Trafic de influenţă. Legea specială.

Legea nr. 83/1992, conţine dispoziţii derogatorii privind desfăşurarea cu celeritate a procedurii de urmărire penală, a infracţiunilor indicate în art. 1, între care şi traficul de influenţă prev. de art. 257 C.p., dar numai dacă este îndeplinită condiţia ca respectivele infracţiuni „să fie flagrante”.

Dacă infracţiunile respective nu îndeplinesc această condiţie procedura de urmărire penală şi de judecată este cea de drept comun.

Prin sentinţa penală nr. 497 de la 11 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 10437/95/2007, s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 332 alin. 2 C.pr.pen., restituirea la procuror pentru refacerea urmăririi penale a cauzei privind pe:

- Inculpatul C.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 323 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 26 C.pen., rap. la art. 215 alin. 1,2, 3 şi 5 C.pen., art. 26 C.pen., rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41 şi 42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen., art. 290 C.pen., cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen. şi art. 257 C.pen., cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 33-34C.pen.,

- inculpatul G.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 323 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen., art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen. şi art. 257 C.pen. cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen. şi art. 33-34 C.pen.

- inculpatul F.GH. pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 323 alin. 1 şi 2 C.pn., art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen. cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen., art. 290 C.pen., cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi art. 75 lit. a C.pen. şi art. 257 C.pen. cu aplicarea art. 41-42 C.pen. şi 75 lit. a C.pen. şi art. 33-34 C.pen.

S-a reţinut ca stare de fapt, că la data de 17.10.2006, organele de poliţie au fost sesizate de martorul D.N. că a fost acostat de inculpatul F. Gh şi de numitul R. I., propunându-i-se să contacteze un credit bancar, sens în care, ulterior, i s-au întocmit acte false din care rezultă că este încadrat ca fierar betonist la o societate comercială.

În urma cercetărilor, a rezultat că pe raza judeţului Gorj s-a constituit un grup infracţional, din iniţiativa inculpatului C. I., cu scopul comiterii de infracţiuni constând în fraudarea BRD – Sucursala Tg-Jiu, prin contractarea unor credite pentru nevoi personale de către persoane ce nu erau încadrate în muncă.

După constituirea grupului infracţional în compunerea celor 3 inculpaţi, s-a întocmit un plan de acţiune cu determinarea rolului fiecărui inculpat – în principal în racolarea unor persoane, preluarea de la acestea a actelor de identitate, întocmirea în fals de adeverinţe de venit, contracte de muncă şi state de plată pe care aplicau ştampile false de ITM Gorj.

Persoanelor racolate li se pretindea un procent de 40% din contravaloarea creditului acordat, cu motivarea că trebuie să-l „dea şefului” (inculpatul C.I.) care are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul ITM şi BRD în vederea întocmirii actelor fictive de încadrare în muncă şi de facilitare a creditelor şi cărora le va remite o parte din sumă – creându-li-se convingerea prin  purtarea discuţiilor telefonice unul cu celălalt adresându-se cu apelativul „şeful” sau „domn director”.

Activitatea infracţională descrisă mai sus, s-a desfăşurat coordonat, în perioada mai-octombrie 2006 – încetând odată cu începerea cercetărilor, fiind identificate un număr de 44 persoane care au beneficiat de credite ilegale.

Prin activitatea infracţională a celor trei inculpaţi şi a persoanelor care au obţinut credite ilegale, s-a creat un prejudiciu BRD Tg-Jiu, în sumă de 624,570,5 lei – recuperat parţial.

Inculpaţii au fost reţinuţi şi arestaţi pe durate de aproximativ 2 luni, fiind liberaţi provizoriu, la cererea acestora, sub control judiciar.

Tribunalul a fost sesizat prin rechizitoriu la data de 01.11.2007 şi s-a stabilit termen de judecată la 27.11.2007, amânându-se cauza la termenul din 11.12.2007, la cererea inculpatului F. Gh., pentru angajarea unui avocat.

La acest termen inculpaţii F. Gh. şi C. I., prin apărători, au învederat instanţei că rechizitoriul este lovit de nulitate absolută, întrucât, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi încheierii proceselor verbale din 22.10.2007 şi respectiv, 25.10.2007,  le-a fost încălcat dreptul la asistenţă juridică, deşi aceasta era obligatorie.

Verificând susţinerile celor 2 inculpaţi prezenţi, instanţa a constatat şi reţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni ce aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, calificate drept infracţiuni de corupţie, ori potrivit Legii nr. 83 din 21 iulie 1992 art. 2 alin. ultim „în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, asistenţa juridică a învinuitului sau inculpatului este obligatorie, dacă acesta nu şi-a ales apărător se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu”.

În această situaţie s-a privit ca întemeiată susţinerea inculpaţilor, deoarece cu ocazia ascultării lor şi încheierii proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, aceştia nu au beneficiat de asistenţă juridică obligatorie, aspect care a condus la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. 5 cod de procedură penală, încălcare ce atrage nulitatea actului de sesizare potrivit art. 197 alin. 2 cod de procedură penală, nulitate ce nu poate fi înlăturată decât prin restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în condiţiile prevăzute de art. 332 al.2 cod de procedură.

