Căi de atac. Dreptul la apărare. Condiţii.

Prevederea din art.156 alin.1 Cod pr. civilă nu obligă instanţa să admită, în orice împrejurare, cererea  pentru lipsă de apărare, judecătorul fiind cel care apreciază temeinicia motivelor invocate de părţi, ţinând seama de natura pricinii, complexitatea ei şi împrejurările specifice în care cererea a fost formulată.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dr.Tr.Severin sub nr.6069 din 1 iunie 2005, reclamanţii B. O. şi B. V. au chemat în judecată pe pârâţii B. O., B. A., B. A. şi B. M., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în Dr.Tr,Severin, Aleea Narciselor, Bloc D.3 sc.1 ap.5.

În motivarea acţiunii au arătat că sunt proprietarii imobilului din care se solicită evacuarea, pârâţii fiind fiul, nora şi fiicele minore, având calitatea de toleraţi, iar la 24 mai 2005 când au înţeles să folosească imobilul pentru a se  îngriji de sănătatea lor, reclamanţii au fost luaţi la bătaie de către pârâţi şi scoşi afară.

Pârâţii au formulat  întâmpinare, susţinând că între ei şi reclamanţi a intervenit o convenţie de vânzare cumpărare  nematerializată într-un înscris, în urma căreia reclamanţii s-au mutat la ţară, luându-şi şi mobilierul existent în apartament;  că relaţiile dintre părţi s-au înrăutăţit, când reclamanţii au pretins pe lângă preţul primit şi o garsonieră în care să vină să locuiască iarna.

Pârâţii au solicitat pe cale de cerere reconvenţională să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare cumpărare a imobilului din care se cere evacuarea şi în subsidiar, în situaţia admiterii acţiunii, să fie obligaţi reclamanţii pârâţi la plata sumelor reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului.

La termenul din 3 octombrie 2005 pârâţii şi-au completat cererea reconvenţională invocând în apărarea lor uzucapiunea de 10-20 ani şi solicitând instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata sumei pretinse ca despăgubire.

S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Prin sentinţa civilă  nr.3938 din 2 oct.2006 pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin s-a admis acţiunea reclamanţilor şi s-a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul situat în Dr.Tr.Severin, Aleea Narciselor nr.3 Bl.D3,sc.1 et.1 ap.5.

S-a admis în parte cererea reconvenţională şi reclamanţii pârâţi au fost obligaţi să plătească pârâţilor reclamanţi 1584,13 lei despăgubiri.

S-a instituit în favoarea pârâţilor reclamanţi, un drept de retenţie asupra apartamentului din care se solicită evacuarea, până la achitarea despăgubirilor acordate şi s-au compensat cheltuielile de judecată.

S-a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilului în litigiu, în care au locuit pârâţii în baza unei înţelegeri cu aceştia; că pârâţii au adus îmbunătăţiri imobilului, astfel că s-a instituit în favoarea acestora un drept de retenţie conform art.1444 Cod civil.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii susţinând, că este nelegală şi netemeinică.

Au motivat în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit şi subiectiv probele administrate în cauză; că la data de 7 noiembrie 1990 au împrumutat pe baza unei chitanţe de la numitul C. S. din comuna Poroina Mare suma de 15.000 lei pe care i-au înmânat-o reclamanţilor pentru a fi dată numitei M. S., fiica celor doi;  că aceşti bani reprezintă contravaloarea apartamentului cumpărat de M. S.  în str. Splai M.Viteazul, apartament în care au locuit din decembrie 1989 până în februarie 1993.

Ulterior, ca urmare a înţelegerii cu reclamanţii, pârâţii au convenit cu aceştia să vândă apartamentul în care locuiseră până în anul 1993 din str.Splai M.Viteazul, unei alte familii;  că banii rezultaţi din această tranzacţie au rămas în posesia reclamanţilor şi reprezintă preţul apartamentului nr.5 din Dr.Tr.Severin, Aleea Narciselor nr.3 Bl.D.3 sc.1.

Pârâţii au susţinut că au locuit în apartament în mod netulburat şi ca proprietari de peste 13 ani, posesia lor fiind continuă, netulburată, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar; că la instanţa de fond  s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât la 1.09.2006 apărătorului reclamanţilor i s-a admis cererea de amânare a cauzei, în timp ce la 29.09.2006 s-a respins cererea de amânare formulată de apărătorul pârâţilor. De asemenea au arătat că au făcut îmbunătăţiri la imobil şi se impune efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea acestora.

Prin decizia nr.8/A din 22.01.2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul cu nr.11135/2006, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâţi.

S-a reţinut că pârâţii locuiesc în apartamentul proprietatea reclamanţilor, în baza unei înţelegeri cu aceştia, dovada încheierii unei convenţii de vânzare cumpărare a locuinţei  nefiind făcută.

Privitor la dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile privitoare la justul titlu şi posesiei de bună credinţă, iar cu referire la  îmbunătăţirile aduse de pârâţi apartamentului, a apreciat că nu au fost de natură a spori valoarea bunului.

Motivul de apel prin care s-a susţinut că pârâţilor le-a fost încălcat dreptul la apărare a fost considerat neîntemeiat, constatându-se că instanţa a amânat pronunţarea pentru a da posibilitatea ca apărătorul, lipsă la termenul din 29.09.2006, să depună concluzii scrise.

În baza art.299 Cod pr. civilă, împotriva deciziei pârâţii au declarat recurs, invocând încălcarea dispoziţiilor art.3 Cod civil prin refuzul instanţei de apel de a admite cererea de suplimentare a probatoriilor, respingându-se cererile privind proba testimonială şi efectuarea unei noi expertize şi înlăturându-se probele cu actele noi depuse în calea de atac.

S-a mai susţinut că nu s-a respectat principiul egalităţii de tratament procedural, deoarece depunerea de concluzii scrise nu echivalează cu dreptul de apărare.

Recursul nu este fondat.

Observându-se motivele de apel formulate de pârâţi, cât şi actele şi lucrările dosarului nr.11135/2006 al Tribunalului Mehedinţi, se constată că în apel nu s-au solicitat probe noi, nici prin cererea de declarare a căii de atac şi nici ulterior, la termenele acordate în cauză.

Prin urmare, încălcarea prevederilor art.3 Cod civil referitoare la denegarea de dreptate nu este dovedită.

Nefondată este şi critica privind încălcarea dreptului la apărare.

Atât la prima instanţă, cât şi în apel, litigiul a fost soluţionat cu respectarea cerinţelor din art.156 Cod pr. civilă.

Judecătoria Tr.Severin, la termenul din 29 sept.2006, a respins cererea de amânare formulată de apărătorul pârâţilor, apreciind că nu se justifică acordarea unui nou termen, dar, potrivit dispoz.art.156 alin.2 Cod pr. civilă a amânat pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Prevederea din art.156 alin.1 Cod pr. civilă nu obligă instanţa să admită, în orice împrejurare, cererea  pentru lipsă de apărare, judecătorul fiind cel care apreciază temeinicia motivelor invocate de părţi, ţinând seama de natura pricinii, complexitatea ei şi împrejurările specifice în care cererea a fost formulată.

Pe de altă parte, în ipoteza respingerii cererii şi amânarea pronunţării în condiţiile alin.2 din text, dreptul la apărare al părţii este asigurat.

În faza procesuală a apelului, pârâţii nu au mai fost asistaţi de avocat şi nu s-au prezentat în instanţă la cele două termene acordate la 7.12.2006 şi respectiv 15.01.2007.

Faţă de poziţia procesuală a pârâţilor, instanţei nu i se poate imputa faptul că la cel de-al doilea termen de judecată, după respingerea cererii de suspendare a judecăţii, formulată de apelanţi, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor, de această dată pronunţarea fiind amânată conform art.260 alin.1 Cod pr. civilă.

În consecinţă, recursul pârâţilor este nefondat şi va fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr. civilă.

Domenii speta

Spete similare