Înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea recursului.

Decizie 505/R din 06.08.2009


Înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta. Inadmisibilitatea

recursului.

Art. 141 alin. 1 Cod procedură penală

Lipsa unei căi de atac în situaţia  dată nu este  de natură să

aducă  atingere drepturilor  consfinţite de art.5 paragraful 4 din

Convenţie şi art.2 din Protocolul 4 al Convenţiei Europene a

Drepturilor Omului.

(Decizia penală nr.505/R/06.08.2009)

Prin încheierea nr. 63/F/03.08/2009, pronunţată de

Tribunalul Vâlcea a fost respinsă  cererea de înlocuire a măsurii obligării

de a nu părăsi ţara formulată de inculpatul Y.F.A.H.A.L., nefiind

îndeplinite  cerinţele art.145 alin.3/2 Cod procedură penală.

În argumentarea hotărârii, s-a mai notat faptul că

inculpatul este bolnav şi ar necesita intervenţii medicale în alte localităţi,

sau că este administrator la mai multe firme cu capital privat, alături de

alţi asociaţi, nu justifică înlocuirea măsurii obligării de a părăsi localitatea

cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada cu acte din care

să rezulte că ceilalţi asociaţi s-au retras din societatea comercială şi a

rămas singurul asociat care să se ocupe cu administrarea societăţii,

implicând deplasări în alte localităţi din ţară.

Prin apărătorul său, inculpatul a promovat recurs împotriva

încheierii primei instanţe, susţinând netemeinicia acesteia, din perspectiva

faptului, că măsura la care supus încalcă dreptul său la libera circulaţie aşa

cum este consfinţit prin Constituţia României cât şi prin Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului, în dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr.

4.

Prin decizia nr.505/R/06.08.2009 a Curţii de Apel Piteşti, a

fost respins ca inadmisibil, recursul declarat de  inculpatul Y.F.A.H.A.L.

Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 141, alin., 1 teza II-a

Cod procedură penală, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului

exercitat de inculpat.

În opinia exprimată în faţa curţii, inculpatul a susţinut teza

admisibilităţii recursului său, justificată prin aceea că, deşi dreptul intern

nu îi conferă o cale de atac împotriva respectivei încheieri, acest lucru îi

este permis prin dispoziţiile Convenţiei Europene, concretizate în art. 5

paragrafele 1,3 şi 4, art. 3 şi art. 6 paragraful 1, care îi pun la dispoziţie

accesul efectiv la o instanţă şi exerciţiul unei căi de atac.

Curtea apreciază însă, inadmisibil recursul inculpatului, având

în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza II-a din Codul de

procedură penală, încheierea prin care prima instanţă, sau instanţa de

apel, respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a

măsurii preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.

Cum în prezenta cauză recursul priveşte încheierea prin care

prima instanţă a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii

obligării de a nu părăsi localitatea cu o altă măsură preventivă, curtea

reţine că situaţia se circumscrie textului de lege la care s-a făcut referire.

Curtea este de părere în acelaşi timp că, lipsa unei căi de atac

în situaţia dată nu este de natură să aducă atingere drepturilor consfinţite

de art. 5 paragraful 4 din Convenţie, şi art. 2 din Protocolul nr.4.

Art. 5 paragraful 4 din Convenţie, nu garantează în sine

dreptul la un recurs împotriva unei hotărâri de luare ori de menţinere a

unei măsuri preventive, cât şi a unei hotărâri prin care s-a refuzat

înlocuirea unei asemenea măsuri deoarece prevederile menţionate nu se

referă la o cale de atac ci la o procedură.

C.E.D.O. a statuat în mai multe decizii între care cauza Jecius

contra Lituaniei că, în principiu intervenţia unei singure instanţe, satisface

exigenţele art. 5 paragraful 4 din Convenţie, dacă procedura urmată a

avut un caracter judiciar şi a oferit persoanei garanţii corespunzătoare

naturii privării de libertate existente în cauză.

Convenţia nu obligă la reglementarea în legislaţia naţională a

unui al doilea grad de jurisdicţie, pentru examinarea legalităţii măsurii

preventive (cauza Khudoyorov contra Rusiei), şi prin urmare nu se poate

susţine, din această perspectivă că lipsa căi de atac a recursului încalcă

drepturile ocrotite de Convenţie inculpatului.

În legătură cu pretinsa încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la

Convenţie, care ocroteşte dreptul la libera circulaţie, Curtea reţine că,

această chestiune priveşte în esenţă fondul măsurii preventive la care

inculpatul este supus în momentul actual, însă având în vedere caracterul

peremtoriu al excepţiei invocate, urmează să nu o examineze.