S-a apreciat că această dispoziţie imperativă a art. 2 din Legea 83/1992 se aplică şi în cauza de faţă cu toate că art. 33 din Legea 78/2000- modificată, arată că „orice prevedere contrară prezentei legi se abrogă” – asistenţa juridică obligatorie nefiind contrară legii, dreptul la apărare fiind consacrat şi de art. 21 din Constituţia României care statuează că „părţile au dreptul la un proces echitabil”.

S-a mai arătat că şi în art. 6 din Convenţia CEDO paragraful 3 lit. c se regăseşte acest drept enumerat ca o garanţie de natură procedurală menită să asigure consacrarea unor drepturi materiale aşa cum cer interesele justiţiei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate s-a procedat la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea tuturor garanţiilor procesual penale.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în sensul că, în mod greşit s-a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, întrucât nu este obligatorie asistenţa juridică a inculpaţilor în cursul urmăririi penale, Legea nr. 83/1992 fiind abrogată atât expres cât şi tacit, prin Legea nr. 78/2000.

Analizând recursul din cauză, se reţine:

Prima instanţă, analizând legalitatea şi regularitatea actului de sesizare în condiţiile art. 300 C.p.p. , a reţinut incidenţa alin. 2, constatând că sesizarea nu este făcută potrivit legii, ca urmare a încălcării dreptului la apărare garantat inculpaţilor prin efectul prevederilor art. 2 alin. ultim din Legea nr. 83/1992, cu ocazia audierii acestora şi a prezentării materialului de urmărire penală realizate la datele de 22.10.2007 şi 25.10.2007 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Din analiza acestor considerente, raportat la obiectul sesizării instanţei – infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la înşelăciune având consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi trafic de influenţă - se constată că actul normativ aplicabil în speţă, în materia dispoziţiilor procesuale privind desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii, este codul de procedură penală iar nu prevederile derogatorii conţinute în Legea nr. 83/1992.

Astfel, din analizarea prevederilor normative invocate de tribunal, raportat la conţinutul art. 1 din Legea nr. 83/1992, se constată că această lege conţine dispoziţii derogatorii privind desfăşurarea cu celeritate a procedurii de urmărire penală, a infracţiunilor indicate în art. 1, între care şi traficul de influenţă prev. de art. 257 C.p., dar numai dacă este îndeplinită condiţia ca respectivele infracţiuni „să fie flagrante”.

Pe de altă parte, se constată că infracţiunea de trafic de influenţă a fost calificată drept infracţiune de corupţie şi prin Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, noua lege conţinând, de asemenea, dispoziţii procesuale care lămuresc şi completează prevederile art. 2 alin. 5 din Legea nr. 83/1992; în acest sens, se reţin dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, conform cărora „dacă infracţiunile (evident infracţiunile de corupţie) nu sunt flagrante, urmărirea penală şi judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun”, respectivul articol făcând trimitere la dispoziţiile art. 171, 172 C.p.p., în materia asistenţei juridice a inculpatului în cursul urmăririi penale şi judecăţii.

 Ori, în cauză nu este îndeplinit nici unul din cazurile de asistenţă juridică obligatorie, reglementat în art. 171 alin. 2 C.p.p.,  pentru faza de urmărire penală, situaţie în care, pentru organele judiciare care instrumentau cauza în această etapă procesuală nu a existat obligaţia de a lua măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, astfel cum dispune art. 171 alin. 4 C.p.p. numai pentru cazurile când asistenţa juridică este obligatorie.

Faţă de aceste considerente, se constată că toate criticile intimaţilor – inculpaţi referitoare la neregularitatea sesizării instanţei în sensul încălcării dreptului la apărare cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, constând în faptul că nu s-a asigurat apărător, deşi asistenţa juridică era obligatorie, nu sunt fondate, sub acest aspect, tribunalul pronunţând o soluţie netemeinică.

De asemenea, sub aspectul respectării art. 6 C.p.p. privind garantarea dreptului la apărare în cursul procesului penal, care consacră art. 6 din CEDO privind dreptul persoanei la un proces echitabil, se constată că aceste prevederi au fost respectate în cauză, sub aspectul domeniului de aplicare definit de lege (art. 6 alin.2, 3, 4 şi 5 C.p.p.).

Astfel, obligaţia organelor judiciare de a asigura posibilitatea exercitării apărării prin avocat nu a fost încălcată, în absenţa solicitării exprese a inculpatului privitor la asistarea sa de către apărător, cât timp a fost încunoştiinţat despre învinuirea care i se aduce – fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia – şi despre dreptul de a fi apărat.

În acelaşi sens, se reţine că art. 6 alin. 5 teza a II-a C.p.p. prevede că, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpatului „în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege”, respectiv prin raportare la dispoziţiile art. 171 alin. 2 C.p.p., de vreme ce inculpaţii se aflau în libertate la data prezentării materialului de urmărire penală, ca urmare a admiterii cererilor de liberare provizorie de sub control judiciar.

Pentru aceste considerente, recursul Parchetului este fondat, urmând ca, în conformitate cu prevederile 3856 alin. 3 C.p.p. coroborat cu art. 38515 pct. 1 lit. d C.p.p., să fie admis, casată hotărârea cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecării la aceeaşi instanţă de fond – Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare