Sporul pentru condiţii periculoase în procent de 50% din salariul de bază – spor ce se acordă pentru personalul încadrat în blocul operator.

Decizie 2446 din 18.03.2010


Pârâta si-a desfasurat si îsi desfasoara efectiv activitatea în conditiile blocului operator, neavând relevanta  sub aspectul drepturilor salariale ca în structura organizatorica a spitalului, reclamant în cauza, nu exista mentionat " bloc operator" atâta  timp cât spatiul ca atare este în fiinta, functioneaza efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activeaza în acesta conform OUG nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare si Legea nr.125/2005.

Prin sentinta nr. 2977  din 29 iunie  2009, pronuntata Tribunalul  Gorj - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale în dosarul nr.2446/63/2008 a fost admisa in parte actiunea  formulata de petenta Popescu Aurica împotriva intimatului Spitalul Judetean Tg.Jiu.

S-a  dispus obligarea  intimatei la plata catre petenta a  sporului pentru conditii periculoase în procent de 50% din salariul de baza pentru perioada 12.03.2007-01.07.2008, actualizat.

A fost obligata intimata la plata catre petenta a sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

S-a luat act de renuntarea la capatul de cerere privind restituirea sumelor retinute.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut :

Petenta este salariata intimatului Spitalului Judetean Tg.Jiu în functia de asistent medical si începând cu data de 12.03.2007 , nu a mai  beneficiat de sporul de 50% pentru conditii deosebit de periculoase  prevazut de Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de baza în conformitate cu prevederile art.13 din O.UG. nr.115/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005.

Potrivit art.155 din Codul muncii, ,,Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. '', iar potrivit art.166 alin.1, ,,Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau acordate".

În cazul de fata a avut loc o modificare a salariului petentei printr-o dispozitie unilaterala a intimatului, fara acordul petentei, fiind în prezenta unei cauze de nulitate absoluta care poate fi invocata oricând, si nu în termenul de 30 de zile prevazut de art.283 alin.1 din Codul muncii.

Conditiile de acordare a sporului pentru conditii deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de baza sunt prevazute de O.UG. nr.115/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005 si de Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de baza si au în vedere ,,personalul mediu sanitar si auxiliar sanitar încadrat în blocul operator.'', conditii pe care intimata le îndeplinea , si  pe care le îndeplineste în fapt si începând cu data de 01.07.2008.

Potrivit at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi, ,, blocul operator grupeaza toate salile de operatii necesare diverselor specialitati (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizeaza blocul operator sunt: chirurgia generala, ortopedia, traumatologia si arsii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia, si serviciul de urgenta.", iar potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, publicat în Monitorul Oficial nr.12/06.01.2006, ,,Blocul operator reprezinta o structura de sine statatoare, ce este nominalizata în structura organizatorica a unitatii sanitare cu paturi, cu personalitate juridica."

Pâna la intrarea în vigoare a Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, blocul operator nu a reprezentat o structura de sine statatoare în cadrul unitatilor sanitare, ci exista ca o structura sui generis care grupa ,,toate salile de operatii necesare diverselor specialitati (profiluri) medicale", în conditiile  at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi.

Modificarile administrative cu privire la structura organizatorica a unitatilor sanitare cu paturi, cum este cea stabilita prin Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, în sensul ca blocul operator este o structura de sine statatoare, ce este nominalizata în structura organizatorica a unitatii sanitare cu paturi, cu personalitate juridica, nu pot avea influenta asupra încadrarii în munca si salarizarii petentei.

Astfel, sporul de 50% pentru conditii deosebit de periculoase este prevazut de art.13 alin.1 lit.e din O.U.G. nr.105/24.11.2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar si are în vedere ,,personalul blocului operator", având în vedere ce reprezenta blocul operator la momentul intrarii în vigoare a acestui act normativ, si anume, art.46 din din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi.

O.U.G. nr.105/24.11.2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar reprezinta, în ierarhia actelor normative, o lege, iar  Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator reprezinta un act administrativ emis pentru mai buna organizare a unitatilor sanitare, act administrativ care însa nu poate anula sau modifica prevederile unei legi, în speta, dispozitiile O.U.G. nr.105/24.11.2004 cu privire la acordarea sporului de 50% pentru conditii deosebit de periculoase.

Ratiunile pentru care, prin O.U.G. nr.105/24.11.2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, a fost stabilita acordarea sporului  de 50% pentru conditii deosebit de periculoase,  subzista atât în situatia în care blocul operator exista ca o structura sui generis care grupa ,,toate salile de operatii necesare diverselor specialitati (profiluri) medicale", în conditiile  at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii, cât si în situatia în care,,Blocul operator reprezinta o structura de sine statatoare, ce este nominalizata în structura organizatorica a unitatii sanitare cu paturi, cu personalitate juridica." în conditiile potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii, iar aceste ratiuni au în vedere conditiile de munca din salile de operatii care reprezinta elementul sine qua non al blocului operator, cu sau fara personalitate juridica, în functie de modificarile administrative cu privire la structura unitatilor sanitare.

