Grupă de muncă. Discriminare.

Grupă de muncă. Discriminare. 

Ord. 50/1990: pct. 123 anexa 1

OG 137/2000: art.6

 Chiar considerând că încadrarea/neîncadrarea intr-o grupă de muncă sau o grupă de muncă superioară priveşte acordarea unui drept social în raportul de muncă, se observă că art. 6 din OG 137/2000 condiţionează constatarea discriminării de existenţa unor motive expres şi limitativ enumerate, respectiv: apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia

Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia  civilă nr. 1232/23 mai 2011.

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba  sub dosar nr. 2441/107/2009  formulată de reclamanţi împotriva pârâtelor SC E. SA, SC Fil. de Distribuţie a E.E. „ E.D.T. Sud SA Braşov; SC Filiala de Furnizare SA a E.E.„E.F. T. Sud SA Braşov ; SC Î.S.E.E. Serv SA – Sucursala de Î.S. E.E. T. Sud SA Braşov  s-a solicitat să fie obligare pârâtele să înlăture discriminarea creată între salariaţii ce ocupă aceeaşi funcţie/ meserie, foşti şi actuali angajaţi ai pârâtelor în sensul acordării grupei I de muncă  pentru perioadele în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea ca salariaţi ai SC E. SA privind aplicarea Ord. 50/1990 şi să fie obligată să elibereze adeverinţele pentru fiecare reclamant în parte.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii au lucrat în cadrul SC E. SA, ca şi angajator şi succesor în drepturi a fostei structuri Electrica, efectuând lucrări de întreţinere, revizie, reparaţie, lucrări de lichidare a avariilor şi incidentelor la instalaţiile electrice sub tensiune.

Pe parcursul timpului SC E. SA s-a divizat în mai multe societăţi care au preluat personalul în funcţie de profilul de activitate.

Activitatea desfăşurată de reclamanţi a fost prestată în permanenţă  în condiţii grele şi periculoase ce au fost recunoscute  cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă pe perioada 1990-2006  prin care angajatorul  a acordat sporuri , dar fără a  stabili şi locurile de muncă ce se încadrează în grupe de muncă, conform dispoziţiilor Ord. 50/1990.  Întrucât prin aceste anexe nu s-au stabilit  locuri de muncă ce se încadrează în grupe de muncă, reclamanţii au fost discriminaţi şi implicit prejudiciaţi faţă de colegii lor care au desfăşurat aceeaşi activitate în cadrul altor sucursale ale pârâtelor.

Pârâta SC E. SA  a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive  întrucât  prin HG nr.1342/2000 au fost create  alte structuri, în prezent reclamanţii fiind salariaţi ai SC F.E.SERV SA .

Odată cu personalul au fost preluate şi arhivele, iar noului angajator îi revine obligaţia de a verifica şi de a emite adeverinţele solicitate de reclamanţi. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii întrucât activitatea desfăşurată de unii reclamanţi a fost încadrată în grupa II de muncă, iar acordarea altei grupe de muncă decât cea stabilită este în contradicţie cu dispoziţiile art. 5 şi 6  din Ord. 50/1990 .

SC F.D.E. E.„ E.D. T. Sud SA Braşov; a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesual pasive  întrucât pentru perioada solicitată singurul angajator al reclamanţilor  era SC E. SA; pârâtă s-a înfiinţat prin HG nr.1342/27.12.2001. S-a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei acţiuni întrucât prin invocarea discriminării şi a prejudiciului suferit se urmăreşte obligarea societăţilor la acordarea grupei I de muncă deşi instanţa s-a pronunţat  prin Decizia din dos. 4053/107/2008.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii întrucât angajatorul nu a făcut nici o discriminare între angajaţii săi în sensul că pentru aceeaşi meserie/funcţie nu s-a acordat grupa I de muncă, iar împrejurarea că prin hotărâri judecătoreşti  unor salariaţi li s-a acordat grupa I de muncă nu este imputabilă angajatorului.

SC F.F.E. E. „E. F. Transilvania Sud SA Braşov care invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât pe perioada solicitată singurul angajator al reclamanţilor a fost SC E.SA, pârâta fiind înfiinţat doar prin HG nr.675/2007.

