Nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare care nu poate fi acoperită prin confirmare.

Decizie 1500/R-CM din 27.10.2009


Nerespectarea dispoziţiilor art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii

conduce la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare care nu poate fi

acoperită prin confirmare.

Art. 268 alin. 2 lit. a, c, d din Codul muncii

 Potrivit art.268 alin.2 lit. a, c, d din Codul muncii, sub

sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să

conţină: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele

pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul

cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată

cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică.

Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionare

trebuie să cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia

dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.

Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în

concret fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.

Simpla menţiune că datorită modului defectuos de lucru se

creează posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şi

nerespectarea obligaţia de a organiza activitatea de asigurări şi daune, de a

organiza şi răspunde de îndeplinirea sarcinilor trasate de aplicarea normelor

şi regulamentelor societăţii, nu este de natură a preciza în ce a constat

atitudinea contestatorului şi prin ce a contravenit deontologiei profesionale.

De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţie

între descrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei,

prevăzută la lit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adică

indicarea dispoziţiilor în baza cărora se aplică sancţiunea, adică precizarea

articolului, alineatului, literei. dispoziţiilor legale regulamentare din

contractul colectiv de muncă nesocotit de acesta.

Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine

interioară, contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru ca

instanţa să poată stabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului

constituie abatere disciplinară şi dacă se încadrează printre obligaţiile

impuse acestuia.

Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelor

pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură

în mod real şi efectiv dreptul lui la apărare.

Faţă de prevederile art.268 alin.2 s-a reţinut în mod clar că acest

text, prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile de

la lit.a, c şi d, statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea unei

cerinţe de formă ad validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens

contrar, nu se poate acoperi prin confirmare.

(Decizia civilă nr.1500/R-CM din 27 octombrie 2009)

 

La data de 13.02.2009, contestatorul S.G., în contradictoriu cu

intimata Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF, a formulat contestaţie

împotriva deciziei nr. 1328/24.12.2008 emisă de intimată, solicitând anularea

acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus a fost

sancţionat  cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 5%,

reţinându-se că nu şi-a respectat obligaţia de a organiza activitatea serviciilor şi

compartimentelor componente ale Sucursalei Ardaf Muntenia Piteşti. Decizia este

nelegală pentru că a fost emisă la 24.12.2008, dar comunicată pe adresa de email la

data de 16.01.2009, încălcându-se astfel disp.art.268 alin.3 Codul Muncii, în

cuprinsul ei nu au fost menţionate motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările

formulate în scris în timpul cercetării prealabile disciplinare , contravenind astfel

disp.art. 268 alin.2 Codul Muncii şi sancţiunea a fost stabilită cu încălcarea vădită a

disp.art.266 Codul Muncii.

Decizia este şi netemeinică pentru că sancţiunea s-a aplicat apreciindu-

se  ca a adus prejudicii unităţii pârâte prin modul său defectuos de lucru, ceea ce

contravine rezultatelor obţinute de sucursală pe perioada activităţii sale, aceasta

situându-se în permanenţă în topul primelor 5 sucursale din cadrul societăţii, atât

sub aspectul volumului primelor încasate, cât şi al indicatorilor de performanţă.

La data de 29.04.2009, contestatorul şi-a  completat contestaţia,

solicitând obligarea intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25000 lei,

reprezentând prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii. Prin aceeaşi

cerere, contestatorul şi-a precizat şi obiectul cererii de chemare în judecată,

susţinând că îşi menţine motivele indicate în cuprinsul celei iniţiale şi că invocă

excepţia nulităţii absolute a deciziei nr.1328/2008.

S-a arătat că intimata a încălcat dispoziţiile art.267 alin.1 Codul muncii

întrucât procedura cercetării disciplinare prealabile s-a desfăşurat cu nerespectarea

prevederilor legale în materie.

În cuprinsul deciziei de sancţionare nu este descrisă complet fapta

socotită drept abatere disciplinară, nu sunt menţionate  textele de lege ori

dispoziţiile  din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,

dispoziţia sau ordinul  unui conducător ierarhic  ce au fost încălcate de contestator

,precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale  formulate în timpul

cercetării disciplinare prealabile. S-a mai susţinut că trimiterea din cuprinsul deciziei

la referatul nr.770/19.12.2008 al Comisiei de Cercetare Disciplinară nu poate

acoperi cerinţa prev.de  art.268 alin.2 Codul muncii .

A concluzionat contestatorul că lipsa oricăreia din  menţiunile de mai

sus atrage nulitatea absolută a deciziei .

A mai arătat contestatorul că nu a săvârşit nicio abatere disciplinară

întrucât rezultatele activităţii sale au fost de excepţie, aducând câştiguri substanţiale

pentru societatea intimată  şi poziţia  a doua  la nivel naţional pentru sucursala pe

care o conduce  în calitate  de director.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca

neîntemeiată arătând că a fost aplicată corect contestatorului sancţiunea  întrucât în

activitatea acestuia au fost constatate o serie de  deficienţe, cauzând în mod implicit

desfăşurarea în mod deficitar a atribuţiilor de serviciu şi de către ceilalţi angajaţi din

subordinea acestuia şi producerea unui prejudiciu unităţii .

 S-a mai susţinut că intimata a  respectat procedura cercetării

disciplinare prealabile, aceasta  s-a efectuat  în prezenţa salariatului, obiectul

cercetării, data şi locul întrevederii  au fost stabilite, au fost indicate şi motivele

pentru care au fost înlăturate apărările formulate de contestator în timpul cercetării

disciplinare prealabile. De asemenea, intimata a precizat că a răspuns obiecţiunilor

contestatorului formulate cu ocazia cercetării disciplinare, acestea  fiind 

consemnate în cuprinsul referatului din data de 19.12.2008 şi că sancţiunea nu a

fost aplicată în fapt.

La data de 20.05.2009 intimata a invocat excepţia lipsei de interes

având în vedere că sancţiunea nu a fost aplicată, excepţie pe care instanţa a respins-

o la data de 03.06.2009 pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii din acea

dată.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş prin sentinţa

civilă nr.1103/CM/17.07.2009 a admis în parte contestaţia formulată, a constatat

nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008 emisă de intimată şi a

obligat-o pe aceasta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că în

decizia de sancţionare emisă de intimată fapta pretins a fi abatere disciplinară nu a

fost descrisă concret, nu au fost menţionate aspectele ce o individualizează (data

săvârşirii, modalitatea în care s-a comis). Intimata a menţionat în cuprinsul deciziei

că salariatul a încălcat  anumite  atribuţii de serviciu pe care le enumeră însă,

abstract, neindicând,  de exemplu, care au  fost sarcinile trasate de conducerea

unităţii neglijate de contestator  şi în ce mod au fost încălcate; numărul dosarelor de

daună şi datele care nu au fost înregistrate sau nu corect, etc., pentru ca instanţa să

poată exercita controlul asupra temeiniciei deciziei. Lipsa acestor menţiuni nu poate

fi suplinită de existenţa lor în cuprinsul referatului de cercetare prealabilă, mai ales

că nu există dovada că acesta a fost comunicat salariatului odată cu decizia de

sancţionare. Lipsa motivării în fapt a deciziei de sancţionare,  potrivit art. 268 alin.2

lit.a  Codul Muncii atrage  nulitatea absolută a acesteia .

Din cuprinsul deciziei lipsesc, de asemenea şi motivele pentru care au

fost înlăturate apărările salariatului formulate cu ocazia cercetării disciplinare

instanţa neputând verifica dacă a avut loc o cercetare disciplinară efectivă în cadrul

căreia contestatorul şi-a putut exercita dreptul la apărare. Acest  viciu de formă al

deciziei, potrivit art. 268 alin.2 lit.c Codul Muncii se sancţionează tot cu nulitatea

absolută a deciziei. De asemenea,  lipsa cercetării prealabile disciplinare constituie,

la rândul ei o altă cauză de nulitate a deciziei potrivit disp.  art.267 alin.1 Codul

muncii .

Intimata nu a motivat în drept decizia, neindicând prevederile din 

dispoziţiile din contractul colectiv sau individual de muncă, regulamentul intern,

dispoziţia sau ordinul  conducătorului ierarhic  ce au fost încălcate de contestator, 

ceea ce constituie potrivit art. 268 alin.2 lit.b Codul muncii un alt  motiv de nulitate

absolută a deciziei .

În privinţa  daunelor morale instanţa a apreciat că acestea nu pot fi

acordate contestatorului atâta timp cât  nu au fost prevăzute în contractul colectiv

de muncă, contractul individual de muncă  sau de lege.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, atât

contestatorul şi intimata.

S-a arătat în recursul declarat de contestator, că sentinţa instanţei de

fond este nelegală şi netemeinică, urmând a fi reanalizată cauza sub aspectul

prevederilor art.3041 Codul muncii, întrucât în mod greşit s-a respins capătul de

cerere privind plata daunelor morale.

Instanţa nu a avut în vedere că prevederile art.295 alin.1 din Codul

muncii se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii, iar art.269

alin.1 din Codul muncii prevede că angajatorul este obligat în temeiul normelor şi

principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situaţia

în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în

timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Interpretarea corectă a acestui text de lege este aceea că, dacă nu există

o clauză expresă în Contractul individual de muncă sau în Contractul colectiv cu

privire la acordarea acestor daune se poate apela la calea dreptului comun, adică la

răspunderea civilă delictuală instituită prin art.998-999 Cod civil.

Nu s-a avut în vedere prejudiciul grav de imagine ce i-a fost adus

contestatorului în cadrul firmei prin aplicarea sancţiunii, imaginea sa fiind grav

deteriorată. Această sancţiune îi afectează imaginea şi reputaţia neştirbită în cadrul

societăţii şi în acest fel se aduc prejudicii majore şanselor sale de promovare în

cadrul firmei.

Faţă de motivul arătat s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea

în parte a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii în totalitate a contestaţiei

formulate.

În recursul declarat de intimată s-a criticat sentinţa instanţei de fond ca

nelegală şi netemeinică faţă de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod

pr.civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei şi sub aspectul prev.de art.3041 Cod

pr.civilă.

1. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că fapta pretins a fi abatere

disciplinară nu a fost descrisă concret şi nu au fost menţionate aspectele care o

individualizează, deşi, din analiza deciziei de sancţionare se observă că în cuprinsul

acesteia se face trimitere la referatul nr.570/19.12.2008 întocmit de Comisia de

cercetare şi disciplină şi la rezoluţia conducerii societăţii, acte care au stat la baza

emiterii deciziei de concediere nr.1328 din 24 decembrie 2008.

Prin acest referat s-a stabilit în mod concret şi detaliat care au fost

deficienţele constatate, care au fost obiecţiunile şi motivaţiile contestatorului,

precum şi propunerile făcute de conducerea societăţii.

În mod greşit instanţa de fond a apreciat că din cuprinsul sentinţei

lipsesc motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului formulate cu

ocazia cercetării disciplinare.

Din actele dosarului rezultă în mod cert că a fost numită o comisie de

cercetare disciplinare care a efectuat cercetarea prealabilă, ocazie cu care

contestatorul şi-a formulat apărările, iar motivele pentru care au fost înlăturate fiind

cele prevăzute în referatul nr.770/19.12.2009.

De asemenea, în mod greşit instanţa a reţinut că intimata nu a motivat

în drept decizia, deşi se arată în decizie că a fost sancţionat în baza art.264 alin.1

lit.d şi art.266 şi 267 alin.1 din Codul muncii pentru faptele prevăzute de referatul

nr.670/19.12.2008.

Ca urmare, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că nu au fost

îndeplinite condiţiile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii la emiterea

deciziei de sancţionare.

2. În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes

ridicată de intimată în promovarea contestaţiei. Aceasta, întrucât, deşi a fost

comunicată decizia de sancţionare contestatorului aceasta nu a fost niciodată pusă

în aplicare, până în prezent acestuia nereţinându-i-se vreo sumă de bani din salariu.

Cum îndeplinirea condiţiei interesului este necesară nu numai la

momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci şi la data pronunţării

sentinţei, instanţa trebuia să respingă contestaţia ca rămasă fără obiect.

Faţă de motivele arătate s-a solicitat admiterea recursului şi

modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii contestaţiei formulate.

Recursul declarat de contestator a fost admis, cu consecinţa casării în

parte a sentinţei şi trimiterii spre rejudecare la aceeaşi instanţă a capătului de cerere

privind plata daunelor morale. A fost menţinută în rest sentinţa atacată şi a fost

respins recursul formulat de intimată.

În considerentele acestei decizii, instanţa de recurs a reţinut

următoarele:

Obiectul contestaţiei de faţă îl formează obligarea intimatei la anularea

deciziei de sancţionare.

Ulterior, contestatorul şi-a completat contestaţia solicitând obligarea

intimatei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei, reprezentând

prejudiciul de imagine creat prin aplicarea sancţiunii.

Instanţa de fond a admis în parte contestaţia formulată şi a constatat

nulitatea absolută a deciziei nr.1328 din 24 decembrie 2008.

S-a menţionat în considerentele sentinţei că în privinţa daunelor

morale se apreciază că nu pot fi acordate contestatorului, nefiind prevăzute în

contractul de muncă.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat în nici un fel în dispozitivul

sentinţei asupra acestui capăt de cerere, nu a analizat în fond cererea privind plata

daunelor morale, în ce constau acestea, temeiul legal al solicitării daunelor morale şi

dacă se acordă sau nu.

Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a clarificat obiectul

acţiunii şi, mai mult, nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, motiv de casare

prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă.

Faţă de acest motiv a fost admis recursul declarat de contestator, cu

consecinţa casării în parte a sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceeaşi instanţă privind cererea de plată a daunelor morale, fiind menţinute în rest

prevederile sentinţei atacate.

Recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Prin decizia nr.1328 din 24 decembrie 2008, intimata-recurentă a

dispus sancţionarea contestatorului S.G. cu reducerea salariului de bază pe o durată

de 3 luni cu 5%.

S-a precizat în motivarea contestaţiei că măsura sancţiunii disciplinare

s-a luat având în vedere faptul că, datorită modului defectuos de lucru se creează

posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii şi că este sancţionat pentru

nerespectarea obligaţiilor ce-i revin din contractul de muncă.

Potrivit art.268 alin.2 lit.a, c, d din Codul muncii, sub sancţiunea

nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să conţină: descrierea

faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate

apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau

motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia

sancţiunea disciplinară se aplică.

Rezultă astfel că, pentru a fi legală o decizie de sancţionare trebuie să

cuprindă toate elementele enumerate în textul citat. Lipsa uneia dintre ele atrage

nulitatea absolută a măsurii dispuse de angajator.

Referitor la menţiunea de la lit.a, în decizie trebuie descrisă în concret

fapta pentru care a fost sancţionat cel în cauză.

Simpla menţiune că, datorită modului defectuos de lucru se creează

posibilitatea prejudicierii patrimoniale a societăţii, cât şi nerespectarea obligaţia de a

organiza activitatea de asigurări şi daune, de a organiza şi răspunde de îndeplinirea

sarcinilor trasate de aplicarea normelor şi regulamentelor societăţii, nu este de

natură a preciza în ce a constat atitudinea contestatorului şi prin ce a contravenit

deontologiei profesionale.

De asemenea, art.268 alin.2 din Codul muncii face distincţie între

descrierea faptei, adică indicarea situaţiei de fapt în materialitatea ei, prevăzută la

lit.a şi motivarea în fapt şi în drept prevăzută la lit.d, adică indicarea dispoziţiilor în

baza cărora se aplică sancţiunea, adică precizarea articolului, alineatului, literei.

dispoziţiilor legale regulamentare din contractul colectiv de muncă nesocotit de

acesta.

Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară,

contractului colectiv de muncă încălcate, are relevanţă pentru ca instanţa să poată

stabili şi verifica dacă, într-adevăr, fapta salariatului constituie abatere disciplinară şi

dacă se încadrează printre obligaţiile impuse acestuia.

Numai prin indicarea în decizia de sancţionare a motivelor pentru care

s-au înlăturat apărările formulate de salariatul învinuit se asigură în mod real şi

efectiv dreptul lui la apărare.

Faţă de prevederile art.268 alin.2 se reţine în mod clar că acest text,

prin fiecare componentă a sa, deci şi în ceea ce priveşte prevederile de la lit.a, c şi d,

statorniceşte o nulitate absolută pentru nerespectarea unei cerinţe de formă ad

validitatem, nulitate care, în lipsa unui text în sens contrar, nu se poate acoperi prin

confirmare.

Întrucât, aşa cum s-a reţinut în mod corect de instanţa de fond, în

decizie nu s-a menţionat descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate

apărările contestatorului şi temeiul de drept al aplicării sancţiunii, aşa cum prevăd

disp.art.268 alin.2 Codul muncii, în mod corect  s-a constatat nulitatea deciziei

emise.

Şi cel de-al doilea motiv de recurs s-a reţinut a fi neîntemeiat, întrucât,

atâta vreme cât s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei de sancţionare, instanţa

a soluţionat-o în fond şi a constatat că este nulă, neputând aprecia lipsa de interes.

Intimata avea posibilitatea să anuleze decizia în măsura în care nu trecea la

executarea acesteia.

Faţă de cele arătate, recursul declarat de intimată a fost respins ca nefondat în baza

art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Domenii speta