturismului marca Dacia Logan(care funcţiona în regim de taxi).

Şoferul Ş.S.G. nu a depus plângere penală împotriva inculpatului.

Partea vătămată S.G. a suferit leziuni vindecabile în 85-90 zile de îngrijiri medicale.

Autoturismul condus de inculpat era asigurat la SC „U.” SA, care ulterior a devenit U.A. SA.

Partea vătămată S.G. – asistată de reprezentantul legal şi de un avocat - a fost despăgubită de către asigurator cu suma de 37.500 lei, reprezentând prejudiciile materiale şi morale suferite în urma accidentului, ocazie cu care a declarat la 12.02.2008 că nu mai are nici o pretenţie de la inculpat.

Conform art.66 al.1 din Norma Anexă la Ordinul CSA nr. 113133/2006 „Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menţiona în scris că a fost integral despăgubită prejudiciile suferite şi că nu mai are nici o pretenţie de la asigurătorul RCA şi de la asigurat, în legătură cu prejudiciul respectiv, (…)”

În faza cercetării judecătoreşti, partea vătămată S.G. asistată de reprezentantul legal S.V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.840 lei daune materiale(reprezentând contravaloare tratament, transport, hrană suplimentară, recuperare şi fizioterapie) şi 150.000 lei daune morale plus o rentă de 300 lei calculată de la momentul producerii accidentului şi până la încetarea stării de nevoie.

Apărătoarea părţii civile S.G. a susţinut că recunoaşte suma acordată de asigurator cu titlul de despăgubire şi declaraţia prin care aceasta se consideră integral despăgubită, dar că menţiunea nu are relevanţă din moment ce doar instanţa de judecată poate stabili drepturile ce i se cuvin acesteia.

Pornind de la conceptul că doar oamenii pot participa la raporturile de drept civil, este, deci, de principiu că numai oamenii au calitatea de subiect de drept civil. În această calitate, subiectul de drept este titular de drepturi şi obligaţii. Prin urmare capacitatea civilă priveşte orice subiect de drept civil; ea fiind aceea parte a capacităţii juridice a persoanei care constă în capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile civile şi de a avea şi de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice.

Dacă din naştere dobândim capacitatea de folosinţă, cea de exerciţiu este definită în art.5 al.3 din Decretul nr.31/1954 şi constă în capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind(personal şi singură) acte juridice.

Capacitatea de exerciţiu se prezintă diferit în funcţie de „gradul de discernământ” al persoanei fizice. Aşadar minorul între 14 şi 18 ani se bucură de capacitate de exerciţiu restrânsă, iar de la vârsta de 18 ani i se recunoaşte capacitatea de exerciţiu deplină.

În speţă este vorba de victima S.G. - o minoră cu capacitate restrânsă de exerciţiu.

Textul legal principal care reglementează această instituţie de drept este art.9 din Decretul nr.31/1954 care precizează „(…) Actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviinţarea prealabilă a părintelui sau tutorelui”, normă juridică fundamentală în materie.

Din această definiţie reiese că minorul între 14 şi 18 ani participă personal la încheierea tuturor actelor juridice civile „însă numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal”.

Este corectă şi corespunzătoare legislaţiei în vigoare ideea că „prin capacitatea de exerciţiu restrânsă nu se exprimă un aspect cantitativ al capacităţii, în sensul că doar un anumit număr de acte juridice ar putea fi încheiate de minor, iar alte nu.

De aceea prin capacitatea de exerciţiu restrânsă se exprimă calitatea însăşi a aptitudinii minorului de a încheia acte juridice, calitate ce se concretizează în principiul că toate actele juridice se încheie personal de către minor, dar pentru toate acestea este necesară, de regulă, încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.

Prin urmare, asiguratorul a procedat în mod corect, iar consimţământul minorei este perfect valabil.

Inculpatul a recunoscut faptele, pe care le regretă. Nu a fost de acord cu plata daunelor solicitate de victima S.G., apreciind că acceptând despăgubirile de la asigurator, aceasta a renunţat la orice pretenţii.

Completarea la raportul de expertiză medico-legală care menţionează că „Între accidentul rutier suferit de susnumită în data de 14.09.2007, când au fost lezate vertebrele lombare 3 şi 4 şi deficitul radicular senzitivo-motor L5 dreapta s-a interpus o intervenţie neurochirurgicală prin care s-a produs fuziunea la nivelul proceselor transverse L3, L4, L5 dreapta” a determinat aprecierea de către comisie a legăturii de cauzalitate indirectă între accident şi starea prezentă a victimei.

Ţinând cont că e o fată tânără, în creştere, care se apropie de maturitate, care trebuie să evite efortul fizic intens (întrucât are dureri lombare) şi expunerea la intemperii, instanţa a apreciat că se pot ivi probleme delicate şi complicate în dezvoltarea ei, motiv pentru care va obliga pe inculpat să plătească părţii civile S.G. suma de 300 lei rentă lunară calculată de la data de 14.09.2007 până la încetarea stării de nevoie şi respinge în rest cererea de despăgubiri civile şi morale, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă S.G., inculpatul B.N.D. şi asiguratorul SC U.A. SA. solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi pe latură civilă şi exonerarea inculpatului de plata rentei lunare de 300 lei stabilită de prima instanţă în favoarea părţii civile.

Prin decizia penală nr. 306/A/16.11.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Penală a fost respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă S. G. şi au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul B.N.D.  şi asigurătorul  SC U.A. SA.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reţinut următoarele:

Apelul declarat de partea civilă S.G. a fost declarat tardiv şi a fost respins ca atare, întrucât partea civilă a declarat apelul la 15 iunie 2009, deşi sentinţa i-a fost comunicată la 01 iunie 2009, depăşind astfel termenul de 10 zile de declarare a apelului, care s-a împlinit la 12 iunie 2009.

În ce priveşte apelurile pe latura civilă declarate de inculpat şi asigurator, prin care s-a solicitat înlăturarea obligării inculpatului la plata rentei lunare către partea civilă, aceste apeluri au fost respinse ca nefondate, deoarece:

Convenţia încheiată între partea civilă, inculpat şi asigurator, pe latura civilă, trebuia interpretată ca făcând referire la prejudiciile materiale şi morale suferite de partea civilă şi care la data încheierii convenţiei au fost cunoscute sau previzibile.

Cum evoluţia postoperatorie a părţii civile depinde de elemente aleatorii, de succesul intervenţiei, de reacţia fiziologică la tratamentul postoperator, de eficienţa medicamentelor administrate, gradul de vindecare şi urmările tratamentului pot fi observate numai odată cu scurgerea unui interval de timp, trebuie reţinut că persistenţa unor sechele, a unui deficit al stării de sănătate (constatate abia în urma unei expertize medico legale efectuată la 08 ianuarie 2009) nu au putut fi prevăzute la data încheierii convenţiei dintre partea civilă, inculpat şi asigurator şi nu au putut face obiectul acestei convenţii.

Fiind în prezenţa unui prejudiciu moral ce nu a putut fi prevăzut de nici o parte, dar a cărui existenţă rezultă din expertiza medico legală şi care constă în surplusul de efort pe care partea civilă va trebui să îl depună pentru a putea desfăşura aceleaşi activităţi ca şi un om complet sănătos, obligarea inculpatului la plata unei rente lunare de către prima instanţă a fost justă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen inculpatul B.N.D. şi asigurătorul SC U.B.– S.D.

Prin recursurile formulate inculpatul şi asigurătorul au solicitat admiterea acestora, casarea deciziei penale atacate sub aspectul laturii civile şi rejudecând, a se respinge în totalitate cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă S.G.

Curtea de Apel examinând recursurile declarate de inculpat şi asigurătorul prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, a constatat că acestea sunt fondate şi au fost admise, din următoarele considerente:

La data de 12.02.2008 partea civilă S.G. asistată de mama sa S.V. şi avocat a formulat cerere de despăgubiri către SC.U.SA – S.D., primind despăgubiri civile în cuantum de 37.500 lei. Prin convenţia încheiată s-a declarat despăgubită integral, arătând că nu mai are alte pretenţii de la inculpat sau asigurător.

Instanţa de fond a respins cererea de despăgubiri civile solicitate de partea civilă în procesul penal, ca inadmisibilă în considerarea faptului că aceasta s-a declarat despăgubită integral.

Cu toate acestea, instanţa de fond a acordat părţii civile o rentă lunară în cuantum de 300 lei – sumă ce urma a fi plătită de inculpat începând de la data de 14.09.2007 şi până la încetarea stării de nevoie, soluţie menţinută de către instanţa de apel.

Instanţele au arătat că renta lunară de 300 lei reprezintă o compensaţie morală acordată părţii civile pentru surplusul de efort pe care aceasta va trebui să îl depună pentru a putea desfăşura aceleaşi activităţi ca şi un om sănătos.

Se apreciază de către Curte că acordarea unei rente lunare părţii civile ca o despăgubire morală periodică este nelegală. Partea civilă ar fi fost îndreptăţită să primească o rentă lunară dacă s-ar fi dovedit existenţa unui handicap care să fi afectat într-un procent sau altul capacitatea de muncă.

În speţă nu s-a dovedit existenţa vreunui handicap suferit de partea civilă care să o îndreptăţească să primească o despăgubire periodică sub forma unei rente lunare, iar obligarea inculpatului la plata unei asemenea rente lunare ca despăgubire morală periodică este nelegală. În măsura în care partea civilă ar suferi urmări de natură a-i afecta capacitatea motrică, aceasta poate solicita despăgubiri pe calea unei alte acţiuni, dar aceasta nu poate primi o rentă lunară ca despăgubire morală, cu atât mai mult cu cât s-a considerat pe deplin despăgubită prin convenţia încheiată cu inculpatul şi asigurătorul.

Domenii speta

Spete similare