SC Î.S.E.E. Serv SA – Suc. Î.S.E.E. Transilvania Sus SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale întrucât pe toată perioada  solicitată  singurul angajator al reclamanţilor  era SC E. SA,  această pârâtă fiind înfiinţată prin HG nr.74/2005.

Toate pârâtele  au invocat autoritatea de lucru judecat raportat la Decizia civilă 246/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia  care a soluţionat litigiul dintre aceiaşi reclamanţi împotriva pârâtei SC E. SA Bucureşti, având ca obiect acordarea grupei I de muncă pe perioada anterioară anului 1990 până la 1.04.2001, cerere întemeiată pe disp. Ord, MMPS nr. 50/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 1143/25.05.2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr.2441/107/2009 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi s-a constatat că activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul unităţii pârâte  se încadrează în grupa I de muncă, pentru perioadele menţionate.

Pârâtele au invocat  excepţia lipsei calităţii procesuale, instanţa de fond respingând-o pentru următoarele considerente:

SC E. SA are calitate procesuală pasivă întrucât  tot ce ţine de modalitatea în care s-a derulat contractul individual de muncă al fiecărui reclamant şi modalitatea în care s-a aplicat pentru fiecare reclamant  prevederile contractului colectiv de muncă  se poate judecat doar în contradictoriu cu angajatorul pentru perioada respectivă, şi /sau cu succesorul în drepturi al acestui angajator. Începând cu anul 2001 SC E. SA  a fost supusă unei noi reorganizări prin hotărâri de guvern succesive, luând naştere celelalte pârâte din prezenta cauză (HG nr.1342/2001, HG nr.74/2005 şi  HGR nr.675/2007). Aceste pârâte au preluat activităţi specifice  de care anterior se ocupase o singură societate SC E. SA, iar  odată cu aceste activităţi şi atribuţii au preluat şi personalul care să le îndeplinească, dar şi arhiva aferentă atribuţiilor preluate şi a personalului preluat.

Prin urmare şi aceste pârâte au calitate procesual pasivă deoarece funcţionează ca şi succesori ai foştilor angajaţi ai SC E. SA pe care i-a preluat, iar pe de altă parte pentru că funcţionează ca şi actuali angajatori ai reclamanţilor, deţin arhiva de personal şi sunt singurii în măsură să elibereze adeverinţele ce atestă încadrarea în grupa de muncă, sau  să efectueze înscrierile în carnetele de muncă ale reclamanţilor.  Aceste aspecte rezultă din disp. art. 45 din HG 1342/2001  care stipulează expres că societăţile comerciale nou înfiinţate preiau toate drepturile şi obligaţiile SC E. SA  şi se substituie în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu terţii., precum şi odată cu personalul preluat, preluarea CCM  anterior încheiat de SC E. SA cu  angajaţii, până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă.  În aplicarea dispoziţiilor  Ord. 50/1990 s-a emis Ordinul MMPES nr.590 /2008  potrivit căruia  adeverinţele privind grupele de muncă se eliberează în baza documentelor verificabile  aflate în evidenţa angajatorilor sau ale deţinătorilor de arhive.

S-a apreciat că în prezenta cauză nu sunt întrunite cerinţele existenţei autorităţii de lucru judecat, pentru următoarele considerente:.

Plecând de la disp. art. 1201 Cod civil, se observă că prezenta acţiune a reclamanţilor este promovată în contradictoriu şi cu  alte pârâte decât SC E. SA ca şi prima acţiune şi are  ca obiect înlăturarea discriminării şi repararea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării.  Se susţine de către pârâţi că şi prezenta acţiune este întemeiată pe aceeaşi cauză, acordarea grupei I de muncă, la fel ca şi precedenta acţiune.

Nu se poate reţine identitatea de cauză  întrucât în prima acţiune formulată reclamanţii au solicitat acordarea grupei I de muncă pe considerentul că au desfăşurat activitate  în condiţiile prevăzute la pct.123 anexa 1 din Ord. 50/1990. Instanţa de recurs a reţinut că între reclamanţi  şi angajator  nu a existat nici o înţelegere întemeiată pe disp. Ordinului 50/1990  prin care să fie stabilită grupa I de muncă pentru activităţile/meseria prestată de fiecare reclamant în parte. S-a stabilit că în lipsa unei astfel de înţelegeri, nu se poate adăuga la lege.

Prin prezenta acţiune se solicită înlăturarea stării de discriminare, motivată tocmai de împrejurarea că  în culpă este angajatorul care nu a respectat disp. Ord. 50/1990 şi nu a stabilit unitar pentru toate filialele din subordine acordarea grupei I de muncă, conform condiţiilor specifice de muncă.

Acordarea grupei I de muncă pentru reclamanţi este doar consecinţa înlăturării discriminării şi nu cauza din prezenta acţiune.

Pentru motivele invocate s-a respins şi excepţia autorităţii de lucru judecat.

Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:

În perioada 1969-1990 reclamanţii au desfăşurat activitate în unităţi subordonate la nivel central MEE, organizate teritorial şi regional  cu structură şi denumiri diferite (IRE- Î.R.E., sau SCM – Şantier de Construcţii Montaj) .

În perioada 1990- 2001  aceeaşi activitate s-a desfăşurat în cadrul unor regii sau societăţi comerciale cu atribuţii în exploatarea  sistemului energetic naţional (R., C.). Prin restructurarea C. au luat fiinţă societăţi comerciale  independente, cu atribuţii distincte: E., T., H. şi T.

Ulterior s-a restructurat şi SC E., fiind înfiinţată SC E. Serv – Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice.

După mai multe reorganizări la nivel regional IRE s-a transformat în Sucursala ale SC E. SA, cu subunităţi în mai multe judeţe, iar SC E. Serv  are în subordinea sa sucursale şi agenţii în teritoriu.

A fost reorganizată şi activitatea instalaţiilor electrice luând fiinţă  secţii de înaltă tensiune, centre de exploatare înaltă tensiune, secţie de distribuţie, centru de furnizare ş.a.

În aplicarea Ord. MMPS nr. 50/1990 sindicatele şi conducerea unităţilor urmau să stabilească locurile de muncă, activităţile şi persoanele  care se încadrează în grupa I şi II  de muncă conform prevederilor ordinului menţionat şi a celor două anexe ale acestuia.  În perioada 1990-2000 în domeniul energetic s-au încheiat contracte colective de muncă la nivel R. sau C. şi apoi SC E. SA la 28.02.2001.

Pârâta SC E. SA arată că în perioada 1990-2000 activitatea de distribuţie şi furnizare a energiei electrice s-a desfăşurat la nivel de teritoriu (în unităţi IRE, FRE, Sucursale, Agenţii) în cadrul cărora erau organizate structuri sindicale, motiv pentru care  în toate aceste contracte colective s-a stipulat expres că identificarea şi nominalizarea locurilor de muncă cu condiţii deosebite, precum şi lista locurilor de muncă şi a categoriilor de personal ce se încadrează în grupe I şi II de muncă  se vor stabili prin note comune sau acte adiţionale la nivelul acestor „unităţi”.

Această modalitate de stabilire a locurilor de muncă ce se încadrează în grupe de muncă  a condus inevitabil şi la crearea unei discriminări între personalul salariat a diferitelor „unităţi” din cadrul furnizării şi distribuţiei energiei electrice.

Acest domeniu  a fost considerat anterior anului 1990  ca un domeniu  deosebit de important, fiind supus unei reglementări  stricte cum ar fi cele din Decretul 400/1981 sau unui control riguros din partea statului, astfel încât prin Ordinul 202/1985 în conducerea marilor unităţi producătoare de energie electrică pe cărbune şi a centralelor  de furnizare şi distribuţie energie electrică s-a numit şi un comandant militar care participa la întreaga activitate a structurilor de conducere a respectivelor centre.

Anterior anului 1990 reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în aceste condiţii stabilite pentru întreg sistemul energetic naţional.

Ulterior anului 1990 reclamanţii au lucrat în aceleaşi condiţii de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit  de accidente şi boli profesionale, motiv pentru care au beneficiat de sporuri la salariu pentru condiţii grele , periculoase, sau nocive şi apoi începând cu 2002  de clasă de salarizare pe bază de grilă  care să respecte condiţiile de lucru deosebit de grele.

Activitatea reclamanţilor s-a desfăşurat în locuri de muncă în care există risc de accidente, explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălţime şi intoxicare cu substanţe chimice  provenite de la baterii de condensatoare şi acumulatoare cu acid sulfuric şi în unităţi trafo care conţin  cantităţi mari de ulei, care determină pericol de incendiu în caz de defecţiuni.

Activitatea se desfăşoară în echipe comune de lucru pentru aceleaşi instalaţii electrice  cu tensiuni cuprinse între 20-100.000 volţi, executând lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie a altor societăţi, ai căror angajaţi beneficiază de grupa I de muncă.

Potrivit art. 3 al. 2 din Ord. 50/1990  salariaţii care efectuează lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale societăţilor a căror angajaţi beneficiază de grupa I de muncă, beneficiază la rândul lor de grupa I de muncă, fără a mai fi necesară completarea Ord. 50/1990 conform scrisorii MMPS (SC E. CF SA, CN CFR SA).

Faptul că  în intervalul 1990-2001 angajatorul  nu a stabilit lista locurilor de muncă cu pericol de accidentare şi lista riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională care ar fi determinat potrivit Ord. 50/1990 încadrarea pe grupe de muncă nu este imputabil salariaţilor, reclamanţi în prezenta cauză.  De altfel, angajatorul  nu a mai păstrat nici lista locurilor cu grad ridicat de periculozitate întocmit în temeiul art. 21 din Decretul 400/1981 şi care la acel moment nu conferea încadrarea în grupe de muncă decât pentru un număr limitat de persoane conform legislaţiei în vigoare anterior anului 1990.  Toate aceste  deficienţe în activitatea angajatorului nu pot conduce la o stare de discriminare a reclamanţilor  care nu beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi colegii lor care deţin  funcţii şi meserii identice, nici măcar similare  cum sunt ele definite de lege.

Această concluzie se regăseşte şi în N.F. la HG nr.1223/1990  şi în Decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale.

Reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în sistemul energetic având meseria de  bază electrician, unii evoluând profesional în această meserie, sau tehnician, subinginer dispecer, dispecer şef de tură.

Petenţi au desfăşurat activităţi de exploatare, întreţinere, reparare şi furnizare a energiei electrice; activităţile au fost desfăşurate în instalaţiile de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice. Pentru fiecare din activităţile desfăşurate petenţii au fost supuşi factorilor de risc  determinaţi de specificul activităţii în domeniul energiei electrice care ţin de tipul şi categoria instalaţiilor, tipul, categoria, complexitatea atribuţiilor specifice, microclimatul, noxele, lucrul la mari înălţimi, sau în subteran.

În concluzie, activitatea reclamanţilor este identică cu cea înscrisă în anexa 1 pct. 123 al. 15 din ord. 50/1990 „ meseriaşi de întreţinere… electricieni şi al. 46 electricieni L.C. „

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal pârâtele SC E. S.A Bucureşti, SC F.D.E. E. „E. D.T. Sud” Braşov şi SC Filiala de Î.S. E. „E. Serv SA” Bucureşti.

I. Prin recursul formulat, pârâta SC E. SA Bucureşti a invocat în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât prin preluarea personalului şi a arhivei noile societăţi comerciale s-au substituit SC E. SA, preluând toate drepturile acesteia, inclusiv cele ce formează obiectul prezentului litigiu.

Pe fondul cauzei a apreciat că acţiunea formulată este neîntemeiată, întrucât Ordinul 50/1990 a fost abrogat prin Legea nr.19/2000, iar din punct de vedere juridic persoanele care se încadrează în grupa II de muncă nu se pot încadra în grupa I. Instanţa de fond nu a solicitat Ministerului Sănătăţii să determine existenţa condiţiilor pentru acordarea grupei I de muncă, şi în plus şi-a depăşit competenţele, întrucât nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupe de  muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele, proporţional cu timpul de lucru prestat în condiţiile respective.

II. Prin recursul SC F.D.E.E. „E.D. Transilvania Sud” Braşov se solicită respingerea acţiunii reclamanţilor, pentru că discriminarea invocată este datorată, în principal, unor hotărâri judecătoreşti şi nu deciziilor proprii ale societăţilor pârâte.

În cauză este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, aceeaşi chestiune a acordării grupei de muncă fiind soluţionată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească anterioară.

III. Recurenta SC Filiala de Î.S.E. „E. Serv SA” Bucureşti a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât singurul angajator al reclamanţilor în perioada în litigiu a fost SC E. SA.

