Reducerea daunelor morale şi materiale proporţional cu culpa concurentă a victimei la comiterea infracţiunii

Decizie 688 din 05.09.2007


În situaţia în care se constată că la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă a concurat, prin conduita sa culpabilă, şi victima, se impune reducerea, proporţional cu aceasta, atât a daunelor materiale, cât şi a celor morale, la care este obligat inculpatul către partea civilă.

Prin decizia penală nr. 688/2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 192/304/2006 a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpata RS împotriva deciziei penale nr. 158 din 07 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 192/304/2006 al Tribunalului Dolj.

În baza art. 192 alin. 2 C.P.P. a fost obligată recurenta – inculpată la plata sumei de 120 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 40 din 06 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 192/304/2006, s-a dispus în baza art. 178 alin. 2 C.P. cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c C.P. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.P., condamnarea inculpatei RS la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 81 C.P., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.P. şi s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C.P.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă PE, iar în baza art. 14 şi 346 C.P.P. rap. la art. 998 şi următ. C. civ., a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 10.000 lei din care 5.000 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 5.000 lei daune morale.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar în baza art. 14 şi 346 C.P.P. corob. cu art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 413,48 lei reprezentând jumătate din cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei accidentului, PM.

În baza art. 191 C.P.P., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1340 lei cheltuieli judiciare statului.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 28 martie 2006, inculpata a plecat cu căruţa încărcată cu fier vechi din localitatea Cerăt în localitatea Giurgiţa, iar în timp ce căruţa  condusă de inculpată, ce nu era semnalizată, şi o altă căruţă în care se aflau martorii IC şi RS, se deplasau pe DJ 561, pe timp de noapte, la distanţe de câţiva metri una în spatele alteia, în zona pădurii Cerăt, căruţa martorilor menţionaţi anterior a fost depăşită de către un scuter ce nu avea sistem de iluminare, condus de către  victima PM. Acesta a încercat să revină pe sensul de mers, fără a observa însă căruţa condusă de către inculpata Radu Sonia, izbindu-se astfel de fierul care depăşea cu circa 1 metru marginea căruţei acesteia, în urma impactului producându-se decesul victimei.

S-a apreciat că, în egală măsură, la producerea accidentului a contribuit atât fapta inculpatei, care a condus pe drumul public, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, căruţa nesemnalizată corespunzător, fără a avea dispozitive reflectorizant - fluorescente şi a transportat obiecte care depăşeau marginea vehiculului, cât şi conduita imprudentă a victimei accidentului, ce a condus pe timp de noapte un autovehicul fără sistem de iluminare şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Prin decizia penală nr. 158 din 07 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 192/304/2006, a fost respins apelul inculpatei, constatându-se că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt şi împrejurările săvârşirii faptei, reţinând astfel corect culpa apelantei – inculpate, procedând la o corectă încadrare în drept, iar la stabilirea cuantumului pedepsei s-a făcut o justă aplicare a criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C.P. Totodată, instanţa de apel a constatat că şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată corect de instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata RS, criticând – sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei – atât sentinţa instanţei de fond, cât şi decizia instanţei de apel, în sensul că ar trebui redus cuantumul despăgubirilor civile acordate, respectiv ar trebui limitate aceste despăgubiri doar la daunele materiale solicitate de partea civilă PE, ţinându-se seama de culpa comună a victimei şi inculpatei în producerea accidentului rutier, ce are relevanţă asupra despăgubirilor acordate.

Recursul a fost respins ca nefondat întrucât Curtea a apreciat, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, că în mod corect a procedat instanţa de fond, având în vedere că s-a reţinut culpa concurentă în proporţie de 50% a victimei, reducând în consecinţă, proporţional cu culpa fiecăruia, despăgubirile la care a fost obligată inculpata, respectiv la jumătate din daunele materiale dovedite, constând în cheltuieli de înmormântare şi pomeni ulterioare (5000 lei) şi la 5000 lei daune morale, cuantum apreciat şi de instanţa de recurs ca fiind corespunzător prejudiciului de ordin nepatrimonial cauzat părţii civile, constând în suferinţa psihică şi lezarea sentimentelor de afecţiune, determinate de decesul soţului său.

1