De altfel, dupa intrarea în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, au fost initiate prin adresa nr.592/13.01.2006 si se afla în curs de derulare demersurile administrative pentru înfiintarea, în drept, a doua blocuri operatorii în cadrul Spitalului Judetean Tg.Jiu.

Pentru perioada 01.07.2008, -pana in prezent nu a fost admisa actiunea petentei, întrucât din analiza statelor de plata existente la dosarul cauzei, rezulta includerea acestui spor in salariu.

Având în vedere considerentele expuse mai sus si dispozitiile art.269, art.166 alin.1, art.155 si art.41 din Codul muncii, art.13 alin.1 lit.e din O.U.G. nr.105/24.11.2004, Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 si , instanta a admis in parte actiunea si a fost obligat intimatul la plata catre petenta a sporului pentru conditii deosebit de periculoase în procent de 50% din salariul de baza pentru perioada 12.03.2007-01.07.2008, actualizat si sa ia act de renuntare la capatul de judecata privind restituirea sumelor retinute de intimata.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA TG JIU criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie  aratând în esenta ca, în perioada în speta, la nivelul unitatii nu a existat structura de bloc operator, asa cum aceasta este definita si reglementata prin dispozitiile art.1 din OMS 1443/2005.

Ca urmare, în mod corect recurenta prin dispozitia 105/2006 a procedat la suspendarea acordarii sporului de 50%, neexistând temei legal pentru acordarea acestuia, întrucât nu erau îndeplinite conditiile prevazute expres în actele normative mai sus-mentionate.

Legal citata intimata nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând sentinta prin prisma motivelor de recurs invocate, cât si din oficiu, în conformitate cu dispozitiile art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea a retinut urmatoarele:

Din probatoriul administrat, în mod corect instanta de fond a retinut ca pârâta si-a desfasurat si îsi desfasoara efectiv activitatea în conditiile blocului operator, neavând relevanta  sub aspectul drepturilor salariale ca în structura organizatorica a spitalului, reclamant în cauza, nu exista mentionat " bloc operator" atâta  timp cât spatiul ca atare este în fiinta, functioneaza efectiv ca un bloc operator, iar pârâta activeaza în acesta conform OUG nr. 115/2004, Regulamentului de aplicare si Legea nr.125/2005.

Intimata petenta este salariata petentului intimat Spitalul Judetean Tg.Jiu în functia de asistent medical principal în cadrul Sectiei chirurgie I, iar în perioada 01.07.2005-31.12.2005 a beneficiat de sporul de 50% pentru conditii deosebit de periculoase  prevazut de Anexa 2 lit.D pct.4 din Regulamentul nr.721/07.07.2005 privind acordarea sporurilor la salariile de baza în conformitate cu prevederile art.13 din O.UG. nr.115/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005. De asemenea prin sentinta nr.856/24.01.2008 a Tribunalului Gorj, recurenta  a fost obligata sa acorde reclamantei sporul de conditii periculoase în cuantum de 50% si pentru perioada 01.01.2006-12.03.2007.

Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi, prevede la art. 46 ca ,,blocul operator grupeaza toate salile de operatii necesare diverselor specialitati (profiluri) medicale. În spitalele generale, profilurile medicale care utilizeaza blocul operator sunt: chirurgia generala, ortopedia, traumatologia si arsii, cardiologia, gastroenterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia, si serviciul de urgenta.", iar potrivit art.1 din Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, publicat în Monitorul Oficial nr.12/06.01.2006, ,,Blocul operator reprezinta o structura de sine statatoare, ce este nominalizata în structura organizatorica a unitatii sanitare cu paturi, cu personalitate juridica."

Se retine, astfel, ca, doar începând cu data intrarii în vigoare a Ordinului nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, deci, dupa perioada 01.07.2005-31.12.2005, blocul operator a devenit, din punct de vedere legal si administrativ o structura distincta, de sine statatoare, cu personalitate juridica, în cadrul unitatilor sanitare.

Pâna la intrarea în vigoare a Ordinul nr.1443/23.12.2005 al Ministrului Sanatatii privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator, blocul operator nu a reprezentat o structura de sine statatoare în cadrul unitatilor sanitare, ci exista ca o structura sui generis care grupa ,,toate salile de operatii necesare diverselor specialitati (profiluri) medicale", în conditiile  at.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi.

Ca atare, este neîntemeiata sustinerea petentului în sensul ca, la nivelul Spitalului Judetean Gorj nu au existat nici în fapt, nici în drept, blocuri operatorii.

Bloc operator a existat în fapt, în conditiile art.46 din Ordinul nr.713/08.06.2004 al Ministerului Sanatatii privind aprobarea normelor de autorizare sanitara a unitatilor sanitare cu paturi, iar ulterior prin dispozitia nr.268/30.04.2008 au fost puse în aplicare prevederile OMS nr.414/24.03.2008 prin care Ministerul Sanatatii a aprobat noua structura a Spitalului Judetean de urgenta Tg-Jiu , prin care sunt înfiintate în drept cele doua blocuri operatorii.

Fata de considerentele de fapt si de drept aratate mai sus, Curtea retine ca recursul nu este fondat, astfel ca în baza art.312 C.pr.civ. îl va respinge.