Reîncredinţare minor. Criterii de apreciere. Opţiunea minorului la luarea măsurii

Reîncredinţare minor. Criterii de apreciere. Opţiunea minorului la luarea măsurii.

Acţiunea de reîncredinţare poate fi admisă dacă se constată că au intervenit

situaţii noi, în sensul că  menţinerea copilului la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare bunei dezvoltări morale, intelectuale şi fizice (art. 44 codul familiei).

Este de principiu că opţiunea minorului nu poate fi unicul considerent

determinant pentru reîncredinţarea spre creştere şi educare la celălalt părinte. Însă, opţiunea minorului poate fi un argument suplimentar numai atunci când acesta se află la o vârstă la care are  capacitatea de a alege, maturitatea de a discerne şi de a-şi identifica nevoile, relaţionarea cu părinţi, precum şi capacitatea de a înţelege că menţinerea lui la acel părinte  ar avea consecinţe dăunătoare asupra dezvoltării sale psihice, creşterii şi educării sale.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie - Decizia nr. 98/23 octombrie 2007

 Prin sentinţa civilă nr.639/2006 pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia în

dosar civil nr.1346/176/2006 a fost respinsă acţiunea civilă formulată de  reclamantul B.D.A. împotriva pârâtei S.D.A., prin care s-a solicitat reîncredinţarea minorei B.E.A.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

În conformitate cu art.44 din Codul Familiei, măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale între părinţii divorţaţi şi copii, pot fi modificate în cazul schimbării împrejurărilor avute în vedere de instanţă la dispunerea încuviinţării.

Revenirea asupra măsurii trebuie să aibă o justificare temeinică, bazată pe motive puternice, care să demonstreze că menţinerea la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creşterii şi educării sale.

Raportat la aceste considerente, instanţa a reţinut că împrejurările avute în vedere la momentul încredinţării minorei către mamă nu s-au schimbat decisiv, iar interesul acesteia este de a rămâne în continuare încredinţată pârâtei.

Din întreg ansamblul probator administrat în cauză, reiese că minora trece printr-o criză specifică adolescenţei, în care se revoltă de măsurile de supraveghere stricte impuse de mamă, iar dorinţa de a locui cu tatăl este determinată îndeosebi de faptul că în acest fel ar beneficia de o mai mare libertate..

Deşi  interesul – astfel cum îl apreciază minora în această fază a dezvoltării personalităţii sale – poate apărea justificat, instanţa a reţinut că interesul său pe termen lung este de a beneficia de o supraveghere atentă din partea mamei şi de o continuitate a condiţiilor de viaţă avute încă din anul 2000 până în prezent.

Întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada schimbării condiţiilor avute în vedere la încredinţarea minorei şi a faptului că mama nu şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile ce îi revin în calitate de părinte căruia i s-a încredinţat copilul, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada beneficiului pe care l-ar aduce creşterii şi educării minorei reîncredinţarea către tată, instanţa a respins acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B. D. A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea în întregime a acesteia şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, susţinând în esenţă ,că judecătorul de fond a apreciat greşit probele dosarului, precum şi a apreciat greşit interesul superior al minorei.

Prin decizia civilă nr. 46/A din 27 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul

Alba s-a respins apelul reclamantului B.D.A., pe considerentul că prima instanţă a avut în vedere la pronunţarea hotărârii atacate întregul material  probator administrat în cauză, iar declaraţia minorei trebuie apreciată în întregul context al cauzei şi în coroborare cu celelalte dovezi administrate, din care rezultă că pârâtei nu i se poate reţine vreun fapt imputabil în creşterea şi educarea minorei, de natură a duce la reîncredinţarea acesteia către celălalt părinte, ci dimpotrivă a încercat să-i asigure un climat corespunzător pentru îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a minorei.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul B. D. A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate precum şi a sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii civile astfel cum a fost formulată şi a se dispune reâncredinţarea minorei tatălui.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, că instanţele de

judecată cu prea mare uşurinţă au înlăturat declaraţia minorei care a arătat că doreşte să rămână cu tatăl ei; instanţele de judecată au apreciat greşit interesul superior al minorei în raport de probele cauzei, din care rezultă că  pârâta nu are un domiciliu stabil, în prezent a plecat de la locuinţa concubinului iar  relaţia dintre minoră şi reclamant este una foarte bună.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a solicitat respingerea

recursului .

La termenul de judecată din 16 octombrie 2007 instanţa de recurs a procedat

la audierea minorei B. E. A. în camera de consiliu şi după o prealabilă pregătire din partea psihologului curţii.

Analizând legalitate şi temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile

formulate şi cu actele de la dosar, precum şi din oficiu, conf. art. 306 Cod procedură civilă, cu referire la disp. art. 44 Codul familiei, art. 2, 24 şi urm. din Legea nr. 272/2004, Curtea de apel  a constatat că în cauză se impune reformarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar este reîncredinţarea minorului (art. 44 din Codul Familiei).

Condiţia esenţială în funcţie de care instanţele judecătoreşti au îndatorirea să hotărască reîncredinţarea copiilor minori de la un părinte la celălalt părinte constă în interesul acestora, interes care urmează să fie stabilit nu numai prin prisma condiţiilor materiale pe care părintele le-a oferit sau le poate oferii în continuare  minorilor, ci şi prin prisma ataşamentului său faţă de copil şi al copilului faţă de părinte, interesul şi grija manifestată de părinţi după divorţ, cât şi alte asemenea împrejurări , fără a se absolutiza vreunul din aceste criterii .

Acţiunea de reîncredinţare poate fi admisă dacă se constată că au intervenit

situaţii noi, în sensul că  menţinerea copilului la acel părinte ar avea consecinţe dăunătoare bunei dezvoltări morale, intelectuale şi fizice.

Este de principiu că opţiunea minorului nu poate fi unicul considerent

determinant pentru reîncredinţarea spre creştere şi educare la celălalt părinte. Însă, opţiunea minorului poate fi un argument suplimentar numai atunci când acesta se află la o vârstă la care are capacitatea de a înţelege  că menţinerea lui la acel părinte  ar avea consecinţe dăunătoare asupra dezvoltării sale psihice, creşterii şi educării sale.

Curtea remarcă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului că, în  speţă, în aprecierea interesului minorei, instanţele de judecată nu au acordat opiniilor minorei importanţa cuvenită, în raport cu  vârsta şi cu gradul de maturitate a acesteia, absolutizând condiţiile materiale pe care mama i le oferă minorei, rezultatele şcolare obţinute de minoră, fără a recunoaşte vreun merit personal minorei  şi eforturile depuse de pârâtă pentru păstrarea relaţiei de concubinaj, eforturi pe care le-a caracterizat ca fiind făcute în interesul minorei.

Curtea are a preciza că ţelul suprem al judecătorului chemat să soluţioneze

atari cauze nu este a stabilii culpa unui părinte sau a celuilalt  în ce priveşte creşterea şi educarea minorilor, ci este chemat să stabilească , cu luarea în considerare a opiniei copilului dacă reîncredinţarea la celălalt părinte, în situaţia în care copilul şi-a exprimat opinia în acest sens, contravine interesului superior al copilului.

În speţă, minora B.E.A., născută la data de 5 decembrie 1991, a fost încredinţată prin hotărârea de divorţ, rămasă definitivă, mamei pârâte.

Minora, acum în vârstă de 16 ani, a declarat, în esenţă, în cadrul celor două audieri  în faţa judecătorului de fond că doreşte să rămână cu tatăl său, că locuieşte împreună cu acesta din luna martie 2006 şi are o relaţie foarte apropiată cu el, relaţie pe care nu a reuşit să o creeze şi cu mama sa, care nu de puţine ori a avut un comportament necorespunzător faţă de ea de cele mai multe ori nejustificat.

Curtea constată că minora se află la o vârstă la care are capacitatea de a alege, maturitatea de a discerne precum capacitatea de a-şi identifica nevoile, relaţionarea cu părinţi.

Probele dosarului relevă fără echivoc faptul că mama pârâtă i-a asigurat minorei cele mai bune condiţii materiale, că s-a preocupat în permanenţă de educaţia minorei, care a obţinut rezultate şcolare şi extraşcolare deosebite, însă, este la fel de adevărat că mama a omis faptul că minora a ajuns la o vârstă la care are nevoie de prezenţa şi sfatul mamei şi de experienţa acesteia, pentru a se forma ca adult, atât din punct de vedere psihic, moral, mintal şi comportamental cât şi fiziologic.

De asemenea, probele testimoniale administrate cauzei relevă că  modul de creştere şi educare a minorei pe care mama pârâtă la adoptat nu este compatibil cu nivelul intelectiv şi afectiv emoţional al copilului, fiind perceput de acesta ca o agresiune psihică asupra sa ,ca o lipsă de afecţiune a mamei chiar dacă nu este aşa; preocupată de alte probleme mama minorei nu a înţeles nevoile acesteia, nevoia minorei de afecţiune faţă de ea şi comunicarea absolut necesară la vârsta pubertăţii şi adolescenţei.

Atitudinea severă şi rece a mamei a depăşit limita acceptabilă pentru un copil a cărei personalitate este în plină dezvoltare la această vârstă, intrând în sfera unei educaţii punitive şi agresive nejustificate prin probele administrate cauzei, ceea ce a dus la reprimarea gândirii, sentimentelor şi a nevoii de comunicare a minorei, a dorinţei acesteia de a povestii cu mama sa diverse probleme de viaţă, de copilărie, a nevoii acesteia de a se simţi importantă  în viaţa mamei şi de a fi înţeleasă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea apreciază  că în prezent reclamantul este cel care oferă minorei un climat pozitiv, de stabilitate şi echilibru emoţional pentru minoră, că tatăl este cel care îi respectă nevoile şi capacităţile sale  de gândire şi decizie, context în care este în interesul superior al minorei să fie reîncredinţată tatălui spre creştere şi educare.

În sprijinul acestei concluzii vin şi opiniile minorei, care aşa cum arătam anterior, au fost categorice în sensul de a rămâne cu tatăl său, precum şi nivelul ridicat al empatiei, al înţelegerii şi compatibilităţii faţă de tatăl reclamant. Este de precizat că şi în faţa instanţei de recurs minora a declarat că doreşte să rămână cu tatăl său.

Faţă de considerentele dezvoltate anterior, recursul reclamantului s-a  privit ca  fondat şi , conf. art.. 312 alin. 1, 2 şi 3 Cod procedură civilă ,s-a modificat decizia civilă atacată precum şi sentinţa judecătoriei în sensul admiterii acţiunii civile formulată de reclamantul B.D.A. şi s-a reîncredinţa minora reclamantului spre creştere şi educare .

Domenii speta

Spete similare