Interes judiciar. Caracter legitim. Justificare în acţiunea introdusă de notar, pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor emis de acesta.

Interesul judiciar reprezintă una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile, nefiind definit de dispoziţiile codului de procedură civiăl; doctrina a arătat că prin ,, interes” se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic ( corespunzător cerinţelor legii  materiale şi procesuale), născut şi actual, personal şi direct.

Interesul este legitim când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut, iar exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim constituie abuz de drept, sancţionat conform art.723 alin.2 Cod pr.civilă.

În speţă, întocmirea actului de către notar (reclamanta C.C.) în lipsa înscrisurilor care să justifice apartenenţa celor două suprafeţe de teren la patrimoniul defunctului, îi este imputabilă exclusiv notarului, iar nerespectarea obligaţiilor ce-i reveneau în funcţia publică pe care o exercită, este singura care a condus la eliberarea certificatului de moştenitor în condiţiile arătate şi deci, implicit prin promovarea acţiunii reclamanta nu urmăreşte realizarea unui interes ocrotit de lege, solicitând anularea unui act juridic pe care ea însăşi l-a întocmit cu nerespectarea legii.

Prin sentinţa civilă nr. 1766/28.08.2006 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosar nr. 570/2006, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C.C, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei H.C şi excepţia autorităţii lucrului judecat, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta C.C ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă şi s-a respins acţiunea formulată de H.C ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a arătat că nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâte în raport cu s.c. 2829/2004 a Judecătoriei  Tg. Cărbuneşti  şi decizia 112/2004 a Tribunalului Gorj , întrucât aceste hotărâri au fost pronunţate în litigii ce au avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a actelor emise în baza legilor fondului funciar  şi Legii 10/2001 , nefiind îndeplinită tripla identitate prev. de art. 1201 c. civ.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei C. C , s-a apreciat ca fiind întemeiată, deoarece nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, ceea ce presupune justificarea unei vătămări, produsă prin actul juridic, iar motivarea reclamantei în sensul că are în folosinţă 0,25 ha  şi că ar fi beneficiara unei hotărâri de validare nu o îndreptăţeşte de a formula pretenţii cu privire la constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor, deoarece hotărârea de validare nu stabileşte un amplasament, iar prin s.c. 2819/2004 s-a constatat că beneficiar al validării dreptului de proprietate ce a aparţinut autorului M.S este M.M şi nu reclamanta C.C.

În ceea ce priveşte excepţia cu privire la reclamanta H.C, s-a reţinut că aceasta invocă un drept de proprietate obţinut conform legii fondului funciar.

Instanţa a  mai constatat că prin certificatul de moştenitor nr. 130/18.02.1985 a fost dezbătută succesiunea de pe urma autorului M. S., decedat la 7.07.1984, fiind certificate atât compunerea masei succesorale, cât şi faptul că moştenirea este culeasă de M.M – soţie supravieţuitoare cu cotă de 1/1.

În ce priveşte terenul agricol, în certificatul de moştenitor s-a menţionat că intrarea în posesie se va face numai după obţinerea de la organele locale a autorizaţiei legale de preluare prevăzută de Leg. 59/1974.

Declanşarea procedurii notariale s-a realizat ca urmare a cererii Consiliului Popular al oraşului Tg.Cărbuneşti nr. 11255/1984, prin care s-a arătat că moştenitor al defunctului M.S este M.M , iar la capitolul bunuri s-au trecut terenul construcţii în suprafaţă de  616 m.p. în TG Cărbuneşti str. Gilortului nr. 31 jud.Gorj,  teren arabil în suprafaţă de 1606 m.p. în Tg-Cărbuneşti  şi o casă de locuit, situată în TG Cărbuneşti str. Gilort, fiind întocmită şi schiţa acestor imobile.

S-a constatat că certificatul de moştenitor reprezintă actul final eliberat în cadrul procedurii succesorale notariale, necontencioase , cuprinzând constatările notarului  referitoare la masa succesorală , calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin acestora din moştenire.

Instanţa de fond s-a raportat la actul normativ aplicabil la data întocmirii certificatului de moştenitor, respectiv D. 40/1953  şi în faţă de motivele invocate de reclamantă  s-au analizat condiţiile de fond ale acestui certificat.

Cu privire la faptul că la baza certificatului de moştenitor a stat declaraţia nesinceră a moştenitoarei M.M privind compunerea masei succesorale, acest motiv nu poate fi reţinut , deoarece  terenurile respective se regăsesc şi în cererea de deschidere a succesiunii, formulată de Consiliul Popular Tg. Cărbuneşti .

De asemenea nu constituie o cauză de nulitate a certificatului de moştenitor faptul că ulterior trecerii terenului în proprietatea statului reclamantei H.C i s-a atribuit în folosinţă o parte din teren , pe care şi-a edificat o construcţie , fiindu-i constituit dreptul de proprietate în temeiul art. 24 din Leg. 18/1991.

Nici autorizaţia de vânzare nr. 2583/1954 prin care se menţionează ca vecin la S.- D.C şi nu autorul S. M , nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.

Reclamantele nu fac dovada unui drept de proprietate al lor sau al unei terţe persoane, în ce priveşte terenurile din litigiu, la data eliberării certificatului de moştenitor.

Împotriva  acestei  sentinţe  au  declarat  apel  apelantele  reclamante  H C  şi  C. C,  criticând-o  pentru  nelegalitate  şi  netemeinicie.

În  motivarea  cereri  de apel  s-a arătat  că în  mod  greşit  instanţa  de fond  a  considerat  că  reclamantei C.C  îi  lipseşte  interesul  în  promovarea  acţiunii în  constatarea  nulităţii  absolute a  certificatului  de  moştenitor, deoarece oricine justifică  un  interes  legitim  poate  promova  o  astfel  de acţiune  iar  interesul  legitim  se  justifică  prin  faptul  că  reclamanta  deţine  în  folosinţă teren din  cel pretins  de intimatul  G.O.

Cu privire  la  excepţia  lipsei  de reprezentant  al  mandatarului G.O,  s-a precizat că instanţa  de fond a  fost în  eroare,  deoarece  procurile  speciale  prezentate  se referă la procedurile  prevăzute  de Legea  fondului  funciar .

Pe  fondul  cauzei, s-a criticat hotărârea, relevându-se  că cererea  de deschidere  a  succesiunii  şi  anexa  emisă  de Primărie  conţineau  informaţii false,  furnizate  de  M.M şi  certificatul  de  moştenitor  cuprinde  aceleaşi  menţiuni  false, întrucât M.M  nu  este unicul  moştenitor, iar  masa  succesorală  este  compusă  din suprafeţele  de 1600 mp teren  arabil  şi 600 mp  construcţii deşi defunctul  M.S  nu era proprietar pe  aceste  două  bucăţi  de teren .

Prin decizia nr.340 din 10 septembrie  2007 pronunţată în dosarul nr.1747.3/95/2006, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii C.C şi  H.C,  împotriva sentinţei civile nr. 1766/28.08.2006 pronunţată de Judecătoria TG Cărbuneşti în dosar nr. 570/2006.

S-a apreciat ca legală admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii privind pe reclamanta  C.C în raport de dispoziţiile art.41 şi următoarele Cod pr.civilă, reţinându-se că aceasta , în calitate de notar, a eliberat certificatul de moştenitor a cărui anularea s-a solicitat şi nu poate invoca în susţinerea cererii sale neîndeplinirea obligaţiilor care-i reveneau în temeiul prevederilor din Decretul nr.40/1953, întrucât legitimitatea interesului presupune conformitatea sa  cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială, iar moralitatea interesului  presupune ca aceasta să nu contravină  bunelor moravuri şi ordinii publice.

Reclamanta avea îndatorirea de a verifica  şi a constata compunerea masei succesorale, ori în cauză menţiunile din certificat sunt corespunzătoare celor din cererea de deschidere a procedurii notariale, formulată de moştenitoarea M.M.

Lipsa calităţii de reprezentant al mandatarului  G.O nu poate fi reţinută, în discuţie aflându-se  instituţia reprezentării prevăzută de art.67 şi următoarele Cod pr.civilă, care permite reprezentarea convenţională, în temeiul mandatului, a persoanelor fizice şi juridice.

Pe fond, motivele de nulitate invocate de reclamante au fost calificate de tribunal drept cauze de nulitate relativă a actului juridic contestat  şi deci trebuiau valorificate  pe calea acţiunii în anulare, în termenul general de prescripţie de 3 ani.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamantele au declarat recurs, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.5,7 şi 9 Cod pr.civilă.

S-a susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că s-au reţinut temeiuri de drept  ce nu sunt aplicabile în speţă, interesul judiciar fiind motivat pe dispoziţiile art.41 Cod pr.civilă (critica de la pct.1),  neîndeplinirea de către notar a obligaţiilor prevăzute în Decretul nr.40/1953, pe  dispoziţiile art.10 şi 25 din actul normativ menţionat, care nu au legătură cu cauza (criticile de la pct.3 şi 4),  iar motivele de nulitate invocate în acţiunea reclamantelor privesc caracterul fals al  certificatului de moştenitor, datorat  manoperelor dolosive ale moştenitoarei M.M, care a declarat că autorul deţinea în proprietate 1600 mp. teren arabil şi 600 mp. teren construcţii situat în Tg.Cărbuneşti  str.Gilortului nr.31, în nici un caz  nu s-a pretins că dreptul de folosinţă şi respectiv de  proprietate  asupra terenurilor constituie temeiul sancţiunii  nulităţii (critica de la pct.7).

În critica de la pct.2, s-a arătat că excepţia  lipsei de interes a reclamantei C.C a fost soluţionată greşit, faţă de motivul de nulitate invocat de aceasta şi anume informaţiile false  furnizate de M.M în privinţa compunerii masei succesorale, şi nicidecum turpitudinea reclamantei.

La pct.5 din motivele de recurs s-a invocat lipsa de temei legal a deciziei, prin care s-a considerat că interesul aceleiaşi reclamante nu este legitim şi moral, fără a se arăta temeiul de drept în raport de care nu sunt îndeplinite aceste condiţii, iar la pct.6, criticându-se hotărârea în baza art.304 pct.5 şi 9 Cod pr.civilă, s-a susţinut că soluţia de respingere  a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului G.O nu a fost motivată de instanţă. Procura mandatarului nu este una generală, ci una specială, pentru procedurile la Legea nr.18/1991, astfel că acesta nu putea reprezenta pe intimată în prezenta cauză.

Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Gorj a soluţionat cauza respectând normele de drept substanţial aplicabile în materia nulităţilor şi a succesiunilor,  chiar dacă prin considerentele deciziei recurate a indicat unele prevederi ce nu au incidenţă faţă de situaţia de fapt reţinută.

Art.41 Cod pr.civilă, care prevede că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie  parte în judecată, indicat de instanţă ca temei al admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, este aplicabil în cauză, textul reglementând dreptul la acţiune, ce se defineşte ca fiind mijlocul practic de restabilire a dreptului subiectiv civil al unei persoane, care a fost încălcat.

Interesul judiciar reprezintă una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile,  nefiind definit de dispoziţiile codului de procedură civilă: doctrina a arătat că prin  „interes” se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Obligaţia reclamantului este ca atât la declanşarea procedurii judiciare să justifice în persoana sa interesul de a promova acţiunea civilă, cât şi ulterior , pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la unele din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executare silită, etc.).

Constituind o condiţie a exerciţiului dreptului la acţiune, la care se referă dispoziţiile art.41 Cod pr.civilă, interesul judiciar se raportează la prevederile acestui text,astfel că indicarea lui în motivarea deciziei Tribunalului este corectă.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerinţelor  legii materiale şi procesuale), născut şi actual, personal şi direct.

Interesul este legitim când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului  economic şi social pentru care a fost recunoscut, iar exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim constituie abuz de drept, sancţionat conform art.723 alin.2 Cod pr.civilă.

Apreciind asupra caracterului legitim al interesului în raport de  datele concrete ale speţei,  întemeiat instanţa de apel, a constatat că reclamanta nu justifică această condiţie impusă de lege.

Chiar dacă prin cererea introductivă s-a arătat că declaraţia falsă a moştenitoarei M.M stă la baza emiterii certificatului de moştenitor a cărui anulare s-a solicitat, întocmirea actului de către notar (reclamanta  C.C) în lipsa înscrisurilor care să justifice apartenenţa celor două suprafeţe  de teren la patrimoniul defunctului, îi este imputabilă exclusiv notarului, iar nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau în funcţia publică pe care o exercita este singura care a condus la eliberarea  certificatului în condiţiile arătate şi deci, implicit prin promovarea acţiunii reclamanta nu urmăreşte realizarea unui interes ocrotit de lege,  solicitând sancţionarea unui act juridic pe care ea însăşi l-a întocmit cu nerespectarea legii.

Faptul că reclamantele şi-au motivat cererea de chemare în judecată pe culpa numitei M.M, pe ale cărei declaraţii false s-a întemeiat întocmirea  certificatului de moştenitor nr.130/18.02.1985, nu modifică datele speţei  şi nu o exonerează pe reclamanta C.C de consecinţele nerespectării obligaţiei ce-i revenea în calitate de notar public, de a verifica veridicitatea declaraţiilor moştenitorilor în raport de actele în măsură să facă dovada existenţei bunurilor  în patrimoniul defunctului, operaţiune necesară în privinţa transmiterii dreptului de proprietate, dată fiind importanţa actului juridic  emis.

Împrejurarea că instanţa de apel, reţinând culpa reclamantei, a făcut trimitere la nerespectarea atribuţiilor rezultate din prevederile art.10 şi 25 din Decretul nr.40/1953, care nu sunt aplicabile în speţă, nu constituie  motiv de  nelegalitate a hotărârii, în raport de  contextul reţinut şi având în vedere că îndatoririle notarului  rezultă din ansamblul  reglementărilor  actului normativ sub imperiul căruia s-a emis certificatul de moştenitor.

De altfel, dispoziţiile art.23 alin.2 din Decretul nr.40/1953 prevedeau că până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de  moştenitor face dovada în ce priveşte calitatea de moştenitor şi cota bunurilor ce revine fiecărui moştenitor.

Rezultă din această prevedere că, faţă de terţi, certificatul de moştenitor nu face dovada decât cu privire la calitatea succesorului de a fi dobândit  bunurile ce constituie masa succesorală, dar nu şi cu privire la componenţa ei, chiar dacă este menţionată în cuprinsul său.

Patrimoniul defunctului, se transmite moştenitorilor în situaţia juridică în care se  află la decesul lui şi dacă acesta era obligat în legătură cu bunurile sale, să facă dovada actelor de proprietate, nu se poate susţine că trecerea unor bunuri în masa succesorală cu ocazia dezbaterilor în faţa notarului, ar constitui probă în ceea ce  priveşte dreptul de proprietate al  moştenitorului.

Aşadar, menţiunile privind compunerea masei succesorale, făcute în certificatul de moştenitor, nu au putere probantă împotriva terţilor.

În aceste condiţii, reclamanta H.C îşi poate valorifica dreptul de proprietate recunoscut în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 în cadrul acţiunii în revendicare, atâta timp cât existenţa unui titlu asupra bunurilor din certificat nu constituie motiv de nulitate absolută a actului, cum întemeiat a reţinut Tribunalul Gorj.

Nefondată este şi critica privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.67 Cod pr.civilă, prevederi care reglementează condiţiile de  reprezentare a părţilor în judecată, determinând limitele mandatului în raport de caracterul acestuia.

Conform alineatului 2 din text, mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest  drept i-a fost dat anume.

Procura dată de M.M mandatarului G.N.O, prin care acesta este împuternicit să o reprezinte în orice fel de procese legate de reconstituirea şi revendicarea drepturilor de proprietate asupra terenurilor intravilane şi extravilane aflate pe teritoriul judeţului Gorj, are caracterul unei  procuri generale, care justifică dreptul de reprezentare în orice proces legat de proprietatea asupra terenurilor, cum este şi cel în speţă.

Nu rezultă din niciuna din menţiunile actului  că ar fi fost întocmit pentru parcurgerea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de legile fondului funciar, cum au pretins reclamantele în motivele de recurs, astfel încât se apreciază că pârâta a fost legal reprezentată în proces.

În raport de considerentele expuse, recursul declarat de reclamante este nefondat şi va fi respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

Domenii speta

Spete similare