Discriminarea invocată este datorată, în principal, unor hotărâri judecătoreşti şi nu deciziilor proprii ale societăţilor pârâte, iar instanţa trebuia să cerceteze acţiunea prin prisma condiţiilor prevăzute de OG nr.137/2000 pentru a constata starea de discriminare.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, a reţinut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod de procedură civilă, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat, a căror soluţionare de către instanţa de fond este criticată de pârâte prin recursurile formulate, instanţa constată că sunt neîntemeiate şi în mod corect instanţa de fond le-a respins.

Astfel, se apreciază că pârâta SC E.SA are calitate procesuală în cauză, întrucât pentru perioadele raportat la care reclamanţii au solicitat constatarea stării de discriminare calitatea de angajator al acestora a avut-o această pârâtă. Sub aspectul stabilirii persoanei obligate în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii, nu prezintă relevanţă faptul că prin HG nr.1342/2001 societatea pârâtă s-a reorganizat în mai multe unităţi, în condiţiile în care această reorganizare s-a produs ulterior intrării în vigoare a HG nr.1342/2001, iar SC E. SA, în calitate de angajator, avea obligaţia de a încadra activitatea angajaţilor săi în grupe de muncă.

Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta SC Filiala de Î.S.E. „E. Serv SA” Bucureşti nu se dovedeşte a fi întemeiată, întrucât în prezent arhivele SC E. SA se află în posesia acestei societăţi, fiind transferate odată cu întreg personalul. Ca o consecinţă a reorganizării prin HG nr.1342/2001, societatea pârâtă deţine arhiva de personal şi este singura în măsură  să efectueze înscrierile în carnetele de muncă ale reclamanţilor, în calitate de angajator actual al acestora.

Excepţia puterii de lucru judecat, invocată de toate pârâtele în faţa instanţei de fond şi reiterată prin recursurile formulate, se dovedeşte de asemenea a fi neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Puterea de lucru judecat este reglementată ca o prezumţie absolută irefragabilă în art. 1201 Cod Civil, şi ca o excepţie de fond, peremtorie şi absolută de art. 166 Cod de procedură civilă.

Conform art. 1201 Cod Civil „este lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.

Pentru a verifica dacă există sau nu puterea de lucru judecat, trebuie observată tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201  Cod Civil : părţi, obiect şi cauză.

Prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, constatând neîndeplinită condiţia identităţii de cauză. Astfel, se constată că  în prima acţiune formulată, ce a constituit obiectul dosarului nr. 4053/107/2007 soluţionat irevocabil, reclamanţii au solicitat acordarea grupei I de muncă pe considerentul că au desfăşurat activitate  în condiţiile prevăzute la pct. 123 anexa 1 din Ord. 50/1990, acest ultim act normativ constituind temeiul juridic al acţiunii reclamanţilor.

Prin prezenta acţiune se solicită înlăturarea stării de discriminare, pretenţie întemeiată pe dispoziţiile OG nr.137/2000.

Având în vedere temeiul juridic diferit invocat prin cele două acţiuni, Curtea de Apel constată că nu există identitate de cauză, motiv pentru care se impunea respingerea excepţiei puterii de lucru judecat.

Cu privire la modul de soluţionare a fondului cauzei de către prima instanţă, se reţine că prin acţiune reclamanţii au solicitat, astfel cum s-a arătat anterior, să se înlăture discriminarea şi ca o consecinţă să se acorde grupa I de muncă, nu prin raportare la criteriile prevăzute de Ordinul nr.50/1990, analizate anterior în dosarul 4053/107/2007 soluţionat irevocabil, ci să se acorde grupă de muncă raportat la situaţia colegilor ce au lucrat în aceleaşi condiţii şi beneficiază de ea.

Constituţia României, prin art. 16 alin. (1) garantează dreptul la egalitate: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări". Potrivit Constituţiei României, art. 20 alin (1), „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenţie, atunci când autorităţile statale induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Instanţa europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-si găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (vezi CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 Stubbingsetautresc/Royaume-Uni, parag.75

Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000, „prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice”.

Cap. II -  Dispoziţii speciale -  Secţiunea I din OG nr.137/2000 priveşte egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie, şi prevede următoarele:

    Art. 6 - Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii:

    a) încheierea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de muncă;

    b) stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului;

c) acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul;

    d) formarea, perfecţionarea, reconversia şi promovarea profesională;

    e) aplicarea măsurilor disciplinare;

    f) dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta;

    g) orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Art. 27 - (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.

    (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

Chiar considerând că încadrarea/neîncadrarea intr-o grupă de muncă sau o grupă de muncă superioară priveşte acordarea unui drept social în raportul de muncă, se observă că art. 6 din OG nr.137/2000 condiţionează constatarea discriminării de existenţa unor motive expres şi limitativ enumerate, respectiv: apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia.

În speţă, pretinsa deosebire de tratament realizată între angajaţii şi foştii angajaţi ai pârâtei SC E. SA  nu este realizată pentru vreunul dintre criteriile prevăzute strict de ordonanţă.

Pretinsa discriminare invocată de reclamanţi este izvorâtă atât din acte ale angajatorului, respectiv din anexele la contractele colective de muncă în care se precizează încadrarea pe grupe de muncă, acestea raportate însă şi la hotărâri judecătoreşti prin care s-a constatat încadrarea şi a altor locuri de muncă/activităţi în grupe de muncă decât cele nominalizate de angajatori.

Pretenţia reclamanţilor din prezentul dosar de a li se acorda grupă de muncă motivat exclusiv pe faptul că colegii în situaţii pretins similare beneficiază de acestea nu este întemeiată, întrucât prin legislaţia în materie – Ordinul 50/1990 se reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupele I şi II de muncă, organele competente care să facă aceste încadrări, metodologia pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca.

Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor, instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I şi II de muncă (în acelaşi sens Decizia de îndrumare nr.4/1976 a fostului Tribunal Suprem), astfel cum pretind reclamanţii.

Instanţa nu poate verifica dacă raportat la activităţile desfăşurate efectiv de reclamanţi locul de muncă se încadrează într-o grupă superioară, conform Ordinului nr.50/1990, întrucât această verificare s-a făcut deja în dosarul nr. 4053/107/2007 soluţionat irevocabil, iar raportat la prevederile OG nr.137/2000 nu poate constata o situaţie de discriminare decât pentru criteriile expres şi limitativ prevăzute de acest act normativ, criterii care nu se regăsesc în prezenta cauză, astfel cum s-a arătat anterior.

Chiar dacă aceste criterii ar fi fost îndeplinite, verificarea dacă reclamanţii şi părţile care beneficiază de grupă de muncă în baza unor hotărâri judecătoreşti sunt în situaţii similare presupune, în primul rând, raportarea la prevederile Ordinului nr.50/1990 – raportare care nu se poate face în speţă, în caz contrar fiind incidentă autoritatea de lucru judecat, şi, în plus, în sistemul juridic românesc practica judiciară nu constituie izvor de drept, o hotărâre judecătorească, chiar irevocabilă, dată într-un caz concret, cu verificarea stării de fapt existente, nu poate obliga o altă instanţă de judecată să pronunţe o soluţie identică, fără verificarea în concret a stării de fapt, ci numai prin invocarea stării de discriminare, astfel cum pretind reclamanţii.

În plus, încadrarea/neîncadrarea într-o grupă de muncă a fost cunoscută de reclamanţi la momentul angajării şi ulterior, pe măsură ce se încheiau la nivelul unităţilor pârâte contractele colective de muncă, or nu au înţeles să conteste această neîncadrare/încadrare greşită în termenul de 3 ani prevăzut de art. 27 alin. 2 din OG nr.137/2000, nici măcar după apariţia acestui act normativ.

Faţă de cele ce preced, Curtea constatând că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare eronată a legii la starea de fapt reieşită din probele dosarului, aşa încât faţă de dispoziţiile art. 312 Cod de procedură civilă raportat la art. 304 alin. 1 punctul 9 Cod de procedură civilă, a admis recursurile formulate de pârâtele SC E. SA Bucureşti, SC F.D.E. E. „E.D. Transilvania Sud” Braşov şi SC F.Î.S.E. „E. Serv SA” Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.1143/25.05.2010 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr.2441/107/2009.

A modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtelor SC E. S.A Bucureşti, SC F.D.E. E. „E.D.T. Sud” Braşov şi SC Fil. Î.S.E. „E. Serv SA” Bucureşti.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare